Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 220/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 220/R/2008
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Ioan Daniel Chiș Lucia
-
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 2198 pronunțată de Tribunalul Cluj, la data de 12.11.2007, în dosarul nr-, privind și pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ, CURTEA DE APEL SUCEAVA, TRIBUNALUL CLUJ și TRIBUNALUL SUCEAVA, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 23.01.2008 de către intimatul-pârât Ministerul Justiției, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel încât, întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2198 din 12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiune a formulată de reclamantele și împotriva pârâților CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL și TRIBUNALUL SUCEAVA și în consecință au fost obligate pârâtele la recalcularea, reactualizarea și la plata indemnizațiilor de creștere a copilului cu adăugarea sporului de 30% și de 40% pe perioada 25 iunie 2004 - 01 septembrie 2004 pentru și 25 iunie 2004 - 1 octombrie 2004 pentru.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, C A DE APEL și TRIBUNALUL SUCEAVA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că referitor la excepția de necompetență materială a instanței, invocată de pârâta Ministerul Finanțelor Publice, potrivit art. 2 alin.1 lit. b1-2din Codul d e procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Conform prevederilor art. 284 alin.2 Codul muncii, instanța competentă este tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul. Cum reclamantele își au toate domiciliul în C-N, instanța a respins excepția formulată de pârâtă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că potrivit prevederilor an.15 din HG nr.83/03.02.2005 și art.118 din Legea nr.304/2004 care stipulează că activitate a instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, iar pârâta Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că între reclamante și pârât nu există raporturi juridice directe și că cuantumul sumelor solicitate nu necesită rectificare de buget, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtă și a respins acțiune a față de aceasta.
Reclamantele au fost numite în funcția de judecător anterior datelor pentru care solicită recalcularea, actualizarea și plata, având stagiile de cotizare legale la momentul când au beneficiat de concediu de maternitate și de îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani.
Potrivit prevederilor art.120 din Legea nr.19/17.03.2000 - privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aplicabil la acea dată, cuantumul lunar al indemnizației de maternitate este de 85% din baza de calcul stabilită conform art.99 alin. (1). Respectivul articol prevede că baza de calcul a indemnizațiilor de asigurări sociale prevăzute la an. 98 alin. (1) lit. a), b), c) și e) se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare primei zile de concediu medical înscrise în certificatul de concediu medical, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective, conform prevederilor an. 23, și/sau drepturile prevăzute la alin. (9) sau (10), după caz, din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare.
Pentru îndemnizația de creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, instanța a reținut că în conformitate cu art.125 din Legea nr. 19/17.03.2000, cuantumul lunar al acesteia este de 85% din baza de calcul stabilită conform art.99 alin. (2). Suma reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului nu poate fi mai mare decât 85% din salariul mediu net prognozat anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. La art.99 alin. 2 se stipulează că baza de calcul a indemnizației de asigurări sociale prevăzute la art.98 alin. (1) lit. d) se determina ca medie a veniturilor lunare din ultimele 10 luni anterioare datei nașterii copilului, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective, conform prevederilor art.23, și/sau drepturile prevăzute la alin. (9) sau (10), după caz, din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare.
Din aceste prevederi legale rezultă cu certitudine că prin modificarea drepturilor salariale ale reclamantelor, baza de calcul a indemnizațiilor a crescut astfel că solicitarea acestora de recalculare este îndreptățită, însă potrivit prevederilor art.283, lit. c din Codul muncii care stipulează că cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Având în vedere aceste prevederi legale și faptul că acțiune a fost introdusă la 25.06.2007, instanța a constatat că pentru reclamantele și acțiunea este prescrisă, fiind formulată după depășirea termenului de 3 ani, iar pentru reclamantele și a admis în parte acțiunea, respectiv pentru perioada 25.06.2004 - 01.09.2004 și pentru pentru perioada 25.06.2004 - 01.10.2004.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantele au declarat recurs prin care au solicitat în urma aplicării dispozițiilor art.304 pct.9, art.304/1 și art.312 pr.civ. să se dispună în principal, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii în întregime și, în subsidiar, casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor legale privind prescripția extinctivă, întrucât dreptul la acțiune nu poate fi considerat ca fiind născut anterior pronunțării sentinței civile nr.238/2006, pronunțată la data de 2 februarie 2006 în dosar nr.10678/2004 al Tribunalului Cluj, irevocabilă prin respingerea recursului, ulterior această chestiune fiind tranșată și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. VI/2007, care a statuat în sensul în care aplicarea textelor de lege care acordau doar unor categorii de magistrați aceste sporuri a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, n contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art.16 alin. (1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art.23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut n art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În susținerea acestui punct de vedere trebuie precizat și că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a subliniat în mod constant cerința previzibilității legii, care trebuie să fie concepută în asemenea manieră încât să permită individului să-și regleze conduita în funcție de prescripțiile ei.
Or, din modul în care legiuitorul român a înțeles să reglementeze această chestiune, rezultă că această deziderat nu a fost atins, fiind nevoie de promovarea unor demersuri judiciare în urma cărora le-a fost recunoscut și reclamantelor dreptul la aceste sporuri, o consecință firească fiind și prezenta acțiune.
În aceste condiții, este neavenită admiterea excepției prescripției extinctive, întrucât aceasta a fost instituită ca o măsură de sancționare a creditorului care nu este diligent și nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege, respectiva pasivității acestuia.
Or, în condițiile în care reclamantelor nu li se poate imputa o astfel de
pasivitate, fiind operante prevederile legale conform cărora sporurile au fost acordate numai unor categorii de magistrați, dreptul la plata drepturilor ce fac obiectul prezentei acțiuni poate fi considerat ca fiind născut abia de la momentul la care a avut loc obligarea pârâților la acordarea sporurilor tuturor magistraților, pe cale judiciară.
Mai mult, în ceea ce o privește pe reclamanta, dispoziția de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune nu poate fi explicată nici prin prisma prev. art.283 lit. c din Codul Muncii, întrucât, cererea introductivă se referea la două perioade, 27 august 2002 - 1 octombrie 2003, respectiv 14 martie 2005 - 2 decembrie 2005, reclamanta vând doi copii, din motivarea hotărârii nereieșind motivul pentru sunt prescrise drepturile aferente anului 2005.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite în parte recursul pentru următoarele considerente:
Contrar afirmațiilor recurentelor, curgerea termenului de prescripție extinctivă nu este influențată sau determinată de sentința civilă nr.238/02.02.2006, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.10678/2004, prin care s-a recunoscut reclamantelor anumite drepturi salariale.
Astfel, fiind o prestație succesivă cu caracter periodic, indemnizația de creștere a copilului este supusă reglementării art.12 din Decretul nr.167/1958, iar în privința momentului de la care curge termenul de prescripție, Curtea consideră că acesta nu poate fi decât cel al plății acestor indemnizații în a căror bază de calcul nu a fost inclus și sporul de anticorupție.
În acest sens, Curtea constată că termenele de prescripție au caracter legal, ceea ce înseamnă că nașterea dreptului la acțiune este guvernată de dispoziții legale cu caracter general sau special, care, însă nu confirmă criticile recurentelor referitoare la curgerea termenului doar din momentul recunoașterii discriminării prin hotărârea judecătorească menționată.
De altfel, Curtea observă că hotărârea judecătorească de a cărei efecte se prevalează reclamantele are caracter recognitiv în ceea ce privește discriminarea legată de neacordarea sporului de anticorupție tuturor magistraților, nefiind o hotărâre constitutivă de drepturi, de care să depindă exercitarea altor acțiuni civile.
De asemenea, Curtea constată că reclamantele au avut posibilitatea formulării acestor pretenții chiar din momentul din care indemnizațiile de creștere a copilului nu au fost calculate corect, nefiindu-le în nici un mod restrâns liberul acces la o instanță, care virtual era în măsură și la acea dată să statueze asupra discriminării.
Criticile privind lipsa cerinței previzibilității legii nu sunt întemeiate din perspectiva acelorași argumente, deoarece Decizia nr. VI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată de recurente, a statuat doar asupra discriminării, fără a aprecia că dispozițiile legale supuse analizei judiciare, altele decât cele care se referă la indemnizația de creștere a copilului, nu îndeplinesc cerința previzibilității.
Or, reclamantele aveau posibilitatea de acces la instanță în mod nelimitat încă din momentul plății indemnizației, fără să aștepte dezlegarea în drept dată de instanța supremă asupra unor dispoziții legale.
Aceste considerente răspund și criticilor recurentelor referitoare la funcția punitivă a prescripției extinctive, în situația pasivității titularului dreptului, având în vedere că dreptul la acțiune a curs din momentul plății indemnizației, fără ca reclamantele să acționeze, în condițiile în care starea de fapt și de drept a rămas neschimbată.
Cu toate că motivele de recurs expuse anterior sunt neîntemeiate, Curtea constată că în mod eronat a apreciat prima instanță ca prescrise pretențiile reclamantei referitoare la indemnizația aferentă perioadei 14.03.2005 - 01.12.2005, deoarece, în raport de data înregistrării acțiunii (25.06.2007) se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani.
Sub acest aspect, Curtea constată că recursul este întemeiat, astfel încât în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite în parte recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.2198 din 12.11.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi casată în parte și rejudecând cauza, va admite în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâților Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj, care vor fi obligați să recalculeze și să reactualizeze și să plătească reclamantei diferențele bănești rezultate din aplicarea sporului de 40% la baza de calcul a indemnizației de creștere a copilului pentru perioada 14.03.2005-02.12.2005. Totodată va respinge recursul reclamantei cu privire la celelalte pretenții, precum și recursurile celorlalte reclamante și va menține celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2198 din 12.11.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în parte și rejudecând cauza, admite în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâților Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj, pe care le obligă să recalculeze și să reactualizeze și să plătească reclamantei diferențele bănești rezultate din aplicarea sporului de 40% la baza de calcul a indemnizației de creștere a copilului pentru perioada 14.03.2005-02.12.2005.
Respinge recursul reclamantei cu privire la celelalte pretenții, precum și recursurile celorlalte reclamante.
Menține celelalte dispoziții.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
Red./
3 ex./20.02.2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Ioan Daniel Chiș Lucia
