Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2375/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
Decizia civilă Nr. 2375/R/2009
Ședința publică din data 5 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Cătălin Bobos
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu Dana
: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de către reclamanții, I, împotriva sentinței civile nr. 20/D din 16 septembrie 2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr -, privind și pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘI, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect litigiu de muncă-calcul drepturi salariale.
dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 3 noiembrie 2009, respectiv în încheierea ședinței publice din data de 5 noiembrie 2009, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 20 din 16 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. - al Curții de APEL CLUJs -a respins ca nefondată acțiunea în prestații de drepturi salariale formulată de reclamanții, I, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL MARAMUREȘ, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că așa cum rezultă din petitul acțiunii, reclamanții au calitate de personal auxiliar de specialitate și lucrează în cadrul Judecătoriei Dragomirești.
Aceștia au solicitat să fie obligați pârâții 1-4 la plata unor sume ce reprezintă diferențe salariale față de alte categorii de personal bugetar, invocând ca temei al acțiunii principiul nediscriminării, cuprins în Constituție și Legea 137/2000. Or așa cum rezultă din Legea 137/2000, modificată, sesizările având ca obiect măsuri legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar prin Deciziile 818, 819, 820 și 821 din 31 iulie 2008, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ceea ce au solicitat reclamanții prin acțiune este tocmai recalcularea drepturilor salariale în raport de acte normative ce nu reglementează salarizarea personalului din autoritatea judecătorească ci din alte sectoare bugetare (OG 9/2005, OG3/2006, OG10/2007).
Aceste acte normative au făcut referire la personalul salarizat conform OG24/2000 și cel cuprins în anexele II - III din Legea 154/1998 și nu au incidență asupra personalului autorității judecătorești ci la personalul bugetar din sectorul administrației publice.
Nu a putut fi invocată discriminarea nici sub aspectul principiului înscris în Constituție, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanții nu au calitate de personal bugetar din sectorul administrației, drepturile salariale fiind stabilite printr-o lege specială. Sub acest aspect este de reținut și faptul că jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că nu există discriminare decât în situația în care, persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de tratament diferențiat ce nu are nici o justificare obiectivă sau rezonabilă, reclamanții nefiind într-o atare situație față de categoriile de personal din alte instituții ale statului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, I, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive de instanță, cu obligarea pârâților la plata diferențelor de salariu calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate prin adaos în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzut de lege pentru funcțiile de demnitate publică, conform mențiunilor făcute în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții arată că potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999 începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului de ierarhizare a salariului de bază ale personalului din organele autorității judecătorești reglementată de Legea nr. 50/1996 este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, valoare ce se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
Prin legea bugetului de stat pe anul 2001 valoarea de referință sectorială a fost stabilită la 1.515.280 lei, iar prin legile ulterioare nu au fost prevăzute modificări.
Reclamanții susțin că li s-au stabilit drepturile de natură salarială pe baza aceleiași valori de referință sectorială dispozițiile legale trebuind a fi interpretate în sensul că atât personalul auxiliar cât și magistrații au dreptul la stabilirea aceleiași valori.
Deși indemnizațiile pentru persoanele ce ocupau funcții de demnitate publică alese au crescut cu 25 % începând cu 1 octombrie 2005, iar începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45 % din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită și cea avută în luna decembrie 2004, conform art. 1 din OUG nr. 134/1999 acest procent de majorare trebuia să li se acorde și reclamanților.
Pentru rațiuni de identitate juridică OG nr. 10/2007 ce reglementează creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 personalului bugetar trebuie aplicată și personalului auxiliar de specialitate.
Intimatul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR prin întâmpinarea depusă la data de 11 mai 2009 solicită respingerea recursului cu menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (4-5).
Intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin întâmpinarea depusă la data de 12 mai 2009 solicită respingerea recursului cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (6-8).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
Așa cum a reținut și instanța de fond prin Deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008, respectiv prin Decizia nr. 1325/04.12.2008 Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională interpretarea OG 137/2000, în sensul că prin acest act normativ se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative. Or, ceea ce solicită reclamanții este aplicarea unor acte normative care se referă la alte categorii socio-profesionale.
Diferența între reclamanți și categoriile profesionale invocate (funcție de demnitate publică) constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte, care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii, respectiv în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite.
iferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Însă, instanța europeană a statuat în mod constant că nu orice diferență de tratament reprezintă o încălcare a art. 14 din CEDO. Statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (Hotărârea din 28.11.1984 Ramussen Danemarcei 40). Drept urmare, spre deosebire de cauza Driha c/a României (Hotărârea din 21.05.2008) unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existența discriminării între reclamant și alte persoane care aparțineau aceleiași categorii profesionale, în prezenta cauză se invocă discriminarea dintre reclamanți și alte categorii profesionale, care nu se află în situații analoage sau comparabile, așa cum s-a menționat anterior.
Art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede în mod expres că " Toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la un salariu egal pentru muncă egală". Carta Social Europeană revizuită (ratificată de România prin Legea 74/1999) instituie necesitatea adoptării (de către statele care au acceptat art. 4 relativ la o salarizare echitabilă), măsurilor necesare în vederea garantării a unei salarizări echitabile, care să țină cont inclusiv de dreptul la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală. În mod similar, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (adoptat în 1966 și ratificat de România prin Decretul 212/1974) conține dispoziții relative la nediscriminare, inclusiv dreptul la un salariu echitabil și o remunerare egală pentru o muncă de valoare egală.
Deși aceste prevederi internaționale au prioritate în raport cu întreaga legislație română (conform art. 20 alin. 1 din Constituție), Curtea de Apel apreciază că, în condițiile în care munca desfășurată de reclamanți este diferită de cea a categoriilor menționate, diferența de remunerare este justificată.
De asemenea, așa cum a statuat în mod constant și instanța de contencios constituțional în jurisprudența relativă la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție ( e exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003), se reține că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc. prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate. Principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Referitor la susținerea reclamanților în sensul că dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit de Constituția României, se reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest principiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității.
Întrucât apreciază că există diferențe esențiale între reclamanți și categoriile profesionale cu privire la care se solicită constatarea discriminării Curtea de Apel reține că principiului nediscriminării prevăzut de art. 5 din Codul munciia fost respectat de legiuitor la adoptarea legii de salarizare a reclamanților.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale menționate anterior, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind incident în cauză.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, I, împotriva sentinței civile nr. 20/D din 16 septembrie 2009 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr. -, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
Red./N:
15 ex./3.12.2009
Președinte:Sergiu Cătălin BobosJudecători:Sergiu Cătălin Bobos, Eugenia Pușcașiu Dana
