Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 208/R/2008
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Ioan Daniel Chiș Lucia
-
GREFIER:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI S, ONSILIUL LOCAL AL MUN. Z, PRIMARUL MUNICIPIULUI Z și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr.1746 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta LIGA SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL S, precum și pe pârâta ȘCOALA CU CLASELE I-VIII având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 21.01.2008 de către recurentul-pârât Inspectoratul Școlar al Județului S completare la motivele de recurs, iar la data de 23.01.2008, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare.
Instanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel încât, întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1746 din 10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantului Liga Sindicatului din Învățământul S, formulată împotriva pârâților Școala cu clasele I-VIII Z, Consiliul Local Z primarul orașului Z și Inspectoratul Școlar al Județului S și în consecință au fost obligați pârâții să plătească membrilor de sindicat drepturile salariale neacordate în ultimii 3 ani actualizate în funcție de rata inflației, după cum urmează: -3031 lei; - 3173 lei; - 2627 lei; - 2807 lei; - 2875 lei; - 2842 lei; - 2632 lei; - 2498 lei; - 2806 lei; - 1732 lei; - 1179 lei.
Au fost obligați pârâții Școala cu clasele I-VIII Z și Inspectoratul Școlar S să reducă norma didactică a reclamanților cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Consiliul Local al municipiului Z și în consecință a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure din bugetul de stat fondurile necesare acestor plăți.
Au fost obligați pârâții să le plătească reclamanților suma de 130 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit art. 142 lit. g din Legea învățământului nr. 84/1995 inspectoratele școlare au obligația de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic.
Această activitate implică stabilirea normei didactice cu consecințe asupra salariului personalului didactic, deci excepția lipsei calității procesuale pasive nu este fondată.
Având în vedere dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice are atribuții de pregătire a proiectelor de legi bugetare, ale legilor de rectificare. Ori, finanțarea unităților de învățământ se face de la bugetul de stat prin consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale, care cuprind în planul bugetar anual și aceste cheltuieli.
Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor nu este fondată.
Potrivit art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu grad didactic 1, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Norma didactică constă în activități didactice de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare, conform Planului de învățământ.
Precizările Generale emise de Ministerul Educației și Cercetării, prevăd că personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, și cu gradul didactic 1 și care beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, poate fi salarizat prin plata cu ora pentru activitățile ce depășesc norma maximă de 16 ore, respectiv 22 de ore.
Așadar, posibilitatea plății orelor suplimentare este garantată de actele normative menționate, inclusiv art. 51 alin. 8 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic.
Pe de altă parte, norma didactică precizată în acțiune este legală, iar planul cadru depus de inspectorat are un caracter general și nu concretizează o altă normă didactică.
Prin neaplicarea dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Statutul personalului didactic sau încălcat prevederile Codului Muncii privind durata normală a timpului de muncă săptămânal, în sensul că munca prestată în plus este considerată muncă suplimentară.
Calculul drepturilor salariale efectuat de unitatea de învățământ pentru munca prestată peste norma didactică este legal și corect.
Față de cele de preced, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata drepturilor salariale solicitate, să reducă norma didactică a reclamanților cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului.
Chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare acestor plăți.
În baza art. 274 Cod Procedură Civilă instanța a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 130 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții Consiliul Local al municipiului Z și Primarul municipiului Z, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâtul Inspectoratul Școlar Județean
Prin recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Z și Primarul municipiului s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților, iar în subsidiar în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivare recursului s-a invocat că nici Consiliul local al municipiului Z și nici Primarul municipiului Z nu au atribuții referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, și prin urmare nici la stabilirea normei didactice. De altfel acest aspect rezultă și din cele arătate de reclamant prin acțiunea introductiv, toate actele emise în aplicarea Legii nr.128/1997 aparținând Ministerului Educației și Cercetării.
De asemenea legislația în vigoare nu conferă nici o atribuție Consiliului local sau Primarului cu privire la stabilirea și calcularea drepturilor salariale ale personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat.
Faptul că fondurile necesare plății salariilor cadrelor didactice tranzitează bugetele locale nu este în măsură a duce la concluzia că recurenții ar trebui să fie obligați în raportul juridic dedus judecății deoarece aceste fonduri sunt integral asigurate din bugetul de stat.
Conform art.167 din Legea învățământului nr.-, cu modificările ulterioare, fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar sunt asigurate din bugetul de stat și defalcate în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale iar potrivit HG nr.2192/2004, art. 16, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Aceste fonduri sunt repartizate de către consiliile județene, prin hotărâre, pe bugete locale, care la rândul lor, le repartizează pe fiecare unitate de învățământ.
Așa fiind nu există raport juridic direct între Consiliul local și Primar pe de o parte și cadrele didactice pe de altă parte, în ceea ce privește stabilirea și plata drepturilor salariale, fapt pentru care lipsește identitatea între persoana pârâților și cel obligat în același raport juridic, în speță fiind vorba de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației și Cercetării.
Temeiul legal al cererii introductive este art.45 alinl din Legea 128/1997 privind statutul personalului, didactic, potrivit căruia "Personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ e peste 25 de ani, cu gradul didactic 1, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului ".
În baza acestei reglementări instanța a apreciat că invătătorii și institutorii (educatorii) pot beneficia de plata a două ore suplimenatre/săptămână, fără a ține seama de prevederile arte 43 din Legea 128/1997, care definește norma didactică și reglementează modul de stabilire a acesteia, astfel: Norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și
de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art.42 alin. (1) lit. a) și se stabilește după cum urmează: a) un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițe le cu program prelungit și la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture; b) un post de învățător (institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;c) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul preuniversitar; d) 24 de ore pe săptămână pentru maiștrii-instructori; e) pentru personalul didactic din unitățile și clasele învățământului de artă, de educație fizică, precum și din unitățile cu activități extrașcolare și din centrele sau cabinetele de asistență psihopedagogică, norma didactică se stabilește potrivit prevederilor de la lit. a)- Din prevederile legale arătate, rezultă că în cazul educatorilor și învățătorilor norma didactică nu este stabilită pe număr de ore.
În acest caz norma didactică reprezintă un post de educator respectiv de învățător, în cadrul căruia aceste cadre didactice trebuie să asigure activitățile de predare - învătare, conform planurilor de învățământ, norma didactică nefiind alcătuită dintr-un anumit număr de ore, la anumite discipline, la care dascălul să fie specializat prin studiile absolvite, așa cum este cazul profesorilor care predau anumite specialități( română, matematică, religie, muzică, etc.)
În acest sens art. 44 alin.1 din Legea 128/1997 prevede că orma didactică cuprinde ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licență sau de absolvire.
În acest context s-a apreciat că nu întâmplător textul arte 45 alin 1 din Legea 128/1997 se referă doar la personalul didactic de predare si instruire practică și nu la personalul didactic de predare-învățare despre care face vorbire atât art.42 cât și art.43 din același act normativ.
În acest sens prevederile art.2 din Legea nr.102/1999 pentru aprobarea OG nr.103/1998 privind modificarea structurii normei didactice în învățământul preuniversitar, se referă doar la profesorii din învățământul preuniversitar secundar, nefăcând nici o precizare cu privire la posturile de educatori și învățători.
Recurentul Inspectoratul Școlar Județean S, solicită modificarea în parte a sentinței prin acordarea drepturilor salariale stabilite de unitatea de învățământ depuse de Inspectoratul Școlar Județean S cu adresa de înaintare nr. 4764/27.08.2007.
În motivare s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9.proc.civ. arătându-se că potrivit planurilor cadru depuse în probațiune, norma învățătorului este situată între un număr minim, respectiv număr de ore, care să-i permită parcurgerea în integralitate a programei școlare, pentru fiecare clasă de elevi din învățământul primar, legal constituită, fiind normat un post de învățător care cuprinde cel puțin numărul minim de ore prevăzut în planul cadru pentru nivelul clasei respective. Astfel, numărul minim de ore pe care este obligat să în presteze învățătorul pentru a parcurge programa școlară este de 18 ore la clasele I și clasa a II-a secția română, respectiv 22 de ore la secția maghiară; 20 de ore la clasa a III-a și 21 ore la clasa a IV-a secția română, respectiv 24 de ore la clasa a III-a și 25 de ore la clasa a IV-a secția maghiară.
Calculele depuse de recurent, realizate de unitatea de învățământ, au vizat reducerea normei cu 2 ore din acest număr minim de ore din planul cadru.
Fără nici un temei legal, instanța a acceptat calculele depuse de unitatea de învățământ la solicitarea sindicatului, calcule care au fost realizate prin raportarea la o normă didactică de 18 ore pentru întreg personalul didactic, fără să existe un act normativ în acest sens. În schimb, calculele depuse prin intermediul instituției recurente justificau pentru fiecare perioadă în parte temeiul legal al normei didactice luate în considerare.
În această situație, instanța a acceptat să se dispună plata unor sume mai mari pentru fiecare reclamant, fără a avea o bază legală a calculului respectiv, sentința nefiind motivată sub acest aspect.
Nu există nici un act normativ pentru perioada în care reclamanții solicită recalcularea drepturilor salariale, care să stabilească numărul de ore din norma învățătorului sau educatoarei de 18, așa cum a acceptat instanța, toate actele normative invocate în cerere fiind pentru acel moment abrogate sau anulate ( nr. 3343/2002 - abrogat, Precizările generale 19388/1997 - abrogate, nr. 4209/2004 anulat prin decizia nr. 4188/1 iulie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Singurele acte normative în vigoare care stabilesc un număr minim/ de ore pentru activitatea învățătorului/educatoarei sunt ordinele ministrului educației prin care s-a stabilit planul cadru ( 4686/2003, 5198/2004) acte la care s-a raportat calculul depus de Inspectoratul Școlar al Județului
Prin recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor s-a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea va admite recursurile pentru următoarele considerente:
În privința recursului declarat de pârâții Consiliul Local al mun. Z și Primarul mun. Z, Curtea reține că obiectul acțiunii deduse judecății este de obligare, printre alții, și a acestor pârâți la acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art.50 din legea nr. 128/1997 și la plata drepturilor bănești corespunzătoare.
În raport de pretențiile formulate de reclamant, Curtea constată că cererea de obligare a pârâților la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.
O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.
Ori, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, pârâții Consiliul Local și Primarul nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.
În acest context, Curtea constată că reclamantul face o confuzie între calitatea pârâtului de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea sa procesuală în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea sa la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
În consecință, Curtea consideră că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, este incidentă cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, care va fi soluționată în sensul admiterii sale, conform considerentelor expuse anterior.
Pentru motivele menționate, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica hotărârea în parte în sensul că va respinge acțiunea reclamantului împotriva pârâților Consiliul Local și Primarul mun.
Recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului S este, de asemenea fondat.
În fața primei instanțe, recurentul a invocat excepția lipsa calității procesuale pasive, susținând că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă. Cum inspectoratele școlare județene sunt organe deconcentrate în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și T, cu atribuții clar prevăzute în art. 142 din Legea învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, printre care cea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, neavând în schimb calitatea de angajator în sensul art. 10 și 14 din Codul muncii, între inspectoratul școlar și cadrele didactice nu se raporturi de muncă. Acestea iau ființă între directorul unității de învățământ și cadrele didactice, potrivit art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, întrucât angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnată de Inspectoratul școlar general. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin, unde se stipulează că directorul unității de învățământ în calitate de angajator încheie contractele individuale de muncă cu personalul angajat.
Rolul Inspectoratului școlar general este deci doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învățământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 167 din Legea învățământului, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene sau prin bugetele locale ale unităților administrative teritoriale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, repartizarea fondurilor fiind dispusă prin hotărârea consiliului județean sau a celui local, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu, situație în care Inspectoratul Școlar Județean nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale.
Excepția amintită, de lipsă a calității procesuale pasive, este una de ordine publică și derivă din dispozițiile imperative ale legii în ce privește atribuțiile legale ale inspectoratelor școlare județene, așa cum se regăsesc acestea în art. 142 din Legea învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare. Or, este evident că ordinea publică a unui stat este conturată de prevederile legale de la care nu se poate deroga prin voința participanților la raporturile juridice, deci de prevederile legale imperative, care trebuie respectate întocmai și a căror încălcare poate fi sesizată și sancționată de către instanțe, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 2.proc.civ. chiar dacă părțile nu o solicită.
Având în vedere aceste precizări, trebuie observat că printre atribuțiile stabilite de art. 142 din Legea învățământului nr. 84/1995 în sarcina inspectoratelor școlare nu se regăsesc unele privind salarizarea personalului didactic sau angajarea efectivă a acestuia. Doar atribuțiile enumerate la lit. b) ( asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ ) și g) ( coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic) se apropie de problematica derulării raporturilor de muncă ale cadrelor didactice, însă nu într-un mod suficient de specific pentru a putea justifica în speță calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean. Astfel, așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă de acesta în primă instanță, nu există vreo formă de implicare efectivă a acestui pârât în încheierea contractului individual de muncă al cadrului didactic cu unitatea de învățământ, iar repartizarea personalului didactic la diversele unități de învățământ, făcută de acest pârât, nu reprezintă decât o condiție prealabilă încheierii contractului de muncă. Nu se poate spune că ar exista o legătură de cauzalitate suficient de calificată între această repartizare și faptul neacordării unor drepturi salariale.
Așa fiind, observând și dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ (situație în care rolul de angajator, deci obligat la plata drepturilor salariale, este unitatea de învățământ, conform art. 10 și 14 din Codul muncii ), Curtea apreciază operantă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât Inspectoratul Școlar al Județului S, situație în care se impune admiterea recursului acestui pârât pentru acest motiv, cu modificarea sentinței atacate în sensul respingerii petitului privind obligarea acestui pârât la plata drepturilor salariale ce fac obiectul acțiunii.
Pornind de la obiectul procesului spre calitatea procesuală se constată că procesul se poate purta doar între cei care există sau poate exista raportul de drept substanțial în orice alt caz urmând a fi invocată și admisă lipsa calității procesuale active sau pasive, după caz.
Cum între reclamant, în numele membrilor săi, și pârâtul recurent nu există nici un raport juridic de genul angajat-angajator rezultă că pârâtul recurent nu are calitate procesuală pasivă pentru petitul prin care se solicită plata drepturilor salariale, o astfel de calitate având-o doar angajatorul.
În drept, se au în vedere prevederile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 306 alin. 2.proc.civ.
În privința recursului declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea observă că admiterea recursului pârâților Consiliul Local al municipiului Z și Primarul municipiului Z produce efecte și asupra cererii de chemare în garanție care va urma soarta cererii îndreptate împotriva pârâților recurenți care au formulat cererea de chemare în garanție. Astfel, din moment ce pârâții nu au căzut în pretenții, nu mai subzistă posibilitatea de a se îndrepta împotriva altei persoane cu o cerere în garanție, conform art.60 pr.civ. ceea ce justifică admiterea recursului Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerea cererii de chemare în garanție.
Celelalte dispoziții ale hotărârii vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Inspectoratul Școlar județean S, Consiliul Local al municipiului Z, Primarul municipiului Z și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1746 din 10.09.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar județean S cu privire la petitul de plată a drepturilor salariale ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Respinge acțiunea împotriva pârâților Consiliul Local al municipiului Z și Primarul municipiului Z ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâții Consiliul Local al municipiului Z și Primarul municipiului Z împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
Red./
3 ex./13.02.2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Ioan Daniel Chiș Lucia
