Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1861/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1861
Ședința publică din data de 30 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Alexandru Bobincă Ioana Cristina
- - -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de reclamantul SINDICATUL LIBER AL P, cu sediul în P,-, județul P, reprezentant legal în județul P al FEDERAȚIA SINDICALĂ A DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, str., str. -. -, nr.14 A, sector 5 și pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR P, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 433 din data de 5 februarie 2008 d pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 30 septembrie 2008, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor formulate de reclamantul SINDICATUL LIBER AL și de pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR P, împotriva sentinței civile nr.433 din data de 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, constată următoarele:
Reclamanta Federația Sindicală a Veterinară din România a chemat în judecată pe pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la acordarea tichetelor de masă membrilor săi de sindicat pentru perioada 2004 - 2007 conform prevederilor Legii nr.142/1998 și ale Legii nr.435/2006, precum și obligarea la plata sumelor de bani reprezentând actualizarea cu rata inflației a echivalentului în lei a acestor tichete.
La data de 25 ianuarie 2008 reclamantul a depus la dosar o cerere completatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei la acordarea în continuare a tichetelor de masă începând cu data de 1 ianuarie 2008, precum și la acordarea sporurilor salariale stabilite în conformitate cu art.14 din Legea nr.435/2006, începând cu 1 ianuarie 2007.
- 2 -
În motivarea acțiunii reclamanții, în calitate de personal contractual al P au precizat că potrivit art.1 din Legea nr.141/1998 și art. 23 din Legea nr.435/2006, beneficiază de tichete de masă, iar potrivit dispozițiilor art.14 din aceeași lege beneficiază și de sporul pentru condiții periculoase și deosebit de periculoase în procent de 30-75%, sporuri ce se regăsesc în Regulamentul de Avizare a sporurilor avizate de începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pârâta Paf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât, deși potrivit art.1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, salariații personal bugetar beneficiază de alocație de hrană sub forma de tichete de masă, unitatea nu este în culpă, deoarece ordonatorul principal de credite al instituției, respectiv nu a prevăzut sume în buget pentru acordarea tichetelor de masă, iar prin OUG nr.86/2006 art.III pentru anul 2007 s-a stabilit că instituțiile publice locale și centrale indiferent de finanțarea și subordonarea acestora, nu acordă tichete de masă pentru anul 2007.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința sus-menționată admis în parte acțiunea completată, a obligat pârâta P să acorde reclamanților c/val tichetelor de masă pentru fiecare membru de sindicat salarizat conform Legii nr. 435/2006 începând cu data de 1 decembrie 2007, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflației.
Prin aceeași sentința s-a dispus respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind acordarea sporurilor salariale stabilite conform art.14 din Legea nr.435/2006.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, deși prin nr.OUG 88/2006 s-a stabilit că instituțiile bugetare nu pot acorda tichete de masă pe anul 2007 printr-un act normativ ulterior, și anume Legea nr. 435/2006 s-a stabilit că personalul încadrat în unitățile sanitar-veterinare publice beneficiază lunar de 20 tichete de masă cu excepția pensionarilor.
Referitor la perioada 2004-2007 tribunalul a constatat că tichetele de masă nu pot fi acordate întrucât acest drept nu era prevăzut de o lege specială, iar în conformitate cu dreptul comun în această materia, și anume, Legea nr.142/1998 acordarea tichetelor de masă era la latitudinea angajatorului, iar pentru personalul bugetar era condiționată și de includerea în bugetul instituției a sumelor necesare achiziționării acestor tichete de masă.
Cu privire la sporurile prev. de art. 14 Legea nr. 435/2006 instanța de fond a stabilit că din probele administrate în cauză la cererea reclamantului nu a rezultat că pârâta nu ar fi achitat aceste drepturi bănești, și de altfel, nici nu a prezentat un tabel nominal cu personale și sporurile cuvenite acestora în conformitate cu Regulamentul de aplicare al Ordonanței.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Sindicatul Liber al P solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii motivat de faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a Legii nr.142/1998, membrii săi de sindicat fiind îndreptățiți să primească tichete de masă începând cu anul 2004.
O altă critică a recursului vizează greșita aplicare în speță a dispozițiilor Legii nr.435/2006 atât sub aspectul acordării tichetelor de masă, cât și al acordării sporurilor prevăzute de art.14 lit.a și d, respectiv sporul pentru condiții periculoase
- 3 -
sau vătămătoare și sporul pentru condiții deosebit de periculoase pentru căror acordare a fost emis Ordinul nr. 56232/11.06.2007 al Președintelui în conformitate cu care aceste sporuri se acordă cu avizul Ministerului Muncii și al Ministerului Sănătății în temeiul unor buletine de determinare a condițiilor existente la fiecare loc de muncă.
Legat de aplicarea aceleași legi, reclamantul a formulat o ultimă critică prin care a arătat că intrarea în vigoare a Legii nr.435/2006 s-a produs în luna decembrie 2006 și nu la 1 decembrie 2007, cum greșit se reține prin dispozitivul sentinței.
La rândul său, pârâta a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, arătând că în lipsa unor alocații bugetare cu destinație specială pentru achiziționarea tichetelor de masă, acordarea acestui drept salariaților nu a fost posibilă, iar această alocare de fonduri nu s-a putut face, întrucât prin nr.OUG88/2006 s-a stabilit că pentru anul 2007 tichetele de masă nu se acordă salariaților instituțiilor publice centrale și locale.
Așa stând lucrurile, era firesc ca acțiunea reclamantului făcută în numele membrilor de sindicat să fie respinsă în întregime.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Potrivit art.23 Legea nr.435/2006 începând cu data intrării în vigoare a acestei legi personalul încadrat în unitățile sanitar veterinare publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stata beneficiază lunar de 20 de tichete de masă cu excepția pensionarilor.
Această lege a intrat în vigoare la data de 10 decembrie 2006.
Prin OUG nr.88/2006 intrată în vigoare la o dată anterioară, și anume la 21 noiembrie 2006 se stabilise că în instituțiile publice centrale și locale indiferent de sistemul de finanțare nu se acordă tichete de masă pentru anul 2007.
Legea nr.435/2006 este o lege specială de salarizare în domeniul sanitar-veterinar care a intrat în vigoare, așa cum s-a arătat mai sus, ulterior OUG nr.88/2006 și care derogă de la prevederile acesteia, situație constatată de Curtea de Apel Ploiești și prin decizia civilă nr.828/2008 a Secției Comerciale și de contencios Administrativ, și ca urmare, se aplică în raport cu data stabilită prin acest act normativ, respectiv începând cu luna decembrie 2006, criticile formulate recurentul Sindicatul Liber al P sub acest aspect fiind întemeiate.
În acest caz, în raport cu dispozițiile exprese ale legii, apărarea recurentei-pârâte P în sensul că nu a avut prevăzută alocație bugetară pentru tichetele de masă este lipsită de relevanță, deoarece și această instituție are aceeași obligație valabilă pentru toate persoanele juridice sau fizice de a respecta legea.
Față de aceste considerente recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Pentru aceleași considerente, Curtea urmează însă să admită recursul reclamantei și să modifice în parte sentința în sensul că plata tichetelor de masă se va
- 4 -
face începând cu luna decembrie 2006 și nu începând cu luna decembrie 2007, așa cum greșit a stabilit instanța de fond.
Referitor la plata sporurilor prevăzut de art.14 din Legea nr.435/2006 așa cum recunoaște și prin motivele de recurs ale reclamantului, aceasta nu putea fi făcută decât după parcurgerea procedurii prevăzute de lege și regulamentul de aplicare, respectiv după efectuarea unor buletine de determinare prin expertizarea locurilor de muncă și obținerea avizelor de la Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, ori această dovadă nu a fost făcută decât în parte și numai în fața instanței de recurs cu actele noi depuse la filele 16-27 dosar recurs, situație în raport cu care Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins capătul de cerere privitor la plata acestor sporuri.
Pe cale de consecință vor fi menținute dispozițiile sentinței în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR P, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 433 din data de 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Admite recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL P, cu sediul în P,-, județul P, și în consecință:
Modifică în parte sentința civile nr.433 din data de 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul că plata tichetelor de masă se va face începând cu luna decembrie 2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Alexandru Bobincă Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red. /
3 ex./15.10.2008
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Alexandru Bobincă Ioana Cristina