Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2429/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2429/R/2008

Ședința publică din data de 12 decembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel

- -

GREFIER:

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 556/F/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI B-, COLEGIUL NAȚIONAL " " B, CONSILIUL LOCAL și PRIMARUL MUNICIPIULUI B - INSTITUȚIA PRIMARULUI B, având ca obiect calcul drepturi salariale.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 10 decembrie 2008 cărei încheiere face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA:

Deliberând constată următoarele.

Prin sentința civilă nr. 556/F din data de 09 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean B N, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Colegiul Național " " B, Consiliul Local B și Primarul B - Instituția Primarului și în contradictoriu cu Inspectoratul Școlar Județean B N și în consecință, a fost obligat pârâtul Colegiul Național B să plătească reclamantei suma brută egală cu un salariu de bază avut la data pensionării, cu titlu de indemnizație pentru pensionare, a fost obligați pârâții Consiliul Local B și Primarul municipiului B să aloce fondurile necesare efectuării plății.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, cererea reclamantei este întemeiată în parte, astfel că a fost admisă ca atare, cu consecința obligării pârâtului Colegiul Național " " B la plata indemnizației de pensionare echivalentă cu un salariu de bază brut avut la data pensionării, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, pentru următoarele considerente.

Reclamanta a fost cadru didactic de predare, încadrată pe post de profesor la Colegiul Național " " B și începând cu data de 1 iulie 2008 este pensionată pentru limită de vârstă, conform Deciziei nr. -/18.07.2008 (4 dosar fond).

La data pensionării, reclamanta nu a beneficiat de indemnizația care i se cuvenea, în conformitate cu dispozițiile art. 37 lit. e din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ, fapt recunoscut de pârâtă, așa cum rezultă din adeverința de la 9 dosar fond eliberată de unitatea școlară, un contract colectiv de muncă la nivelul județului B-N nefiind înregistrat, acesta fiind în curs de negociere.

Tribunalul a reținut că art. 40 alin. 2 litera c din Codul Muncii stipulează că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă iar dispozițiile art. 37 litera e din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură -învățământ prevăd că salariații care se pensionează la vârsta standard primesc o indemnizație de cel puțin un salariu de bază .

Este adevărat faptul că articolul 50 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevede că salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării, însă prevederile unic la nivel de Învățământ sunt în vigoare de la data de 12 noiembrie 2007(data înregistrării acestuia la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse).

Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul Muncii și art. 11 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul și pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național iar potrivit art. 247 din Codul Muncii în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de - Învățământ astfel că reclamanta este îndreptățită să primească echivalentul unui salariu de bază, cu titlu de indemnizație de pensionare pentru limită de vârstă.

Cum pârâta nu a achitat reclamantei această indemnizație, în baza dispozițiilor art. 269 alin. 1 și dispozițiilor art. 283 (l) lit. c Codul Muncii, cererea a fost admisă în parte și drept consecință, tribunalul a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei, suma brută reprezentând echivalentul unui salariu de bază avut la data pensionării, cu titlu de indemnizație de pensionare.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG32/2001, art. 167 din Legea 84/1995 R și art. 68 alin. 1 lit."c", alin. 4 lit."a" din Legea 215/2001, modificată și completată, consiliul local aprobă, la propunerea primarului bugetul local, primarul fiind ordonator principal de credite, astfel că, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ se asigură din bugetul consiliului local cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat, astfel că a fost obligat Consiliul local B și Primarul B - instituția primarului - să asigure fondurile bănești necesare în vederea achitării drepturilor salariale mai sus arătate.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta în termenul legal, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate admițând integral acțiunea așa cum a fost formulată în fața instanței de fond în sensul obligării Colegiul Național la plata sumei brută egală cu două salarii de bază avute la data pensionării cu titlu de indemnizație de pensionare, iar pârâții Consiliul Local și Primarul municipiului B să fie obligat să aloce fondurile necesare plății respectivei sume.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a arătat că în mod greșit prima instanță a dat prioritate contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, nerespectând astfel dispozițiile art. 40 alin. (2) lit. c) și 241 alin. (1) din Codul Muncii, art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 8 alin. (2) din Legea 130/1996.

S-a mai precizat că în esență nu există contradicție între dispozițiile celor două contracte colective de muncă întrucât la nivel de ramură se acordă cel puțin un salariu, iar la nivel național două salarii.

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului BNa solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 556/

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:

Conform art. 238 alin. (1) din Codul Muncii " ontractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior". Dispoziții imperative similare sunt și în art. 8 alin. (2) din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.

Drept urmare, chiar dacă conform art. 241 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii "clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel", în condițiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ conține drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, în mod evident se aplică acest ultim contract.

De altfel, nici nu există contradicție între clauzele referitoare la cuantumul indemnizației de pensionare din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ (în vigoare începând cu data de 12.11.2007) și Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în condițiile în care în primul contract (art. 37 lit.e) se prevede acordarea cu titlu de indemnizație cel puțin un salariu de bază, iar în al doilea (art.50) cel puțin două salarii.

Pentru aceste considerente se apreciază că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale menționate anterior, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 556/F din 9 octombrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, care va fi modificată în parte în sensul că se va obliga pârâtul COLEGIUL NAȚIONAL " " B să plătească reclamantei suma brută egală cu două salarii de bază avute la data pensionării, cu titlu de indemnizație pentru pensionare, așa cum prevede Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 556/F din 9 octombrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că:

Obligă pârâtul COLEGIUL NAȚIONAL " " B să plătească reclamantei suma brută egală cu două salarii de bază avute la data pensionării, cu titlu de indemnizație pentru pensionare.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12.12.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

RED.

DACT.

3 EX/06.01.2009.

JUD. FOND:,.

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2429/2008. Curtea de Apel Cluj