Pretentii civile. Speta. Decizia 1720/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1720/R/2009
Ședința publică din 29 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Griga Daniela Sergiu Diaconescu
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 1158 din 26 mai 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții - și alții, având ca obiect calcul drepturi salariale - prima de vacanță 2005-2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, consilier juridic, cu delegație la dosar- fila 46, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost formulate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj depune la dosar adresa nr. -, emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, solicită admiterea recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1158 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale a instanței, excepție invocată de Ministerul Public.
S-a admis acțiunea reclamanților, formulată împotriva pârâților Parchetul de pe Lângă Tribunalul Sălaj, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Cluj Ministerul Public, Parchetul de pe Lâgă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, și în consecință pârâții au fost obligați să plătească reclamanților drepturilor salariale constând în prima de vacanță aferentă perioadei 2005 - 2006, actualizată în raport cu indicele de inflație.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că dreptul reclamanților la plata unei prime de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu a fost introdus în Legea nr.50/1996 prin art.1 din Ordonanța nr. 83 din 29 august 2000.
Potrivit art. 411alin.1 din Legea nr.50/1996, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza legii au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu indemnizația brută sau cu indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prin nr.OG 33 din 26 februarie 2001 aplicarea prevederilor art.411din Legea 50/1996 a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2002, iar pe perioada suspendării redevin aplicabile dispozițiile legale incidente în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, modificată prin nr.OG83/2000.
Pentru anii 2005-2006, suspendarea prevederilor privind, acordarea primei de vacanță s-a făcut prin art.8 alin5 din Legea nr.51/2004 și prin art.9 alin.7 din Legea nr.511/2004.
Art.33 alin 2 din Legea nr. 188/1999 prevede că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prin legile bugetului de stat din anii 2003-2006 și prin OUG.nr.33/2001, dreptul al plata primei de vacanță a fost suspendat succesiv dreptul magistraților la plata primei de vacanță, însă această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect nu numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Din moment ce dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu au un caracter temporar, acestea nu mai sunt actualmente în vigoare și deci nu pot face obiectul controlului de neconstituționalitate, cu toate, că ele aveau un conținut contrar prevederilor art. 41 și 53 din Constituția României, iar în aplicarea principiului instituit de art.3 din Codul civil, judecătorii au posibilitatea să extindă interpretarea legii și la situații pe care aceasta nu le mai reglementează, aceasta în considerarea faptului că suspendarea dreptului magistraților la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, deoarece aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
Dat fiind faptul că la data suspendării dreptului magistraților la plata primei de vacanță prin art. III alin.2 din nr.OUG33 /2001, această materie a rămas în reglementarea Legii nr. 188/1999, iar nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților sau nr.OUG27/2006 nu cuprind dispoziții în această materie, rezultă că și în cazul magistraților sunt aplicabile prevederile art.1 din OUG. Nr.146/2007, pentru aprobarea plății primelor de vacanță suspendate pe perioada 2001-2006.
Odată cu încetarea aplicabilității legilor bugetare anuale, suspendările dispuse de către legiuitor privind plata primei de vacanță către magistrați au încetat, reclamanții fiind în drept și în termen, potrivit art. 283 alin.1 din Codul muncii să solicite primele de vacanță.
Prevederile nr.OUG 146/2007 enumeră printre beneficiarii prevederilor acestui act normativ personalul auxiliar de specialitate din cadrul sistemului de justiție.
Directiva 200/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului legal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării directe, arată că tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat în potriva oricărei discriminări,iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului dreptului și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei,ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
De asemenea, potrivit art.2 pct. din Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii.
Instanța a reținut că neacordarea primei de vacanță magistraților nu are la bază o asemenea justificare obiectivă și rezonabilă, cu atât mai mult cu cât art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că exercitarea drepturilor și libertăților trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Decizia nr. 1/1994 a Curții Constituționale reține că un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să justifice rațional și respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice.
Principiul egalității nu presupune uniformitate, astfel că toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit.
Organizația Națiunilor Unite cuprinde în noțiunea de discriminare orice conduită bazată pe distincția aprobată în raport cu anumite categorii naturale și sociale și care nu este legată de capacitatea și meritele individuale sau de comportament concret al unei persoane.
Faptul că o persoană sau un grup de persoane fac parte dintr-o categorie socio - profesională nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru lipsirea acestora de un drept garantat de lege, cu toate efectele juridice și salariale ale acestui drept, singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere de salarizare fiind nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, precum și condițiile de muncă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, a solicitat admiterea recursului, arătând că otărârea este neîntemeiată din următoarele considerente:
Dispozițiile referitoare la salarizare din Legea 50/1996 au avut un caracter mult restrictiv. Acest act normativ a fost abrogat prin OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar, fără a reveni însă asupra primei de vacanta care nu a mai fost prevăzut a în nici un act normativ ulterior ce reglementează salarizarea magistraților. Pentru anii 2005-2006, suspendarea prevederilor privind prima de vacanță s-a făcut prin articolul 8 alin.5 din Legea nr.51/2004 și prin art.9 alin.7 din Legea nr.511/2004.
Prin recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S s-a solicitat admiterea excepțiilor necompetenței materiale a primei instanțe și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondate.
Referitor la prima excepție s-a învederat că potrivit dispozițiilor art.36 din OUG nr. 27/2006 competența materială de soluționare a cauzei revenea Curții de Apel București
Reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii stabilite prin acest act normativ. Sub aceste aspect acțiunea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă. Însă și dacă această procedură prealabilă ar fi fost îndeplinită, Tribunalul Sălaj nu este competent să judece prezenta cauză. Instanțele competente spre a soluționa aceste cereri sunt numai cele prevăzute de art. 36(2) din OUG nr. 27/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Invocând dispozițiile Legii 500/2002 și a HG 386/2007 Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că nu are calitate procesuală pasiveă în cauza întrucât nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursul său solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea dispozițiilor arte 3041Cod procedură civilă, casarea sentinței civile nr. 1158 din 26 mai 2008. pronunțată de Tribunalul Sălaj - Secția Civilă în dosarul nr- și. respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Apreciază că instanța de fond a stabilit în mod greșit incidența dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 146/2007 în speță, având în vedere calitatea de magistrați a reclamanților, reținând în mod netemeinic că acest act normativ ar fi infirmat interpretarea dată prin Decizia nr. XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de unde reiese că astfel s-ar fi recunoscut dreptul la primele de concediu în favoarea categoriilor de personal pentru care s-a abrogat prin lege acordarea acestor drepturi salariale.
Or, potrivit art. 1 alin. 2 din acest act normativ " intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale ".
În aceste condiții, este evident că legiuitorul nu face referire la judecători și procurori, pentru care în perioada 2003-2007 dreptul la prima de concediu a fost abrogat, iar nu suspendat.
Față de aceste aspecte, apreciază că instanța de fond trebuia să respingă acțiunea intimaților-reclamanți procurori ca inadmisibilă, Decizia nr.XXIII/2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind obligatorie și nefiind infirmată de legiuitor decizie care în mod corect face referire doar la categoria profesională a personalul auxiliar de specialitate și nu la cea a judecătorilor și procurorilor.
Se mai apreciază că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând dispozițiile art.329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă întrucât prin Decizia nr XXIII, publicată în Monitorul Oficial al României" Partea 1. nr 233 din 15 martie 2006 s-a stabilit că rima p. de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru perioada anilor 2001 - 2002 menționată.
Învederează instanței că începând cu data de 1 ianuarie 2003 dreptul privind primele de vacanță cuvenite magistraților a fost abrogat prin art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Pe cale de consecință, apreciază că solicitarea reclamanților privind plata drepturilor reprezentând primele de vacanță pentru anii 2005 - 2006 este nelegală, întrucât dispozițiile referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă au fost abrogate începând cu anul 2003, potrivit prevederilor art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților. ],
Arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Arată că instanța de fond nu a luat în considerare la pronunțarea sentinței cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare al pârâtului Ministerul public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
În prealabil, examinând excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea reține că nu sunt întemeiate.
În privința excepției necompetenței materiale a primei instanțe, Curtea reține că prezenta acțiune are ca obiect acordarea unui drept de natură salarială, spre deosebire de acțiunea prevăzută de art.42 alin.1 din OUG nr.177/2002 și art.36 alin.1 și 2 din OUG nr.27/2006 care are ca obiect modul de determinare, de stabilire a drepturilor salariale.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii și nu prin contestarea ordinului pe calea contenciosului administrativ.
Astfel, Curtea de Apel constată că sub acest aspect, hotărârea recurată a respectat normele de competență prevăzute de art.2 alin.1 lit. c pr.civ. care atribuie tribunalelor competența soluționării litigiilor de muncă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice se reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Public, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Referitor la motivele de recurs invocate de pârâți referitoare la fondul cauzei (care deși sunt formulate diferit sunt în esență similare), Curtea constată că prima instanță nu a respectat caracterul obligatoriu, conform art.329 alin.3 pr.civ. al Deciziei nr. XXIII/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care, soluționându-se un recurs în interesul legii, s-a statuat că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002.
În considerentele deciziei menționate s-a reținut că "dreptul magistraților ( prevăzut de art.41 alin.1 din Legea nr.50/1996 privind acordarea primei pentru perioada concediului de odihnă), încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003".
În consecință, Curtea observă că pretențiile reclamanților aferente anilor 2005 și 2006 sunt nefondate, neexistând temei legal pentru recunoașterea dreptului solicitat.
Pentru considerentele expuse anterior, constatând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursurile, va modifica sentința în sensul celor ce urmează.
Deși Ministerul Publica invocat ca motiv de recurs și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de fond (art. 304 pct.4 Cod procedură civilă ) întrucât aceasta nu a respectat decizia în interesul legii menționată anterior, Curtea apreciază că aceste critici se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs care a fost analizat anterior.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se vor admite recursurile declarate în cauză și se va modifica sentința după cum urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 1158 din 26.05.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamanților -, -,.
Menține dispoziția de respingere a excepției necompetenței.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.
2 ex./28.10.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Griga Daniela Sergiu Diaconescu
