Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 18/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- SENTINȚA Nr. 18
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian JUDECĂTOR 2: Busuioc Anamaria
- - - - JUDECĂTOR
- - - - ASISTENT JUDICIAR
- - ASISTENT JUDICIAR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine a venit spre pronunțare acțiunea civilă promovată de reclamantele, R, și G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău și Consiliul Național pentru combaterea Discriminării
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 08 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată de reclamantele, R, și G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Bacău s-a solicitat obligarea celor din urmă la calcularea și plata, în solidar a despăgubirilor reprezentând echivalentul sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % începând cu data de 1 iunie 2000 și până la zi precum și pe viitor, sume ce se vor actualiza cu rata inflației.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că:
În fapt, funcționau ca personal auxiliar de specialitate ( grefieri, grefieri-informaticieni) în cadrul Tribunalului Bacău începând cu luna iunie 2000, an în care în mod nelegal au fost abrogate dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 prin care magistrații și personalul auxiliar beneficiau lunar de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar.
În aceste condiții majoritatea personalului instanțelor și parchetelor din țară a introdus acțiuni judecătorești în reconsiderarea acordării acestui spor. Față de acțiunile introduse marea majoritate a instanțelor a admis aceste cereri așa cum au fost formulate - unele solicitări fiind pentru o perioadă determinată altele fiind " până la zi și pe viitor"; dar au fost și una sau două instanțe care respingând cererile au creat premiza promovării de către Procurorul General a unui recurs în interesul legii. Acest recurs în interesul legii a vizat textul art.47 din Lg.50/1996 -așa cum rezultă din Minuta deciziei nr.21 pronunțată la data de 10 martie 2008 în dosarul nr.5/2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - atașată alăturat acțiunii- iar soluția dată a fost de admitere în sensul ca personalul în cauză era și este îndreptățit să primească acest spor și în condițiile promovării nr.OG83/2000.
În aceste condiții a apărut o discriminare evidentă între grefierii care au câștigat în instanțe acordarea acestui spor ( " până la zi și pe viitor" ) și grefierii cărora le-au fost respinse acțiunile promovate pentru obținerea acestui spor în temeiul art.47 din Lg.50/1996.
Într-o astfel de situație se află și reclamanții, care își desfășoară activitatea în exact aceleași condiții privind mediul de muncă cu ceilalți colegi din țară, dar care în schimb - față de ei - nu beneficiază de acest spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar. În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul Muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod Civil.
Reclamanții au arătat că, nu puteau solicita aceste drepturi înainte de a se recunoaște cu putere de lege faptul că activitate se desfășoară în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică și faptul că aceste condiții dificile de muncă trebuie compensate în bani prin acordarea unui spor salarial de 50 %.
Acest lucru s-a întâmplat abia la 10.03.2008 la data pronunțării Deciziei nr.21/10.03.2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. La această dată a fost stabilită fapta ilicită a pârâților de a nu acorda acest spor personalului nominalizat expres și limitativ de art.47 din Legea nr.50/1996: judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate.
În perioada 2000-2008 nici o persoană făcând parte din categoriile socio-profesionale enumerate de art.47 din Legea nr.50/1996 nu a beneficiat de recunoașterea și acordarea sporului de 50 %, astfel încât, în concret, nu a existat discriminare între reclamanți și celelalte categorii socio-profesionale din sistemul judiciar.
La data la care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că articolul 47 din legea 50/1996 trebuia aplicat și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 - 10.03.2008 reclamanții au luat cunoștință de discriminarea reclamată. La această dată începe să curgă pentru reclamanți termenul de 3 ani prevăzut de art.27 al.2 teza 2 din OG137/2000.
Și strict pe textul articolului 7 din decretul nr.167/1958 "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune" - cererea reclamanților a fost formulată înlăuntrul termenului general de prescripție. În noiembrie 2000 reclamanții nu puteau invoca discriminareade factoprovocată de aplicarea articolului 47 din Legea nr.50/1996 - la acea dată niciun beneficiar al acestui articol nu primea acest spor.
Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani calculat de la data introducerii acțiunii( drepturile solicitate pe perioada 1 iunie 2000 - aprilie 2005).
Pe fondul cauzei, Ministerul Justiției nu a formulat apărări.
Pentru considerentele ce se vor expune, instanța va admite în parte, acțiunea, iar pentru perioada 1 iunie 2000 - 9 aprilie 2005, admițând excepția prescripției dreptului la acțiune, va respinge acțiunea.
Reclamanții, în calitate de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Bacău
(la data formulării acțiunii) au solicitat despăgubiri reprezentând sporul de suprasolicitare neuropsihică ( 50 %) ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu.
Aceștia s-au mai judecat pentru plata sporului de suprasolicitare neuropsihică, acțiunea fiindu-le respinsă prin sentința civilă 772/ 4 2007 Tribunalului Neamț ( dosar -) rămasă irevocabilă prin respingerea recursului ( decizia nr.1032/ 12 decembrie 2007 Curții de APEL BACĂU ).
În cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, acțiunea ce a format dosarul - având ca temei dispozițiile art.47 din legea 50/1996 care au fost abrogate expres abia prin OG8/2007.
Acțiunea pendinte are ca temei juridic discriminarea.
Instanța apreciază că reclamanții au fost discriminați față de celelalte persoane aflate în condiții similare.
Astfel, a statuat prin decizia în interesul legii nr.XXI / 10 martie 2008 că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității, judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la îndemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea 334/2001."
De vreme ce a statuat că personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, avea dreptul la acest spor, și după intrarea în vigoare a OG83/2000, lipsirea reclamanților de acest spor echivalează cu o discriminare.
Mai mult decât atât, ultimele două alineate ale considerentelor deciziei în interesul legii, sunt relevante în speța dedusă judecății. Astfel, a retinut ca: "A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilorart. 16alin. (1) din Constituție, republicată, aleOrdonanței Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și aleart. 1din Protocolul nr. 12 adițional laConvențiaeuropeană a drepturilor omului"
Se apreciază, însă că în cauză a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, discriminarea fiind raportată la ceilalți beneficiari ai acestui spor, iar nu la decizia XXI / 2008.
Aceasta nu este prin ea însăși de natură a aprecia că prescripția nu a intervenit, scopul deciziei în interesul legii fiind acela de a unifica o practică neunitară, în nici un caz de a adăuga la lege.
Va acorda drepturile solicitate și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare sau, după caz, a raporturilor de muncă, întrucât fiind vorba despre o discriminare continuă (până la prevederea într-un act normativ) nu prezintă importanță, abrogarea expresă survenită prin OG nr.8/2007.
Nu va putea admite acțiunea reclamantului, acesta fiind pensionat încă din 1 decembrie 2004.
În ceea ce privește, aplicabilitatea deciziei 820/ 3 iulie 2008 Curții Constituționale, instanța apreciază următoarele:
Decizia 820 / 3 iulie 2008 are in vedere cazul in care instanțele de judecata ar înlocui norme cu putere de lege cu norme create pe cale judiciara sau norme cuprinse in alte acte normative, ceea ce nu este cazul in speța, întrucât prin cererea dedusă judecații reclamanții au solicitatdespagubiri,iar nu drepturile cuprinse in alt act normativ. Ea nu înlătura dreptul si obligația instanței de a acorda despăgubiri. De vreme ce art. 2 alin. 11 din OG137/2000 este in vigoare si prevede răspunderea civila in cazul existentei unei discriminări, in lipsa unei dezdăunări, noțiunea de răspundere civila ar fi golita de conținut si fără efecte juridice.
de situația reclamanților, instanța apreciază cea mai justa reparare a pagubei ca fiind acordarea de despăgubiri intr-un cuantum echivalent, respectiv cu 50% din salariul de bază brut lunar. Mai mult chiar, contenciosul constitutional a constatat prin dec. 447/2005: "Astfel, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condițieca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului activității pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror alte elemente specifice. "
Chiar dacă decizia Curtii Constitutionale ar fi interpretată in sensul ca instanțele de judecată nu ar putea acorda despagubiri în caz de discriminare între salariați, aceasta ar contraveni normelor convenționale. Astfel, decizia Curții Constituționale are caracterul uneilegi, general obligatorii. Ea reprezintă norma internă. Art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reprezintă norma internațională. Apreciindu-se că între norma internă și norma internațională există neconcordanță, instanța va da prevalență normei de drept internațional, constatând că norma internă este ne-convențională.
Față de toate aceste considerente va admite, în parte, acțiunea.
Cu privire la cererea formulată de, instanța va dispune disjungerea pentru a solicita relații de la Tribunalul Harghita, necesare și utile pentru soluționarea cererii sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 1 iunie
2000 - 9 aprilie 2005 si respinge, in consecinta, actiunea reclamantilor cu privire la aceasta perioada.
Admite, în parte, acțiunea civilă promovată de reclamanții, R, și G toți cu domiciliul ales la Tribunalul Bacău,-, jud.B în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL BACĂU cu sediul în B,-, jud.B, Tribunalul Bacău cu sediul în B,-, jud.B și Consiliul Național pentru combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1,-.
Obligă pârâții Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Bacau, Tribunalul Bacau, să plătească reclamanților, o despăgubire egală cu 50% din salariul de bază brut lunar (spor suprasolicitare neuropsihică) reactualizată la data plații efective în funcție de rata inflației după cum urmează:
-, pentru perioada 10 aprilie 2005- la zi și pe viitor, până la încetarea stării de discriminare sau incetarea raporturilor de munca,
-, pentru perioada 10 aprilie 2005- la zi si pe viitor, pana la incetarea starii de discriminare sau incetarea raporturilor de munca,
-, pentru perioada 10 aprilie 2005- la zi si pe viitor, pana la incetarea starii de discriminare sau incetarea raporturilor de munca,
-, pentru perioada 10 aprilie 2005- la zi si pe viitor, pana la incetarea starii de discriminare sau incetarea raporturilor de munca,
-, pentru perioada 10 aprilie 2005- la zi si pe viitor, pana la incetarea starii de discriminare sau incetarea raporturilor de munca,
-, pentru perioada 10 aprilie 2005- la zi si pe viitor, pana la incetarea starii de discriminare sau incetarea raporturilor de munca,
-, pentru perioada 10 aprilie 2005- la zi si pe viitor, pana la incetarea starii de discriminare sau incetarea raporturilor de munca,
-, pentru perioada 10 aprilie 2005- la zi si pe viitor, pana la incetarea starii de discriminare sau incetarea raporturilor de munca,
-R, pentru perioada 10 aprilie 2005- la zi si pe viitor, pana la incetarea starii de discriminare sau incetarea raporturilor de munca,
-, pentru perioada 10 aprilie 2005-1 august 2005
-, pentru perioada 10 aprilie 2005-1 ianuarie 2008 si 1 mai 2008 la zi si pe viitor, pana la incetarea starii de discriminare sau incetarea raporturilor de munca.
Respinge cererea formulată de, ca nefondata.
Disjunge cererea formulata de reclamanta, de cererea celorlalti reclamanti.Fixeaza termen de judecata in ceea ce priveste cererea acesteia 29 2008, a, ora 9pentru cand se vor cita reclamanta, paratii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Bacau, Tribunalul Bacau si respectiv Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. Se va emite adresa Tribunalului Harghita sa ne comunice daca aceasta functioneaza ca grefier la aceasta instanta si in prezent si daca a formulat actiune in contradictoriu cu Tribunalul Harghita pentru sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica (50 %), iar in caz afirmativ să ne comunice stadiul procesului.
Respinge cererea de cheltuieli de judecata ca nedovedita.
Cu opinia partial separata a domnului asistent judiciar care este pentru admiterea in totalitate a actiunii.
Definitiva si executorie.
Cu recurs in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 10 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
ASISTENȚI JUDICIARI,
GREFIER,
red. /17.09.2008
tehnored.BC/20 ex/18.09.2008
OPINIA SEPARATĂ A DOMNULUI ASISTENT JUDICIAR
-
Care este pentru respingerea excepției prescripției pentru perioada 01 iunie 2000-09 aprilie 2005 si admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata, in sensul acordării reclamanților, in suma actualizata, a sporului de risc si solicitare neuropsihica in procent de 50%,calculat din salariul de baza brut lunar, pentru perioada 01 iunie 2000-la zi, si pentru viitor, pentru următoarele considerente:
I---Potrivit art. 33 alin.(1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești magistrații si personalul auxiliar " pentru vechimea in munca, personalul beneficiază de un spor de vechime de pana la 25%, calculat la salariul de baza brut corespunzător timpului efectiv lucrat in program normal de lucru". Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 38/2007 s-a recunoscut dreptul magistraților la acest spor de vechime.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești magistrații si personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 21/2008 magistraților li s-a recunoscut magistraților dreptul la sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihică.
Așadar in baza de calcul a indemnizațiilor magistraților au fost incluse sporul de vechime de risc si suprasolicitare neuropsihica. Conform dispozitivului nr. 21/2008, aceste ultime sporuri sunt recunoscute "si după intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000".
Cu privire la aspectul privind termenul de prescripție facem precizarea ca, alături de o jurisprudența bogata in sensul acordării acestor drepturi începând cu data de 01.10.2000, pentru considerentele pe care le vom dezvolta in continuare apreciem ca termenul de prescripție nu a început sa curgă decât din momentul pronunțării, pana la momentul pronunțării nu a curs si nu a început sa curgă termenul de prescripție.
II-- termenului de prescripție de la data pronunțării
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul Muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse in legislație muncii si in măsura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplica dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului si sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe sa curgă prescripția extinctiva si, bineînțeles, a datei la care ea urmează sa se împlinească [ "Prescripția extinctiva", ed., 2004, p. 491].
Așadar, in cazul nostru trebuie analizata data de la care începe sa curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. "(), iar potrivit art. 1886: " Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusa acestui mod de stingere." ()
In esența, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctiva începe sa curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este aceasta data si nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplica, regula instituita prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, in sensul ca ea se aplica ori de cate ori nu-si găsește incidenta vreo regula speciala, edictata pentru un anumit caz particular, pe de o parte, si, bineînțeles, in toate cazurile in care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat (si cu condiția ca dreptul la acțiune corespunzător sa fie supus prescripției extinctive), pe de alta parte [Idem]. In speța dreptul magistraților nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozițiile art. pct. 32 si 42 au fost abrogate in mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/2006.
Așadar, regula generala privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceasta: prescripția începe sa curgă la data nașterii dreptului la acțiune [Cf., Gh., Drept civil. Teoria generala a dreptului civil, 1980, p. 470, după care "data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv - chiar in lipsa unei contestații ori încălcări - trebuie exercitat"., Drept civil. Teoria generala, Ed. Servo-Sat, A ("Când se naște dreptul la acțiune: atunci când dreptul subiectiv este încălcat, negat sau contestat sau chiar in lipsa unei astfel de încălcări, negări sau contestări, el trebuia exercitat."). si Ap., civ. dec. nr. 2086/2000, in Jurisprudența Curții de Apel Iași in materie civila 2000, p. 186, nr. 112 ("Momentul nașterii dreptului la acțiune îl constituie data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.").].
Evident ca pur teoretic putem susține ca dreptul la acțiune s-a născut la data public-carii in Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, insa unul din principiile funda-mentale ale statului de drept [Prin stat de drept înțelegem un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridica. In statul de drept, statul este garantul libertăților si drepturilor individuale, totodată, asigurând securitatea interna si externa a cetățenilor prin instituții democratice. Prin mecanismele democratice de control prevăzute intr-un stat de drept este asigurata conformitatea normelor inferioare cu cele superioare.] îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate. A susține ca in vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga in mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc si de suprasolicitare neuropsihica, însemna pur si simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar si atunci când prin lege se abroga in mod expres anumite drepturi. Este evident ca in acest caz nu se poate alica principiul nemo censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, insă nu se creează o obligație la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales in situația in care se creează premisa de legalitate.
In același timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral (etic), regula începutului prescripției extinctive o data cu nașterea dreptului la acțiune este cat se poate de naturala, de fireasca: premisa aplicării efectului sancționator al prescripției extinctive consta -mai in existenta posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situații juridice sau realizarea unui interes legitim [ "Prescripția extinctiva", ed., 2004, p. 491]. Se poate susține ca dreptul la acțiune trebuia exercitat in condițiile in care prin lege s-a abrogat in mod expres un drept? A susține ca dreptul la acțiune trebuie exercitat atunci când legea abroga expres un drept înseamnă sa se impună justițiabilului mai mult decât o diligenta rezonabila, înseamnă chiar obligarea justițiabilului sa intenteze împotriva tuturor actelor normative acțiune preventiva, ceea ce evident ca nu poate fi admisibil.
Or, atâta timp cat dreptul la acțiune nu s-a născut încă, nu se poate spune ca titularul său este neglijent si, in consecința, nu se justifica nici prescripției extinctive si, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescripție: stingerea dreptului la acțiune.
In fapt, instituția prescripției extinctive constitui un adevărat instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului care un își exercita drepturile intr-un anumit termen, stabilit in mod imperativ de lege.
Trebuie observa ca dispozițiile art. I pct. 32 si pct. 42 din OG. nr.83/2000, prin tehnica de redactare creează in mod evident " aparenta de nedrept" cu privire la sporul de vechime, sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihica, prin faptul ca abroga in mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești.
In condițiile in care prin lege se abroga in mod expres un drept nu se poate susține rezonabil ca persoanele in cauza au fost neglijente in valorificarea drepturilor lor. Aceasta idee este întărita de faptul ca prin nr. 36/2007 si nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constata faptul ca nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat sa adopte ordonanțe. Astfel se precizează ca " prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa modifice si sa completeze, iar nu sa si abroge Legea nr. 50/1996, nici total si nici parțial. In acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptata de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoaște dreptului magistraților la sporul de vechime, de risc si de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament câtre Guvern. Adică actul subsidiar [Legea nr. 125/2000] normei principale [OG nr. 83/2000] prin care se abroga drepturile magistraților pe sporuri. In aceste condiții, orice persoana rezonabila cercetează in primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternica, ca Guvernul când a edictat norma legala a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justițiabilului sa cerceteze daca instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile si limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere si o suspiciune continua cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continua cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalizate. Aceasta susținere este inadmisibila intr-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încât cetățenii nu pot fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar aceasta lipsa de suspiciune nu poate fi calificata ca fiind lipsa de acțiune, delăsare sau nepăsare in apărarea drepturilor si intereselor lor, cu atât mai mult cu cat competenta verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției si nu cetățenilor.
In aceste condiții, nu se poate susține ca termenul de prescripție a început sa curgă de la data da 01.01.2000, in condițiile in care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedura, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiza normala a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferata justițiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competenta necesara, iar aceasta culpa a statului nu trebuie sa priveze cetățeanul de drepturile sale legale si legitime, pe care le-ar fi obținut in lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Daca legea nu ar fi creat o puternica aparenta de nedrept, atunci am fi fost in culpei magistraților de lăsare a curgerii termenului de prescripție. Așadar, nu poate fi sancționat un cetățean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpa a statului.
In măsura in care ar fi fost previzibil ca legea va fi interpretata in sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate in mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia ca a început sa curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligenta in vederea apărării drepturilor si intereselor sale. Insa norma legala nu a fost previzibila, dovada interpretările diferite data de instanțe.
Având in vedere faptul ca drepturile magistraților la sporuri au fost abrogate in mod expres prin nr.OG 85/2000 se creeazăo puternica "aparenta de nedrept"prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigentelor de tehnica legislativa specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerințe, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat in mod constant, statuând ca " o norma este previzibila numai atunci când este redactata cu suficienta precizie, in așa fel încât sa permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate - sa își corecteze conduita" (Cazul împotriva României, 2000), iar " [. ] cetățeanul trebuie sa dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevadă, intr-o măsura rezonabila, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sa fie, in același timp, accesibila si previzibila" (Cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
In cazul de, trebuie constat ca textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate si predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat sa își poată conforma conduita, astfel încât sa evite consecințele nerespectării lor, adică sa introducă o cerere de reclamare a drepturilor sale in termenul general de prescripție.
Norma legala nu este previzibila, cu privire la viitorul interdicției dreptului. Este de forța evidentei faptul ca in condițiile in care ar fi fost previzibila o interpretare in sensul celei date de Înalta Curte de Justiție si Casație, atunci fiecare persoana (diligenta) afectata de dispozițiile nr.OG 83/2000 nu ar fi stat in pasivitate, ci ar fi acționat in vederea apărării propriilor drepturi. Or, a fost nevoie de șapte respectiv opt ani pentru clarificarea normei juridice. In acest context, al ambiguităților juridice, al nesiguranței interpretării un poate fi sancționat titularul dreptului, drept care, pana la data interpretării oficiale un era recunoscut. Or, dreptul material la acțiune curge de la data recunoașterii dreptului.
In măsura in care am considera ca dreptul la acțiune al reclamanților s-ar fi născut odată cu apariția nr.OG 83/2000 ar presupune, după cum am mai menționat, ca in lipsa previzibilității legii, orice justițiabil ar trebui, in mod preventiv, sa introducă cerere de chemare in judecata pentru a nu pierde anumite drepturi, in situația in care, prin interpretarea oficiala data de puterea judecătoreasca li s-ar naște drepturi care ar fi lipsite de apărare, daca nu ar fi acționat. Or, o astfel de interpretare este inadmisibila deoarece ar încălca unul din principiile fundamentale ale unui stat de drept: principiul securității juridice, care ca obiect principal protejarea cetățenilor împotriva efectelor negative secundare ale normei legale.
In speța, unul din efectele negative secundare ale normei legale l-ar constitui privarea celor interesați de dreptul la acțiune, având in vedere faptul ca norma legala creează " aparenta de nedrept".
In concluzie, având in vedere toate cele de mai sus, rezulta fără nici o urma de îndoiala ca dreptul la acțiune nu se poate naște decât la data pronunțării nr. 36/ 2007 si 21/2008.
Pe cale de consecința, reclamanții ar fi in drept să primească sporul solicitat si pentru perioada 01 iunie 2000- 10 aprilie 2005.
ASISTENT JUDICIAR,
Președinte:Pîrjol Năstase Doru OctavianJudecători:Pîrjol Năstase Doru Octavian, Busuioc Anamaria
