Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 18/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 18/R/2010
Ședința publică din 11 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva deciziei civile nr. 1348/R din 26 mai 2009 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimații -, -, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ ȘI TRIBUNALUL CLUJ.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost formulată în termenul legal, a fost comunicată intimaților și este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 decembrie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea numitelor -, -, și, o copie de pe adresa nr. 94956 Ministerului Justiției.
Curtea constată că prezenta contestație în anulare privește intimații care au calitate de personal conex și personal auxiliar de specialitate, precum și pe intimații Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, urmând ca decizia ce se va pronunța să fie comunicată doar acestora.
Se constată că prin motivele contestației în anulare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2.pr. civ.
Curtea constată prezenta contestație în anulare este în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 1348/R din 26 mai 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de reclamanții, -, -, ȘI, -, -, și împotriva sentinței civile nr. 50/D din 22 octombrie 2008 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr- care a fost modificată în parte în sensul că s-a admis acțiunea reclamanților, și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ la plata pentru viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare pentru plata acestor sume.
S- admis acțiunea reclamanților, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
Au fost obligați, în solidar, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ la plata în favoarea reclamanților a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % calculat la îndemnizația brută de încadrare, începând cu data de 15.04.2008 până la zi și pentru viitor.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata acestor sume.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut referitor la reclamanții la care se referă contestația în anulare că, de obligare a pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % calculat la îndemnizația brută de încadrare, începând cu data de 15.04.2008 până la zi și pentru viitor și această cerere este fondată.
Conform aceleiași decizii nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor - categorie profesională căreia îi aparțin acești reclamanți - este îndreptățit la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % calculat la îndemnizația brută de încadrare, astfel încât în mod greșit prima instanță le-a acordat acest drept numai până la data intrării în vigoare a OG8/2007. Este adevărat că în decizia nr. 21/2008 instanța supremă nu analizează efectul OG8/2007 asupra acestui spor, însă recursul în interesul legii s-a pronunțat ulterior intrării în vigoare a OG8/2007.
Cele statuate în cuprinsul său sunt obligatorii conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civ. independent dacă în considerente s-a făcut sau nu referire la un act normativ în vigoare la data pronunțării deciziei de recurs în interesul legii.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 alin. 1, art. 304 pct. 9 Cod proc. civ recursul reclamanților a fost admis și sentința modificată în parte conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare la data de 29 iulie 2009 contestatorul Ministerul Justiției și Libertăților solicitând instanței să constate că dezlegarea dată de instanța de recurs, în speță Curtea de APEL CLUJ este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs confundând unele date esențiale ale dosarului, în sensul că în motivare, a reținut că recurenții-reclamanți sunt personal auxiliar de specialitate, deși unii dintre aceștia sunt personal conex, respectiv contractual.
Astfel, Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că reclamantul este personal contractual, fiind supus, sub aspectul salarizării OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Ca atare, reclamantul fiind personal contractual, nu este îndreptățit la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Totodată, solicită să se aibă în vedere și faptul că OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar nu prevede acordarea dreptului la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că pretențiile acestuia sunt neîntemeiate.
De asemenea, intimatul Ministerul Justiției și Libertăților a învederat instanței în întâmpinarea formulată la cererea de recurs, că recurenții și sunt personal conex (aprod și agent procedural), iar până la data intrării în vigoare a OG nr.8/2006 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, șoferii nu aveau calitate de personal conex.
De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, aprozii au fost incluși în categoria personalului conex, astfel că de la această dată nu mai pot beneficia de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Tot astfel, potrivit art.60 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanței judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, "Pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege".
Având în vedere și decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008, aceasta are în vedere doar categoriile profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, neincluzând și categoria personalului conex, respectiv a aprozilor, astfel că pretențiile reclamanților personal conex sunt în mod vădit neîntemeiate.
În privința reclamanților, care îndeplinesc calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei D e j, solicită să se aibă în vedere că art.47 din Legea nr.50/1996, care prevede sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Având în vedere că, din februarie 2007, a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamanților sunt nefondate.
Totodată, solicită să se observe că la data de 27.05.2009 Curtea Constituțională a pronunțat Decizia 838/2009 prin care a constatat existența unii conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
În fine, concluzionează că la momentul pronunțării hotărârii atacate prin prezentul recurs, 7 iulie 2009, instanța de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv Decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale și să considere art.47 din Legea nr.50/1996 abrogat.
Examinând contestația în anulare formulată în cauză, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin "eroare materială", ca temei al unei contestații în anulare în sensul art. 318 Cod procedură civilă (invocat de contestator) se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului.
Deși din înscrisul de la fila 49 dosar recurs rezultă că reclamantul este personal contractual, iar și sunt personal conex (aprod și agent procedural), în mod greșit instanța de recurs a reținut că aceste persoane sunt personal auxiliar de specialitate.
Drept urmare, se reține că în ceea ce privește persoanele menționate anterior se impune (în temeiul art. 318 și 319 Cod procedură civilă) admiterea contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 1348/R din 26 mai 2009 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, care urmează să fie anulată în parte cu privire la recursurile declarate de reclamanții, și. Se va dispune rejudecarea recursurilor pentru termenul din 22.02.2010.
Referitor la susținerile contestatorului privind reclamanții care au calitate de personalul auxiliar de specialitate se apreciază că greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, contestația în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justețea soluției pronunțate.
În mod evident, consecințele pe care le are intrarea în vigoare a OG 8/2007 asupra Deciziei nr. 21/10.03.2008 pronunțate de Înalta Curte de casație și Justiției în soluționarea unui recurs în interesul legii necesită o analiză în drept și nu se încadrează prin urmare în noțiunea de greșeală materială. De altfel, se constată că acest aspect a fost analizat în recurs iar ceea ce se urmărește de fapt este promovarea unui recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil.
În consecință, contestația în anulare referitoare la personalul auxiliar de specialitate nu este întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva deciziei civile nr. 1348/R din 26.05.2009 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, pe care o anulează în parte cu privire la recursurile declarate de reclamanții, și dispune rejudecarea acestor recursuri la termenul din 22.02.2010.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./Dact.
30 ex./22.01.2010
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima