Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2064/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2064/R/2009
Ședința publică din 19 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 950 din 9 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții, și pe intervenienții, precum și pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect calcul drepturi salariale spor confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost formulate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 950 din 9 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției și Libertăților.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ.
S-a admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții și.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Cluj, la plata în favoarea fiecărui reclamant și intervenient drepturile echivalente cu diferențele salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de bază lunară pe perioada 18.04.2005-09.04.2009 precum și pentru viitor.
Au fost obligați pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să vireze fondurile necesare efectuării plăților.
S-a respins acțiunea împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, potrivit Deciziei nr.46/15.12.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că judecătorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, decizie care potrivit art.329 al.3 pr.civ. este obligatorie.
În această situație, cererea reclamanților și intervenienților a fost admisă și în consecință pârâții de rd.1 și 2 au fost obligați să calculeze și să plătească fiecărui reclamant și intervenient drepturile echivalente cu diferențele salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de bază lunară pe perioada 18.04.2005-09.04.2009 precum și pentru viitor.
Având în vedere prevederile Legii 500/2002 privind finanțele publice, pârâtul de rd.3 a fost obligat să aloce fondurile necesare și să le vireze pârâților de rd.1 și 2 în vederea plății și a fost respinsă excepția invocată de acesta.
Cererea formulată împotriva pârâtului de rd.4 a fost respinsă ca urmare a admiterii a excepției.
Având calitatea de ordonator principal de credite, Ministerul Justiției are calitatea procesuală pasivă și excepția invocată de acesta a fost respinsă.
În conformitate cu prevederile Decretului 92/1976 privind carnetul de muncă, pârâtul de rd.1 a fost obligat să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B, solicitând admiterea acestuia, cu modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată direct împotriva Ministerul Finanțelor Publice încălcând dispozițiile art. 17, 20 și 21 din Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Referitor la fondul cauzei s-a învederat că actele normative invocate de reclamanți nu prevăd acordarea sporului de confidențialitate pentru judecătorii civili.
Reclamanților le-a fost recunoscută exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocată, fără nici o deosebire bazată pe sex, rasa, culoare, limbă, etc. iar faptul că alte categorii de personal sunt beneficiarele acestui spor nu constituie o discriminare întrucât legiuitorul a înțeles să acorde un tratament diferit pentru situații diferite și nicidecum un tratament diferit pentru situații asemănătoare cum susțin reclamanții și cum a reținut instanța în considerente hotărârii.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de pct.9 din art.304 Cod procedură civilă, întrucât sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punct de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului, așa încât există dificultăți în a reține "situația comparabilă" - categoriile profesionale în raport cu care reclamanții consideră că se afla într-o situație comparabilă, care să îi îndreptățească la acordarea acestui drept.
În cazul neacordării sporului de confidențialitate nu putea fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG 137/2000 și a dispozițiilor Constituției pentru că nu se află în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege pentru personalul auxiliar de specialitate.
Numai legiuitorul este cel care are obligația și posibilitatea de a reglementa drepturile salariale ale unei categorii profesionale, iar textele de lege invocate mai sus nu se aplică procurorilor ori personalului auxiliar de specialitate.
Nu există dispoziții în sensul acordării drepturilor solicitate de reclamanți nici în Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care constituie actul normativ aplicabil în perioada de referință, nici în OG nr.27/2006.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale judecătorilor față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte-magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați etc.
Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri.
Prin mai multe decizii Curtea Constituțională a reținut că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate, așa încât legiuitorul poate stabili reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite.
În ceea ce privește capătul de cerere care vizează acordarea drepturilor solicitate pe viitor, s-a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere faptul că obiectul acestuia se referă la un drept care nu s-a născut încă, astfel încât reclamantul nu justifică un interes actual, drepturile solicitate pe viitor nefiind creanțe certe, lichide și exigibile.
S-a mai invocat că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța ar depăși limitele puterii judecătorești, aspecte reținute de Curtea Constituționale în deciziile nr.818/2008 și 1325/2008, decizii prin care s-a constatat că dispozițiile OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatori, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
În ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice se reține că art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
De asemenea, contrar celor invocate de recurent se constată că acesta nu a fost obligat direct la plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți, fiind obligat doar la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a inadmisibilității acțiunii, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Referitor la fondul cauzei se constată că așa cum corect a reținut și prima instanță prin Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
În consecință, se apreciază că tribunalul a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză conform interpretării date de instanța supremă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (în care pot fi încadrate criticile formulate de recurent) nefiind întemeiat.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților se apreciază relativ la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Criticile hotărârii primei instanțe circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă sunt similare cu cele ale recurentului Ministerului Finanțelor Publice și, pentru considerentele expuse anterior sunt apreciate ca fiind nefondate de către instanța de recurs.
Referitor la acordarea drepturilor solicitate pentru viitor se reține că în onformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (2) Cod procedură civilă se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau a altei prestațiuni periodice. Întrucât prestațiile salariale neacordate sunt periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen conform dispoziției legale menționate anterior. De asemenea, dacă s-ar admite punctul de vedere al pârâtului Ministerul Justiției relativ la admiterea greșită a sporului pentru viitor ar însemna ca reclamanții să promoveze lunar acțiuni pe măsura derulării raporturilor de muncă, ceea ce în mod evident nu este acceptabil.
În consecință, Curtea de Apel apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză și în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale pentru viitor, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților și împotriva sentinței civile nr. 950 din 09.04.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.
12 ex./12.11.2009
Jud.fond. și
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
