Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2191/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2191/R/2009
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș Cristina
-
GREFIER: -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTIE, DIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA SI TERORISM, PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR împotriva sentinței civile nr. 1610 din 01 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, având ca obiect calcul drepturi salariale spor confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 07 septembrie 2009, prin registratura instanței, pârâtul recurent Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor publice.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită admiterea recursului întrucât reclamanții și-au desfășurat activitatea în cadrul Tribunalului Cluj, și respingerea recursului declarat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr.1402/33/19.09.2008 pe rolul Curții de APEL CLUJ, a cărei competență de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului Cluj, prin încheierea civilă nr.35/17.02.2009, cererea fiind astfel reînregistrată sub nr- pe rolul acestei din urmă instanțe, reclamanții:, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții: Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâții să fie obligați la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna septembrie 2005 și până la data rămânerii irevocabile hotărârii judecătorești, precum și în continuare, sume reactualizate începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data executării efective a hotărârii.
S-a mai solicitat și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și obligarea chematului în garanție să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajații Parhetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Cluj și potrivit art. unic pct. l din Legea nr. 444/2006, art. 15 alin. l din OG nr. 6/2007 și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, s-au acordat sporuri salariale pentru păstrarea confidențialității salariaților din sistemul militar și funcționarilor publici cu statut special precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor.
Conform dispozițiilor art. 78 alin. l din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată prin Legea 17/2006 "grefierii sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea in legătură cu faptele si informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției cu privire la procesele aflate in curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul". Neacordarea sporului de confidențialitate i-ar pune intr-o situație de discriminare față de alte categorii de salariați, fapt care ar încălca prevederile art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului ratificată de către România prin Legea 30/1994 și Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept sunt invocate prevederile OG nr. 137/2000 și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, arătând că adaosul salarial solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea sporului de confidențialitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
De asemenea, s-a mai arătat că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului, situațiile diferite în care se află diferitele categorii de salariați determinând soluții diferite în ce privește salarizarea acestora.
Pârâtul a mai formulat și o cerere de chemare în garanție Ministerului Finanțelor Publice arătând că, potrivit prevederilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiecte de rectificare a acestor bugete.
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție susținând aspectul potrivit căruia competența de aprobarea a bugetului o are doar Parlamentul.
Prin sentința civilă nr.1610/01.06.2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți, pârâții Ministerul Public și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ fiind obligați la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant a despăgubirilor echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, începând cu luna 01.09.2005 la zi și pentru viitor, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective și la efectuarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Prin aceeași hotărâre s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public, chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice fiind obligat să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță reținut următoarele:
Reclamanții îndeplinesc funcția de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Directia Natională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj.
Tribunalul este competent din punct de vedere material să soluționeze cauza, deoarece reclamanții au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun, având în vedere că faptele de neplată sunt sau au fost săvârșite împotriva unor magistrați încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuind solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
Prima instanță a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale și se vor avea în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 819/03.07.2008 a Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale prevederile art. l, art. 2 alin.3 și art. 27 alin. l din OG nr. 137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul d eontologic, art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art.9 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din G nr. 137/2000, art. 3 din G nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, art. 3 din G nr. 19/2006, art. 15 alin.1 din G nr. 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din G nr. 64/2006, art. 13 din G nr. 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate, aceasta reprezentând o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Din comunicatul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Biroul de Informare și Relații Publice - rezultă că, prin decizia nr. 46/2008 s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 99 alin. l lit. d din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 16 alin. l și 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. l din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, că aceste categorii de salariați au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate prevăzut de art.13 alin.1 din OUG nr.123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
În conformitate cu prevederile art.3 și urm. din Decretul nr. 92/1976, angajatorul are obligația de a întocmi și completa carnetul de muncă cu toate modificările intervenite în executarea raporturilor de muncă, așa încât prima instanță a obligat pârâții de rând 1 - 3 să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă ale reclamantului.
În legătură cu cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța a reținut că aceasta este fondată.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din HG nr. 208/2005 și ale art. 3 din HG nr. 386/2007.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs pârâții: Ministerul Public -Parchetul de pe ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lânga TRIBUNALUL CLUJ, Directia Nationala Anticoruptie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, Parchetul de pe Curtea de APEL CLUJ, Ministerul Finanțelor Publice, considerând-o ca fiind nelegală șu netemeinică.
Ministerul Public -Parchetul de pe lânga ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lânga TRIBUNALUL CLUJ, Directia Nationala Anticoruptie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, Parchetul de pe Curtea de APEL CLUJ, critică sentința pronunțată de prima instanță pentru următoarele motive:
Pentru a se pronunța în sensul admiterii acțiunii, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, având în vedere că, prin deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2008 și nr.1325/04.12.2008, s-a constatat că dispozițiile art.27 al.1 din OG 137/2000 "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Recurenții mai arată că, în ședința din data de 27.05.2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul existenței unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, stabilind că ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Se mai invocă faptul că până la momentul formulării recursului, decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată, astfel încât aceasta nu putea sta la baza soluției pronunțate de către prima instanță.
Se mai arată că actele normative ce reglementaeză acordarea sporului de confidențialitate pentru anumite categorii de personal nu pot fi aplicate și procurorilor, care sunt salarizați potrivit nr.OUG27/2006.
În acest sens Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a pronunțat hotărîrea nr.437/2007.
Recurenții mai susțin că acordarea sporurilor este de competența exclusivă a puterii legislative, motiv pentru care sentința este nelegală.
În mod greșit prima instanță a obligat pârâții la plata sporului de confidențialitate și pentru viitor, deși doar puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor sporuri.
Se mai invocă că în mod greșit pârâții au fost obligați și la plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, deși potrivit disp.art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială, ori în bugetul ministerului pe anul 2008 nu erau alocate asemenea fonduri.
Se mai invocă faptul că în mod eronat și cu încălcarea disp.art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 a fost admisă cererea reclamanților privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Recurenții mai susțin că intimații-reclamanți și-au desfășurat activitatea la parchete diferite, fără a se specifica pentru fiecare perioadă instituțiile obligate a efectua mențiunile în carnetele lor de muncă.
În drept, se invocă disp.art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism mai invocă, ca motive de recurs, prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 1 septembrie-19 septembrie 2005, în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii și inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere disp.art.V din nr.OUG75/2008.
Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță nu a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată în cauză.
Se mai arată că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea Ministerului Justiției în temeiul dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2002.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctele 6,9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Analizând recursurile formulate de către Ministerul Public - Parchetul de pe ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lânga TRIBUNALUL CLUJ, Directia Nationala Anticoruptie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, Parchetul de pe Curtea de APEL CLUJ, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță este nefondat, având în vedere că instanțele judecătorești au, în temeiul disp.art.5, 269 și 295 din Codul muncii, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, paragrafului 1 la Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, competența de a constata existența unor acte și fapte discriminatorii și de a obliga la repararea prejudiciilor cauzate prin acestea.
Deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamantelor, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se mai reține că în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Intimații-reclamanți au calitatea de procurori.
Prin decizia nr.46/2008, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al magistraților, și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
S-a reținut prin această decizie că drepturile și obligațiile magistraților sunt reglementate de Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis.
Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea. Atribuțiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice, parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, dispune în art. 39 alin. (2) lit. f) că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, <LLNK 12002 182 10 201 0 18>Legea nr. 182/2002 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament, și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) ori la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Potrivit <LLNK 12005 05704202 16 54>art. 16 alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit <LLNK 12004 303 11 202 99 38>art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 182/2002 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament, și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) ori la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
De sporul de confidențialitate beneficiază și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării-art. 30 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată-, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 9/2001), personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor [art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, cu modificările și completările ulterioare], personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2004, cu modificările și completările ulterioare, și art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare).
Art. 2 alin.3 din nr.OG137/2000 caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a mai stabilit că, n considerarea rolului, răspunderii și complexității atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, cât și a adaosurilor la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-a mai reținut că magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri pentru discriminare, despăgubiri ce nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, până la încetarea situației de discriminare.
Având în vedere cele statuate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. se reține că în mod corect prima instanță a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate și în continuare.
Prin recursurile formulate în cauză a fost invocată decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, stabilindu-se că ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Se reține că această decizie, pe de o parte, nu poate avea nici o relevanță asupra deciziilor pronunțate de către instanța supremă, în interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, anterior constatării acestui conflict juridic de natură constituțională și, pe de altă parte, nu se poate susține că, prin decizia nr.46/2008, ar fi instituit, modificat ori abrogat norme juridice cu putere de lege ori ar fi efectuat controlul de constituționalitate al acestora, aceasta stabilind doar că în mod corect instanțele judecătorești au acordat personalului auxiliar și magistraților despăgubiri pentru situația discriminatorie creată prin neacordarea sporului de confidențialitate, deși acestor categorii de personal le revine obligația de confidențialitate.
Având în vedere prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii, în mod corect prima instanță a obligat pârâții,pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de către intimați și la actualizarea sumelor datorate conform indicelui de inflație.
În ceea ce privește capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, se reține că acesta a fost soluționat de către prima instanță cu respectarea disp.art.8 din Decretul nr.92/1976.
Se rețin ca fiind nefondate și motivele de recurs invocate în cauză de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism.
Astfel, se reține că dreptul la acțiune al reclamanților pentru perioada 1 septembrie-19 septembrie 2005 nu este prescris, având în vedere faptul că momentul nașterii dreptului la acțiune în ceea ce privește indemnizațiile cuvenite acestora pe luna septembrie 2005, îl constituie data când acestora li s-au achitat drepturile bănești aferente perioadei lucrate în această lună, respectiv pe data de 10 octombrie 2005, când aceștia au avut posibilitatea să constate că au fost prejudiciați prin neplata sporului de confidențialitate.
În raport de această dată a nașterii dreptului la acțiune, se reține că reclamanții au introdus acțiunea în mod legal, la data de 19.09.2008, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
Se constată ca fiind nefondat și motivul de recurs privind inadmisibilitatea acțiunii reclamanților, invocat în temeiul disp.art.V din nr.OUG75/2008, având în vedere faptul că, art.19 alin.3 din nr.OG137/2000, care privește de fapt atribuțiile ce revin Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, nu poate avea nicio relevanță în ceea ce privește posibilitatea intimaților de a se adresa instanței competente în analizarea și constatarea unei situații discriminatorii rezultate din acte normative.
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, se reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins, întrucât în mod corect prima instanță a admis cererea de chemare în garanție formulată în cauză de către Ministerul Public.
Astfel, potrivit prevederilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Având în vedere faptul că, în soluționarea acțiunii formulate de către reclamanți, Ministerul Finanțelor Publice nu a fost obligat nici la plata sporului de confidențialitate, nici la alocarea sumelor necesare plății acestor drepturi bănești, se reține ca fiind lipsit de interes motivul de recurs privind nepronunțarea primei instanțe asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, se vor respinge recursurile formulate de Ministerul Public -Parchetul de pe ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lânga TRIBUNALUL CLUJ, Directia Nationala Anticoruptie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, Parchetul de pe Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Finanțelor Publice și se va menține sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTIE, DIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA SI TERORISM, PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1.610 din 1 iunie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș Cristina
- - - - - -
GREFIER
-
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 19.11.2009;
Jud.fond:- TRIBUNALUL CLUJ:-;
-.
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș Cristina
