Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 223/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 223/R-CM

Ședința publică din 11 Februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase

JUDECĂTOR 3: Lică Togan

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B,--30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1124/CM din data de 24.10.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile, respectiv: recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și T, intimații-reclamanți -, --, și -- și intimații-pârâți Centrul Bugetar nr.1 P, Grădinița cu Program Prelungit nr.1 P, Municipiul P-prin Primar, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Economiei și Finanțelor-A și Consiliul Județean

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare din partea intimaților-reclamanți, prin Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia".

Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține, în vederea deliberării.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25 februarie 2008, la Tribunalul Argeș, reclamantele -, -, -, reprezentate de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Muntenia, în contradictoriu cu pârâții Centrul Bugetar nr.1, Grădinița cu Program prelungit nr.1, Municipiul P - prin Primar, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Educației, Cercetării și T, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția -ă a Finanțelor Publice A, Consiliul Județean A, în calitate de ordonator de credite, au solicitat să se dispună obligarea pârâților Grădinița cu Program prelungit nr.1, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Educației, Cercetării și T să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore suplimentare; obligarea tuturor pârâților să plătească drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar față de norma didactică pe perioada octombrie 2001 - 17.08.2003 cu actualizarea sumelor în funcție de creșterea indicelui de inflație, până la data efectuării plății; să se dispună efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă ale reclamantelor; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantele au arătat că sunt încadrate în funcție didactică de educatoare la Grădinița cu Program Prelungit nr.1

Potrivit art.45 din Legea nr.128/1997, privind Statutul personalului didactic " personalul didactic de predare și instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului."

Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul primar se stabilește pe clasă sau clase simultane și nu pe ore, fără a se distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică, art.45 alin.1 instituie beneficiul reducerii normei didactice cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului impunând două condiții: o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic

Au precizat reclamantele că drepturile solicitate pentru perioada 2001-2003 nu sunt prescrise întrucât, potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958, privind prescripția extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge.

Actul întrerupător de prescripție este Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ la 28 noiembrie 2005, prin care s-a convenit ca pentru perioada octombrie 2001-octombrie 2004, față de calcularea greșită a salariilor personalului didactic, să se stabilească o reglementare unitară care să înlăture discriminările ce ar apărea între salariații aflați în aceeași situație.

Acest acord s-a reflectat în OUG nr.17/2006 cu privire la plata diferențelor salariale din octombrie 2001-octombrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat.

A fost invocată în acest sens practica Curții de APEL PITEȘTI, ca instanță de recurs prin care au fost recunoscute drepturile membrilor de sindicat din Uniunea Sindicatului Învățământ V solicitate în cursul anului 2007 pentru perioada octombrie 2001-la zi.

Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.42 alin.1, art.43 alin.1, art.44, art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, art.16 și art.17 din Decretul 167/1958, Acordul încheiat între Guvernul României și Federațiile Sindicale din Învățământ din 28.11.2005, OUG nr.17/2006.

La data de 22.09.2008, pârâtul Ministerul Educației Cercetării și a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu are calitatea de angajator al reclamanților, iar între cadrele didactice și această parte nu există raporturi juridice de muncă.

De asemenea, s-a arătat că, în raport de art.13 din OUG 32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea

Pârâtul Ministerul Educației Cercetării și a invocat și excepția dreptului material la acțiune, în raport de art.166 din Legea nr.53/2003 în sensul că, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

În acest sens se arată că, prevederile Acordului aprobat prin OUG nr. 17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu 2 ore și nici plata drepturilor aferente.

Se mai susține de către pârât că, atât prin Acordul încheiat la data de 27.11.2005 între Comisia de a Guvernului României și Federațiile Sindicale reprezentative în învățământ, în calitate de parteneri sociali, cât și prin OUG nr. 17/2006 și Ordinul nr. 3351/2006 nu se face referire la drepturile salariale reprezentând depășirea normei didactice.

Prin sentința civilă nr.1124/CM/24 octombrie 2008, Tribunalul Argeșa admis excepția lipsei calității procesuale a Consiliului Județean A, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și în consecință a respins acțiunea față de acești pârâți.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației și Cercetării și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului

S-a respins acțiunea față de Inspectoratul Școlar

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele -, -, -, reprezentate de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Muntenia și a fost obligată pârâta Grădinița cu Program Prelungit nr.1 P să plătească acestora diferențe de drepturi salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore suplimentar pentru perioada octombrie 2001 - 17-08.2003, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligată aceeași pârâtă la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.

A fost obligat pârâtul Municipiul P - prin Primar să vireze pârâtei Grădinița cu Program Prelungit nr.1 P fondurile necesare achitării drepturilor solicitate prin prezenta acțiune.

S-a respins capătul de cerere privind reducerea normei didactice.

A fost obligată pârâta Grădinița cu Program Prelungit nr.1 P la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamante.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

"Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și T este neîntemeiată urmând a fi respinsă având în vedere că primul capăt din acțiune are ca obiect asigurarea reducerii normei didactice diminuată cu 2 ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică.

În acest sens, instanța constată că norma didactică se regăsește în planul de învățământ a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 corob. cu art. 44 din Legea nr.198/1997 privind statutul personalului didactic.

Întrucât municipiul, orașul sau comuna, după caz sunt ordonatori secundari de credite, urmează ca hotărârea să fie opozabilă și acestor persoane, motiv pentru care pârâtul Municipiul P are calitate procesuală pasivă.

Va fi respinsă și excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere disp.art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958, privind întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului pretins, așa cum rezultă din Acordul încheiat la 28.11.2005 Comisia de a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.

Reclamantele au calitatea de personal didactic intrând sub incidența Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Norma didactică de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare, curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește, potrivit art.43 alin.l lit.a din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Față de prev.art.43 alin.l lit.c din lege norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate și nu pe ore ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar.

Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice se referă și la învățământul preșcolar și școlar.

A se vedea în acest sens art.44 pct.1,2,3 și 4 din lege prin care se stabilește, fără deosebire de tipul de învățământ conținutul normei didactice, fie se detaliază acest conținut pentru învățământul preșcolar și școlar.

Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul preșcolar și școlar se stabilește pe grupă sau grupe combinate, și nu pe ore, legiuitorul a prevăzut la art.45 pct.1 fără a distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Punctele 2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la punctul 1, iar prevederile art.45 pct.1 din Legea nr. 128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic rezultă și din topografia textelor de lege amintite.

Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic I cum este și cazul reclamantelor beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal nu înseamnă reducerea activității de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, dată fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, cu presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale, care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 și art.43 alin.l lit.a din lege.

Față de aceste considerente și în raport de art. 70-72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanța a admis în parte acțiunea.

În temeiul art.269 Codul munciia obligat pe pârâta Grădinița cu Program Prelungit nr.1 P să plătească reclamantelor diferențe de drepturi salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore suplimentar pentru perioada octombrie 2001 - 17 august 2003, drepturi ce urmează fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, potrivit art.161 pct.4 muncii.

În raport de disp.art.40 alin.2 lit.g din Codul munciia fost obligată pârâta Grădinița cu Program Prelungit nr.1 P să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.

Totodată a fost obligat pârâtul Municipiul P - prin Primar să vireze pârâtei Grădinița cu Program Prelungit nr.1 P fondurile necesare achitării drepturilor salariale de mai sus.

Pentru motivele expuse mai sus instanța a respins cererea privind reducerea normei didactice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T care a criticat hotărârea atacată pentru următoarele motive:

- în mod greșit prima instanță a respins excepția calității sale procesuale pasive;

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că nu are calitate de angajator față de reclamantele, deoarece nu poate încheia contracte individuale de muncă și nu poate plăti salarii, o astfel de calitate având-o numai directorul unității de învățământ, conform art.10 și 14 din Codul muncii, art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.7 și 8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Mai arată recurentul că nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat și că în temeiul art.13 din nr.OUG32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea acestor instituții se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

- în mod nelegal instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, fără a avea în vedere că potrivit art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data drepturilor respective ce erau datorate.

Termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale.

S-a precizat că în speță nu s-a făcut dovada existenței vreunor motive de întrerupere a termenului de prescripție, situație în care acțiunea reclamantelor trebuia să fie respinsă.

- în mod greșit instanța de fond a reținut incidența Acordului încheiat la 27 noiembrie 2005 de Guvern cu principalele Federații sindicale din învățământ, precum și a nr.OUG17/2006, deoarece acestea nu au ca obiect plata drepturilor aferente efectuării unor ore suplimentare, peste norma didactică.

Recurentul a menționat că dreptul pretins de reclamante este distinct de cel reglementat de nr.OUG17/2006 și nr.3351/2006 și că în nici unul din aceste acte normative nu există o recunoaștere din partea ministerului în ceea ce privește plata celor două ore efectuate suplimentar față de norma didactică.

Nici în Acordul încheiat la data de 27.11.2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și Federațiile sindicale reprezentative din învățământ, în calitate de parteneri sociali și nici în cele două acte normative, respectiv nr.OUG17/2006 și Ordinul nr.3351/2006, nu se face referire în nici un fel la drepturile salariale reprezentând depășirea normei didactice.

A considera altfel, ar însemna ca instanța de judecată să prelungească sau chiar să schimbe voința reală a partenerilor sociali, dându-i o altă înțelegere decât cea la care cele două părți s-au oprit, fapt interzis de prevederile Legii nr.130/1996 și cele ale art.969 Cod civil.

Intimatul Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și judecarea în lipsă.

Analizând sentința civilă atacată în raport de criticile formulate și față de ansamblul probator de la dosar, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.

Primul motiv de recurs, prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului este nefondat, întrucât norma didactică se regăsește în planurile de învățământ, a căror întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T, potrivit art.12 din Legea învățământului nr.84/1995, coroborat cu art.44 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Pe de altă parte, potrivit art.170 alin.2 din Legea nr.84/1995 a învățământului, "modalitățile concrete de proiectare, repartizare și execuție bugetară a fondurilor destinate învățământului preuniversitar de stat se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Administrației și Internelor, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice".

În aceste condiții, Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.

Motivul doi de recurs este nefondat, deoarece în mod corect instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune în raport de dispozițiile art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958 privind întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului pretins, fapt care rezultă din Acordul încheiat la 28.11.2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții Federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.

Al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.

Dreptul instituit pentru reclamanți de art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, care arată că personalul didactic cu o vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, este prevăzut expres, fără nici o limitare sau condiționare.

Reclamantele sunt îndreptățite să beneficieze de dispozițiile art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, pentru că îndeplinesc cele 2 condiții și întrucât reducerea normei didactice nu este posibilă, dată fiind stabilirea normei didactice pe clasă sau pe clase simultane, precum și existența unei programe ce trebuie respectate, în mod corect tribunalul a reținut că pentru orele pe care le prestează în plus față de norma didactică redusă la care ar avea dreptul, reclamantele sunt îndreptățite la plată suplimentară.

Trebuie menționat faptul că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr.128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic.

Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T împotriva sentinței civile nr.1124/CM din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, împotriva sentinței civile nr. 1124/CM din 24 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Pl.,

Grefier,

Red.Pl.

Tehnored.

Ex.2/12.02.2009.

Jud.fond:.

.

Președinte:Maria Ploscă
Judecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 223/2009. Curtea de Apel Pitesti