Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2380/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2380/R/2009
Ședința publică din 09 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
- -
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 351 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prim ași la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs, pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei, în conformitate cu prevederile art.242 alin. 2.proc. civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 351 din 18.02.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțate în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor.
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
S-a admis acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâților Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință au fost obligați pârâții de rândul 1, 2 și 3 să plătească reclamantului sporul de vechime în muncă indexat cu indicele de inflație cuvenit pentru perioada 01.09.2000 - 15.11.2003.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plații sumelor de mai sus către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prevederile art.36 din nr.OG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, se referă la litigiile care se pot naște ca urmare a nemulțumirii personalului salariat potrivit acestei ordonanțe, privind modul de stabilire a drepturilor salariale prevăzute în acest act normativ, deci de stabilirea de la început a salariului prin încadrarea în anumite grile de salarizare, nu la alte drepturi care se circumscriu acestei noțiuni, cum ar fi sporurile, inclusiv sporul de vechime.
Prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar, beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantum prevăzut de lege.
În condițiile în care prin nr.OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 s-a stabilit că "dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică magistraților", fără abrogarea expresă a art.31 (devenit art.33) din Legea nr.50/1996, dreptul magistraților la acest spor nu a fost clar definit, consolidat, din contră, datorită legislației contradictorii, a planat ambiguitatea.
S-a mai reținut că prin art.1 pct. 1 din Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996, nu și pentru abrogarea unor norme juridice. Potrivit dispozițiilor art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie elemente legislative distincte, adică trebuie menționate expres.
Prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dreptul subiectiv asupra sporului de vechime s-a conturat în mod clar, s-a consolidat, a devenit actual, astfel că dreptul la acțiune s-a născut la această dată, care coincide cu data nașterii dreptului subiectiv, nefiind prescris.
Reclamantul își desfășoară activitatea la Tribunalul Sălaj, în sensul Legii nr.303/2004, republicată, care prevede că "stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții -".
În art. 74 alin.(1) și (2), același act normativ mai prevede că "pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la oremunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege" iar "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Astfel, în primul rând a fost de reținut că urmând principiul dreptului câștigat, sporul de vechime în muncă, prevăzut de toată legislația existentă în domeniu încă dinainte de anul 1990 (Legea nr.1/1970; Legea nr.10/1972 - Codul muncii ) a fost menținut ca atare și în favoarea magistraților, prin toate actele normative care s-au succedat în materie de salarizare (L nr.140/1990; Legea nr.14/1990; Legea nr.52/1991) relevantă pentru cazul în speță fiind însă Legea nr.50/1996 privind salarizarea persoanelor din organele autorității judecătorești, care a rămas parțial în vigoare, până la data de 03 februarie 2007, când a fost abrogată expres prin G nr.8/2007.
În al doilea rând nu trebuia scăpat din vedere faptul că prin acest ultim act normativ, în articolul 5, fost prevăzut în mod expres pentru magistrați un spor de stabilitate în magistratură, pe lângă sporul de vechime în muncă, comun tuturor categoriilor de angajați din organele autorității judecătorești, prevăzut în art.31, Cap.V - Dispoziții comune.
Legea nr. 50/1996 a fost în continuare modificată prin nr.OG9/1997 și G nr.56/1997, acte normative care au prevăzut și alte raporturi în favoarea magistraților, cum ar fi: spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, spor de ședință de 2%, spor pentru diferite activități extra-judiciare de 10% (carte funciară, registrul comerțului, administrare dosar de lichidare judiciară, comisia pentru controlul averilor).
Prin urmare, au fost abrogate implicit toate celelalte sporuri prevăzute în mod expres în favoarea magistraților până la data adoptării nr.OG83/2000, prin modificările anterioare, fiind păstrate drepturile acordate în calitate de angajat însă în ce privește sporul de vechime, reglementat prin art.33 din Legea nr.50/1996 rep. în Cap.V - Dispoziții comune - în favoarea întregului personal din organele autorității judecătorești, în mod cu totul inexplicabil s-a introdus un nou alin.(3) care prevede că "alin (1) și (2) nu se aplică magistraților", această categorie de personal fiind astfel exclusă din categoria angajaților din organele autorității judecătorești.
În sfârșit, prin nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților (aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.347/2003), s-a intervenit din nou în sistemul de salarizare a magistraților, în sensul că potrivit art.50 alin.(2) "se abrogă art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizare și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996 - cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Prin urmarea fost înlăturat principiul "indemnizației brute lunare, ca unică formă de salarizare" și totodată au fost abrogate și toate celelalte texte de lege privind salarizarea magistraților din Legea nr.50/1996, cu modificările ulterioare, fără nici o distincțieceea ce, într-o abordare logică, înseamnă că a fost înlăturată inclusiv interdicția privind acordarea sporului de vechime în muncă pentru magistrați, atâta vreme cât disp.art.33 alin(3) nu au fost exceptate în mod expres de la abrogare și nici nu au fost preluate de noul act normativ.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța o găsește întemeiată, urmând a proceda la admiterea sa.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Plata diferențelor de drepturi salariale se poate realiza numai după deschiderea de credite și după alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor. În consecință, excepția invocată a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice ca inadmisibilă.
În motivare s-a arătat că în mod greșit s-a respins excepțiea lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice în cauza ce face obiectul dosarului de față.
S-a învederat că din dispozițiile art. 4 și 15 din Legea 500/2002, respectiv art. 2 și 3 din OG 22/2002 rezultă fără echivoc faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerului Public și nicidecum din cel al Ministerului Economiei și Finanțelor.
Ministerul Public ca ordonator principal de credite, este singura parte obligată în raport juridic dedus judecății și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiunea din prezentul dosar, motiv pentru care cererea sa de chemare în garanție este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei s-a învederat că acțiunea este nefondată.
Împotriva aceleiași hotărâri a mai declarat recurs și pârâtul Tribunalul Sălaj, solicitând admiterea acestuia și respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că acțiunea prin care reclamantul a solicitat în anul 2008 drepturi salariale aferente perioadei 01.09.2000-15.11.2003 nu este prescrisă și a respins ca netemeinică această excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Decizia nr. XXXVI/07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe care reclamantul își întemeiază acțiunea relevă faptul că dreptul la plata sporului de vechime a existat atât conform legislației dinainte de anul 2. și nu a fost abrogat nici prin legislația de după acest an de referință.
Prin urmare, în situația în care, din diverse motive. Acest drept nu a fost plătit reclamantului, acesta trebuia să și-l valorifice în termenul general de prescripție prevăzut atât de Codul Muncii cât și de Decretul nr.167/1958.
Față de cele de mai sus consideră întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință respingerea acțiunii ca prescrisă.
Prin recursul declarat de Curtea de Apel Clujs -a solicitat admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat că prin hotărârea recurată au fost acordate reclamantului drepturi de natură salarială aferente unei perioade de timp cuprinse între anii 2000-2003. or, raportat la data înregistrării acțiunii - anul 2008 - este evident că prescripția dreptului la acțiune al reclamantului a fost deja împlinit.
Decizia menționată de instanța de fond în motivarea respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune nu este o cauză de întrerupere a cursului acestei prescripții. Decizia ÎCCJ dată în recursul în interesul legii, nu poate adăuga la lege, anume la prevederile legale referitoare la prescripție. "Conturarea" și "consolidarea" drepturilor reclamantului - la care face referire sentința atacată nu poate viza, eventual, decât drepturi existente, și neafectate de prescripția dreptului la acțiune. Chiar dacă prin Decizia ÎCCJ nr. XXXVI/7 mai 2007 dreptul subiectiv asupra sporului de vechime s-ar fi conturat sau consolidat, nu se poate argumenta că o asemenea consolidare să vizeze și drepturi deja prescrise.
Ministerul Justiției a declarat recurs la data de 26.03.2008, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, constatând că dreptul la acțiune în sens material este prescris.
În motivare pârâtul arată că, sentința primei instanțe este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune în sens material, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
În acest sens, învederează faptul că, prin Decizia nr. XXXVI/ 07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a impus autorităților care nu au acordat judecătorilor, procurorilor și celorlalți magistrați sporul de vechime în muncă, obligarea la plata acestor drepturi în mod actualizat, însă nu ca despăgubiri echivalente acestui spor, ci cu titlu de drepturi salariale.
Întrucât potrivit art.329 alin.3 din pr.civ. "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instanța de fond ar fi trebuit să ia în considerare ceea ce a reținut ÎCCJ și să analizeze problema prescripției dreptului material la acțiune în baza dispozițiilor art.12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care "În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
Având în vedere faptul că ÎCCJ a reținut acordarea drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă, fiind vorba așadar de prestații periodice cu caracter succesiv, pretențiile intimatului ar fi trebuit examinate și admise numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii.
Prin urmare, solicită să se observe că, în speță, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului de 3 ani aplicabil în materia conflictelor de muncă, reglementat de art.283 alin.1 lit.c din pr.civ.
Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, apreciază că instanța în mod greșit a reținut că dreptul material la acțiune s-a născut de la data publicării Deciziei nr. XXXVI din 07.05.2007.
În acest sens precizează că decizia pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii nu are relevanță în ceea ce privește curgerea termenului de prescripție, ci prin intermediul acesteia să dă dezlegarea unor probleme de drept controversate, cu caracter obligatoriu pentru instanțe de la data pronunțării, în vederea asigurării unei practici judiciare unitare. În nici un caz nu se poate afirma că printr-o decizie dată în soluționarea recursului în interesul legii se dă naștere unor drepturi subiective ori se creează obligații în sarcina altora.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel apreciază că recursurile sunt întemeiate, urmând să le admită pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice se reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios atât excepția lipsei calității procesuale pasive, cât și inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile în care așa cum s-a precizat anterior pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat doar la alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor solicitate de reclamantă.
Al doilea motiv de recurs invocat de Ministerul Finanțelor Publice referitor la respingerea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune este similar cu motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Sălaj urmând a fi analizate împreună.
Decizia nr.XXXVI/07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii referitor la acordarea sporului de vechime a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de Decretul nr.167/1958. Nici în dispozitivul hotărârii și nici în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate naște dreptul la acțiune decât dacă are în sine acest obiect și, de asemenea, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr.167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
CEDO a statuat în mod constant că efectivitatea dreptului de acces la un tribunal impune ca exercițiul lui să nu fie afectat de existența unor impedimente de drept, care ar fi de natură să pună în discuție însăși substanța sa. În mod evident însă valorificarea unei creanțe este protejată de dispozițiile invocate de recurentă, însă nu în mod absolut și protejândsine diepasivitatea creditorilor, trebuind să fie respectate dispozițiilor speciale cuprinse în legea națională, respectiv Decretul 167/1958, care reglementează atât începutul prescripției extinctive, cât și cauzele de suspendare ale acesteia. Mai mult, reclamantul putea să-și exercite dreptul la acțiune în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, iar jurisprudența CEDO invocată nu este aplicabilă în cauză, deoarece regimul legal al prescripției extinctive nu s-a modificat succesiv în perioada pentru care reclamantul solicită drepturile salariale.
Drept urmare, independent de previzibilitatea și predictibilitatea dispozițiilor interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiției, Curtea apreciază că dreptul la acțiune pentru plata sporului de vechime pentru perioada 01.09.2000- 15.11.2003 nu s-a născut la pronunțarea deciziei în interesul legii. Și, reținând că acțiunea a fost înregistrată după împlinirea termenului de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune (respectiv data la care trebuiau să fie achitate în fiecare lună sporul de vechime, plata salariului fiind o prestație periodică), în temeiul art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă în mod greșit de către instanța de fond, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind întemeiat.
Pentru aceste considerente, se vor dmite recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor prin S, Curții de Apel Cluj și Tribunalul Sălaj împotriva sentinței civile nr. 351 din 18.02.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțate în dosar nr-, care va fi modificată, în sensul că se va respinge ca prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu Tribunalul Sălaj, Curții de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor prin S, Curții de Apel Cluj și Tribunalul Sălaj împotriva sentinței civile nr. 351 din 18.02.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțate în dosar nr-, pe care o modifică, în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu Tribunalul Sălaj, Curții de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./Dact.
7 ex./04.12.2009
Jud.fond: și
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
