Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1690/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR. 260+/112/2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1690/R/2009
Ședința publică din 30 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 3: Laura
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 212 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr. 260+/112/2009 privind și pe pârâții intimați CONSILIUL LOCAL B și PRIMARUL MUNICIPIULUI B, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - îndemnizație dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 212 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr. 260+/112/2009, s-a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, excepție invocată din oficiu din instanță și în consecință s-a respins acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților PRIMARUL MUN. B și CONSILIUL LOCAL.
Pentru a hotărî astfel, instanță reținut, cu privire la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Primăria mun. B, văzând disp. art.20, art.21, art.62 alin.1 din Legea 215/2001 potrivit cărora "Primarul reprezintă unitățile administrativ-teritoriale în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție", disp. art.63 alin.4 care prevăd că "Primarul exercită funcția de ordonator principal de credite", tribunalul urmează să admită excepția invocată și pe cale de consecință, să respingă acțiunea formulată pentru lipsa calității procesuale passive Primăria mun. B neavând legitimare procesuală pasivă în cauză.
Cât privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul face parte din rândulpersonalului contractual în cadrul Serviciului Public Poliția Comunitară B, angajator fiindPrimarul mun. B iar drepturile salariale îi sunt stabilite în baza OUG nr.24/2000. Alte acte normative care reglementează drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză sunt Codul Muncii și CCM unice la nivel național, pentru anii 2004-2007.
Susținerile reclamantului în sensul că, pe lângă drepturile bănești prevăzute în OUG nr.24/2000, este îndreptățit să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art.13 din Legea nr.138/1999 precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct.9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr.275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr.496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor (în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Drepturile salariale ale reclamantului nu sunt stabilite în baza Legii nr.138/1999, ci conform OUG nr.24/2000, astfel că ei beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativ, nu și de cele prevăzute în Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, chiar dacă în pct.9.2 din Normele metodologice se arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea " în domeniul administrației publice", deoarece dispozițiiledin acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr.496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrația publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art.13 din Legea nr.138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin OUG nr.63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior, activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională,după comasare, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și respectiv art.3 din OUG nr.30/2007,activează în "domeniul administrației publice" deșieste salarizat conform Legii nr.138/1999.
În timp ce, fostul Minister de Internenu avea atribuții în domeniul administrației publice, după comasarea celor două ministere, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și apoi art.3 din OUG nr.30/2007, Ministerul Administrației și Internelor(MAI) devenit, prin OUG nr.30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative(MIRA), are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel căo parte din personalul civilcare, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale,după adoptarea OUG nr.63/2003,activează în"domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile deconcentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr.40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art.16 alin.3 din OUG nr.63/2003, potrivit cărorapersonalul Ministerului Administrației și Internelor(MAI), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea iar, potrivit art.17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la MAI și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat,de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții sunt reluate și în cuprinsul art.17-24 din OUG nr.30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul MAI devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative(MIRA), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
A rezultat clar că, după unificarea celor două ministere, a beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fostaprobată în cuprinsul bugetului instituțieidin care a făcut parte, precum și personalul angajat ulteriorcare este salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
În speță, nu au fost incidente nici dispozițiile art.47 din Legea nr.138/1999, care reglementează drepturile salariale ale personalului civil din noul MIRA și nu salarizarea personalului civil din instituțiile și autoritățile administrației publice locale. Cum în art.47 din Legea nr.138/1999 se arată că personalul civil din minister, în prezent MIRA(fără să fie explicat din cine este format personalul civil din minister) beneficiază, pe lângă drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, adică Legea nr.138/1999, prin Ordinul nr.496/2003 a fost interpretată și această dispoziție din lege în sensul că: a fost definită expresia de "personal civil" și s-au indicat care sunt "unele drepturi salariale din legea nr.138/1999" de care beneficiază personalul civil, în sensul că personalul civil care activează în minister" în domeniul administrației publice",beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din legea, adică de indemnizația de dispozitiv.
Considerentele pentru care legiuitorul a acordat indemnizația de dispozitiv doar pentru personalul civil angajat în minister; în sensul de unitate cu personalitate juridică - angajator și personalului civil din fostul MI care, în prezent,activează "în domeniul administrației publice" la nivel local, țin de politica salarială a statului.
În speță, tratamentul salarial diferit al reclamantului față de angajații ce-și desfășoară activitatea în minister și față de categoriile de personal civil din aparatul propriu al MAI și enumerat limitativ de Legea nr.138/1999 este justificat obiectiv, aceste categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamant nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestuia de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații a apărut ca neîntemeiată și a fost respinsă, în baza art.154-157 și art.269 din Codul Muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia cu modificarea în parte a hotărârii instanței de fond.
În motivarea recursului reclamantul arată că, a depus la dosarul cauzei documentele din care rezultă că începând cu data de 15 septembrie 2008, în urma concursului și examenului pe care l-a susținut, a fost numit inspector de specialitate, șef la Serviciul Public "Poliția Comunitară" aparținând de Primăria mun. B conform fișei postului.
Serviciul public "Poliția Comunitară" conform art.9 din Legea nr.371/20 septembrie 2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare se compunea din funcționari publici și personal contractual din Serviciul siguranță publică, pază intervenții din care fac parte, poartă în timpul serviciului obligatoriu uniformă și este dotat cu mijloace specifice pentru intervenții în anumite situații pentru asigurarea pazei, ordinii și liniștii publice pe raza de competență.
Consideră că nu se poate face o distincție între funcționarii publici și personalul angajat pe bază de contract privind modul de intervenție și acțiune pentru care se acordă acel spor de 25% de dispozitiv, îndeosebi în ceea ce îl privește deoarece conform fișei postului, față de funcționarii publici (agenți), ai poliției comunitare care au obținut sporul de dispozitiv prin instanță deoarece și lor le-a fost anulat, are atribuțiuni de organizare, conducere și intervenție. Reclamantul mai arată că participă prin atribuțiile pe care le are la asigurarea în mod direct a măsurilor de pază și ordine cu ocazia unor manifestații publice, conduce și coordonează dispozițiile formate cu asemenea ocazii, atunci când șeful serviciului lipsește sau participă la alte acțiuni ordonate.
În aceste situații acționează cu funcționarii (agenții) poliției comunitare în dispozitivele create, mai mult îi conduce și îi coordonează pe aceștia în activitățile pe care le întreprind.
Consideră că legiuitorul prin Legea nr.138/1999 și a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.496 din 28.07.2003 a prevăzut să se acorde sporul de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază personalului care acționează concret în "dispozitive" datorită gradului de periculozitate la care este expus.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Actele normative pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Poliția Comunitară B, a cărui salarizare este reglementată prin OUG 24/2000.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamantului, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999 (42-43 fond), care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamant în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
De asemenea, în ceea ce privește discriminarea care ar exista între reclamant și alte categorii de salariați se reține că în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003) instanța de contencios constituțional a statuat că egalitatea de tratament se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică. În cazul unor situații diferite, determinate de factori obiectivi, precum este aceea a posibilității financiare a angajatorului de a suporta costul tichetelor de masa, tratamentul juridic diferit aplicat salariaților nu este de natura sa creeze discriminări între aceștia.
Constată că reclamantul nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale indemnizației de dispozitiv, Curtea reține că lipsește premisa existenței unei discriminări în sensul art. 1 din Legea 137/2000.
În egală măsură, instanța de recurs consideră că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea, apreciază că nu este cazul în prezenta speță.
Având în vedere aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale invocate anterior și a art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 212 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr. 260+/112/2009 pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 30 iunie 2009.
PT. PREȘEDINTE JUDECĂTORI PT. GREFIER
- - - - - -
În semnează În semnează
Vicepreședintele instanței Prim-Grefier
- -
Red.D/Dact.
2 ex./ 06.08.2009
Jud.fond: și
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja, Laura
