Speta Legea 10/2001. Decizia 218/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 218
Ședința publică din data de 30 sept. 2008.
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta cu domiciliul ales la Cabinet avocat din B,--19, Camera 413, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 461/7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, județul
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-reclamanta prin avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. -/2008( Baroul București ), lipsă fiind intimatul-pârât Primăria Municipiului
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se invederează instanței că la dosar s-a depus de către intimatul-pârât Primăria Municipiului B întâmpinare
Avocat având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat arată că în opinia sa considerentele sentinței civile nr. 461/7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău cuprind o motivație străină de obiectul cauzei, în sensul că, instanța a invocat decizia nr. 53/2007 pronunțată în dosarul nr.18/2007 privind recursul în interesul legii privind inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile Legii 33/1994 cu privire la imobilele expropriate, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, deși imobilul revendicat de reclamantă a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 și nu expropriat.
Au fost încălcate atât dispozițiile art. 480 și urm. Cod Civil, art. 6 din CEDO, art.1 din Protocolul nr. 1 al menționatei Convenții, cât și art. 329 alin.3 Cod procedură civilă.
Solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacate, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 1072, la data de 25.03.2008, reclamanta a formulat acțiune în revendicare, prin care a solicitat obligarea Primăriei B prin primar să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în B,-, compus din teren în suprafață de 2726,25. și construcții în suprafață de 506,97. și să fie obligată și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că este unica moștenitoare în drepturi a autoarei sale (), conform actelor de stare civilă anexate și certificatelor de moștenitor. Astfel, din certificatul de atestare privind calitatea de moștenitor, legalizat de consulatul general al Primăriei din sub nr. 1718/2828/28.06.2007, a rezultat că este unica moștenitoare a mamei sale (), care, la rândul său, este unica moștenitoare a defunctei, conform certificatului de moștenitor nr. 200/1980 emis de notariatul de Stat Mama sa, a arătat reclamanta, a deținut nuda proprietate asupra imobilului menționat mai sus menționat, donatara și soțul acesteia, rezervându-și dreptul de uzufruct viager - prin donație de la sa, conform actului de donație din data de 01.04.1944, aceasta din urmă dobândindu-l prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3478/1923 și transcris sub nr. 6395/1923.
Acest imobil, arată reclamanta, a fost preluat de la autoarea sa în baza Decretului nr.92/1950 - poziția 173, situație ce rezultă din procesul-verbal din 13.06.1958, transcris sub nr. 1316/08.12.1958, ocazie cu care autorii săi nu au primit nicio despăgubire ca urmare a preluării sale de către stat.
Reclamanta arată că imobilul din B,- (fost 47) este unul și același cu cel din B,-, menționat în procesul-verbal de preluare.
Decretul nr.92/1950 menționa ce categorii de imobile treceau în proprietatea statului, el fiind, însă, un act neconstituțional în raport cu dispozițiile Constituției din anul 1948 și, deci, neproducător de efecte juridice valabile în ceea ce privește transferul de proprietate către stat.
În acest sens, reclamanta a invocat prevederile art.6 alin.1, art.6 alin.2, art.8, art.10 și art.105 din Constituția din anul 1948, constituție ce a fost abrogată implicit prin Constituția din anul 1991.
S-a invocat, de asemenea și prevederile art.6 din Lg. 213/1998, care statuează care sunt imobile preluate cu titlu de către stat, precum și cele ale art.2 din Lg.10/2001, ce vizează imobilele preluate fără titlu.
În acest sens, arată reclamanta, sunt și deciziile CEDO și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5613/24.06.2005, nr. 5676/28.06.2005, nr. 5854/01.07.2005, în susținerea lor venind și prevederile art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Constituția din 1991, arată reclamanta, garantează, de asemenea, proprietatea, prin art.44, iar Lg. 213/1998, în art.6, arată că fac parte din domeniul public sau privat al statului și al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dar au intrat în domeniul statului în baza unui titlu valabil.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.112-115 Cod proc.civilă, art.480 și următoarele din Codul civil, art.44 din Constituția României și art.274 Cod proc.civilă.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar: certificat de moștenitor nr. 1995/1972, certificat de noștenitor nr. 200/1980 dosar, certificat deces, acte de proprietate și de preluare imobilului.
În termen legal, pârâtul a formulat întâmpinare, conform art.115-118 Cod proc.civilă, prin care a solicitat ca instanța, față de obiectul cauzei, să stabilească dacă are sau nu competența să judece această acțiune. A solicitat, de asemenea, ca instanța să-i pună în vedere reclamantei să-și timbreze acțiunea.
Pârâtul a arătat că din verificările efectuate rezultă că reclamanta nu a formulat o notificare conform Lg.10/2001, iar ultimul termen de depunere a notificării a fost 14.02.2002.
Referitor la acțiunea în revendicare, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acestei acțiuni după intrarea în vigoare a Lg.10/2001 în afara cadrului normativ stabilit prin această lege specială.
În drept pârâtul a invocat prevederile art.47 din Lg.10/2001, precum și practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție - respectiv deciziile nr. 2217/2007; nr. 2601/2003; nr. 6589/2004 și decizia dată în recursul în interesul legii - a se vedea filele 23-31 dosar.
La termenul din 07.05.2008, reclamanta, prin apărător, a precizat că valoarea imobilului este de 11.000.000 lei.
Urmare examinării excepțiilor invocate, tribunalul a pronunțat sentința civilă nr. 461/7 mai 2008, prin care a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Buzău, precum și excepția de netimbrare a acțiunii invocate de pârât.
A admis excepția inadmisiblității acțiunii invocată de pârât și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată în baza Legii nr.10/2001 de reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că obiectul cererii este revendicarea unui imobil preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950, imobil care așa cum s-a precizat, prin apărător la termenul din 7 mai 2008 are o valoare de 11.000.000 lei, prin urmare sub acest aspect, tribunalul este competent să soluționeze cauza conform art. 2 alin.1 Cod pr.civilă.
Ca o consecință a faptului că imobilul a fost preluat abuziv, precizează tribunalul că acțiunea este scutită de taxă astfel că sunt aplicabile prevederile art. 15 alin.1 lit.3din Legea nr.146/1997.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 282 și urm. Cod procedură civilă.
Arată apelanta că instanța de fond în mod greșit a admis excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, reglementările cu caracter special oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, situație în care se încadrează și imobilul în litigiu, fundamentându-și motivația pe decizia nr.53 din 4 iulie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie care vizează practica
neunitară în aplicarea dispozițiilor art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică invocată ca temei al acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate.
Învederează reclamanta că raportarea instanței de fond la această decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție este neîntemeiată, întrucât acțiunea de față are cu totul alt temei juridic și vizează un imobil naționalizat prin Decretul nr.92/1950 și nu expropriat,iar practica judiciară este constantă în sensul de a considera ca fiind admisibile acest gen de acțiuni, față de dispozițiile art.6 și art.13 din CEDO.
Astfel, instanța trebuia să rețină faptul că Legea nr.10/2001 ca dispoziție specială, nu derogă de la prevederile art.480 cod civil ci de la prevederile art.998 - 999 Cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapte ilicite.
Curtea, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform art.282 și urm. Cod pr.civilă, va admite apelul, va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele considerente: De reținut că instanța de fond a soluționat acest litigiu pronunțându-se asupra excepțiilor invocate, neintrând în fondul cauzei.
Cu privire la excepția inadmisibilității, Curtea apreciază că intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, nu duce la îngrădirea dreptului oricărei persoane la un proces echitabil întrucât s-ar aduce atingere principiului statuat în acest sens de art.6 din CEDO.
Raportarea instanței de fond la o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție în speța de față, este greșită, întrucât acțiunea apelantei are temei juridic și vizează un imobil naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 și nu expropriat.
Împrejurarea că apelanta a formulat ori nu, cerere de restituire în natură în baza Legii nr.10/2001 nu are relevanță într-o acțiune în revendicare de drept comun.
Este unanim recunoscut că acțiunea în restituirea imobilelor preluate abuziv de stat, având temei juridic Legea nr.10/2001, lege specială. diferă mult față de cea întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, dreptul comun în materia proprietății.
Prin urmare, Legea nr.10/2001, ca dispoziție specială, nu derogă de la prevederile art.480 Cod civil norma generală a dreptului comun.
Procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat așa cum arătam mai sus nu numai prevederile art. 6 din CEDO, dar și dispozițiile art 13 CEDO, întrucât nu a dat posibilitatea apelantei să se adreseze efectiv instanței naționale cu plenitudine de jurisdicție asupra fondului cauzei.
Concluzionând, Curtea aplicând prevederile art. 282 Cod pr.civilă, va admite apelul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, adică Tribunalul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamanta cu domiciliul ales la Cabinet avocat din B,--19, Camera 413, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 461/7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în B,-, județul B și în consecință;
Casează sentința sus menționată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 sept. 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./ AB
6 ex./ 6 oct. 2008.
f- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin
