Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1745/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1745/R/2008
Ședința publică din data de 23 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 3: Lucia
GREFIER: TARȚA
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 228 din 5 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N privind și pe pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B N, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - îndemnizație dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, după deliberare, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242 Cod proc. civ. apreciază că aceasta se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 228/F/2008 din data de 5 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Primăria municipiului B
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că eclamantul face parte din rândul personalului contractual ce-și desfășoară activitatea la Primăria mun. B, fiind angajat conform contractului individual de muncă, pe post de inspector de specialitate gradul III-Compartiment Inspecția Comercială - Poliția Comunitară a mun. B, conform dispoziției nr. 1625 din 22.08.2007 iar drepturile salariale ale acestuia sunt stabilite conform prevederilor nr.OUG 24/2000.
Susținerile reclamantului în sensul că este îndreptățit să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct. 9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr. 496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor(în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Tribunalul a reținut că Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salarialepersonalului civil din aceste instituțiiiar, prin Ordinul nr. 275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ caredoar interpreteazădispozițiile Legii nr. 138/1999 și nu prevede drepturi salariale noi, altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.
Drepturile salariale ale reclamantului nu sunt stabilite în baza Legii nr. 138/1999, ci conform nr.OUG 24/2000, astfel că acesta beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativnuși de cele prevăzute în Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, chiar dacă în pct. 9.2 din Normele metodologice s-a arătat că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea" în domeniul administrației publice",deoarece dispozițiiledin acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr. 496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrație publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art. 13 din Legea nr. 138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin nr.OUG 63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior, activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și respectiv art. 3 din nr.OUG 30/2007,activează în "domeniul administrației publice" deșieste salarizat conform Legii nr. 138/1999.
În timp ce, fostul Minister de Internenu avea atribuții în domeniul administrației publice, atribuțiile acestui minister fiind clasificate astfel: atribuții privind asigurarea respectării legilor, a ordinii și liniștii publice; atribuții privind prevenirea și stingerea incendiilor; atribuții privind activitatea de pașapoarte, controlul trecerii frontierei; atribuții cu privire la arhivele statului; alte atribuții,după comasarea celor două ministere, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și apoi art. 3 din nr.OUG 30/2007 Ministerul Administrației și Internelor () devenit, prin nr.OUG 30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative (), are atribuțiiatât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice:a) "în domeniul administrației publice"; b) "în domeniul ordinii și siguranței publice" și c) "alte atribuții") astfel căo parte din personalul civilcare, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale,după adoptarea nr.OUG 63/2003,activează"domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile deconcentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr. 40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 16 alin. 3 din nr.OUG 63/2003, potrivit cărorapersonalul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea, iar potrivit art. 17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la. și beneficiazăde drepturile dobândite anterior, conform legislației,precum și, în limita bugetului aprobat,de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții sunt reluate și în cuprinsul art. 17-24 din nr.OUG 30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative (), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, va beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fostaprobată în cuprinsul bugetului instituțieidin care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.
De altfel, Ordinul nr. 496/2003, pentru completarea Ordinului nr. 275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a nr.OUG 63/2003, a fost emis tocmai pentru lămuri salarizarea personalului civil preluat de MAI care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea "în domeniul ordinii publice" ci "în domeniul administrației publice", deoarece Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate "în domeniul ordinii publice și siguranței naționale".
Deși reclamantul face parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", cum salarizarea sa nu se realizează în baza Legii nr. 138/1999, ci în baza altei legi, Legea nr. 24/2000, nu este îndreptățit să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 și de pct. 9.2 din Ordinul nr. 275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Principiul nediscriminării invocat de către reclamant nu presupune egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", domeniu care cuprinde un număr mare de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu presupune acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.
În speță tratamentul salarial diferit al reclamantului față de angajații din cadrul serviciilor de evidență informatizată a persoanelor este justificat obiectiv, cele două categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamant nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestuia de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații apare ca neîntemeiată și va fi respinsă, în baza art. 154-157 și art. 269 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul solicitând, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9.pr.civ. în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că Ordinul 496/2003 și Ordonanța 63/2003 nu fac distincție între personalul din fostele ministere comasate, în sensul salarizării și atribuțiilor.Mai mult Ordinul nr. 496/2003, nu prevede drepturile noi, extinde aceste drepturi - în speță îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25%, la întreg efectivul de personal care își desfășoară activitatea în cadrul actualmente
Motivația că principiul nediscriminării nu presupune egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice așa cum s-a arătat în sentința atacată, o consideră o interpretare greșită, deoarece salariații din cadrul unui minister trebuie să se bucure de aceleași drepturi, în speță dreptul la indemnizația de dispozitiv.
S-a mai invocat că prin Ordinul 496/2003, s-a urmărit uniformizarea veniturilor angajaților din cadrul și chiar înlăturarea oricărei discriminări.
Faptul că unii angajați sunt salariați în baza unei legi, în speță Legea nr. 24/2000, iar unii pe baza Legii nr. 138/1999, nu are nici o relevanță în aplicarea Ordinului nr. 496/2003, care extinde dreptul la îndemnizații la toți salariații din cadrul, indiferent că sunt militari, funcționari publici sau personal care își desfășoară activitatea pe baza contractului individual de muncă.
De altfel, în contractele individuale de muncă este prevăzut că personalul se bucură de toate sporurile prevăzute în legislația în vigoare, iar în fișele postului îndemnizația de dispozitiv reclamanții consideră că a fost încadrată la alte atribuții date de către primar în calitatea pe care o are salariatul cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Serviciul Public Poliția Comunitară a fost înființat prin HCL nr. 157/2005 ca serviciu public de interes local în scopul menținerii ordinii și liniștii publice, al respectării regimului circulației rutiere, precum și al asigurării pazei, protecției obiectivelor de interes local, asigurării respectării legislației în domeniul urbanismului și disciplinei în construcții, asigurării respectării normelor legale privind protecția mediului, prevenirii și combaterii încălcării normelor legale privind curățenia localităților și comerțul, respectării legislației în domeniul evidenței populației și alte activități stabilite prin legi, hotărâri de guvern, hotărâri ale consiliului local, dispoziții ale primarului.
Prin prisma atribuțiilor pe care le are, prev. de art. 1 alin. 2 din O:U:G: nr. 30/2007, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de sporul d edispozitiv.
Însăși faptul că personalul contractual este tratat diferențiat față de ceilalți angajați ( funcționari publici ), reclamanții reprezintă o discriminare - funcționarii publici se judecă pe contencios administrativ, iar personalul contractual pe cale civilă - conflicte de muncă.
S-a mai arătat că sunt instanțe care au acordat acest drept fără a face deosebire între calitatea de funcționar public și calitatea de personal contractual.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursurile pentru următoarele considerente:
Actele normative pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile, sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Primăriei B, a cărui salarizare este reglementată prin Legea 24/2000.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamantului, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999 (42-43 fond), care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îl include pe reclamant în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
De asemenea, în ceea ce privește discriminarea care ar exista între reclamant și alte categorii de salariați se reține că în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003) instanța de contencios constituțional a statuat că egalitatea de tratament se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică. În cazul unor situații diferite, determinate de factori obiectivi, precum este aceea a posibilității financiare a angajatorului de a suporta costul tichetelor de masa, tratamentul juridic diferit aplicat salariaților nu este de natura sa creeze discriminări între aceștia.
Constată că reclamantul nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale indemnizației de dispozitiv, Curtea reține că lipsește premisa existenței unei discriminări în sensul art. 1 din Legea 137/2000.
În egală măsură, instanța de recurs consideră că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea, apreciază că nu este cazul în prezenta speță.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă Curtea reține că hotărârea primei instanțe este motivată conform dispozițiilor art. 261 Cod procedură civilă, respectiv conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Deși a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, recurentul nu a indicat care este actul juridic dedus judecății care a fost interpretat greșit de către prima instanță.
Având în vedere aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale invocate anterior și a art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 228/F din 5 mai 2008 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - - - TARȚA
RED.; DACT.
2 ex./15.10.2008.
Jud.fond.:,
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Marta Carmen Vitos, Lucia
