Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1920/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1920/R/2009
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Cristina
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1265 din 11.05.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat, pe intervenientele intimate, și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1265 din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-au espins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, invocată din oficiu de instanță și s-a respins acțiunea față de acesta.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, și intervenienții în nume propriu, și, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
pârâții de rd.l și 3 au fost obligați la calcularea și la plata în favoarea reclamantului și a intervenienților în nume propriu a sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 07.10.2005 și până la zi și pentru viitor, iar pentru intervenienta în nume propriu până la data de 01.02.2007, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul și intervenienții fac parte din personalul din unitățile de justiție, fiindu-le impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin.1 din Legea nr. 303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic, art.78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor alin.1 al art. 3 din OG nr. 19 din 26 ianuarie 2006 - privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de pana la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea prin art. 15 alin. 1 din OG nr. 6 din 24 ianuarie 2007 - privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin alin.(2) al respectivului act normative se prevede că categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamant și intervenienți implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu).
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută).
Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică.
Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
De altfel, în ședința din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008, prin decizia nr. 46, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Instanța a reținut că, referitor la solicitarea privind actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, potrivit prevederilor art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Referitor la cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a reținut că potrivit art.19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr. 208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007, care stipulează că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, astfel că a fost respinsă excepția ridicată de acesta.
Raportat la excepția ridicată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării aceasta a fost admisă, având în vedere că este doar o instituție abilitată de lege să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de OG 137/2000.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii față de acest pârât.
În motivare a arătat că această instituție nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului respectiv Parlamentului, potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Potrivit art.20 și 21 din Legea nr.500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator de credite, această calitate având-o ministrul, respectiv conducătorul pârâtului de rândul 1.
Ministerul Finanțelor nu poate fi obligat să vireze sumele solicitate atâta timp cât acestea nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală.
Pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a solicitat admiterea recursului având în vedere că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
În motivarea recursului a arătat că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia 46/2008 a nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Arată că pârâții nu au temei legal pentru a proceda la acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, în ședința din 3 iulie 2008 Curtea constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Mai arată că în cazul neacordării sporului de confidențialitate nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, deoarece în speță nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate personalului auxiliar.
Personalul auxiliar de specialitate reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut reglementat de Legea 567/2004, situația acestora nu poate fi comparată cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, neexistând astfel o discriminare.
Trecând la soluționarea cauzei dedusă judecății, prin prisma documentației de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit Deciziei nr. 46 din 15 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit. d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Cum, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, se constată că este de prisos a mai face referire și la alte aspecte aduse în discuție de pârâți cu privire la problema dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prima instanță a ținut cont și de decizia Curții Constituționale din 27.05.2009. În speță, nu este vorba de un conflict între autoritatea judecătorească și autoritățile legislative sau executive, așa cum susține în mod eronat recurentul.
Prima instanță a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni, pe care era obligată să o judece, în caz contrar fiind culpabilă de denegare de dreptate, conform art.3 civ. care prevede că "judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca fiind culpabil de denegare de dreptate".
Dreptul civil este guvernat de principiul egalității părților în fața legii civile, iar în procesul civil, dacă sunt îndeplinite condițiile acțiunii civile, pârâtul poate fi obligat să execute o anumită prestație, indiferent de poziția pe care o ocupă în sistemul organelor statului.
Prin aceasta, judecătorul nu face decât să exercite activitatea de judecată și nu activitatea de legiferare, care aparține autorității legislative.
În speță, prima instanță nu a legiferat și nu a stabilit pentru reclamante drepturi care nu ar fi fost legiferate, ci doar a ținut seama de decizia în interesul legii amintită mai sus și de prevederile art.329 alin. (3) pr.civ.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a înțeles să atace sentința și sub un alt aspect sentința, invocând faptul că nu ar avea calitate pasivă procesuală în cauză, nefiind în raporturi de muncă cu reclamanții.
Dar, așa cum rezultă din acțiunea promovată de reclamanți, se reține că pârâtul a fost chemat în judecată nu pe considerentul existenței unui raport de muncă cu reclamanții, ci pentru un petit formulat pentru ca în virtutea obligației ce îi revine de a aproba bugetul să pună la dispoziția angajatorilor sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale pe care angajatorul este obligat la rândul său prin aceeași sentință.
De fapt, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului, prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale ale legilor de rectificare, iar în acest context și pentru ca pretențiile reclamanților să poată fi valorificate, în raport de pârâții care nu dispun de fonduri decât după alocarea lor de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, este necesar ca acesta să ia act de admiterea acțiunii reclamanților și astfel să aloce fondurile necesare îndestulării creanțelor pe care reclamanții le au asupra pârâților, aceasta fiind de fapt singura modalitate de a valorifica un drept de creanță asupra unei instituții publice cum sunt în speță pârâții.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute văzând și dispozițiile art.299 și 312. proc. civ. Curtea va respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sent.civ.nr.1265 din 11.05.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică, azi 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - ---
GREFIER
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Ioana Tripon, Dana Cristina
