Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 30/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 30/D/2008
Ședința publica din data de 23 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Marta Vitoș
JUDECĂTOR 2: Laura Dima Popa
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, G, -, - și - privind și pe pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită taxă judiciară de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care nstanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel încât, întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea formulată de reclamanții, G, -, - și - îm contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și CURTEA DE APEL CLUJ, s- solicitat obligarea pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și CURTEA DE APEL CLUJ la plata sumelor de bani reprezentând sporul de vechime pentru perioada 1.01.2001 - 10.11.2003, actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data de 10 fiecărei luni pentru sporul de vechime aferent lunii anterioare și data plății efective, obligarea pârâtului TRIBUNALUL BISTRIȚA -N să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și obligarea
pârâtului MEF să aloce fondurile bănești necesare plății sumelor de bani solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit art.33 alin.1 din Legea nr. 50/1996, beneficiază de sporul de vechime în muncă, spor care fost achitat până la data de 1.09.2000, când intrat în vigoare OG nr.83/2000.
Până la intrarea în vigoare OUG 27/2006, acest spor nu a mai fost plătit.
Prin deciziile nr. XXIII/2005 și XXXVI/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a statuat în sensul recunoașterii drepturilor restante neacordate ca urmare intervențiilor legislative ulterioare Legii nr. 50/1996.
Reclamanții au arătat că pentru perioada ianuarie 2001 - noiembrie 2003, cursul prescripției dreptului la acțiune fost întrerupt, întrucât prin deciziile pronunțate în recurs în interesul legii, drepturile salariale au fost recunoscute retroactiv.
Prin întâmpinările formulate pârâtul Ministerul Justiției invocat excepția prescripției dreptului la acțiune (15-16) și pârâtul MEF invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin încheierea civilă nr.450/F/6.08.2008 TRIBUNALUL BISTRIȚA -N în temeiul art.II alin.2 din OUG 75/2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului spre soluționare Curții de APEL CLUJ.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor și excepțiilor invocate de către pârâți, instanța reține următoarele:
Pretențiile formulate de reclamanți constau în drepturi salariale restante reprezentând sporul de vechime pentru perioada 01.01.2001 - 10.11.2003.
Acțiunea reclamanților a fost înregistrată la data de 20.03.2008.
Potrivit art.1 și 3 din Legea 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, în cazul din speță în termen de 3 ani.
Tot potrivit actului normativ arătat, cursul prescripției poate fi suspendat doar în condițiile expres prevăzute de dispozițiile art.13 sau poate fi întrerupt, la fel în condițiile exprese prevăzute de dispozițiile art.16.
În susținerea acțiunii reclamanții au arătat că instanța supremă prin Decizia nr.XXXVI referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art.33 din Legea 50/1996 nu a stabilit în cuprinsul său un termen de la care a început cursul prescripției.
Dispozițiile legale aplicabile în cauză nu derogă însă de la regulile generale ale prescripției prevăzute de Decretul 167/1958 și nici nu s-a făcut dovada vreunei recunoașteri voluntare și neîndoielnice care să fi atras întreruperea cursului prescripției extinctive, dimpotrivă, dreptul la sporul de vechime în muncă existând în mod continuu până la reglementarea expusă prin Legea nr.45/2007, astfel că în nici un caz acest drept nu a fost suspendat.
Constatând că acțiunea promovată de reclamanți a fost formulată peste termenul de prescripție de 3 ani și nu subzistă nici o cauză de întrerupere cursului prescripției, decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție neputând constitui un motiv de întrerupere a acestui curs, în baza art.1 alin.1-3 din decretul nr. 167/1958 acțiunea reclamanților va fi respinsă ca prescrisă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF, aceasta va fi respinsă, întrucât una din atribuțiile acestuia este de elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale.
În ipoteza în care nu ar fi fost reținută incidența excepției prescripției dreptului la acțiune, iar acțiunea reclamanților ar fi fost admisibilă pe fond, acest pârât avea obligația de aloca sumele necesare pentru plata drepturilor bănești revendicate de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR.
Respinge ca prescrisă acțiunea reclamanților, G, -, - și - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect obligarea pârâților la plata sporului de vechime pentru perioada 1 ianuarie 2001-10 noiembrie 2003.
Definitivă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR ASISTENȚI JUDICIARI
- - - - - - -
GREFIER
transferată la.semnează
Prim grefier,
Red. MV dact. GC
12 ex/9.10.2008
Președinte:Carmen Marta VitoșJudecători:Carmen Marta Vitoș, Laura Dima Popa