Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 20/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 20
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu
JUDECĂTORI: Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu Făghian Cătălin
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
: -
GREFIER:
**********************************************
La ordine a venit spre pronunțare acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - SECȚIA PARCHETELOR MILITARE B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect drepturi salariale. -
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 10.09.2008, fiind consemnate în încheierea din acea zi. -
CURTEA
- deliberând -
Asupra litigiului de muncă de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.425 din 3.07.2008 la Curtea de APEL BACĂU, reclamanții, au chemat în judecată, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - SECȚIA PARCHETELOR MILITARE B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, GUVERNUL ROMÂNIEI, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr.10/2007, actualizate cu indicele de inflație. -
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat următoarele:
Prin Ordonanțele Guvernului nr.6,10,11/2007, s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, personalului salarizat potrivit OUG nr.24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, si personalul salarizat, potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire al salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica, precum si pentru personalul didactic din învățământ salarizat potrivit Legii 128/1997, privind statutul personalului didactic.-
Așadar, prin toate aceste acte normative s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, astfel ca, prin excluderea noastră de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar, s-a creat un caz de discriminare. -
De precizat faptul ca, prin Ordonanța nr.8/24.01.2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unități din sistemul justiției, Guvernul nu a făcut altceva, decât sa reglementeze salarizarea si alte drepturi ale personalului de specialitate criminalistica si ale personalului care ocupa funcții auxiliare de specialitate criminalistica din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice si al de Expertize Criminalistice, precum si ale personalului de instruire fără specialitate juridica si ale personalului care ocupa funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii, si al Scolii Naționale de Grefieri, prin inițierea unei modalități de salarizare, aprobata ulterior, prin lege, fapt ce a făcut sa abroge in totalitate Legea 50/1996 cu modificările ulterioare, lege ce reglementa salarizarea personalului amintit. -
In concluzie, Ordonanța nr.8, stabilește salariile de baza pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, pe baza valorii de referința sectoriala cu prinsa in art.39 din OUG nr.27 din 29.03.2006, în cuantum de 280.61 RON, nemodificata pana in prezent si a coeficientului de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale,în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului astfel, modificându-se doar coeficienții de multiplicare.-
Acțiunea este legal scutită de plata taxei de timbru. -
Odată cu întâmpinarea depusă Ministerul Apărării a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.-
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține acțiunea nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Reclamantele îndeplinesc funcția de grefiere în cadrul Parchetului Militar Biroul B și sunt salarizate în baza unui act normativ special, Ordonanța Guvernului nr. 8 din 24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Prin urmare, dispozițiileOG nr. 10 /2007privind creșterile salariale ce se vor i anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate precum și cele ale nr.OG 6 /2007 sau nr.OG 11/2007, acte normative care se referă la alte categorii de angajați din sectorul bugetar decât personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, nu sunt și nu pot fi aplicabile reclamantelor.
Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008 prin care a soluționat excepțiile de nelegalitate a unor dispoziții din Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind combaterea tuturor formelor de discriminare, s-a pronunțat în sensul că instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului substituind anumite prevederi din acte normative cu putere de lege pe considerentul că sunt discriminatorii, cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Astfel, prin decizia nr. 818/2008 Curtea Constituțională a soluționat excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000. Curtea Constituțională a admis excepția de constituționalitate a dispozițiilor legale menționate, constatând că acestea "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judecătorească sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Pentru a pronunța această decizie, Curtea Constituțională a reținut că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau dreptul de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție precum și prevederile art. 61 alin. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica entitate legiuitoare a țării.
Curtea Constituțională a precizat că instanțele judecătorești nu au o asemenea competență ci, conform art. 126 din Constituție, doar competenta de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, "deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.-
Față de considerentele expuse, se va respinge acțiunea ca nefondată și pe cale de consecință se va respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.-
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea ca nefondată, promovată de reclamanții, ,cu domiciliul ales la Parchetul Militar Iași -- jud.B, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - SECȚIA PARCHETELOR MILITARE B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect drepturi salariale. -
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca rămasă fără obiect.-
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.-
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
ASISTENȚI JUDICIARI
,
Red.sent.SR-/20.09.2008
Tehn.red.EG.1 oct.2008- ex.11
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu Făghian Cătălin