Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1735/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1735/R/2009
Ședința publică din 29 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Griga Daniela Sergiu Diaconescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, împotriva sentinței civile nr. 227 din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N, în dosarul nr-, privind și pe intimații reclamanți, -, precum și pe intimatul pârât TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, având ca obiect litigiu de muncă-calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost formulate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin recursurile formulate pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin. 2.proc.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.227 din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis ca fiind fondată acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Bistrița -N, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Bistrița -N fiind obligați să calculeze și să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculat la îndemnizația brută lunară, începând cu 01 octombrie 2004 la zi, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective;
Pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Bistrița -N au fost obligați să acorde și în continuare sporul de confidențialitate de 15% fiecărui reclamant;
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor anterior arătate;
Pârâtul Tribunalul Bistrița -N a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Examinând excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, care a figurat inițial în proces sub denumirea Ministerul Economiei și Finanțelor, însă ca urmare a adoptării OUG nr.221/2008 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, denumirea și atribuțiile acestuia a revenit Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât pentru următoarele argumente. Cu toate că nu sunt raporturi de muncă între acest pârât și reclamanți, se observă că prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea acestui pârât doar la alocarea unor fonduri necesare plății drepturilor salariale, situație în care, văzând art.19 din legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ce arată că acest minister pregătește proiectele legilor bugetare anuale, inclusiv a bugetului de stat, precum și ale legilor de rectificare, dar și atribuțiile ce revin acestui minister, prevăzute de nr.HG34/2007 privind organizarea și funcționarea acestuia potrivit căruia elaborează proiectul legii bugetului de stat, precum și proiectele de rectificare a bugetelor de stat, atribuții prevăzute anterior și de HG nr.386/2007 ce a fost abrogată prin cealaltă hotărâre de guvern evocată, precum și faptul că reclamanții sunt plătiți pentru activitatea desfășurată din fonduri de la bugetul de stat, întrucât potrivit art.131 din legea nr.304/2004 activitatea instanțelor de judecată, deci inclusiv cheltuielile de personal, este finanțată de la bugetul de stat, instanța statuează că în mod evident acest pârât are legitimitate procesuală pasivă în cauză.
În ce privește fondul acțiunii civile formulate de reclamanți, tribunalul a reținut că reclamantele și, atât la data sesizării instanței, respectiv 22 octombrie 2007, cât și în prezent își desfășoară activitatea în calitate de judecători la pârâtul Tribunalul Bistrița -N, iar reclamanții și își desfășoară activitatea la același tribunal în calitate de asistenți judiciari.
Reclamanții, atât la data sesizării instanței, cât și în prezent, observând nr.OUG27/2006 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, nu beneficiază de acordarea vreunui spor de confidențialitate. Trebuie remarcat însă că potrivit art.91 din Legea nr.303/2004 republicată, referitoare la Statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii au obligația de a respecta secretul deliberărilor și a voturilor la care au participat, inclusiv după încetarea exercitării funcției, iar art.99 lit. d din legea nr.303/2004,constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor ce au asemenea caracter. Și în cazul asistenților judiciari sunt incidente aceste prevederi legale, deoarece art.111 din legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară arată că dispozițiile legale referitoare la obligațiile, interdicțiile, incompatibilitățile judecătorilor se aplică și asistenților judiciari.
De asemenea, s-a reținut faptul că potrivit art.16 din hotărârea nr.328/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, acestora le revineobligația de a nu dezvălui și folosi în alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-a obținut în această calitate. Potrivit art.131 din legea nr.304/2004 activitatea instanțelor de judecată, deci inclusiv cheltuielile de personal, este finanțată de la bugetul de stat, iar ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru curțile de apel, tribunale și judecătorii.
Întrucât la nivel național, instanțele sesizate au adoptat soluții contradictorii în legătură cu acțiuni similare cu cea formulată de reclamanți în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința din 15 decembrie 2008 prin Decizia nr.46/2008 din dosarul nr.27/2008 a admis recursul în interesul legii declarat și a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul deontologic almagistrațilorși art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, șia constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate audreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salarul de bază brut lunar.
Potrivit art.329 Cod procedură civilă, deciziile prin care se soluționează recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept.
Instanța a avut în vedere la stabilirea perioadei pentru care s-a admis acțiunea formulată de reclamanți, termenul de prescripție general de 3 ani prevăzut de art.283 alin. 1 lit.c din Codul muncii, ținând cont și de obiectul acțiunii introductive și data introducerii acesteia - octombrie 2007, pentru că reclamanții aveau aceste obligații legale de a păstra confidențialitatea lucrărilor și a păstra secretul profesional și la data sesizării instanței, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că acțiunea acestora se referă la drepturi bănești neacordate în cadrul desfășurării relațiilor de muncă.
Întrucât, finanțarea instanțelor de judecată, deci inclusiv a cheltuielilor de personal, se asigură potrivit art.131 din legea nr.304/2004 de la bugetul de stat, va fi obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor anterior arătate, acesta având obligația legală în acest sens, ținând cont de art.19 din legea nr.500/2002 și de art. 3 din HG nr.34/2009 ce prevăd că acest pârât are atribuții atât în materia elaborării proiectului legii bugetului de stat, cât și a rectificării unor asemenea legi.
Pârâtul Tribunalul Bistrița -N, în baza art.6 din Decretul nr.92/1976, a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârât și respingerea acțiunii formulate față de acest pârât.
În motivarea recursului (întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă) critică soluția pronunțată de către instanța de fond ca fiind netemeinică și nelegală în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârât și obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești solicitate de către reclamanți, ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând în acest sens aplicarea art.304/1 proc.civ. în sensul examinării cauzei sub toate aspectele.
Consideră că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în cele din urmă obligând pe acest pârât la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate și acordate.
Apreciază că în cauza dedusă judecății Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitate procesuală pasivă întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul material dedus judecății, ori în speță acest raport este între reclamanți și angajator.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților în recursul său arată că un prim motiv de recurs incident este cel prevăzut de art.304 pct.4 din proc.civ. conform căruia se poate cere casarea unei hotîărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, față de obiectul acțiunii, instanța de fond ar fi trebuit să constate că asemenea altor categorii profesionale, reclamanții judecători și asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Bistrița -N sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând acorda alte drepturi decât dacă cele prevăzute expres în favoarea acestora, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților. Prin urmare instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare, este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce drepturi se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față obligarea Ministerului Justiției și Libertăților cetățenești la plata sporului de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Invederează că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, apreciază că o astfel de cerere nu putea fi soluționată de către instanța de fond care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a magistraților.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut de art.304 pct.9 proc.civ. potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
Pentru a acorda sporul de confidențialitate de 15%, tribunalul a reținut în considerente Decizia 46/15.12.2008 a dată în aplicarea și interpretarea unitară a dispozițiilor art.99 alin1. lit.d din Legea 303/2004, art.16 alin.1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea 567/2004, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora texte de lege care nu fac referire la acordarea unui spor de confidențialitate de 15% pentru categoriile profesionale pe ale căror statute le reglementează.
Arată că deși acțiunea a ost motivată pe dispozițiile OG137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța de fond nu a făcut nicio referire la deciziile Curții Constituționale invocate în apărare de Ministerul Justiției și Libertăților.
Invederează că în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii (nr.818/819/820/ 03.07.2008 publicate în Of.al României partea I, din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de pârât referitor la unele dispoziții din nr.OG137/2000 privind prevenire ași sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competențe de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de pârât și a constatat că prevederile art.1, aer.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Arată că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sprul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale care de asemenea sunt obligatorii și să aplice și să interpreteze strict actele normative care reglementează salarizarea personalului în cauză.
Arată că nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări stabilind constant în jurisprudența sa că "potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia (Decizia nr.171 din 28 febr.2006, publicat în Of. nr.316/7 apr.2006).
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:
Referitor la recursulMinisterului Finanțelor Publicese reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care așa cum s-a precizat anterior pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat doar la alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
În ceea ce privește recursul declarat deMinisterul Justiției și Libertățilorse reține că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Drept urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
Referitor la criticile privind fondul cauzei se reține că rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
De asemenea, se mai reține că acțiunea reclamanților a fost înregistrată în data de 22.10.2007, iar deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 / 03.07.2008 au fost publicate în Monitorul Oficial în 16.07.2008. Conform art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică, astfel încât numai cu încălcare principiului menționat anterior instanța de fond putea să aplice deciziile menționate anterior.
În consecință, se apreciază că tribunalul a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză conform interpretării date de instanța supremă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 227 din 11.05.2005 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.
2 ex./28.10.2009
Jud.fond:,
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Griga Daniela Sergiu Diaconescu
