Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1997/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1997/R/2009

Ședința publică din data de 16 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop

JUDECĂTORI: Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț

- -

Grefier:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1588 din 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta SC. SA D, având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentanta pârâtei intimate, consilier juridic cu delegație - împuternicire la dosar, lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, curtea constată că recursul declarat de reclamantul recurent a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat reclamantului intimat, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza prevederilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.

La data de 15 octombrie 2009, pârâta intimată a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, întîmpinare, solicitând respingerea recursului și în consecință menținerea în întregime a sentinței recurate pronunțată de instanța de fond.

Curtea, constată că reclamantul recurent și-a angajat avocat doar pentru redactare și depunere recurs, conform delegației depusă la dosar de domnul avocat anexată motivelor de recurs însă nu și pentru susținerea motivelor de recurs.

Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în scris prin întîmpinare.

La orele 1015, se prezintă în instanță domnul avocat solicitând redeschiderea dezbaterilor prezentând instanței împuternicirea avocațială de reprezentare al reclamantului recurent nr. 130 din 15 octombrie 2009, în fața Curții de APEL CLUJ.

Curtea, deliberând, redeschide dezbaterile în prezenta cauză, învederând reprezentantului reclamantului recurent că la prima strigare a cauzei s-a prezentat reprezentanta pârâtei intimate.

Instanța, înmânează reprezentantului reclamantului recurent un exemplar din întîmpinarea formulată de pârâta intimată.

Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată închisă faza cercetării judecătorești, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea în întregime a sentinței recurate și pe cale de consecință admiterera cererii introductive așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1588 din 1 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta D având ca obiect un litigiu de muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul este angajatul pârâtei din anul 1988, fapt care reiese din carnetul de muncă al acestuia.

Începând cu anul 1990 reclamantul a deținut funcția de șef unitate nucleară în cadrul laboratorului defectoscopie X și gamma, fiind numit prin decizia nr. 180/05.09.90 (71), având Autorizația pentru desfășurarea de activități din domeniul nuclear nr. 1838/1990 - Anexa nr. 1/1990 (30,31), autorizație reînnoită ulterior prin Autorizațiile nr. /1991 (29), nr. AI 095/1995 (26,27), nr. RG 024/1999 ( 24,25), nr. C 024/2001 (22,23) și nr. AI 265/2006 (18,19), AI 266/2006 (21) și AI 241/2008 (20).

În conformitate cu cap. IV din respectivele autorizații, laboratorul în cadrul căruia își desfășoară activitatea reclamantul este încadrat în categoria a -III- a de risc radiologic.

Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 1 din HG nr. 655 din 4 iunie 1990 - privind reglementarea unor drepturi ce se acordă salariaților care își desfășoară activitatea în mediu cu radiații nucleare, intrată în vigoare pe data de 1 iunie 1990, personalul care își desfășoară activitatea în mediu cu surse de radiații sau generatori de radiații beneficiază de un spor pentru condiții periculoase de până la 30%, diferențiat pe categorii de risc radiologic astfel: 10% la categoria I, 15% la categoria a II-a, 20% la categoria a III-a, 30% la categoria a IV-

La art. 2 din respectivul act normativ se prevede că personalul numit prin decizia conducătorului unității și nominalizat în autorizația eliberată de Comisia Națională pentru Controlul Activităților să îndeplinească atribuțiile de șef unitate nucleară, responsabil cu radioprotecția sau responsabil cu gestiunea surselor beneficiază, pe lângă sporurile cuvenite conform art. 1 de un spor de 10% calculat asupra salariului tarifar pe timpul cât exercită aceste atribuții.

Instanța a reținut că prin art. 15 din HG nr. 127 din 25 februarie 1991 - cu privire la stabilirea salariilor pentru angajații societăților comerciale în anul 1991, se prevede că o dată cu intrarea în vigoare a contractelor colective de muncă își încetează aplicarea orice reglementări contrare prezentei hotărâri.

Mai mult chiar, prin art. 1 alin. b din HG nr. 1.025 din 28 august 2003 - privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, se prevede expres că persoanele încadrate în locuri de muncă în condiții speciale sunt angajații care își desfășoară activitatea pe parcursul programului normal de lucru din luna respectivănumai în locurile de munca definite la lit. a).

În cadrul art. 3 al respectivului act normativ se arată procedura ce trebuie urmată de conducerea unității împreună cu sindicatele, iar la alin. 3 al respectivului articol se prevede că, în cazul în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c) din HG nr. 1.025 din 28 august 2003.

Instanța a mai reținut și faptul că reclamantul a exercitat și alte funcții, respectiv responsabil cu securitatea radiologică (decizia nr. 74/15.02.2005, 59), șef laborator de examinări nedistructive (decizia nr. 475/05.10.2005, 58) și dispecer mecanic (decizia nr. 389/18.09.2007, 55), activitatea în condițiile speciale fiind de aproximativ 1% din timpul lunar de muncă. Reclamantului i s-a acordat începând cu data de 01.04.1991 un spor de 30% pentru exercitarea unei funcții suplimentare, iar începând cu data de 01.01.1992 sporul de 30% a fost inclus în salariu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând desființarea sentinței tribunalului și admiterea cererii introductive așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului a arătat că prin cererea introductivă a solicitat obligarea pârâtei să-i achite sporul de 20% pentru activitatea desfășurată în mediu cu surse de radiații categoria a III-a conform prevederilor art.1 alin.1 din Hotărârea nr. 655/1990, precum și un spor de 10% pentru atribuțiile de șef de unitate nucleară.

Arată că își desfășoară activitatea într-un loc de muncă care se încadrează în condiții speciale, totuși instanța de fond a reținut că doar 1% din activitatea reclamantului se încadrează în aceste condiții, deși simpla prezentă într-un asemenea loc de muncă îl expune la radiații ionizate de natură să-i afecteze grav sănătatea.

Starea de sănătate a reclamantului a fost verificată de pârâtă prin Compartimentul Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului C, care a comunicat prin adresa nr. 1738/2001 prezența unor variații ale parametrilor sanguini, datorate mediului.

Consideră că instanța de fond a reținut greșit faptul că activități ca cele ale persoanelor responsabile cu securitatea radiologică sau cea de șef de laborator examinări nedistructive nu ar fi dintre cele ce s-ar încadra în locuri de muncă desfășurate în condiții speciale, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Hotărârea nr. 655/1990 în calitate de șef de unitate sau de responsabil cu securitatea radiologică reclamantul îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de aceste sporuri.

Intimata, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:

HG nr. 655/04.06.1990 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 278/07.11.1992.

Potrivit art. 77 alin. 1 din Decretul nr. 16/1976, în vigoare până în anul 2000, deci și în intervalul 1990-1992, "În dispozițiile finale se determină data intrării în vigoare, dacă aceasta nu are loc pe data publicării, "

Din aceste dispoziții reiese că intrarea în vigoare a unui act normativ poate avea loc cel mai devreme la data publicării.

Dacă intrarea în vigoare a unui act normativ poate avea loc cel mai devreme la data publicării atunci susținerea primei instanțe că nr.HG 655/04.06.1990 a fost abrogat prin art. 15 din HG nr. 127 din 25 februarie 1991 nu poate fi primită deoarece ar însemna ca un act publicat în Monitorul Oficial din data de 07.03.1991 să abroge un alt act normativ publicat în Monitorul Oficial abia în data de 07.11.1992, ceea ce evident că este un non-sens, o imposibilitate.

Curtea reține, prin urmare, că acest act normativ este în vigoare și în prezent și prevede la art. 1 alin. 1 că "Personalul care își desfășoară activitatea în mediu cu surse de radiații sau generatori de radiații beneficiază de un spor pentru condiții periculoase de până la 30%, diferențiat pe categorii de risc radiologic astfel: 10% la categoria I, 15% la categoria a II-a, 20% la categoria a III-a, 30% la categoria a IV-" iar la art. 2 prevede că "Personalul numit prin decizia conducătorului unității și nominalizat în autorizația eliberata de Comisia Naționala pentru Controlul Activităților sa îndeplinească atribuțiile de șef unitate nucleara, responsabil cu radioprotecția sau responsabil cu gestiunea surselor beneficiază, pe lângă sporurile cuvenite conform art. 1 de un spor de 10% calculat asupra salariului tarifar pe timpul cât exercita aceste atribuții."

Din actele emise de către pârâtă reiese că reclamantul se încadrează în prevederile legale anterior menționate, astfel prin decizia nr. 475/05.10.2005 reclamantul este desemnat șef laborator de examinări nedistructive iar prin decizia nr. 74/15.02.2005 este numit responsabil cu securitatea radiologică.

Reclamantul a mai fost numit în același fel de-a lungul timpului prin decizia nr. 180/1990, nr. 348/1991, nr. 158/1995, nr. 128/2001, nr. 346/2002, nr. 89/2008.

Tot din actele depuse reiese că reclamantul avea funcția de subinginer și a îndeplinit și alte atribuții în cadrul pârâtei.

Mai reține prima instanță că, prin art. 1 alin. b din HG nr. 1.025 din 28 august 2003, se prevede expres că persoanele încadrate în locuri de muncă în condiții speciale sunt angajații care își desfășoară activitatea pe parcursul programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la lit. a).

În cadrul art. 3 al respectivului act normativ se arată procedura ce trebuie urmată de conducerea unității împreună cu sindicatele, iar la alin. 3 al respectivului articol se prevede că, în cazul în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c) din HG nr. 1.025 din 28 august 2003.

Curtea reține că angajatorul nu a declanșat procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, și a fost sesizat inspectoratul teritorial d e muncă, care a dispus verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c) din HG nr. 1.025 din 28 august 2003.

Mai trebuie sesizat că acest act normativ nu prevede în continuare care este procedura care trebuie urmată după verificarea efectuată de către inspectoratul teritorial d e muncă dar trebuie admis că orice drept este însoțit de o acțiune, prin urmare pentru valorificarea dreptului său la acordarea sporurilor reclamantul poate folosi dreptul de a se adresa instanței.

Cât privește faptul că prin art. 1 alin. b din HG nr. 1.025 din 28 august 2003, se prevede expres că persoanele încadrate în locuri de muncă în condiții speciale sunt angajații care își desfășoară activitatea pe parcursul programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la lit. a), curtea reține că sporul prevăzut de art. 1 alin. 1 din HG nr. 655/04.06.1990 se acordă diferențiat în funcție de categoria de risc radiologic iar nu doar dacă își desfășoară întreaga activitate pe parcursul programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la lit. a) dat fiind că ar lipsi de finalitate posibilitatea acordării sporului, fiind evident că riscul radiologic există atâta timp cât o parte a muncii este exercitată în acele condiții de expunere.

Angajatorul având sarcina probei nu a dovedit cât timp îi revine reclamantului pentru a exercita munca în condiții de risc radiologic, dar reclamantul a dovedit că exercită, chiar și numai în parte, munca în acele condiții iar simpla prezență într-un asemenea loc de muncă îl expune la radiații ionizate de natură să-i afecteze grav sănătatea.

Cu privire la sporul prevăzut de art. 2 din HG nr. 655/04.06.1990 acesta se acordă pentru ersonalul p. numit să îndeplinească atribuțiile de șef unitate nucleară, responsabil cu radioprotecția sau responsabil cu gestiunea surselor, fiind deci necesară doar numirea în această funcție, fiind deci indiferentă durata din programul de lucru în care desfășoară aceste atribuții.

De asemenea nu s-a dovedit că începând cu data de 01.01.1992 sporul de 30% a fost inclus în salariu, o astfel de includere nefiind de altfel nici posibilă cât timp acesta trebuie acordat iar dovada acordării se face prin menționarea sa distinctă.

Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1588 din 01.06.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA D și, în consecință va obliga pârâta SC SA D să-i plătească reclamantului un spor de 20% conform prevederilor art. 1 alin. 1 din nr.HG 655/1990, pentru activitatea desfășurată în mediu cu surse de radiații categoria a III-a, precum și un spor de 10% pentru atribuțiile de șef unitate nucleară, responsabil cu radioprotecția sau cu gestiunea surselor, conform prevederilor art. 2 din nr.HG 655/1990, începând cu data de 27.01.2006 și în continuare și va obliga pârâta la calcularea și plata către stat a taxelor și contribuțiilor aferente sporurilor mai sus menționate.

În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe intimata SC SA D, aflată în culpă procesuală față de admiterea recursului și a acțiunii, să plătească reclamantului suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată la fond reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței aflată la fila 100 dosar fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1588 din 01.06.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică, astfel:

Admite acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA D și, în consecință:

Obligă pârâta SC SA D să-i plătească reclamantului un spor de 20% conform prevederilor art. 1 alin. 1 din nr.HG 655/1990, pentru activitatea desfășurată în mediu cu surse de radiații categoria a III-a, precum și un spor de 10% pentru atribuțiile de șef unitate nucleară, responsabil cu radioprotecția sau cu gestiunea surselor, conform prevederilor art. 2 din nr.HG 655/1990, începând cu data de 27.01.2006 și în continuare.

Obligă pârâta la calcularea și plata către stat a taxelor și contribuțiilor aferente sporurilor mai sus menționate.

Obligă pe intimata SC SA D să plătească reclamantului suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată la fond.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

--- - --- - - -

de, dactilografiat de Sz.

În 5 ex. la data de 02.11.2009

Judecător fond -, - Tribunalul Cluj

Președinte:Anca Adriana Pop
Judecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1997/2009. Curtea de Apel Cluj