Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 242/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 242/R-CM

Ședința publică din 18 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu

Judecător - -

Judecător - -

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta COMUNA, împotriva sentintei civile nr.859/CM din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii de reprezentare juridică emisă de Colegiul consilierilor juridici D, lipsind intimatul-reclamant și intimata-pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se comunică reprezentantului recurentului-pârât, copie de pe întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant și depusă la dosar la 25 februarie 2008.

Curtea constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recV. constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței criticate în sensul ca Primăria să vireze Școlii fondurile necesare efectuării plăților, însă aceasta să fie făcută din cheltuielile de personal ale învățământului.

CURTEA

Constată că rin p. acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul tribunalului Argeș, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, în numele și pentru reclamanta - membră de sindicat -, în contradictoriu cu pârâtele Școala și Comuna, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata unui spor pentru condiții vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază pentru personalul care, în realizarea sarcinilor de serviciu, lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru, atât de la data pronunțării sentinței cât și pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective.

În motivarea acțiunii s-a arătat că salarizarea personalului din învățământ este reglementată în principal de prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte acte care reglementează salarizarea personalului bugetar.

În acest sens au fost invocate dispozițiile art.48-50 din actul normativ menționat, în raport de care personalul didactic beneficiază de drepturile prevăzute în Legea nr.128/1997 precum și de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Sporul de 15% pentru condiții vătămătoare, solicitat de reclamante în prezenta acțiune, este reglementat de nr.HG281/1993, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art.1 din nr.HG281/1993 salarizarea personalului din unitățile bugetare se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate: unități de învățământ, unități de cercetare.

În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, art.8 lit. a prevede posibilitatea acordării unui spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

S-au mai invocat dispozițiile art.43 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ în care se prevede că, "pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau alte asemenea, salariații primesc sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite".

De asemenea, art.35 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului A prevede acest drept pentru condiții grele de muncă prin acordarea unui spor de 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

S-a mai arătat că în sistemul de învățământ există o serie de funcții a căror exercitare presupune utilizarea efectivă în procesul muncii, cel puțin 50% din timpul normal de lucru, a computerului, respectiv: informatician, profesor de informatică, inginer de sistem, laborant pentru informatică, analist-programator, analist-programator ajutor, operator control date, secretar, administrator financiar (de patrimoniu), bibliotecar (cu fond de carte informatizat), alte categorii de personal.

Ulterior acțiunea a fost precizată în sensul că s-a solicitat de către reclamant ca drepturile bănești să le fie acordate membrilor de sindicat pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, până la data pronunțării sentinței, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

La data de 09.10.2007 pârâta Comuna a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr.859/CM/12.12.2007 a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta Școala să plătească reclamantei drepturi salariale reprezentând sporul de 15% din salariul de bază pentru munca în condiții vătămătoare începând cu data de 09.07.2004 până la data de 12.12.2007, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. A fost obligată pârâta Comuna să vireze celeilalte pârâte fondurile necesare efectuării plăților.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta desfășoară activitate în funcția de secretar la Școala.

Potrivit adeverinței eliberată de angajator și depusă la dosar, reclamanta, în realizarea sarcinilor de serviciu, lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru.

Locurile de muncă existente la Școala au fost expertizate de Autoritatea de Sănătate Publică A, sens în care a fost întocmit buletinul de determinare nr.193/01.11.2007, de către Dr., medic primar medicina muncii la

Concluziile reținute în buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă la Școala sunt în sensul că la serviciul secretariat din cadrul unității există calculatoare, imprimante pentru fiecare post de lucru, iar salariații din cadrul acestor servicii, care lucrează în activitate continuă la calculatoare în fața monitoarelor prezintă o serie de acuze medicale printre care: oboseala vizuală și generală, cefalee, lăcrimare, ceea ce denotă o suprasolicitare a aparatului vizual și a atenției.

Personalul care lucrează la aceste aparate tip calculatoare prevăzute cu monitoare și imprimante este supus unui cumul de noxe. Așa cum rezultă și din fișele de post aflate la dosar reclamantele aveau ca obligație în exercitarea sarcinilor de serviciu utilizarea produselor software din dotarea unității, întocmind toate situațiile necesare procesului instructiv-educativ și activităților de secretariat și laborant.

Deși sporul solicitat de reclamante nu este prevăzut expres de Legea nr.128/1997, acesta este reglementat prin nr.HG281/1993, pentru salarizarea personalului din unitățile bugetare, precum și în Contractele Colective de Muncă la Nivel de de Învățământ, respectiv la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului

Pentru aceste considerente și în raport de dispozițiile art.70-72 din Legea nr.168/1999 acțiunea a fost apreciată ca întemeiată și, în temeiul art.269 codul munciia fost obligată pârâta Școala să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând spor de 15% din salariul de bază pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 09.07.2004 până la 12.12.2007, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de indicele de inflație față de dispozițiile art.161 alin.4 codul muncii.

Având în vedere prevederile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată prin Legea nr.286/2006 coroborate cu prevederile nr.OG17/2006, în calitate de ordonator secundar de credite, a fost obligată pârâta Comuna să vireze celeilalte pârâte fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.

În termen legal sentința a fost recurată de pârâta comuna, care a adus următoarele critici:

1. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitivul hotărârii că sumele ce vor fi virate de comuna vor fi suportate din cheltuielile de personal repartizate de către DGFP A acestei comune, sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, ce sunt repartizate anual atât prin legea bugetului de stat, cât și prin legea finanțelor publice locale. În acest sens sunt dispozițiile Legii nr.128/1997 cât și cele ale nr.HG281/1993.

2. În mod nelegal recurenta pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea constată următoarele:

Primul motiv de recurs este nefondat.

Prin sentința recurată pârâta comuna a fost obligată să vireze pârâtei Școala sumele necesare plății drepturilor salariale. Este evident că la executarea acestei obligații recurenta - pârâtă va respecta dispozițiile Legii nr.128/1997 privind statul personalului didactic precum și prevederile nr.HG281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare, acte normative potrivit cărora aceste sume sunt suportate din cheltuielile de personal repartizate unității administrativ teritoriale de către Direcția Generală a Finanțelor Publice, sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor.

Faptul că dispozitivul sentinței recurate nu cuprinde în mod expres această mențiune nu poate atrage nulitatea respectivei hotărâri, urmând ca executarea sentinței să se facă potrivit celor arătate mai sus.

Al doilea motiv de recurs este nefondat.

Potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată și, întrucât acțiunea a fost admisă și față de recurenta - pârâtă comuna, care a fost obligată să vireze sumele necesare plății drepturilor salariale, în mod corect prima instanță a obligat-o și la plata cheltuielilor de judecată.

Față de aceste considerente, în temeiul art.291 codul muncii și art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta COMUNA, împotriva sentintei civile nr.859/CM/12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red.

TC/2 ex.

19.03.2008

jud fond.

Președinte:Nicoleta Simona Păștin
Judecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 242/2008. Curtea de Apel Pitesti