Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1639/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1639/R/2009
Ședința publică din 23 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ ȘI PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 661 din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată și pe pârâtul intimat CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect calcul drepturi salariale - spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cons. jur., lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 19 iunie 2009, prin serviciul de registratură al instanței, Ministerul Publica depus concluzii scrise comune pentru recursurile declarate de Parchetele de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Cluj și.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj solicită admiterea recursurilor declarate de Ministerul Public, așa cum au fost formulate, cu modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca inadmisibilă.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 661 din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, excepție invocată de acesta.
S- admis acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, B și în consecință au fost obligați pârâții de rândul 1-3 să calculeze și să plătească sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, calculate la salariul de bază brut lunar începând cu 21.04.2008 și până la zi și în continuare, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul de rândul 4 să aloce sumele necesare pentru efectuarea acestor plăți, sens în care admite cererea de chemare în garanție a acestuia, cerere formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art.1 pct.42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres, însă prin aceasta au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituția României, ordonanțele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct.Q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, în pofida faptului că potrivit dispozițiilor art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii au fost abrogate și unele dispoziții ale acesteia.
Acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/10.03.2008.
În altă ordine de idei se reține că potrivit art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În privința faptului că reclamantei nu i s-ar mai cuveni pe viitor aceste drepturi deoarece începând cu data de 01.03.2009 acestea au fost acordate prin Ordinul Ministerului Public nr. 526 din 03.03.2009, instanța reține faptul că acest ordin nu se referă la personalul auxiliar de specialitate ori reclamanta face parte din această categorie de personal.
Potrivit dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art.15 din HG 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004.
Pe cale de consecință, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost obligat acest pârât să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamante, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare bugetară. Pentru aceleași motive s-a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, solicitând admiterea acestuia în sensul respingerii cererii reclamantei ca fiind inadmisibilă.
În motivare pârâtul arată că, raționamentul reclamantei este corect dacă sporul ar fi fost solicitat pentru perioada anterioară datei de 3 februarie 2007, această dată fiind momentul intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care prin art.30 abrogă în mod explicit întreaga lege nrr.50/1996, deci și art.47, dar având în vedere că reclamanta este angajată la Ministerul Public doar din data de 01.04.2008, ca personal auxiliar de specialitate, aceasta nu putea solicita sporul anterior acestei date.
În condițiile în care Legea nr.50/1996 a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr.8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ, și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare. Nu se poate susține că art.47 este singurul care își mai găsesc aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată în totalitate.
Și din decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se poate desprinde aceeași concluzie, aceasta deoarece instanța tratează doar problema eventualei abrogări a art.47 de către Ordonanța Guvernului nr.83/2000 fără a se face referire la prevederile OG nr.8/2007.
Prin recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S s-a solicitat admiterea recursului și desființarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare pârâta a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât acesta nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamantă întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerului Public și nicidecum din cel al Ministerul Finanțelor Publice.
Referitor la fondul cauzei s-a învederat că dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate, prin art.47 din Legea nr.50/1996, și- produs efectele până la 1 octombrie 2000, când, urmare abrogării exprese prin OG nr.83/2000, acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins și nici acordat.
De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea instanțelor în sensul că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică constituie un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru a fi prezența unui "bun" în sensul Convenției, acesta trebuie să existe, să fie actual. Împrejurarea că persistă condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică nu poate conduce la aplicabilitatea unui text legal abrogat, atâta timp cât, în actuala reglementare nu mai există o dispoziție legală care să prevadă acordarea în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate a unui spor pentru munca desfășurată în aceste condiții.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și ca lipsită de obiect pe cel vizând plata pe viitor a acestor drepturi bănești.
În motivarea recursului s-a arătat că Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr.5/2008 trebuie interpretat în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996, prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.247 din 12 iulie 2007.
Se apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul - deci putere legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Procedând astfel, instanța de fond a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanta, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.
Mai apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curții de Apel Cluj, s-a solicitat admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 din pr.civ. cu aplicarea art.3041pr.civ., modificarea sentinței civile nr.661 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și ca lipsit de obiect pe cel vizând plata pe viitor a acestor drepturi bănești.
Sentința atacată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește admiterea capătului de cerere privind obligarea la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Apreciază că efectele aplicării dispozițiilor art.329 din codul d e procedură civilă încetează după data de 3 februarie 2007. Așadar, pentru perioadele de timp ulterioare acestei date, solicită respingerea acțiunii intimatei - reclamante ca nefondată.
Reclamanta - intimată a solicitat acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, republicată și modificată, invocând în susținerea acțiunii Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite pronunțată în dosarul cu numărul 5/2008.
Sentința este nelegală și în ce privește admiterea petitului accesoriu privind obligarea la plata drepturilor solicitate "și în continuare".
Urmare a Ordinului nr.526 din 03.03.2009 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 martie 2009, procurorii din parchetele de pe lângă instanțe beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.
În consecință, capătul de cerere privind plata și pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază, după data de 1 martie 2009, este lipsit de obiect, iar sentința este lipsită de temei în ceea ce privește admiterea acestui petit.
Apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs invocat deParchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj(care poate fi încadrat în drept în dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă) se reține că șa cum corect a reținut și instanța de fond prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii menționată anterior în data de 10.03.2008, după intrarea în vigoare a OG 8/2007 invocată de recurent. Drept urmare, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate, Curtea apreciază că nu poate reține incidența unor dispoziții legale contrarii care existau la data pronunțării deciziei în interesul legii.
În consecință, întrucât instanța de fond a pronunțat hotărârea respectând interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile în cauză de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008, Curtea de Apel constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
În ceea ce privește criticile hotărârii primei instanțe referitoare la fondul cauzei Curtea constată că susținerile recurentului referitoare la abrogarea dispozițiilor legale ce reglementa dreptul salarial pretins contravin deciziei menționate anterior, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, motiv pentru care sunt apreciate ca neîntemeiate.
Referitor la recursul declarat deParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițiese constată că primul motiv de recurs este similar cu cel invocat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar pentru considerentele expuse anterior acest motiv de recurs este apreciat ca fiind neîntemeiat.
De asemenea, elativ la al doilea motiv de recurs care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, se reține că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Contrar susținerilor recurentului, Curtea apreciază că actualizarea sumelor cuvenite intimaților-recurenți cu titlu de spor de vechime este justificată prin aceea că neacordarea sporului solicitat se analizează conform art. 40 alin. (2) lit. c din Codul Muncii, iar conform art. 161 alin. (4) din Codul muncii " întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Drept urmare, neacordarea drepturilor cuvenite la timp atrage obligația de a le plăti actualizate cu rata inflației, pentru a acoperi astfel prejudiciul produs reclamanților prin devalorizarea monedei naționale între momentul când dreptul era cuvenit și cel când se plătește efectiv. În caz contrar, nu s-ar produce o reparare totală a prejudiciului suferit. În consecință, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, se constată că primul respectiv ultimul motiv de recurs sunt similare cu primul, respectiv al treilea motiv din recursul declarat deParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru considerentele expuse anterior fiind apreciate ca fiind neîntemeiate de către instanța de recurs.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs se reține că în onformitate cu art. 110 alin. (2) Cod procedură civilă se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiției relativ la admiterea greșită a sporului pentru viitor ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
În consecință, Curtea de Apel apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ ȘI PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 661 din 14.04.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
PT.- - - - - - - -
În semnează În semnează
Vicepreședintele instanței Vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR JUDECĂTOR 2: Laura Dima Eugenia Pușcașiu
Red.D/Dact.
2 ex./03.08.2009
Jud.fond: și
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Eugenia Pușcașiu
