Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 203/R/2009

Ședința publică din 03 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Adrian

-

GREFIER:

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul, și, respectiv de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 638/F din 13 octombrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat A și reprezentanta pârâtei recurente SC SA, avocat, în substituirea avocat, lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 ianuarie 2009, prin registratura instanței, reclamantul recurent a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâta recurentă, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei recurente.

Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar întâmpinare la recursul declarat de reclamantul recurent, un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantului recurent.

Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentanților părților prezente să studieze întâmpinările.

La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat A și reprezentanta pârâtei recurente SC SA, avocat, în substituirea avocat, lipsă fiind reclamantul recurent.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea propriului recurs așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii drepturilor salariale suplimentare la suma ce rezultă din actul emis de și care menționează salariile medii brute la nivel, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea recursului declarat de reclamantul recurent conform motivelor arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli pe care o depune la dosar. De asemenea, solicită admiterea propriului recurs așa cum a fost formulat, modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pentru motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, urmând a depune la dosar până la sfârșitul dezbaterilor documentele justificative privind cheltuielile de judecată.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea recursului declarat de pârâta recurentă conform motivelor arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.638 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta ""

A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei "" A și în consecință a fost obligată pârâtă să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătoarea de C din anul 2007, calculate în funcție de salariul de bază mediu al societății "" B din anul 2007, actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data evenimentului pentru care este datorat și data plătii efective; obligată pârâtă să plătească reclamantului suma de 238 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta SC "" SA, tribunalul a constatat că este nefondată astfel că a fost respinsă în considerarea dispozițiilor art.283 alin.1 lit."c" din Legea 53/2003, potrivit cărora cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere calificarea prezentului litigiu ca și un conflict de drepturi care are ca obiect neplata drepturilor salariale stabilite prin contracte colective de muncă la nivel de unitate și văzând și disp. art.166 alin.1 din 53/2003, tribunalul apreciază că obiectul acțiunii formulate de reclamantă/t nu îl constituie un interes colectiv al salariaților astfel că dreptul său material la acțiune nu este susceptibil de a fi prescris în termen de 6 luni de la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor legale care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile prin care se solicită plata drepturilor salariale. În aceste condiții excepția invocată este nefondată motiv pentru care a fost respinsă.

Pe fondul cauzei, având în vedere actele depuse la dosar, respectiv contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2007, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, Decizia nr.5140/2007 a Comisiei Paritare, adresele emise de SA tribunalul a reținut că aceasta este fondată, astfel că a fost admisă, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătoarea de C, sume actualizate la data plății efective.

În acest sens, se reține că prin CCM nr. 8080 din 23.05.2000, modificat succesiv la începutul fiecărui an, în favoarea angajaților pârâtei s-au prevăzut, în art.168, drepturi salariale suplimentare pentru sărbătorile de Paști și C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP "" SA.

Prin actul adițional din 25 februarie 2003 s-a prevăzut că "pentru anul 2003" aceste suplimentări salariale vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Această mențiune a fost reiterată și în contractul colectiv de muncă valabil pe anul 2004.

În actele adiționale din 2005 conținutul aliniatului 2 al art.168 a fost din nou modificat în sensul că în loc de expresia "pentru anul 2003" suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază, s-a folosit expresia " în anul 2003" suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază.

Această expresie se regăsește și în Contractul colectiv de muncă valabil pentru anii 2006 și 2007.

În acest context pârâta susține că în anul 2003 suplimentările salariale pentru Paști și C au fost incluse în salariul de bază și au fost încasate, invocând în apărare și Decizia Comisiei Paritare, de interpretare a clauzelor art.168 alin.2 din CCM, interpretare survenită abia după ce angajații pârâtei au solicitat plata acestor drepturi.

Potrivit aceluiași CCM salariații SNP "" SA beneficiază anual de o creștere procentuală a salariilor de bază, creștere prevăzută în art.128.

Prevederile art.31 din Legea nr.130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică,în scris,organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților. În acest sens, contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.

În cauză, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art.168 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul legii. S-a reținut astfel că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996- prin acte neînregistrate la Direcția Teritorială de Muncă - nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al clauzei invocate.

Cum pârâta nu a probat faptul că în anul 2003 s-au executat efectiv dispozițiile art.168 alin.2 din CCM, respectiv că într-adevăr suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază,susținerile pârâtei în sensul că în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nu se mai impunea acordarea separată a acestor suplimentări ( cu ocazia fiecărui eveniment) nu sunt întemeiate.

Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii care prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare solicitate de reclamantă/t,instanța constată că reclamanta/ul în calitate de angajată/t a pârâtei este îndreptățită/t să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.

Este adevărat că pârâta a depus la dosar în susținerea tezei respingerii acțiunii urmare a faptului că suplimentările salariale de Paști și C ar fi fost incluse în salariu în anul 2003, un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, dar acesta a fost înlăturat, nefiind opozabil reclamantei/ului și nefiind întocmit în contradictoriu cu aceasta/acesta. În ce privește practica judiciară respectiv hotărârile judecătorești prin care au fost respinse acțiuni similare, tribunalul l-a înlăturat, motivat de faptul că opinia majoritară exprimată în hotărârile judecătorești este în sensul admiterii unor astfel de acțiuni.

În baza textelor de lege arătate tribunalul a admis acțiunea în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei/ului drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătoarea de C din anul 2007, calculate în funcție de salariul de bază mediu al societății "" B din anul 2007 și nu în funcție de salariul mediu brut așa cum a solicitat reclamanta/ul, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data evenimentului pentru care este datorat și data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art.168 alin.1 din CCM.

Această modalitate de acordare s-a dispus tocmai în vederea despăgubirii integrale a reclamantei/ului având în vedere atât perioada scursă de la data când trebuiau a fi acordate aceste drepturi și data acordării cât și rata inflației.

În temeiul art.274 Cod Procedură Civilă a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 238 lei reprezentând onorariu avocațial, conform actelor justificative depuse la dosar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea căii de atac promovate și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În memoriul de recurs s-a arătat că în mod greșit prima instanță a stabilit cuantumul drepturilor care le sunt datorate conform adresei nr. 2022/04.09.2007 depusă de societate, deși acest înscris nu are viza, așa cum prevede în mod expres art. 168 din Contractele colective de muncă aferente anilor 2005-2007.

S-a mai precizat că baza de calcul a suplimentărilor salariale solicitate de recurent este cea din adresele 1666/25.03.2003, 313/25.10.2005, 713/15.05.2006 în care sunt consemnate rezultatul negocierilor anuale dintre conducerea si purtând semnătura conducerii Ghe. - si a presedintelui -.

În conformitate cu art. 168 din Contractele colective de muncă aferente anilor 2005-2007 în urma negocierilor dintre conducerea si s-a stabilit cuantumul salariilor suplimentare, a adaosurilor si idemnizațiilor așa cum sunt menționate adresele 1666/25.03.2003, 313/25.10.2005, 713/15.05.2006. Drepturile astfel stabilite deveneau obligatorii pentru sucursale. In redactarea lor, nefiind inclus salariul de baza mediu s-a ales ca baza de calcul a drepturilor salariale suplimentare salariul mediu brut deoarece, pana in anul 2003, conform practicii, daca in adrese nu era stabilita valoarea concreta a salariului de baza mediu se acordau angajaților cuantumul salariului mediu brut rezultat din adrese. Mai mult, s-a învederat că aceste adrese au produs in anul in care au fost expediate sucursalelor efecte, acordându-se salariaților ajutoare de înmormântare, salarii suplimentare cu ocazia nașterii unui copil,pentru prima nunta, toate la nivelul stabilit de aceste adrese.

Prin recursul declarat de pârâta SA se solicită în temeiul art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312.pr.civ. modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție.

În motivare se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât în mod greșit prima instanța a reținut că suplimentările salariale solicitate în cauză au fost introduse în salariile de bază doar în anul 2003, nu și în anii 2004-2007.

În realitate suma de 1.140.000 lei vechi introdusă în anul 2003 în salariile de bază nu a mai fost scoasă niciodată din salariul de bază, fapt care rezultă din chiar copiile de pe carnetele de muncă depuse de reclamanți la dosar, unde se poate observa că din 2003 și până în prezent salariile reclamanților nu au mai scăzut niciodată (fie au rămas la fel, fie au crescut ca urmare a altor majorări).

Prin urmare, din 2003 și până în prezent, salariații încasează în fiecare lună, pe lângă salariul negociat cu ocazia angajării și suma de 1.140.000 lei vechi (inclusă în salariul de bază în 2003 și menținută și în prezent).

S-a mai precizat că în mod eronat s-a reținut că "În contractele colective de muncă pe unitate din anii 2004, 2005, 2006, la art. 168 al. 2 se regăsește mențiunea pentru anul 2003 drepturile salariale suplimentare vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se regăsi nici o dispoziție legală potrivit căreia drepturile salariale menționate ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților și în perioada 2004-2006".

În realitate, așa cum s-a arătat mai sus, începând cu anul 2005, textul art. 168 al. 2 prevede că "în anul 2003, suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Diferența este semnificativă: prepoziția în folosită după modificarea din anul 2005 nu implică nici o limitare temporală: suplimentările în cauză au fost introduse în salariul de bază în anul 2003, fără să se precizeze pentru ce perioadă de timp (pentru 1 an, pentru 2 ani, pe o perioadă nedeterminată etc.).

Se arată că, odată ce aceste prime au fost introduse în salariul de bază în anul 2003 și au fost ulterior menținute în salariul de bază (acest salariu nu s-a mai micșorat niciodată cu suma de 1.140.000 lei vechi), introducere primelor În salariul de bază din nou în anii 2004. 2005 și 2006 ar fi însemnat ca pârâta să plătească aceste prime de mai multe ori în fiecare an. Astfel, dacă primele ar fi fost introduse în salariul de bază și în anul 2004, salariații ar fi încasat de două ori aceste prime: pe de o parte, cele introduse în salariu în anul 2003 și care, nefiind scoase niciodată din salariu, continuau să fie încasate și în anul 2004 și pe de altă parte, cele introduse în salariu în anul 2004. La fel, dacă primele ar fi fost introduse în salariul de bază și în anul 2005, salariații ar fi încasat în acel an triplul sumelor cuvenite: primele introduse în salariu în anul 2003 și care, nefiind scoase niciodată din salariu, continuau să fie încasate și în anul 2005, cele introduse în salariu în anul 2004 și menținute și în anul 2005 și cele nou introduse în anul 2005

Contrar celor reținute de instanță menținerea în contractele colective de muncă din anii 2004-2007 prevederilor al. 1 din art. 168, potrivit cărora "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C." nu este în contradicție cu prevederile al. 2 al aceluiași articol, potrivit căruia primele au fost incluse în salariul de bază. Abrogarea al. 1 după introducerea primelor în salariul de bază ar fi înlăturat dreptul salariaților la aceste prime și pârâtă ar fi avut dreptul să scoată din salariul de bază suma de 1.140.000 lei vechi. Menținerea în continuare a al. 1 este necesară pentru a consacra dreptul salariaților la aceste prime, urmând ca modalitatea concretă de acordare a lor să fie reglementată la al. 2 al aceluiași articol.

Hotărârea primei instanțe a fost criticată și sub aspectul prescrierii acțiunii. Invocându-se dispozițiile art. 283, al. 1 lit. c) din Codul Munciis -a arătat că textul legal nu face nici o distincție în privința obiectului clauzelor contractului colectiv de muncă. Prin urmare, el este susceptibil să se aplice și cazul neexecutării acelor clauze care prevăd suplimentări salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).Mai mult, în raport cu prevederile art. 283 al. 1 lit.c, cele de la lit. e au un caracter special și prin urmare se aplică cu prioritate în raport cu primele(specialia generalibus deroganl).

În concluzie, având în vedere faptul că dreptul reclamantului la suplimentările salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă și că cererea acestuia privește suplimentările care i s-ar fi cuvenit cu ocazia sărbătorilor de Paști și C din anii 2004, 2005 și 2006, în opinia recurentului acțiunea reclamantului este în prezent prescrisă.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea că recursul declarat de SC SA este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Întrucât conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.

Art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;

e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".

De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.

Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul munciia reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.

Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

În consecință, întrucât acțiunea reclamantului a fost înregistrată în 31.07.2008 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.

Referitor la motivele de recurs care privesc fondul cauzei, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2004, 2005 și 2006 salariații SNP SA vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA, stabilirea valorii concrete, modalitățile de acordare, condițiile și criteriile și beneficiarii urmând să fie stabilite prin negociere între și patronat.

(2) al art. 168 din Contractele colective de muncă menționate anterior prevede că pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat, fapt ce reprezintă în opinia Curții de Apel o modalitate concretă de acordare a suplimentărilor salariale valabilă pentru anul 2003.

Așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003 nu înseamnă că pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006. În caz contrar dispozițiile alin.(1) din art. 168 menționat anterior ar fi inutile întrucât ar prevedea o obligație care a fost executată încă din anul 2003.

Contrar susținerilor pârâtei, Curtea apreciază că prin includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003 nu s-a realizat plata acestor drepturi și în anii 2004-2006. Dacă această susținere ar fi reală, ar fi însemnat o majorare cu sumă egală a salariilor tuturor angajaților. Or, din copia carnetelor de muncă nu rezultă că salariile reclamanților ar fi crescut toate cu suma fixă de 1.140.000 ROL, așa cum pretinde pârâta.

Având în vedere aceste considerente și reținând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de recurentă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1 ) Cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, se reține că art. 9 din Contractul colectiv de muncă prevede că "Interpretarea clauzelor prezentului contract de muncă se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform dreptului muncii, în favoarea salariatului."

Drept urmare, întrucât clauza din art. 168 din Contractul colectiv de muncă referitoare la cuantumul drepturilor care se cuvin reclamanților nu este suficient de clară, Curtea constată că ea trebuia interpretată în favoarea salariaților. Mai mult, prima instanță nu a stabilit prima la suma ce rezultă din actele emise de pârâtă (adresa nr. 1666/25.03.2003, adresa nr. 313/25.10.2005, adresa nr. 713/15.05.2006), ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și și reflectă atât voința părților, manifestată în cadrul procedurii prevăzută de Contractul colectiv de muncă, cât și cutuma până în anul 2003.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul admiterii integrale a acțiunii reclamantului inclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată în cuantum de 238 lei.

Conform art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, pârâta, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească reclamantului suma de 238 lei cheltuieli de judecat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.638 din 13.10.2008 a Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-.

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile menționate anterior, pe care o modifică în parte în sensul că admite în întregime acțiunea și, în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând primă de C aferentă anului 2007 calculate la nivelul salariului de bază mediu brut la nivelul, sume ce vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.

Obligă intimata să plătească recurentului -reclamant suma de 238 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Adrian

- - - - - -

GREFIER

Red./

3 ex./03.03.2009

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Adrian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Cluj