Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 244/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 244/R/2009
Ședința publică din data de 10 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL APĂRĂRII și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 492 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr-, privind și pe reclamanții intimați, și precum și pe pârâta intimată DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin Încheierea nr. 7972 din 11 decembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererile de abținere de la judecata cauzei formulate de toți judecătorii Curții de Apel Cluj, dosarul fiind restituit acestei instanțe.
Având în vedere că pârâții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 492 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr-, s-au respins excepțiile necompetenței materiale și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Apărării.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanții, și, împotriva pârâților Ministerul Apărării B, Direcția Instanțelor Militare B, Și Ministerul Economiei și Finanțelor B, și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Apărării și Direcția Instanțelor Militare la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 13.12.2007 și până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
A fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că instanța specializată în litigii de muncă este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun, așa încât instanța a respins excepția necompetenței materiale invocată.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
De asemenea, instanța a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Apărării întrucât potrivit prevederilor art. 138, alin. 3 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, drepturile materiale și bănești ale personalului instanțelor și parchetelor militare se asigură de către Ministerul Apărării.
În acest sens, sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art. 295 alin.1 din Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr. 500/2002, a G nr. 208/2005 și a G nr. 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din G nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Având în vedere aspectele reținute instanța a respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Apărării.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară.
Instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria magistraților în cadrul Tribunalului Militar Cluj, unitate bugetară, finanțată de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate și de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții au invocat elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. În acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
În legătură cu cererea de chemare în judecată, precum și cu cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța le-a găsit întemeiate, procedând la admiterea lor.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007. Având în vedere aceste prevederi legale instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a inadmisibilității acțiunii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării.
La termenul de judecată din 3.06.2008 Curtea de Apel Cluja dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării cererii de abținere formulată de toți judecătorii acestei instanțe.
Prin încheierea nr. 7972/11.12.2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins cererea de abținere de la soluționarea dosarului, reținându-se în esență că, potrivit art.II alin.3 din OUG nr.75/2008, competența soluționării prezentului recurs nu mai revine Curții de Apel Cluj, de aceea în privința judecătorilor acestei instanțe, disp. art.27 pct.1 Cod proc.civ. nu mai sunt incidente.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj la 22.01.2001, fixându-se termen de judecată pentru data de 10.02.2009.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 104/20.01.2009 s- admis excepția de neconstituționalitate și s- constatat că disp. art. I și II din OUG nr.75/2008 sunt neconstituționale.
Față de caracterul obligatoriu al acestei decizii, competența soluționării recursului a revenit Curții de Apel Cluj.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s- solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele:
Pe de o parte, potrivit art.36 din OUG 27/2006, personalul salarizat potrivit prezentului act normativ nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării la organele de conducere ale, care soluționează contestațiile în termen de cel mult 30 de zile, iar împotriva hotărârilor acestor organe se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios Administrativ și Fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, după caz, la Curtea de Apel București.
În același sens sunt și disp. art.30 din OG 10/2007.
În temeiul acestor dispoziții recurentul invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întemeiată pe disp. art.17 alin.1, 18 din Legea nr. 500/2002.
Chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare anuale, legilor de rectificare bugetară, de a probare a contului general de execuție bugetară, nu poate fi ținut garant pentru plata unor sume de bani reprezentând drepturi bănești pentru salariații unui alt minister, care are calitatea de ordonator principal de credite, acesta având posibilitatea cuprinderii în bugetul propriu sau în proiectul de rectificare bugetară sumele necesare efectuării plății către reclamanți.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării întemeiat pe disp. art. 304 pct.3, 4 și 9 și art.3041Cod proc.civ. se solicită casarea hotărârii, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele:
Potrivit disp. OUG 27/2006, competența soluționării prezentului litigiu nu revine instanței specializate în dreptul muncii, ci Curții de Apel București, Secția contencios administrativ, în baza art.1 alin.2, art.36 din OUG 27/2006.
Instanța de fond depășit atribuțiile puterii judecătorești, procedând la stabilirea și acordarea unor drepturi, respectiv unor despăgubiri egale cu indexările salariale acordate în anul 2007 pentru alte categorii profesionale decât cea din care fac parte reclamanții, contrar deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională prin care s-a stabilit că instituirea unor drepturi salariale, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare, reprezintă o problemă de legiferare.
În ce privește motivul întemeiat pe disp. art.304 pct.9 Cod proc.civ. s- invocat faptul că recurentul a respectat dispozițiile legale din OG nr.10/2007.
S-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive recurentului, pe considerentul că OG 10/2007 fost emis de Guvern, iar dispozițiile acestuia, de strictă interpretare și aplicare au fost întocmai respectate, recurenta nefiind culpabilă pentru neacordarea unor indexări salariale reclamanților pentru anul 2007.
Pe fond, s- solicitat respingerea acțiunii, arătându-se că în anul 2007 Guvernul a emis mai multe ordonanțe, stabilind indexări salariale pentru anumite categorii de personal bugetar.
Aceste prevederi au asigurat un tratament juridic diferențiat pentru categorii socio-profesionale diferite, fără încălca principiul egalității în fața legii.
Susținerile conform cărora prin aceste acte normative reclamanții au fost discriminați, în raport cu categoriile profesionale cărora li s-au acordat aceste indexări nu sunt fondate, deoarece legiuitorul are deplină autoritate să stabilească modalitățile și condițiile în care acordă creșteri salariale pentru categoriile de salariați bugetari.
Dispozițiile OG nr. 137/2000 nu sunt aplicabile, acordarea unor majorări salariale doar personalului contractual sau funcționarilor publici, nu constituie un criteriu discriminatoriu.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge ca nefondate recursurile, pentru următoarele considerente:
În ce privește motivul comun invocat de ambii pârâți vizând necompetența materială a instanței specializate în dreptul muncii, în raport de disp. art. 1 alin.2, art.36 din OUG nr.27/2006, acesta nu este fondat.
Este adevărat că, în conformitate cu dispozițiile menționate, personalul salarizat potrivit acestei ordonanțe de urgență, nemulțumit de modul de stabilire drepturilor salariale, poate face contestație, care se soluționează de către instituțiile expres prevăzute -, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ale DNA, ori Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Aceasta, în situația în care, nemulțumirea vizează modul de stabilire a drepturilor salariale, astfel cum acestea sunt prevăzute de OUG nr.27/2006.
Pretenția reclamanților vizează însă un drept salarial care în mod discriminatoriu față de alte categorii de salariați, acestora nu li s-a acordat și anume, indexările salariale de 5%, 2% și 11% acordate în cursul anului 2007, tuturor demnitarilor aleși sau numiți, judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorului General al României și adjuncților săi, judecătorilor Curții Constituționale, tuturor funcționarilor publici, tuturor salariaților contractuali, întregului personal auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor din România.
Prin urmare, dreptul ce face obiectul litigiului excede sintagmei "modul de stabilire a drepturilor salariale în temeiul OUG nr.27/2006", instanțele de dreptul muncii fiind legal investite, iar motivul de recurs fiind nefondat.
Susținerile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Apărării Naționale în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Apărării Naționale, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002, respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), ceea ce îi conferă legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză.
Recurentul asigură cheltuielile privind despăgubirile stabilite ca fiind datorate în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului pe baza hotărârilor judecătorești.
Obiectul litigiului constituindu-l sume datorate pe ani calendaristici și bugetari finalizați, respectiv pe anul 2007, este evident că Ministerul Apărării Naționale, în calitate de ordonator de credite, nu putea să includă în bugetul de cheltuieli pe anul 2008 (în condițiile în care hotărârea primei instanțe s- pronunțat la 20.03.2008), sume datorate pe ani bugetari încheiați, fără chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Proiectul de buget pe un an include cheltuielile previzibile și determinabile pe care ordonatorul de credite le poate anticipa, or, pentru include în bugetul pe anul 2008 sume aferente anului 2007, care la momentul respectiv nu puteau fi anticipate, este evident că se impunea chemarea în judecată a recurentului, în baza art.26 din Legea nr. 379/2005.
Pentru considerentele arătate, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin 3 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
În ce privește recursul pârâtului Ministerul Apărării Naționale, întemeiat pe disp. art. 304 pct.4 și 9 Cod proc.civ. apare ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța investită cu soluționarea acțiunii reclamanților, întemeiată pe argumente de discriminare, nu este culpabilă de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Chiar dacă prin mai multe decizii Curtea Constituțională statuat că instituirea unor drepturi salariale altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, reprezintă o problemă de legiferare, în prezenta speță, curtea apreciază că prevalează disp. art.2 pct.1, art.7, art.23, art.29 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Protocolul nr.12 al Convenției, art.4 din Carta Socială Europeană revizuită și art.16 alin.1 și 2, art.20, art.41 și art.53 din Constituție.
acestor acte internaționale în conformitate cu dispozițiile constituționale rezidă din împrejurarea că această discriminare este atât de evidentă în ceea ce îi privește pe reclamanți, încât nu se poate susține că acordarea drepturilor pretinse prin acțiune constituie o legiferare făcută de instanță.
Acordarea majorărilor salariale la începutul anului 2007 s- făcut pentru toți demnitarii aleși sau numiți, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi, judecătorii Curții Constituționale, toți funcționarii publici, toți salariații contractuali, întregul personal auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor din România.
Din această enumerare reiese că, mai multe categorii profesionale cu atribuții identice reclamanților au beneficiat de majorările salariale pretinse, singurii excluși fiind magistrații - judecători și procurori - de la judecătorii, tribunale (civile și militare) și curți de apel și parchete de pe lângă acestea.
Pentru aceste considerente, motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 3 vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești apare ca nefondat.
Pentru aceleași considerente, referitoare la evidenta discriminare a reclamanților în raport de celelalte categorii profesionale cărora în cursul anului 2007 li s-au acordat majorările salariale de 2, 5 și 11% și motivul întemeiat pe art.304 pct.9 respectiv, referirile vizând fondul cauzei urmează a fi respinse ca nefondate.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului este nefondată, întrucât, așa cum corect a reținut prima instanță, potrivit prev. art.138 alin.3 din Legea nr. 304/2004, drepturile bănești ale personalului instanțelor și parchetelor militare se asigură de către Ministerul Apărării.
Pentru considerentele arătate, văzând și disp. art.312 alin.1 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții MINISTERUL APĂRĂRII și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 492 din 20 martie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact. GC
2 ex/5.03.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Marta Carmen
