Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2332/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2332/R/2009
Ședința publică din data 3 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTOR 2: Sergiu Cătălin Bobos
JUDECĂTOR 3: Eugenia
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI cultelor și de către pârâtul TEATRUL NAȚIONAL C împotriva sentinței civile nr. 297 din 9 februarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- privind și pe reclamanții intimați, și alții, având ca obiect litigiu de muncă-calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Văzând că recurenții, prin memoriile recursurilor declarate au solicitat judecata în condițiile art. 242.proc.civ. Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Asupra recursurilor declarate:
Prin sentința civilă nr.297/9 februarie 2009, Tribunalul Cluja admis acțiunea formulată de reclamanții, MIRA, -, împotriva pârâților MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR și TEATRUL NATIONAL " " C N, pârâții fiind obligați să plătească reclamanților contravaloarea sporului de fidelitate de 15% si a sporului de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 5% pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută raportat la salariul de bază, începând cu data de 08.02.2006 și pe toată durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă aplicabil, iar pentru reclamanta sporul de fidelitate de 15% și sporul de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 5% pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută raportat la salariul de bază, începând cu data de 01.11.2007 și pe toată durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă aplicabil.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Art.4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură Cultură pentru anii 2006-2008 cuprinde drepturile și obligațiile patronatului și ale angajaților cu privire la stabilirea condițiilor generale de muncă. Potrivit art.30 din Legea 130/1996, executarea contractului este obligatorie pentru părți, iar potrivit art.236 alin.4 din muncii contractele colective de muncă constituie legea părților.
Din art.45 alin1. lit.g din CCM unic la nivel de ramură cultură personalul salariat beneficiază pentru suprasolicitare neuropsihică de un spor de 5% din salariul de bază pentru fiecare treaptă, gradație profesională deținută, iar din lit.f a aceluiași articol și aliniat rezultă că personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază.
Instanța a apreciat că de aceste drepturi beneficiază personalul din toate instituțiile de cultură, sintagma "conform prevederilor legale " nu se poate interpreta în sensul în care sporurile se cuvin numai personalului pentru care drepturile sunt prevăzute în legi speciale, ci se referă la faptul că acele sporuri fac parte din salariul de bază a personalului îndreptățit la acordare.
Întrucât reclamanții nu au beneficiat de sporurile cuprinse în contractul colectiv de muncă, acțiunea lor este întemeiată, fiind admisă ca atare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Teatrul Național C-N și Ministerul Culturii, Cultelor și Național, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele aflate la 2-3 pârâtul Teatrul Național Caa rătat că greșit a fost obligat la plata sporurilor salariale, acestea necuvenindu-se reclamanților fără o dispoziție expresă, or, salarizarea personalului din unitățile bugetare este reglementată de nr.HG281/1993.
Pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Național în motivele aflate la 4-10 solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive în principal și ca nefondată, în subsidiar, arătând că:
- între și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă astfel că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă într-un conflict de muncă.
- obligarea pârâților la plată pentru perioada existenței contractului colectiv de muncă este nefondată întrucât potrivit art.45 din CCM pe anii 2006-2008 drepturile salariale se pot acorda diferențiat și limitativ în condițiile legii, iar pentru reclamanți nici o lege nu prevede drepturile solicitate.
Recursurile vor fi admise pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea lor, reclamanții angajați ai Național din C-N au solicitat obligarea acestei instituții și respectiv a Ministerului Culturii, Cultelor și Național la plata unor drepturi salariale reprezentând spor de fidelitate și spor de suprasolicitare neuropsihică.
Temeiul juridic invocat de reclamanți este contractul colectiv de muncă încheiat pe ramura - Cultură, de sindicatele reprezentative și Ministerul Culturii și Cultelor, publicat în Of. partea a V-a nr.5/4 aprilie 2006, valabil pentru anii 2006-2008.
Potrivit art.44 alin.1 din CCM, pentru munca prestată în condițiile prev. de contractul individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu în bani,convenit la încheierea contractului individual de muncă, indiferent de natura instituției în care își desfășoară activitatea, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, salariul cuprinde salariul de bază, adaosurile, sporurile, indexările ulterioare și alte drepturi de natură salarială,în limitele și în condițiile legii.
Cu privire la sporuri, art.45 din CCM arată că acestea se acordă în condițiile legii și sunt cele enumerate sub literele a- La lit.f este prevăzut sporul de fidelitate de 15% pentru personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituțiile de cultură, conform prevederilor legale iar la lit.g se prevede un spor de 5% pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută, conform prevederilor legale.
Este adevărat că, în conformitate cu art24 alin.1 din Legea 130/1996, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea art.8 sunt lovite de nulitate, iar conform art.12 din aceeași lege contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar,nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În aceste condiții,întrucât nu există nici o dispoziție legalăcare să stabilească în favoarea reclamanților dreptul la sporul de fidelitate și C de suprasolicitare neuropsihică și nici nu s-au negociat asemenea drepturi cu ocazia încheierii contractului individual de muncă, aplicarea art.45 din CCM nu este posibilă, întrucât acest contract cadru prevede pentru bugetari existența unor legi speciale de salarizare, care să reglementeze drepturile solicitate.
În același sens se constată că art.157 alin.2 din muncii prevede că, sistemul de salarizare pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice, finanțate integral sau majoritar de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale și bugetele fondurilor socialese stabilesc prin lege,cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Față de argumentele de mai sus se constată că criticile recurenților prin care s-a susținut netemeinicia acțiunii reclamanților sunt întemeiate.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Culturii, Cultelor și Național, această critică este nefondată, având în vedere faptul că, în susținerea drepturilor pretinse, reclamanții au invocat contractul colectiv de muncă pe ramură - Cultură, al cărui semnatar este și acest minister, care și-a asumat drepturi și obligații, a căror nerespectare a fost invocată prin acțiune.
Sentința pronunțată de tribunal, în raport de considerentele de mai sus este nefondată, privită prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 proc.civ. urmând ca în temeiul art.312 alin1. și 3.proc.civ. să se admită recursurile și să se modifice hotărârea în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR și de pârâtul TEATRUL NAȚIONAL C împotriva sentinței civile nr. 297 din 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, pe care o modifică în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul, MIRA, -, pentru drepturi salariale.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - -
GREFIER
Red.GP
Dact./24 ex.
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Bobos, Eugenia