Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2051/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2051/R/2009

Ședința publică din 19 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Griga

JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

- -

GREFIER: - -

S-au luat spre examinare recursurile declarate de reclamanții, -, -, - -, și, respectiv de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, - STRUCTURA CENTRALĂ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 967 din 13 mai 2009, pronunțate de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, precum și pe pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, SERVICIUL TERITORIAL CLUJ AL DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE, și pe chematul în garanție FINANȚELOR, având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cele șapte recursuri au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ depune la dosar delegație de reprezentare și un înscris de la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ cu mențiunea desfășurării activității pentru domnul.

Reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită efectuarea unor adrese către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, DIICOT și DNA pentru ca acești pârâții să verifice perioadele menționate în dispozitivul sentinței și să precizeze dacă acestea corespund realității.

Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de către reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă de APEL CLUJ apreciind că avea suficient timp pentru efectuarea acestor verificări.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită admiterea propriului recurs așa cum a fost formulat și motivat, fără cheltuieli de judecată. Cu privire la recursul formulat de reclamanții recurenți solicită respingerea acestuia, iar cu privire la recursurile declarate de pârâții recurenți solicită admiterea acestora, mai puțin a recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

La data de 13.05.2009, s-a pronunțat sentința civilă nr. 967 Tribunalului Sălaj în dosar nr-, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepție invocata de acest pârât;

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Naționale Anticorupție, față de reclamanții și și față de restul reclamanților;

A fost admisă cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cerere formulată de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție;

A fost respinsă cererea reclamantului, privind obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate în procent de 15% din salariul de baza lunar, începând cu luna decembrie 2005, actualizat în funcție de rata inflației și consemnarea în carnetul de muncă al reclamantului;

A fost admisă în parte acțiunea reclamanților, și - după defunctul, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ; Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, T - Structura Centrală, B și, în consecință, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporurile de confidențialitate de până la 15% din salariul de bază actualizat în funcție de rata inflației, de la data scadenței și până la data plății efective, astfel: pentru reclamanții, începând cu luna decembrie 2005 și până la zi și în continuare; pentru reclamantul pentru perioada decembrie 2005-01.06.2006; pentru reclamanta pentru perioada decembrie 2005-25.02.2009; pentru reclamanta pentru perioada 20.03.2006-30.04.2009; pentru reclamantul pentru perioadele decembrie 2005-15.05.2006, 01.01.2008 - până la zi și în continuare; pentru reclamantul pentru perioada decembrie 2005-25.02.2009; pentru reclamanta pentru perioadele 13.01.2006-24.01.2007 și 01.09.2008 31.12.2008; pentru reclamanta pentru perioada 01.11.2008 până la zi și în continuare; pentru reclamantul pentru perioada decembrie 2005 -15.06.2006; pentru reclamantul pentru perioada 21.08.2006 - până la zi și în continuare; pentru reclamantul pentru perioada decembrie 2005-13.03.2007; pentru reclamanta pentru perioada 01.12.2005 -28.12.2005.

A fost obligat - Structura Centrală, să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporurile de confidențialitate de până la 15% din salariul de bază actualizat în funcție de rata inflației, de la data scadenței și până la data plății efective, astfel: pentru reclamantul, pentru perioada decembrie 2005 - până la zi și în continuare;

pentru reclamantul pentru perioada 16.06.2006 - până la zi și în continuare;

A fost obligată Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporurile de confidențialitate de până la 15% din salariul de bază actualizat în funcție de rata inflației, de la data scadenței și până la data plății efective, astfel: pentru reclamantul, pentru perioada 16.05.2006.31.12.2007; pentru reclamanta, pentru perioada 01.01.2009 - până la zi și în continuare.

Au fost obligați pârâții să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de munca ale reclamanților.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare acestor plăți.

S-a reținut că, în privința excepției lipsei calității sale procesuale pasive, excepție invocată de Direcția Națională Anticorupție, potrivit Adresei nr. - reclamantul a fost angajat al acestei instituții în perioada 15.05.2006 - 01.10.2008, iar reclamanta - este angajată a acestei instituții începând cu data de 01.01.2009 până în prezent.

Ca urmare, în calitate de angajator, pârâta are calitate procesuală pasivă față de acești doi reclamanți, iar excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă față de acești doi reclamanți, fiind admisă față de restul reclamanților.

Totuși aceste drepturi se datorează a fi plătite pentru perioada efectiv lucrată și de către instituția care a avut calitatea de angajator în acea perioadă (art.154 Codul muncii ).

Din studiul adresei nr. - rezultă faptul că nu toți reclamanții au dreptul la plata drepturilor solicitate sau au dreptul numai pentru anumite perioade sau de la angajatori diferiți.

În consecință, acțiunea reclamanților a fost admisă în parte pentru perioadele lucrate și cu obligarea angajatorilor la care au lucrat în acele perioade.

Cu privire la cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a admis-o pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Astfel, potrivit dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art.15 din HG nr. 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004.

Pe cale de consecință, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind obligat acest pârât să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamanți, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat, sens în care a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanța a admis acțiunea reclamanților, pârâții fiind obligați să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, sume reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței plății și până la data plății efective, precum și la efectuarea mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate de reclamanți.

În termen legal, au declarat recurs reclamanții, pârâții Ministerul Finanțelor Publice, MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE De Casație Și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, Direcția Națională Anticorupție, - Structura Centrală, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.

1.Prin recursul declarat de reclamanți s-a arătat că deși prin decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitatede 15%,calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut, prima instanță a admis acțiunea și a dispus obligarea la plata sporului de confidențialitate depână la 15%, ceea ce permite acordarea unui spor mai mic decât 15%.

Consideră că era necesară respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de Direcția Națională Anticorupție față de reclamantul și admiterea aceleeași excepții față de reclamanta și față de restul reclamanților.

2. Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a Ministerul Finanțelor Publice, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată.

Susține că deși la fondul cauzei a invocat excepția puterii de lucru judecat, prima instanță nu s-a pronunțat asupra acesteia. Apreciază că această excepție este întemeiată întrucât prin sentința civilă nr. 1493 din 11.06.2007 pronunțată în dosarul nr- s-a dispus respingerea acțiunii formulate de către aceiași reclamanți prin care aceștia solicitau acordarea sporului de confidențialitate de 15%. Recursul formulat de reclamanți împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2015 din 09.10.2007 a Curții de APEL CLUJ.

Consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății raportat la faptul că nu participă nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului d e procedură civilă, iar între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților nu există nici o obligație de plată pentru drepturi bănești pe care Ministerul Justiției și Libertăților ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.

Prin Legea finanțelor publice nr. 500/2002 se reglementează constituirea fondurilor publice si prevederea cheltuielilor bugetare cu destinație precisa. Rolul esențial in procesul bugetar si in execuția de casa bugetara revine Guvernului si respectiv Parlamentului. Potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de Guvern.

"Rolul Guvernului", la art.18 din Legea sus menționata, stabilește ca acesta asigura elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum si supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectifica re bugetara anuala si a contului general anual de execuție.

Consideră recurentul că întrucât nu are calitatea de ordonator de credite, iar rectificarea bugetara nu se poate efectua decât in baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, acesta este în imposibilitate de a modifica sau a elabora un proiect al bugetului de stat în lipsa proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum si în lipsa aprobării de către Guvern si a adoptării de către Parlament a proiectelor bugetare.

Cu privire la fondul cauzei subliniază că reclamanții au calitatea de magistrați și personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, ce compun autoritatea judecătoreasca, pentru categoria socio-profesională a acestora nici o normă legală nu prevede acordarea sporului de confidențialitate, astfel că stabilirea acestuia de către instanța de fond nu are nici un fundament legal.

Apreciază că situația magistraților și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu este comparabilă cu cea a cadrelor militare în activitate, a militarilor angajați pe bază de contract sau a personalului civil din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță naționala, a funcționarilor publici demnitari și a altor salariați pentru a beneficia de prevederile legale mai sus enunțate privind acordarea sporului de confidențialitate.

Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, astfel cum sunt reglementate prin dispozițiile Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară republicata, cu modificările și completările ulterioare,ale Legii nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, față de cel al categoriilor profesionale care beneficiază de acordarea sporului de confidențialitate reprezintă o justificare obiectivă pentru aplicarea unui tratament juridic diferit.

Neexistând deci o situație identica și nici măcar comparabila între aceste categorii profesionale, nu se poate reține existența unei discriminări, în sensul dispozițiilor art.2 alin. l și 3 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000.

Consideră că faptul că legiuitorul nu a acordat sporul de confidențialitate magistraților și personalului auxiliar nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin. l din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în situația respectiva.

De altfel, principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații juridice diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului În jurisprudența sa constanta, legata de aplicarea garanției instituita de art.14 din Convenție,a subliniat ca o diferența de tratament are natura discriminatorie, doar daca nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectiva, adică nu urmărește un scop legitim sau daca nu exista un raport rezonabil de proporționalitate, Între mijloacele folosite și scopul urmărit.

De asemenea, Curtea a statuat ca statele dispun de o anumita marjă de apreciere, pentru a determina daca, și În ce măsura, diferențele dintre situații analoage sunt de natura sa justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere sa aleagă masurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim, existând așadar, o marja de apreciere a statelor, În materie.

Or, în cauza, nu se poate vorbi de un tratament preferențial sau de existența discriminării în cadrul aceleeași categorii profesionale, întrucât nu ne aflam, în situații analoge sau comparabile, astfel cum a reținut Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Pe de alta parte, Curtea Constituțional a statuat, În repetate rânduri, ca sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de baza pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar, reprezintă opțiunea libera a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este În drept, totodată, sa instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de baza, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția În funcție de categoriile de personal cărora li se acorda,le poate modifica În diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

În considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție, dar mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea, privațiunile inerente fiecărei funcții În parte, fără ca prin acestea sa se aducă vreo atingere principiului egalității reglementat de art.16 din Constituție și de reglementările internaționale (Decizia 239 din 5 iunie 2003 Curții Constituționale - publicata În Monitorul Oficial nr.551 din 31 iulie 2003).

În concluzie, reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolata și la alte categorii socio-profesionale, daca legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.

Pentru aceste considerente, judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, nu beneficiază de sporul de confidențialitate, acestora nefiindu-le aplicabile dispozițiile art.3 din Ordonanța Guvernului nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională,aprobată cu modificări prin Legea nr.444/2006, art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.232/2007, art.20 alin.3. din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, modificată și completată și ale art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernul ui nr.57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității,precum și indemnizațiile și celelalte drepturi ale membrilor Colegiului Consiliului, modificată prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001.

3. Prin recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și respingerea acțiunii ca nefondată.

Consideră nelegală și netemeinică hotărârea judecătorească atacată întrucât reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, ordonanță cu privire la care prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicată în Of nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile arte 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale.

Apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.

Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive reprezentate de Guvern.

De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie în cele din urmă validate printr-o lege de către Parlament.

Acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.

Prin urmare - procedându-se astfel- instanța de fond a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanții, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.

Apreciază, de asemenea, că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților, actiunea reclamantilor fiind nefondată.

Instanța de fond a dispus în mod nelegal admiterea acestui capăt de cerere, adăugând astfel la legea specială de salarizare a magistraților.

Astfel, prin acordarea sporului de confidențialitate reclamanților în considerarea faptului că au fost discriminați de prevederile Legii nr. 446/2006 și ale Legii nr. 230/2005 - privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 - pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, s-a procedat la adăugarea la textul G nr. 27/2006, rep. Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și G nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, schimbându-se în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.

Discriminarea invocată de reclamanți și reținută de instanța de fond în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.

Or, în cazul de față lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% magistraților, în schimb există o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale reclamanților și veniturile nete lunare ale altor funcționari care beneficiază de acest spor.

Reclamanții au solicitat acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate prevăzut de art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Guvern nr. 19/2006 - privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2005.

Or, actul normativ pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile a fost adoptat și a intrat în vigoare începând cu data de 1 februarie 2006, astfel că cererea acestora contravine principiului neretroactivității legii, respectiv dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 429/2003, potrivit cărora: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Initial, art. 3 alin. 1 din nr.OG 19/2006, prevedea că: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".

În această versiune, este evident că textul de lege se referă doar la cadrele militare și alți salariați ai Ministerul Apărării, nu și la personalul angajat în alte instituții publice.

Odată cu intrarea în vigoare a legii de modificare a acestei ordonanțe, textul de lege a fost modificat în sensul că: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate".

Însă, reclamanții au calitatea de magistrați în cadrul Ministerului Public, instituție care face parte din autoritatea judecătorească.

Ca atare, reclamanții nu au calitatea de cadru militar în activitate sau militar angajat pe bază de contract, pentru a beneficia de prevederile Legii nr.444/2006.

Funcționarul public cu statut special reprezintă o categorie profesională creată în baza dispozițiilor Legii nr. 360/2002 - privind Statutul polițistului, care la art. 1 prevede că: funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului este polițistul, exercitarea profesiei de polițist implicând, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite, iar statutul special fiind conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut.

Prin urmare, reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut special și nici personal civil intr-o instituție militară.

Personal civil nu poate exista decât În instituțiile militare.

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, precum și unitățile de parchet subordonate Împreună cu instanțele judecătorești compun autoritatea judecătorească, autoritate ce reprezintă interesele generale ale societății și apără drepturile și libertățile cetățenilor.

Așadar, instituțiile care fac parte din organele autorității judecătorești, în mod evident nu sunt aceleași cu instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ci constituie o categorie distinctă de autorități publice.

Această stare de fapt este dovedită și de susținerile reclamanților din cuprinsul cererii de chemare În judecată, În sensul că dispozițiile art. 231 alin. 3 din nr.OG 137/2000 - pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, statuează În mod expres că personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază pentru păstrarea confidențialității. Dacă legiuitorul nu ar fi procedat În acest mod, personalul angajat În această instituție nu ar fi putut beneficia de acest spor, așa cum nu se justifică nici acordarea acestuia În favoarea reclamanților.

Apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.

Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, În conformitate cu dispozițiile art.14 alin. (2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".

Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciem că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.

MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finantare În afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.

Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, În lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare În afara celor alocate prin lege.

Mai mult, apreciem că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.

Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume adualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.

În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, apreciem că această obligație nu este Întemeiată și nu se justifică.

Consideră neîntemeiată și cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în cametele de muncă, deoarece pornind de la dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie n carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.

Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii În carnetele de muncă.

4. Prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJs -a solicitat admiterea recursului, în sensul respingerii cererii reclamanților ca inadmisibilă.

Apreciază că art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat prin nr.OG 83/2000, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 177/2000 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.

Dispozițiile referitoare la salarizare din Legea nr. 50/1996 au avut un caracter mult restrictiv. Acest act normativ a fost abrogat prin OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar, fără a reveni însă asupra sporului de confidențialitate.

Potrivit dispozițiilor art. 62 alin.3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ au caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act anterior de abrogare să se repună în vigoare actul normativ inițial

5. Direcția Națională Anticorupție a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamanților.

Recurenta făcând referire la Decizia nr. /15.12.2008 pronunțată în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciază că acesta se acordă în condiții clar determinate, respectiv: "salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferi: dreptul la un anumit spor" și "salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă", condiții care nu sunt întrunite în speță.

Subliniază că prin Deciziile 818-821/2008 (publicate În Monitorul Oficial 537, Partea 1, din 16 iulie 2008) Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate si a constatat că prevederile art1, art2 alin.(3) si ale art27 alin. 11 din ordonanța menționată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

De asemenea, recurenta face referire și la decizia nr. 838/27 mai 2009 prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.

Astfel, Curtea Constituțională a constatat existenta unui conflict juridic de natură constituțională, Între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte și că În exercitarea atribuțiilor prevăzute de art126 alin.(3) din Constituție, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. l alin.(4) din Constituția României, în plus, ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.

Cu privire la fondul cauzei subliniază că în OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 444/2006 se menționează la art. 3, alin 1 faptul că: " Pentru păstrarea confidențialității în legătura cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate".

Conform acestui text normativ, personalul din justiție nu este inclus în cel la care face referire expres ordonanța, respectiv personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".

Mai mult, cu privire la instituțiile care beneficiază de un atare spor, se pronunța și art. 15 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici care stabilește: "Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale.

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Ministerului Afacerilor Externe. Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ, Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite. cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat".

Deoarece, enumerarea nu cuprinde și Ministerul Justiției sau instituții din sistemul judiciar, sporul nu poate fi acordat procurorilor din Direcția Națională Anticorupție.

În plus, chiar dacă ar fi fost nominalizată și categoria magistraților între beneficiarele acestui tip de spor, simpla deținere a unui certificat ORNISS nu garantează încasarea sporului propriu-zis și nici cuantumul acestuia, deoarece, în condițiile arte 3, alin 3 din OG nr. 19/2006 prevede: "Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională" și, de regulă, acestea sunt cele care utilizează În mod curent informații clasificate.

Aceleași condiții sunt expuse și în teza ultimă a art. 15 din OG 6/2007, mai sus citată.

Astfel, de acest de acest spor nu pot beneficia în nici un caz în bloc toți angajații din instituțiile menționate mai sus, întrucât numai ordonatorul de credite este cel care decide categoriile de funcționari, cuantumul și condițiile de acordare și numai cu Încadrarea în bugetul acordat. Cu atât mai puțin ar putea beneficia procurorii, judecătorii sau personalul asimilat, aceștia nefiind măcar amintiți în textele normative pe care își întemeiază acțiunea reclamanții care se dovedește a fi lipsită de temei juridic.

6. Prin recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Considerăm nelegală și netemeinică hotărârea judecătorească întrucât subzistă excepția autorității de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr. 837/04.05.2009 pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul nr-.

Subliniază că prin sentința civilă nr. 837/04.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, TRIBUNALUL SĂLAJ - Secția civilă a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura centrală și Ministerul Finanțelor Publice pentru plata sporului de periculozitate începând cu data de 17 decembrie 2005 și pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație și menționarea în continuare în carnetele de muncă, respectiv pentru alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.

Prin sentința civilă nr. 967/13.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, TRIBUNALUL SĂLAJ - Sectia civilă respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepție invocată de acest pârât; respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Naționale Anticorupție față de reclamanții și și a admis-o față de restul reclamanților; admis cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cerere formulată de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; respins cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate în procent de 150/0 din salariul de bază lunar începând cu luna decembrie 2005, actualizat în funcție de rata inflației și consemnarea în carnetul de muncă al reclamantului; admis în parte acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura centrală în sensul că a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporurile de confidențialitate de până la 15% din salariul de bază actualizat în funcție de rata inflației, de la data scadenței și până la data plății efective, precum și în continuare; ( A obligat - Structura centrală să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporurile de confidențialitate de până la 15% din salariul de bază actualizat în funcție de rata inflației, de la data scadenței și până la data plății efective, astfel: pentru reclamantul, pentru perioada decembrie 2005 până la zi și în continuare; pentru reclamantul pentru perioada 16.06.2006 - până la zi și în continuare); dispus înscrierea mențiunilor lega le în carnetele de muncă ale reclamanților; obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acestor plăți.

Apreciem că în cauză există tripla identitate la care se referă art. 1201 din Codul civil. Astfel, obiectul și cauza celor două cereri sunt identice pentru perioada decembrie 2005 - până la zi și În continuare;

Între cele două litigii există identitate de părți: reclamanții, O Iar, și pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura centrală și Ministerul Finanțelor Publice.

Arată că sentința civilă nr. 837/04 mai 2009 pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul nr- este opozabilă și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Hotărârea judecătorească sus-menționată demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate aspectele litigioase în raporturile dintre părți, anterior pronunțării sentinței nr. 967 /13 mai 2009 fără posibilitatea de a se statua diferit.

Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure ordinea și stabilitatea juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Raportat la caracterul absolut al prezumției consideră că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea În fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Având în vedere motivele menționate, solicităm admiterea excepției autorității de lucru judecat, admiterea recursului și respingerea pretențiilor formulate de reclamanți.

De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie în cele din urmă validate printr-o lege de către Parlament.

Prin urmare - procedându-se astfel - instanța de fond a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanții, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.

Consideră că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților, acțiunea reclamanților fiind nefondată.

Astfel, prin acordarea sporului de confidențialitate reclamanților în considerarea faptului că au fost discriminați, s-a procedat la adăugarea la textul Legii nr. 303/2004 - privind statutul judecătorilor și procurorilor și OUG nr. 27/29.03.2006 - privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007, schimbându-se în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.

Reclamanții au solicitat acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate prevăzut de art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 - privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2005.

Inițial, art. 3 alin. 1 nr.OG 19/2006 prevedea că: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".

În această versiune, este evident că textul de lege se referă doar la cadrele militare și alți salariați ai Ministerul Apărării, nu și la personalul angajat în alte instituții publice.

Însă, reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Ministerului Public, instituție care face parte din autoritatea judecătorească.

Ca atare, reclamanții nu au calitatea de cadru militar în activitate sau militar angajat pe bază de contract, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 444/2006.

Prin urmare, reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut special și nici personal civil intr-o instituție militară.

Personal civil nu poate exista decât în instituțiile militare.

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, precum și unitățile de parchet subordonate împreună cu instanțele judecătorești compun autoritatea judecătorească, autoritate ce reprezintă interesele generale ale societății și apără drepturile și libertățile cetățenilor.

Această stare de fapt este dovedită și de dispozițiile art. 231 alin. 3 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 - pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, statuează în mod expres că personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază pentru păstrarea confidențialității. Dacă legiuitorul nu ar fi procedat în acest mod, personalul angajat în această instituție nu ar fi putut beneficia de acest spor, așa cum nu se justifică nici acordarea acestuia în favoarea reclamanților.

Apreciază că instanța de fond dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 508/2004 privind organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (), funcționează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție. Potrivit alin. 4, procurorul-șef al este ordonator secundar de credite, iar alin. 5 prevede că finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.

Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.

Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin. (2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".

Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".

Prin urmare, din dispozițiile legale reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciem că obligarea pârâților la plata sumelor acorda te de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.

MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare În afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.

Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General În calitate de ordonator principal de credite, respectiv Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - reprezentat prin Procurorul În calitate de ordona tor secundar de credite, În lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu au la dispoziție alte surse de finanțare În afara celor alocate prin lege.

Mai mult, apreciază că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate de instanță prin prezenta hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.

În cauză, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.

Cu privire la cererea referitoare la obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, arată că aceasta este neîntemeiată deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă",

Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.

7. Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ a solicitat în recursul declarat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, cu consecința rejudecării în fond a cauzei și a respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamanților.

Considerăm nelegală și netemeinică hotărârea judecătorească atacată, apreciind că acesta este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât actele normative care reglementează sporul de confidențialitate nu sunt aplicabile magistraților.

Subliniază că reclamanții - intimați își întemeiază cererea pe acte normative care nu le sunt aplicabile. Sporul de confidențialitate este reglementat de acte normative aplicabile funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, personalului CNSAS, cel al Consiliului Național privind discriminarea și altor categorii de personal sau, după caz, cadrelor militare.

Situația acestor categorii de personal nu este compatibilă cu cea a magistraților și personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar, al căror statut și sistem de salarizare este reglementat prin legi de sine stătătoare.

De altfel, În Ordonanța Guvernului nr. 9/2001 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2000 privind salarizarea personalului CNSAS cuprinde dispoziții speciale cu privire la această categorie de personal, iar prevederile arte 13 nu pot fi aplicabile altor categorii de personal decât cele la care face referire actul normativ sus amintit.

Pe de altă parte, reclamanții au solicitat acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate În temeiul arte 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 - privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu septembrie 2005.

Odată cu intrarea În vigoare a legii de modificare a acestei ordonanțe, textul de lege are următorul cuprins: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate ".

Reclamanții nu pot fi asimilați cu niciuna din categoriile profesionale la care face referire nr.OG 19/2006, astfel cum vom detalia:

Funcționarul public cu statut special reprezintă o categorie profesională creată În baza dispozițiilor Legii nr. 360/2002 - privind Statutul polițistului, care la art. 1 prevede că: funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului este polițistul, exercitarea profesiei de polițist implicând, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite, iar statutul special fiind conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut.

Personal civil nu poate exista decât în instituțiile militare.

Reclamanților nu le sunt aplicabile aceste prevederi Întru cât au calitatea de magistrați și nu de cadre militare, prin urmare nu pot beneficia de prevederile Legii nr.444/2006.

Așadar, instituțiile care fac parte din organele autorității judecătorești, În mod evident nu sunt aceleași cu instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, ci constituie o categorie distinctă de autorități publice.

În concluzie, prin acordarea sporului de confidențialitate reclamanților procurori, în considerarea faptului că a fost discriminat de prevederile Legii nr.446/2006, s-ar proceda la adăugarea la textul Ordonanței Guvernului nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, schimbând în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.

Cu privire la discriminarea invocată de reclamanți se învederează că

susținerile rec1amanților în sensul că sunt discriminați în raport de celelalte categorii de personal, beneficiari ai sporului de confidențialitate, nu pot fi reținute.

Curtea Constituțională a soluționat prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 publicată În Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008 excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Excepția a fost admisă, constatându-se neconstituționalitatea art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, În măsura În care din acestea se desprinde Înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le . cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse În alte acte normative.

Față de cele expuse anterior, solicită instanței să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".

De altfel, și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina si că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.

Pe de altă parte Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a soluționat o cauză care are ca obiect constatarea discriminării prin neacordarea personalului din autoritatea judecătorească a sporului de 150/0 pentru confidențialitate pronunțând În acest sens Hotărârea nr.437/05.11.2007 (anexată prezentei) prin care nu au fost reținute aspecte care intră sub incidența art.2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În cazul de față lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă Într-o normă privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% magistraților. Pe de altă parte,există o diferențiere radicală Între veniturile nete lunare ale rec1amantilor În calitatea lor de magistrați și veniturile nete lunare ale altor funcționari care beneficiază de acest spor.

Raportat la dispozițiile art. 16 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 429/2003, potrivit cărora, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.

Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

Consideră că reclamanții solicită ca instanța să le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că desfășurarea activităților ce presupun păstrarea secretului profesional, acest lucru nefiind posibil, întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în nici un caz să adauge la lege.

Acordarea sporurilor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.

Cu privire la plata sumelor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație.

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este instituție bugetară și nu poate . În bugetul propriu nici o plată fără a avea bază legală pentru cheltuiala respectivă.

Fondurile ce urmează a fi alocate Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție pentru anul 2009 vor fi cuprinse în bugetul ce urmează a fi aprobat.

Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2005 - privind finanțele publice "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială."

Totodată, În conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute În capitole și articole au destinația precisă și limitată", iar potrivit art. 47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol."

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu are alte surse de finanțare În afara celor alocate prin lege, prin urmare plata sumelor reprezentând actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală se poate efectua doar În situația În care acestea sunt cuprinse Într-un act normativ.

Mai mult, apreciază că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate prin prezenta hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.

În cauză, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata unor sume cu titlu de actualizare conform indicelui de inflație și dobândă legală fiind lipsită de cauză juridică.

Asupra recursurilor declarate, Curtea reține următoarele:

1. Referitor la recursul reclamanților se reține că rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.

Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.

În consecință, se apreciază că tribunalul, admițând acțiunea reclamanților și obligându-i pe pârâți să plătească acestora sporul de confidențialitate "de până la 15 %", a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, acestea fiind contrare interpretării date de instanța supremă, care a stabilit îndreptățirea la un spor de confidențialitate "de 15 %".

A admite ca întemeiată teza reținută de către instanța de fond, ar echivala cu încălcarea art. 329 al. 3 Cod de procedură civilă.

În ceea ce privește criticile reclamanților referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Direcția Națională Anticorupție față de reclamantul, se reține că acestea sunt întemeiate, în condițiile în care documentația de la dosar confirmă faptul că acest reclamant a fost angajat al DNA, aspect reținut de altfel și de către instanța de fond.Or, din această perspectivă excepția se impunea a fi respinsă și în raport cu acest reclamant.

Constatând întemeiate motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamanților, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Direcția Națională Anticorupție față de reclamantul, respectiv va obliga pârâții la plata sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază.

2. Recursul Ministerului Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Curtea reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.

Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG nr. 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".

MINISTERUL PUBLIC, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.

Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.

Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și MINISTERUL PUBLIC, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.

Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.

Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 proc.civ.

De asemenea, în condițiile în care nu există identitate de cauză între acțiunea care a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Sălaj și acțiunea din prezentul dosar (care spre deosebire de acțiunea anterioară s-a întemeiat și pe dispozițiile art.14 din CEDO, respectiv art.1 din Protocolul nr.12 din CEDO), Curtea de Apel apreciază că în mod corect tribunalul a respins excepția autorității de lucru judecat în conformitate cu dispozițiile art. 1201 cod civil și art. 166 Cod procedură civilă.

Așa cum s-a menționat deja, rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar, decizie care este obligatorie prin raportare la art. 329 al.3 proc.civ. astfel că criticile acestui recurent referitoare la fondul cauzei, contravenind deciziei, nu pot fi primite de către instanță.

3. Recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, respectiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ

Constatând că recursurile cuprind motive similare, Curtea va proceda la analizarea concomitentă a acestora.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 proc.civ. Curtea reține că prima instanță, în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000, instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri, conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.

De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.

Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.

De asemenea, pentru considerentele expuse în analiza recursului Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel apreciază că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești nici prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 proc.civ. fiind astfel neîntemeiat.

Mai mult, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. În condițiile în care conform deciziei instanței supreme magistrații au dreptul al sporul de confidențialitate, orice susțineri contrare ale recurentului vor fi înlăturate.

Referitor la acordarea drepturilor solicitate pentru viitor se reține că în onformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (2) proc.civ. se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiției relativ la admiterea greșită a sporului pentru viitor ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.

În consecință, Curtea de Apel apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză și în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale pentru viitor, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ. nefiind întemeiat.

Criticile acestui recurent vizează și acordarea drepturilor actualizate cu indicele de inflație, însă nici acestea nu pot fi primite din perspectiva faptului că reclamanții sunt îndreptățiți la recuperarea integrală a prejudiciului rezultând din neacordarea la scadență a drepturilor salariale menționate, principiului reparării integrale a prejudiciului fiind incident și în această materie.

Curtea apreciază, prin raportare la art. 11 al. 2 din Decretul nr. 92/1976, că sporul de confidențialitate de 15% reprezentintă un drept salarial cu caracter periodic, lunar, astfel că trebuie înscris în carnetul de muncă, din moment ce și recompensele ocazionale sunt supuse înscrierii, fiind un deziderat legal ca acest act să reflecte, printre altele și evoluția salariului, noțiune care, conform art. 155 Codul muncii, se referă și la sporuri și adaosuri.

Recurenta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a invocat excepția puterii de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 837/04.05.2009, pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosarul nr-, excepție care însă nu poate fi primită din perspectiva faptului că nu se regăsește tripla identitate, respectiv acțiunea din prezentul dosar întemeindu-se pe o altă cauză decât cea din dosarul menționat.

4. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ

Criticile acestui recurent se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ. și sunt similare cu cele ale recurentuluiMINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, astfel că pentru considerentele expuse anterior sunt apreciate ca fiind nefondate de către instanța de recurs.

5.Recursul declarat de Direcția Națională Anticorupție

Recurenta apreciază că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009.

Referitor la incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 se constată că în considerentele acestei decizii se reține că "sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.

Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329.proc.civ.".

În consecință, întrucât Decizia nr. XLVI din 15.12.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată anterior.

Criticile referitoare la fondul cauzei sunt similare cu cele ale recurentuluiMINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justițieși pentru considerentele expuse anterior sunt găsite neîntemeiate de instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM.

Admite recursul declarat de reclamanții, -, -, - -, împotriva sentinței civile nr. 967 din 13.05.2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE față de reclamantul, precum și în sensul acordării sporului de confidențialitate către reclamanți în cuantum de 15% din salariul de bază.

Menține celelalte dispoziții.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.DG/dact.MM

31ex./18.11.2009

Jud.fond: /

Președinte:Daniela Griga
Judecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

#Judecator Daniela Griga

Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2051/2009. Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2051/2009. Curtea de Apel Cluj