Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2520/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2520/R/2009
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M împotriva sentinței civile nr. 740 din 10 iulie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțate în dosar nr-, privind și pe intimații, ( ), CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect calcul drepturi salariale-spor de risc.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs depuse la dosar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 740 din 10.07.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțate în dosar nr-, s-a admis cererea formulată de către reclamanții, (), în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLIC și în consecință au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de bază brută lunară, pentru viitor și în continuare.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Tg. Dreptul lor de natură salarială reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost recunoscut prin Sentința civilă nr. 1254/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, pentru trecut, respectiv pentru perioada 2004 - la zi.
Tribunalul a reținut că, art. 47 din legea 50/1996 nu a fost abrogat de art. 50 alin. 2 nr.OUG 177/2002, deoarece nu este cuprins în capitolele din lege referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților, ci face parte din capitolul " dispoziții comune" și nici nu constituie o dispoziție contrară celor cuprinse în nr.OUG 177/2002, fiind un drept complementar și nu unul contrar celor prevăzute în această nr.OUG 177/2002.
Nici prin nr.OUG 27/2006 nu a fost abrogat art. 47 din Legea 50/1996, această ordonanță abrogând expres doar nr.OUG 177/2002 ( prin art. 4 lit. "a"), nu și dispozițiile din Legea nr. 50/1996 în vigoare la acea dată, printre care și art. 47. Cum dreptul reglementat de art. 47 din Legea 50/1996 nu constituie o dispoziție contrară față de nr.OUG 27/2006 ( fiind complementară ) nu a fost abrogat nici art. 4 lit."f" din nr.OUG 27/2006.
Dimpotrivă, prin art. 32 din nr.OUG 27/2006, se prevede că judecătorii beneficiază și de drepturile stabilite în mod expres pentru aceștia prin alte acte normative speciale.
Concluzionând, tribunalul a reținut că și după intrarea în vigoare a nr.OUG 27/2006 continuă să fie în ființă dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 al Legii 50/1996.
Este adevărat că OG nr. 8/2007 abrogă Legea nr. 50/1996 în întregime, însă prin această ordonanță simplă nu se putea produce o abrogare a unei legi organice, astfel că reclamanții beneficiază și în prezent de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prin indemnizația de încadrare brută lunară ( noțiunea de salariu de bază " din art. 47, fiind înlocuită de indemnizația de încadrare brută lunară, prin art. 44 din nr.OUG 177/2002).
În sensul celor anterior reținute de tribunal s-a pronunța ÎCCJ, care a fost chemată să realizeze interpretarea unitară a art. 47 din Legea nr. 50/1996, ca urmare a faptului că în practica judiciară s-au pronunțat soluții diferite cu privire la existență dreptului reglementat de art. 47 din legea nr. 50/1996, după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Astfel, în ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, având ca obiect soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din legea 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a pronunțat Decizia nr. 21, în sensul că a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, abrogată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 Cod procedură civilă, deciziile prin care s-a soluționat recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată în ceea ce privește dezlegarea problemelor de drept.
Sentința civilă nr. 1254/19.11.2007 a Tribunalului Maramureș a avut în vedere și a recunoscut reclamanților dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada solicitată de aceștia la acea dată ( 2004 - la zi), reclamanți promovând acțiunea anterior pronunțării deciziei în recursul în interesul legii.
Ținând cont de Decizia anterior evocată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de caracterul obligatoriu al acesteia referitoare la modul de dezlegare al problemei de drept, în vederea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii la nivel național, instanța, având în vedere și dispozițiile legale anterior menționate, a admis ca fiind întemeiată acțiunea formulată de către reclamanți și pe cale de consecință a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților (denumire actuală după măsurile de reorganizare în cadrul administrației publice centrale adoptate prin nr.OUG 221/2008) Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș să calculeze și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar, calculat la indemnizația brută lunară și pentru viitor, ( respectiv în continuare).
Față de cele anterior arătate, tribunalul a reținut că este nejustificat refuzul pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș de a plăti reclamanților sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din legea 50/1996, în procent de 50% calculate la indemnizația brută lunară, noțiunea de "salariu de bază " din art. 47 fiind înlocuită de " indemnizația de încadrare brută lunară", prin art. 44 din nr.OUG 177/2002, după intrarea în vigoare a nr.OUG 83/2000.
Sumele solicitate de reclamanți sunt drepturi bănești cu caracter salarial și sunt obligații ce trebuiau executate succesiv de către pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș, prin plata lor lunară și pentru viitor, de la data pronunțării prezentei hotărâri.
Întrucât, finanțarea instanțelor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de personal, se asigură potrivit art. 131 din Legea 304/2004 de la bugetul de stat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să aloce fondurile bănești necesare plății drepturilor anterior arătate, acesta având obligația legală în acest sens ținând cont de art. 19 din Legea nr. 500/2002 și de art. 3 din Hotărârea Guvernului României nr. 34/009 ce prevăd că acest pârât are atribuții atât în materia elaborării proiectului legii bugetului de stat cât și rectificării unor asemenea legi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare pârâtul arată că, în primul rând consideră că, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța a depășit limitele puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ. aspecte reținute de Curtea Constituțională în deciziile nr.818/2008 și 1325/2008, decizii prin care s-a constatat că dispozițiile OUG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față, prin care să se acorde drepturile salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Curtea Constituțională a constatat existența unii conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, a rezultat cu claritate că decizia nr.21/10.03.2008 a ÎCCJ, invocată de reclamanți și de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, nu a putut constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care s-a solicitat în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Totodată, consideră că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut la pct.9 al art.304 din pr.civ.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Din februarie 2007, intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007. Prin art.30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr.21/10.03.2008 a ÎCCJ a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art.I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Înalta Curtea constatat doar că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/20000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Împotriva aceleiași hotărâri a mai declarat recurs și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică întrucât art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art. I pct.42 din OG 83/2000, ordonanță care a fost aprobată de Parlament prin Legea 334/2001, astfel încât nu există nici un temei legal pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a mai învederat că în jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile, salariile și alte drepturi salariale nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea și diminuarea acestora, stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale țin de competența exclusivă a legiuitorului.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților se apreciază eferitor la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
Referitor la incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 se constată că în considerentele acestei decizii se reține că "sesizarea Curții pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către C, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă".
Așa cum corect reținut și instanța de fond, rin p. Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
În consecință, întrucât Decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 838 din 27.05.2009 această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată anterior.
Drept urmare, se apreciază că tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești nici prin raportare la eciziile Curții Constituționale, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă fiind astfel neîntemeiat.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii menționată anterior în data de 10.03.2008, după intrarea în vigoare a OG 8/2007 invocată de recurent. Drept urmare, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, Curtea apreciază că nu poate reține incidența unor dispoziții legale contrarii care existau la data pronunțării deciziei în interesul legii.
În consecință, întrucât instanța de fond a pronunțat hotărârea respectând interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile în cauză de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008, Curtea de Apel constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Referitor la recursul Ministerului Finanțelor Publice se reține că susținerile acestuia sunt contrare deciziei în interesul legii menționate anterior, motiv pentru care urmează să fie înlăturate, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva sentinței civile nr. 740 din 10.07.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./Dact./15 ex./15.12.2009
Jud.fond: și.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
