Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1889/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1889/R/2009
Ședința publică din 8 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gârbovan
JUDECĂTOR 3: Traian
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 962 din 11 MAI 2009, pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată - precum și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - spor confidențialitate.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 6 octombrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.962 din 11 mai 2009, pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJs -a admis acțiunea reclamantei - în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR pârâții de rândul 1-3 fiind obligați să-i calculeze și să-i plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând spor de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu luna martie 2008 până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta face parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fiindu-i impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.
Conform art. 15 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă atât categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006 cât și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat sporul de confidențialitate de până la 15% membrilor plenului și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor.
Aceste acte normative enumerate mai sus prevăd acordarea unui spor de confidențialitate către o serie de categorii de personal, excluzând fără nici un temei magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, care de asemenea au ca obligație profesională păstrarea confidențialității.
Astfel, conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.
Această obligație, reprezintă obligație de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Conform art. 84 lit. e din Legea nr. 567/2004, republicată, privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest statut.
Prin însăși natura sa, activitatea juridică desfășurată de reclamante implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări de convorbiri telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor sau colegilor de serviciu, sesizările adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, adopții, secretul bancar, secretul economic.
Pentru prezența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fie diferit. Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Reclamanta se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
S-a reținut că toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio profesională.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamantelor, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată, o contraprestație salarială, această obligație fiind implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. În caz contra ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată.
S-a reținut faptul că reclamanta, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Din moment ce reclamantele sunt într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamantele nu pot fi tratate diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio profesională din care face parte.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Referitor la solicitarea privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație, potrivit prevederilor art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii, s-a reținut că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanța a admis acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și TRIBUNALUL SĂLAJ.
Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului a arătat că drepturile solicitate de reclamantă nu sunt prevăzute de legislația în vigoare astfel că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege instanța de fond a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar și din cadrul sistemului justiției.
Mai arată că dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare, confidențialitatea apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
Statutul personalului auxiliar este reglementat de Legea nr.567/2004 cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OG8/2006.
Ministerul Finanțelor Publice prin recursul său solicită admiterea acestuia și a excepției lipsei calității procesuale pasive al acestui pârât.
În motivarea recursului a arătat că în conformitate cu prevederile art.3 alin.1 pct.6 din nr.HG34/2009, Ministerul Finanțelor Publice elaborează pe bază de metodologii proprii proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra bugetului de stat. Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare cărora lise aplică aceleași proceduri ca și legilor bugetare anuale inițiale.
Consideră că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamantă întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerului Justiției și nicidecum din cel al Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pe fondul cauzei arată că dreptul la sporul de confidențialitate pretins de reclamantă nu este prevăzut de legislația care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor precum și salarizarea acestora, astfel că cererea reclamantei excede cadrului legal.
Invocă deciziile Curții Constituționale nr.1325 din 4 dec.2008 și nr.997 din 7 oct.2008, nr.818-821 din 3 iulie 2008, rămase definitive și general obligatorii, prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască c norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
TRIBUNALUL SĂLAJ, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului a arătat că Legea 444/2006 reglementează limitativ categoria angajaților care beneficiază de plata sporului de confidențialitate de 15%, reclamanta nefiind incusă în niciuna din situațiile reglementate de lege.
Trecând la soluționarea recursurilor deduse judecății, prin prisma documentației de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit Deciziei nr. 46 din 15 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit. d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Cum, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, se constată că este de prisos a mai face referire și la alte aspecte aduse în discuție de pârâți cu privire la problema dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prima instanță a ținut cont și de decizia Curții Constituționale din 27.05.2009. În speță, nu este vorba de un conflict între autoritatea judecătorească și autoritățile legislative sau executive, așa cum susține în mod eronat recurentul.
Prima instanță a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni, pe care era obligată să o judece, în caz contrar fiind culpabilă de denegare de dreptate, conform art.3 civ. care prevede că "judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca fiind culpabil de denegare de dreptate".
Dreptul civil este guvernat de principiul egalității părților în fața legii civile, iar în procesul civil, dacă sunt îndeplinite condițiile acțiunii civile, pârâtul poate fi obligat să execute o anumită prestație, indiferent de poziția pe care o ocupă în sistemul organelor statului.
Prin aceasta, judecătorul nu face decât să exercite activitatea de judecată și nu activitatea de legiferare, care aparține autorității legislative.
În speță, prima instanță nu a legiferat și nu a stabilit pentru reclamante drepturi care nu ar fi fost legiferate, ci doar a ținut seama de decizia în interesul legii amintită mai sus și de prevederile art.329 alin. (3) pr.civ.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a înțeles să atace sentința și sub un alt aspect sentința, invocând faptul că nu ar avea calitate pasivă procesuală în cauză, nefiind în raporturi de muncă cu reclamanții.
Dar, așa cum rezultă din acțiunea promovată de reclamanți, se reține că pârâtul a fost chemat în judecată nu pe considerentul existenței unui raport de muncă cu reclamanții, ci pentru un petit formulat pentru ca în virtutea obligației ce îi revine de a aproba bugetul să pună la dispoziția angajatorilor sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale pe care angajatorul este obligat la rândul său prin aceeași sentință.
De fapt, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului, prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale ale legilor de rectificare, iar în acest context și pentru ca pretențiile reclamanților să poată fi valorificate, în raport de pârâții care nu dispun de fonduri decât după alocarea lor de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, este necesar ca acesta să ia act de admiterea acțiunii reclamanților și astfel să aloce fondurile necesare îndestulării creanțelor pe care reclamanții le au asupra pârâților, aceasta fiind de fapt singura modalitate de a valorifica un drept de creanță asupra unei instituții publice cum sunt în speță pârâții.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute văzând și dispozițiile art.299 și 312. proc. civ. Curtea va respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 962 din 11 mai 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gârbovan, Traian
