Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1931/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Ddosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1931/R/2009
Ședința publică din 13 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga
- -
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 2361 din 03.12.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe reclamanții, precum și pe pârâta CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 august 2009, prin registratura instanței, pârâtul recurrent Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sad epus la dosar concluzii scrise.
De asemenea, se constată că prin memoriile de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.
Curtea constată cele trei recursuri în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2361 din 3 decembrie 2007 a Tribunalului Sălaj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
S-a admis acțiunea reclamanților și -, împotriva pârâților TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Au fost obligați pârâții - în limita competențelor prevăzute de lege - să le plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând creșteri salariale conform OG nr.10/2007, după cum urmează: 4514 lei în favoarea reclamantului și 3403 lei în favoarea reclamantului -.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că tribunalul este competent material să soluționeze cauza, deoarece potrivit art.27 alin. (1) din OG nr.137/2000, în calitate de persoane discriminate, reclamanții au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
În acest sens sunt și prevederile art.1 alin. (2), art.5 și art.295 alin. (1), care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, ce îi este dată de Legea nr.500/2002, HG nr.208/2005 și HG nr.386/2007, întrucât coordonează acțiunile în responsabilitatea Guvernului privind pregătirea proiectelor legilor bugetelor anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; el răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală pasivă a MEF se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele probate prin bugetele acestora cu titluri de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut în esență că reclamanții fac parte din categoria personalului din justiție, raporturile lor juridice de muncă fiind guvernate de Codul muncii, conform art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Personalul din sistemul bugetar a beneficiar printr-o serie de acte normative, cum sunt OG nr.10/2007, OG nr.11/2007, OG nr.16/2007, OG nr.27/2007, Legea nr.232/2007, OG nr.8/2007, OG nr.20/2007, OG nr.23/2007, de majorările salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor pentru anul 2007, în timp ce reclamanții nu au beneficiat.
Nu corespunde realității că prin Legea nr.45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece prin această lege nu au fost indexate indemnizațiile de încadrare al reclamanților.
Așa fiind, în baza art.2 pct.1 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Protocolul nr.12 la Convenție, art.4 din Carta Socială Europeană revizuită, Directiva 2000/EC/78, art.16 alin. (1), art.20, art.41 și art.53 din Constituție, art.5, art.6, art.8, art.39 alin. (1) lit.a), art.40 alin.(2) lit.c) și lit.f), art.154 alin.(3), art.155 și art.165 din Legea nr.53/2003, precum și art.2 alin.(1) din OG nr.137/2000, s-a admis acțiunea reclamanților împotriva pârâților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat de pârâtul TRIBUNALUL SĂLAJ, s-a solicitat modificarea sentinței atacate, îns ensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului său, pârâtul TRIBUNALUL SĂLAJa susținut că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică.
Prin OG nr.10/2007 s-au stabilit creșteri salariale pentru personalul bugetar salarizat potrivit OG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Reclamanții nu fac parte din niciuna din aceste categorii socio-profesionale, calitatea acestora fiind reglementată prin Legea nr.303/2004.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, s-a solicitat casarea sentinței pronunțate de instanța de fond.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că este prezent motivul prevăzut de art.304 pct.4, deoarece instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Soluția primei instanțe nu reprezintă altceva decât legiferarea unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007.
Procedând în acest fel, prima instanță a depășit în mod flagrant atribuțiile puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și attribuții de legiferare, înfrângând principiul separației puterilor în stat consacrat de art.1 din Constituție și încălcând dispozițiile art.124 alin.(3) din aceeași lege fundamentală.
Or prin Legea nr.45/2007, legiuitorul a înțeles să nu le mai acorde procurorilor și judecătorilor creșteri salariale pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cufenite.
Un alt motiv de recurs invocat de pârât, este cel prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. când hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000. Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Nu orice diferență de tratament semnifică în mod automat încălcarea art.14 din Convenție.
În cazul de față nu poate fi vorba despre existența vreunei comparabilități sau cu atât mai puțin a unei analogii între situația judecătorilor și procurorilor și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care beneficiază de majorări salariale în temeiul OG nr.10/2007.
În recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s-a solicitat desființarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a necompetenței Tribunalului Sălaj, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nicio obligație de plată pentru drepturi salariale ce reprezintă creșteri salariale pe care Ministerul Justiției ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
În continuare, pârâtul-recurent a citat dispozițiile art.4 alin.(1) și (2), art.15 alin. (1) și (3) din Legea nr.500/2002, precum și art.4 din OG nr.22/2002.
TRIBUNALUL SĂLAJ nu era competent material să judece acțiunea față de dispozițiile art.36 din OUG nr.27/2006, or reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de acest act normativ.
Sistemul de salarizare instituit prin OUG nr.27/2006, are în vedere stabilirea unei indemnizații de încadrare brute lunare în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură.
Prin OG nr.10/2007 s-au reglementat creșteri salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG nr.24/2000.
Pârâtul-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor, a depus concluzii scrise la dosar 32-33.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul pârâtului TRIBUNALUL SĂLAJ, curtea constată că într-adevăr prin Ordonanța Guvernului nr.10/2007 s-au stabilit creșteri salariale pentru personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Reclamanții în calitate de judecători, sunt plătiți tot din bugetul de stat și chiar dacă nu au încheiat contracte individuale și colective de muncă, raporturile lor juridice de muncă sunt reglementate și de Codul muncii, dar cu toate acestea, lor nu li s-au acordat sporurile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.10/2007.
În această situație, prima instanță a reținut în mod corect că reclamanții sunt discriminați în raport cu prevederile art.2 și art.23 din Declarația Universală a drepturilor Omului, art.19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr.12 la Convenție, art.4 din Carta Socială Europeană revizuită, Directiva 2000/EC/78, art.16, art.20, art.41 și art.53 din Constituție, art.2 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, art.1, art.5, art.6, art.8, art.39, art.40, art.154, art.155 și art.165 din Codul muncii.
Așa fiind, în baza art.304 pct.9, art.3041și art.312 alin.(1) pr.civ. se va respinge recursul pârâtului TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței, ca nefondat.
II. Referitor la recursul pârâtului Ministerul Justiției (și Libertăților ), acesta a invocat două motive de recurs.
1. Potrivit art.304 pct.4 pr.civ. se poate cere casarea unei hotărâri atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Prima instanță a fost învestită legal cu soluționarea acțiunii reclamanților, iar dacă le-ar fi respins acțiunea ca inadmisibilă, pe motiv că creșterile salariale de 5%, 2% și 11% nu sunt prevăzute de lege și în favoarea lor, judecătorii ar fi fost culpabili de denegare de dreptate, conform art.3 civ. care prevede că judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca fiind culpabil de denegare de dreptate.
Soluționând cauza, tribunalul a exercitat exact o activitate de judecată, nicidecum o activitate de legiferare, astfel că nu a încălcat principiul constituțional al separației puterilor în stat.
Magistrații fiind plătiți din bugetul de stat, nu pot fi discriminați față de alte categorii de bugetari, conform DIRECTIVEI 2000/EC/78, art.16, art.20, art.41 și art.53 din Constituție și art.2 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 pentru a fi privați de creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.10/2007, în favoarea altor categorii de bugetari.
Atunci când s-au admis acțiuni în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză, sau privind obligarea la plata daunelor cominatorii (anterior reglementării lor pentru unele situații) - ambele creații ale practicii judiciare -, nu s-au făcut afirmații că judecătorii ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, sau că ar fi săvârșit activități de legiferare.
2. Sentința recurată a mai fost criticată și prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
Apreciind că în speță s-a produs o discriminare de natură salarială, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.2 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr.12 la Convenție, art.4 din Carta Socială Europeană revizuită, Directiva 2000/EC/78, art.16, art.20, art.41 și art.53 din Constituție, art.2 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, art.1, art.5, art.6, art.8, art.39, art.40, art.154, art.155, art.165 Codul muncii.
În raport cu aceste dispoziții legale internaționale, comunitare și interne, fundamentale și ordinare, sentința primei instanței este perfect legală.
În raport cu aceste dispoziții legale internaționale, comunitare și interne, fundamentale și ordinare, sentințaprimei instanțe este perfect legală.
Pentru aceste considerente, în temeiula rt.304 pct.4, 9, art.304/1 și art.312 alin. (1) pr.civ. se va respinge recursul pârâtului Ministerul Justiției (și Libertăților ), împotriva sentinței tribunalului.
III. În privința recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, curtea reține că este nefondat.
1. Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în speță, în temeiul art.4 și 15 din Legea nr.500/2002, a HG nr.208/2005 și HG nr.386/2007, în privința elaborării proiectului Legii bugetului de stat.
De asemenea, conform art.4 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prima instanță i-a obligat pe pârâți, inclusiv Ministerul Economiei și Finanțelor, numai "în limita competențelor prevăzute de lege".
2. TRIBUNALUL SĂLAJa fost instanța competentă material să judece acțiunea reclamanților, care este o acțiune de drept comun având ca obiect un conflict de drepturi, nefiind incidente dispozițiile art.36 din OUG nr.27/2006.
Prin decizia nr.2544 din 5 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a declinat competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de APEL CLUJ.
În această situație, rezultă că TRIBUNALUL SĂLAJa fost competent să judece acțiunea reclamanților în primă instanță, iar Curtea de APEL CLUJ este competentă să judece recursurile declarate de pârâți împotriva sentinței.
3. Nici pe fondul cauzei nu este întemeiat recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, care solicitat "desființarea sentinței", deși o asemenea soluție nu poate fi pronunțată în recurs, ci doar în apel, conform art.297 alin. (1) pr.civ.
Prima instanță a analizat prevederile Legii nr.27/2006 și ale Legii nr.303/2004.
Dar prima instanță a stabilit că întrucât reclamanții sunt plătiți din bugetul de stat, ei nu pot fi privați de creșterile salariale acordate prin OG nr.10/2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG nr.24/2000, întrucât ar fi discriminați.
În acest sens, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.2 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr.12 la Convenție, art.4 din Carta Socială Europeană revizuită, Directiva nr.2000/EC/78, art.16, art.20, art.41 și art.53 din Constituția României, art.2 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, art.1, art.5, art.6, art.8, art.39, art.40, art.154, art.155 și art.165 din Codul muncii.
În raport cu aceste reglementări internaționale, comunitare și naționale, fundamentale și ordinare, sentința primei instanțe este perfect legală.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.304 pct.3, 5, 7, 9, art.3041și art.312 alin.(1) pr.civ. se va respinge recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de S în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL SĂLAJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.2361 din 3.12.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.DT:3.11.2009
Dact.CA:9.11.2009 - 8 ex.
Jud.fond.;
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga
