Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 255/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 255/R-CM
Ședința publică din 18 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL PRAHOVA, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, împotriva sentinței civile nr.956 din 19 noiembrie 2007, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BRAȘOV și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V împotriva aceleiași sentințe și a încheierii de ședință din 04 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în baza delegației de la dosar și intimatul-reclamant, lipsind recurenții-pârâți, ceilalți intimați-reclamanți, intimații-pârâți și intimatul-intervenient în nume propriu.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursurilor.
Intimatul-reclamant depune la dosar în copie, decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile unite și împuternicire de reprezentare din partea intimaților-reclamanți lipsă.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurentul-pârât-chemat în garanție, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă ca fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesual pasivă.
Având cuvântul asupra recursurilor formulate de pârâți, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al acestora.
Intimatul-reclamant având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Vâlcea, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral în ședință.
Referitor la recursul Ministerului Finanțelor Publice, susține că este nefondat, acesta având calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât el este cel care alocă fondurile necesare efectuării plăților.
Referitor la recursul promovat de Ministerul Justiției, arată că intimații-reclamanți care sunt judecători și procurori detașați la Consiliul Superior al Magistraturii, l-au desemnat ca mandatar, în conformitate cu dispozițiile art.114 alin.5 și 47 Cod procedură civilă, care reglementează coparticiparea procesuală, apreciind că investirea Tribunalului Vâlceas -a făcut procedural, la instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul mandatarul.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 septembrie 2007, reclamanții, C, C, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel București, Tribunalul București, TRIBUNALUL PRAHOVA, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul O l t, TRIBUNALUL BRAȘOV, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Direcția Națională Anticorupție, Curtea de Conturi a României, Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând obligarea acestor pârâți la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de vechime pentru perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți în perioada 1 noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2004, actualizate conform indicelui de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.
Reclamanții precizează că plata sumelor urmează a fi efectuată de următorii pârâți: Tribunalul București pentru reclamanții -, (perioada noiembrie-decembrie 2003), pentru reclamanta - perioada 1 noiembrie 2000 - 7 martie 2007, inclusiv de la Consiliul Superior al Magistraturii; Curtea de Apel București pentru reclamanții - și; Tribunalul București și Curtea de Apel București pentru reclamanții -, și; Tribunalul Giurgiu pentru reclamanta, Tribunalul Vâlcea pentru reclamantul; TRIBUNALUL PRAHOVA pentru reclamantul; Tribunalul Ialomița pentru reclamantele și; Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava pentru reclamantul; Tribunalul Olt și Tribunalul București pentru reclamanta; TRIBUNALUL BRAȘOV pentru reclamanta; Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție pentru reclamanții,; Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție pentru reclamanta; Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru reclamantul; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru reclamanta C; Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție pentru reclamanta; Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru reclamantul; Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru reclamanta; Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru reclamanta -; Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița pentru reclamantul; Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași pentru reclamantul; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru reclamanta C; Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru reclamantul și Curtea de Conturi a României pentru reclamantul -.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că dețin calitatea de judecători și procurori și pentru perioada 2004 - martie 2007 au beneficiat de primirea sporului ce constituie vechime în profesia de magistrați, însă au fost privați de plata drepturilor cuvenite pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2003.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.50/1996, magistrații au beneficiat, pe lângă alte drepturi salariale și de sporul de vechime în muncă, însă, prin nr.OG83/2000 sporul de vechime nu a mai fost acordat acestei categorii profesionale, ci doar personalului auxiliar de specialitate.
În acest sens, s-a creat un tratament diferențiat și prin Hotărârea nr.170/6 iulie 2006, Colegiul Național pentru Combaterea Discriminării, a constatat existența unui tratament discriminatoriu între categoriile profesionale aparținând aceluiași sistem în legătură cu acordarea sporului de vechime în muncă. Și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr.XXXVI din 7 mai 2007, pronunțată în dosarul nr.4/2007 a statuat că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000 se interpretează în sensul că magistrații și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă.
Referitor la prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune, reclamanții arată că aceasta a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult, prescripția s-a întrerupt prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, potrivit art.16 alin.1 din Decretul nr.169/1958.
Au fost invocate și alte acte de recunoaștere, constând în adrese înaintate de Ministerul Justiției către Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare plății, strategia de reformă a sistemului judiciar.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
La primul termen de judecată, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 1 noiembrie 2000-1 ianuarie 2003, actualizate cu indicele de inflație.
În dezvoltarea motivelor care au stat la baza formulării cererii de intervenție principală au fost reiterate considerentele care pot justifica admiterea acțiunii introductive.
Prin cererile de la filele 655-657, reclamanții, și și-au precizat acțiunea, în sensul indicării pârâților ce urmează să fie obligați la plata drepturilor salariale și a perioade de timp cuvenite. Astfel, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Tribunalul București la plata sumelor solicitate prin acțiunea introductivă pentru perioada 17.04.2001 - 1.01.2004, reclamantele, au solicitat obligarea pârâtului Tribunalul București pentru perioada 1.11.2000 - 1.01.2004, iar reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Olt pentru perioada 1.11.2000 - 1.10.2003 și a pârâtului Tribunalul București de la 1.11.2003 până la 1.01.2004.
Spre dovadă, reclamanții și terțul intervenient, au depus la dosarul cauzei o copie a carnetului de muncă al fiecărui reclamant și sentința civilă nr.817/12.04.2007 a Tribunalului Călărași, sentința civilă nr.397/22.02.2007 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor (79-81 dosar) a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamanților și a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție față de acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesual pasivă.
În susținerea întâmpinării, acest pârât arată că a fost depășit termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr.167/1958 și nu a fost întrerupt cursul prescripției, nefiind vorba de recunoașterea dreptului pretins. Mai mult, cererea de chemare în judecată a acestui pârât este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu și această persoană juridică nu există raporturi de muncă. În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a invocat, de asemenea, excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât și acordarea drepturilor salariale se supune termenului general de prescripție de 3 ani, conform dispozițiilor art.166 alin.1 din Codul Muncii. În cazul de față nu a avut loc nici o recunoaștere a dreptului a cărei acțiune s-a prescris, deoarece pârâții nu au avut intenția de a achita benevol drepturile bănești, constând în sporul de vechime solicitat și în consecință, nu a operat o întrerupere a termenului prescripției în sensul menționat prin Decretul nr.167/1958.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat cerere de chemare în garanție, în baza art.60 Cod procedură civilă, a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru ca în cazul în care se admite cererea reclamanților, acesta să fie obligat să asigure fondurile necesare privind plata drepturilor salariale solicitate.
În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că, deși chematul în garanție nu este plătitorul direct al drepturilor pretinse de reclamanți, totuși are atribuții potrivit art.19 lit.b al Legii nr.500/2002 de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat întâmpinare (702-706) prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca prescrisă, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, motivat de faptul că, potrivit art.36 alin.2 din nr.OUG27/2006, competența soluționării cererilor de acest gen revine Curții de Apel București.
Același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților, să se dispună prin aceeași hotărâre ca acest chemat în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâtul TRIBUNALUL PRAHOVA, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a solicitat respingerea ca prescrisă a acțiunii formulată de reclamanți privind plata sporului pentru vechimea în muncă. De asemenea, a invocat excepția autorității de lucru judecat față de pretențiile reclamantului privind plata sporului de vechime pentru perioada noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2004, față de sentința civilă nr.1596/15.12.2006 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.
În cauză a fost depusă întâmpinare și de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta, ca nefondată, pentru perioada 3.02.2007 - 12.03.2007.
În motivarea întâmpinării, acest pârât a arătat că are calitate procesuală pasivă numai în raport cu reclamanta, care a solicitat plata sporului de vechime în muncă pentru intervalul 2000-2007, perioadă cât a fost detașată în cadrul acestei instituții (1.06.2006 - 1.11.2007). Întrucât între data intrării în vigoare a Ordonanței prin care s-a abrogat în totalitate Legea nr.50/1996 - 3.02.2007 - și data intrării în vigoare a Legii nr.45/2007 prin care a fost reintrodus sporul pentru vechime în muncă - 12.03.2007 - a existat un gol legislativ cu privire la acordarea sporului pentru vechimea în muncă, acțiunea promovată de această reclamantă fiind neîntemeiată.
La rândul său, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, potrivit dispozițiilor art.284 alin.2 din Codul Muncii, conform cărora, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. De asemenea, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește pretențiile reclamantului față de sentința civilă nr.1596/15.12.2006 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât în ceea ce privește pretențiile reclamanților și intervenienților ce au calitatea de procurori, precum și excepția prescripției extinctive. În susținerea celei din urmă excepții invocate, acest pârât arată faptul că în raport de dispozițiile imperative cuprinse în art.283 Codul Muncii și Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, pretențiile solicitate sunt prescrise și nu este incident vreunul din cazurile strict și limitativ prevăzute de lege privind suspendarea termenului de prescripție extinctivă și nici nu a operat întreruperea acestuia.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOVs -a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât pentru perioada în care reclamanții nu au avut calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Brașov, precum și excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât, conform art.36 alin.1 și 2 din nr.OUG27/2006 se poate face contestație la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și ale Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, s-a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, întrucât reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea sporului de vechime în muncă.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.956 din 19 noiembrie 2007, a respins excepțiile invocate (a prescripției, a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a inadmisibilității, a prescripției, a necompetenței materiale, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de.
S-a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată la filele 655, 656 și 657 de către reclamanți și au fost obligați pârâții Tribunalul București, Ministerul Justiției, Curtea de Apel București la plata sporului de vechime pentru perioada 1.11.2000 - 1.01.2004 către reclamanții, pentru perioada 17.04 2001 - 1.01.2004 pentru; pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada 1.11.2003 - 1.01.2004 și Ministerul Justiției și Tribunalul Olt pentru perioada 1.11.2000 - 1.10.2003 către reclamanții; pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București pentru perioada 1.11.2000 - 1.01.2004 către reclamanții,; pârâții Tribunalul București, Ministerul Justiției și pentru reclamanta pentru perioada 1.11.2000- 7.03.2007; pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București pentru reclamanții și; Ministerul Justiției, Tribunalul București și Curtea de Apel București pentru reclamanții, și; Tribunalul Giurgiu -, Tribunalul Vâlcea pentru, TRIBUNALUL PRAHOVA pentru, Tribunalul Ialomița pentru și, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava pentru; TRIBUNALUL BRAȘOV pentru, Parchetul ICCJ pentru, DNA și Parchetul ÎCCJ pentru, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru C, Parchetul Tribunalului București și Parchetul ÎCCJ - pentru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița pentru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași pentru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișoara pentru C, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru, Curtea de Conturi pentru, pentru perioada 1.11.2000-01.01.2004; actualizat conform indicelui de inflație la data plății efective.
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să includă alocarea acestor sume ce reprezintă pretențiile reclamanților.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor este neîntemeiată.
Conform art.7 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta este ordonator principal de credite, iar potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectului ordonatorilor de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
În aceeași idee, art.1 din OG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, statuează că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În consecință, Ministerului Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței, tribunalul a reținut că art.36 alin.2 din nr.OUG27 din 29.03.2006 privind salarizarea magistraților nu-și are aplicabilitate în cauză, chiar dacă are caracter special față de reglementarea comună, deoarece se referă la acele litigii care privesc sistemul de salarizare, or, în cauză nu este vorba de drepturi salariale neacordate în baza sistemului de salarizare necontestat.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că potrivit art.83 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul Muncii, dispozițiile acestuia se întregesc, însă, cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959, în care se arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ indicat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
În cauză au avut loc mai multe acte de recunoaștere a pretențiilor reclamanților și avându-se în vedere și plata neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime în muncă, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI din 7 mai 2007, s-a apreciat că termenul de prescripție a fost întrerupt.
Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului material la acțiune este reglementată de art.17 alin.1 și 2 din Decretul nr.167/1958 și constă în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție, respectiv de la data de 7 mai 2007 când ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a statuat în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Ca urmare, dreptul la formularea pretențiilor reclamanților și terțului intervenient curge de la data când au cunoscut sau trebuiau să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde pentru ea.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au calitatea profesională de magistrați în cadrul diferitelor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, iar până la apariția nr.OG83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001 au beneficiat de sporul de vechime în muncă, astfel cum a fost prevăzut de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 republicată, atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar. Că este așa, rezultă din interpretarea legii în ansamblu, în care, atunci când se face referire la personalul auxiliar se folosește sintagma celelalte categorii de personal, ceea ce înseamnă că în noțiunea de "personal" utilizată în conținutul art.33 intră atât categoria magistraților, cât și categoria personalului auxiliar de specialitate. Asupra dreptului în discuție nu au eficacitate actele normative ulterioare prin care este atinsă existența ori exercitarea acestuia.
Pe de altă parte, nu se poate reține apărarea în sensul că sporul de vechime în muncă este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art.2 și urm. din nr.OUG177/2002, deoarece art.3 din acest act normativ, atunci când precizează cum se stabilește îndemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată, se referă numai la funcții, la nivelul instanțelor, la vechimea în magistratură, nu și la vechimea în muncă.
Dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, care constituie dreptul comun în materie, prevăd că noțiunea de "salariu" cuprinde: "salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Dreptul la salariu, așa cum este definit în art.155 din Codul Muncii este un drept fundamental și este principalul drept al salariatului pe care angajatorul are obligația să-l plătească. Luarea în considerare a salariului ca instrument de sine stătător, fără sporuri și adaosuri, este contrară spiritului prevederii art.155 din Codul Muncii. În consecință, sporul de vechime nu este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art.2 și urm. din nr.OUG177/2002.
Nici o altă dispoziție legală nu interzice expres dreptul magistraților la sporul de vechime în muncă.
Mai mult, art.21 alin.1 din Legea nr.137/31.08.2000, modificat prin Legea nr.48/2002, prevede că în toate cazurile de discriminare menționate în cuprinsul acestuia, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii, este și cel al nediscriminării, conform art.5 din Codul Muncii, potrivit căruia, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Prin decizia nr.36 din 7 mai 2007, pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1, pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege".
Prin sentința civilă nr.397/22.02.2007, pronunțată de Tribunalul Suceava, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, -, - și și cererile de intervenție în interes propriu formulate de, -, C, și. Au fost obligați pârâții (instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea) să plătească reclamanților și intervenienților în interes propriu, despăgubiri constând în sporul de vechime aferent perioadei ianuarie 2004 - 1 aprilie 2006, actualizată în raport de rata inflației la data plății.
În ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamanților a fost apreciată ca întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art.161 pct.4 din Codul Muncii, potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui real de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi, a fost admisă cererea de chemare în garanție, fiind obligat chematul în garanție - Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării de către celelalte pârâte, a sumelor reprezentând sporul de vechime reactualizat.
Prin încheierea din 04 decembrie 2007, pronunțată în ședința camerei de consiliu, Tribunalul Vâlcea, în urma cererii formulate de reclamanți, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.956/ 19.11.2007, sus arătată, în sensul că se va consemna "au fost obligați pârâții după cum urmează: pârâții Ministrul Justiției și Curtea de Apel București, pentru reclamanta pentru perioada 1.11.2000 - 01.01.2004; pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Curtea de Apel București pentru reclamanții:, și pentru perioada 1.11.2000 - 01.01.2004; pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Giurgiu, pentru reclamanta pentru perioada 1.11.2000- 01.01.2004; pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, pentru reclamantul pentru perioada 1.11.2000 - 01.01.2004; pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL PRAHOVA pentru reclamantul pentru perioada 1.11.2000- 01.01.2004; pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Ialomița, pentru reclamanții și pentru perioada 1.11.2000- 01.01.2004; pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava pentru reclamantul pentru perioada 1.11.2000 - 01.01.2004; pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV pentru reclamanta pentru perioada 1.11.2000 - 01.01.2004; pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru reclamanta C pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2002; pentru reclamantul perioada 1 noiembrie 2000 - 22 martie 2001 - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 B; 23 martie 2001 - 31 decembrie 2002 Parchetul de pe lângă Tribunalul București; pentru reclamanta C, perioada 1 noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2004 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara; pentru reclamanta - perioada 1 noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2004 - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; pentru reclamantul - perioada 1 noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2004 - Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași; pentru reclamanta perioada 1 noiembrie 2000 - 14 iunie 2003 - Parchetul de pe lângă Tribunalul București; perioada 15 iunie 2003 - 1 ianuarie 2004 Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; pentru reclamantul pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2004 - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița; pentru reclamanta perioada 1 noiembrie 2000 - 30 noiembrie 2002 - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; 1 decembrie 2002 - 1 ianuarie 2004 - Direcția Națională Anticorupție: pentru reclamantul perioada 1 noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2004 - Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare; pentru reclamantul - perioada 1 noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2004 - Curtea de Conturi; pentru reclamanta perioada 1 noiembrie 2000 - 15 noiembrie 2001 - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea; 15 noiembrie 2001 - 1 ianuarie 2004 - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați; pentru reclamanta - perioada 1 noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2004 - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea; pentru reclamantul perioada 1 noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2004- Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; pentru reclamanta - perioada 1 noiembrie 2000 - 1 septembrie 2002 - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava; 1 septembrie 2002 - 1 ianuarie 2004 - Direcția Națională Anticorupție".
S-a dispus, de asemenea, completarea omisiunii materiale strecurate în dispozitivul aceleiași sentințe, în sensul că "obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul București la efectuarea plății sporului de vechime în muncă pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 1 ianuarie 2003 pentru intervenientul ", precizându-se că prezenta încheiere face corp comun cu sentința civilă nr.956/19.11.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
S-a reținut că dintr-o omisiune materială au fost consemnate greșit perioadele de timp cât unii dintre reclamanți au funcționat la diverse instanțe judecătorești și parchetele de pe lângă acestea, iar cu privire la alți reclamanți s-au strecurat erori materiale referitoare la indicarea pârâților în contradictoriu cu care acțiunea acestora este întemeiată, având în vedere instanța de judecată sau parchetul unde au profesat, așa cum rezultă din carnetele de muncă atașate la dosarul cauzei.
Împotriva sentinței civile de mai sus au declarat recurs, în termen legal, pârâții TRIBUNALUL PRAHOVA, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Curtea de Conturi a României, Direcția Națională Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii, cât și pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV și pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cei trei din urmă formulând recurs și împotriva încheierii de rectificare a erorii materiale sus arătată.
Se arată, în recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3 și 9 Cod procedură civilă.
1. În mod greșit instanța a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de acest pârât.
Nu s-a avut în vedere că potrivit art.284 alin.2 din Codul Muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.
În materia conflictelor de muncă, legea instituie astfel o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, situație în care, fiecare reclamant trebuia să se adreseze la instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul.
2. Sentința instanței de fond este nelegală, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat în ceea ce privește pe reclamantul, căruia prin sentința civilă nr.1596/15 decembrie 2006, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, i s-a respins acțiunea cu privire la plata sporului de vechime în muncă.
Sentința instanței de fond este nelegală și pentru că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
În raport de data introducerii acțiunii și față de prevederile art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune al reclamanților pentru pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 7 septembrie 2004 este prescris.
În cauză, contrar celor reținute de instanța de fond, nu este incident vreunul din cazurile strict și limitativ prevăzut de lege privind suspendarea termenului de prescripție extinctivă și nici nu a operat întreruperea acestuia.
De altfel, reclamanții nu au depus la dosarul cauzei nici o dovadă concretă cu privire la recunoașterea beneficiului sporului de vechime în muncă pentru magistrați.
Față de aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât.
În recursul declarat de pârâtul TRIBUNALUL PRAHOVA se critică sentința instanței de fond ca nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Nu s-a avut în vedere de instanță că dreptul la acțiune pentru plata sporului de vechime în muncă în perioada 01.11.2000 - 01.01.2004 este prescris, având în vedere prevederile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958.
De asemenea, nu s-a avut în vedere că în cauză operează excepția autorității de lucru judecat față de pretențiile reclamantului pentru plata sporului de vechime pe perioada solicită. Prin sentința civilă nr.1596, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, rămasă definitivă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată pentru plata acestui spor, printre reclamanți aflându-se și acesta.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca prescrisă.
În recursul declarat de pârâta Direcția Națională Anticorupție se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.11.2000 - 01.01.2004, fără a se avea în vedere că și acțiunea pentru plata drepturilor salariale este supusă termenului general de prescripție de 3 ani și că în cazul de față nu a avut loc, niciodată, o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune s-a prescris pentru întreruperea termenului de prescripției.
Se solicită astfel admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Prin recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii se critică sentința instanței de fond, în sensul că în mod greșit s-a admis acțiunea formulată împotriva acestuia de reclamanta pentru plata sporului de vechime și pentru perioada 03.02. - 07.03.2007.
Prin nr.OG8/24 ianuarie 2007 a fost abrogată Legea nr.50/1996 în integralitatea sa, dispărând suportul juridic pentru acordarea sporului de vechime, iar prin Legea nr.45/6 martie 2007, s-a prevăzut acordarea sporului pentru vechime în muncă.
Între data intrării în vigoare a ordonanței prin care s-a abrogat Legea nr.50/1996 - 03 februarie 2007 și data intrării în vigoare a Legii nr.45/2007 s-a creat un gol legislativ pentru acordarea sporului de vechime, situație în care se impune respingerea acțiunii reclamantei pentru această perioadă.
Prin recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României se critică sentința instanței de fond ca nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În mod greșit instanța de fond a admis acțiunea cu privire la acordarea sporului de vechime solicitat de reclamanți fără a se avea în vedere că potrivit nr.OUG177/2002, art.3, magistrații au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu vechimea în magistratură.
Prevederile Legii nr.177/2002 se aplică și magistraților Curții de Conturi a României, care beneficiau de o indemnizație de încadrare brută lunară în raport și cu vechimea în magistratură, ca unică formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de magistrat.
Legea se referă la indemnizația unică, ceea ce duce la concluzia că aceștia nu mai beneficiază separat de sporul de vechime în muncă, indemnizația lor fiind calculată diferențiat, ținând seama și de vechimea acestora în muncă.
Față de motivul arătat se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În recursul declarat de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV se critică instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că acest tribunal nu are calitate procesuală pasivă și nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru reclamanți în perioada în care aceștia nu au avut calitatea de judecători la TRIBUNALUL BRAȘOV.
Se invocă de asemenea, excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât conform art.36 alin.1 și 2 din nr.OUG27/2006, personalul salarizat potrivit acestei ordonanțe poate face contestație în termen de 15 zile la organele de conducere și împotriva hotărârii acestora plângere în termen de 30 zile de la comunicare la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție sau după caz, a Curții de Apel București pentru celelalte hotărâri.
TRIBUNALUL BRAȘOV invocă și prescripția dreptului la acțiune motivat de faptul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.16 alin.1 și art.17 alin.2 din Decretul nr.167/1958, data nașterii dreptului la acțiune fiind data la care reclamanții au cunoscut de faptul că drepturile de care beneficiau nu le-au mai fost acordate datorită unor modificări legislative, respectiv de la intrarea în vigoare a dispozițiilor nr.OG83/2000.
Pe fond, se critică sentința primei instanțe că în mod greșit a acordat sporul de vechime reclamanților care nu este prevăzut în nici un act normativ și la stabilirea salariilor acestora se are în vedere vechimea în muncă și nivelul instanțelor unde își desfășoară activitatea magistrații.
În ceea ce privește plata sumelor solicitate cu rata inflației se arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.1088 Cod civil, situație în care reclamanții-creditori nu pot pretinde decât dobânda legală de la data cererii de chemare în judecată.
Se solicită astfel admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică, întrucât aceasta a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2004, reținând că prin apariția nr.HG232/30 martie 2005 s-a întrerupt termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr.167/1958.
În cel de-al doilea motiv de recurs se arată că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.XXXVI din 7 mai 2007 s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General și s-a stabilit că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Se arată însă că în mod greșit instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației în situația în care recurentul nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Se solicită astfel admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților ca prescrisă, iar față de cererea privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând spor de vechime, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit aceasta nu a avut în vedere și nu a admis excepția autorității de lucru judecat față de pretențiile reclamantului.
În al doilea motiv de recurs se arată că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce sumele solicitate, deoarece ordonatorul principal de credite nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate prin acțiunea de față.
Pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții expres prevăzute de lege, respectiv cea de elaborarea proiectelor bugetului și a legii bugetare anuale pe baza proiectelor de buget, ale ordonatorilor principali de credite pe care le transmite parlamentului, situație în care nu are calitate procesuală pasivă în cadrul acestei acțiuni.
În cel de-al treilea motiv de recurs se critică sentința instanței de fond ca nelegală, întrucât recurentul nu are nici o obligație de garanție sau de despăgubire față de reclamanți, neavând raporturi juridice cu aceștia. De asemenea, prejudiciul invocat de reclamanți nu s-a produs din culpa recurentului neexistând faptă ilicită sau vreo legătură de cauzalitate, condiții absolut obligatorii într-o astfel de cerere.
Față de cele arătate, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă și ca neîntemeiată.
Analizând recursurile formulate de pârâți și chematul în garanție, se constată că sunt întemeiate recursurile formulate de Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și TRIBUNALUL PRAHOVA, în ceea ce privește existența autorității de lucru judecat față de reclamantul.
Într-adevăr prin sentința civilă nr.1596 din 15 decembrie 2006 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, s-a respins acțiunea formulată de mai mulți reclamanți printre care și, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime cuvenit începând cu anul 2000 și până în prezent.
Întrucât există tripla identitate de obiect, părți și cauză și în aceeași calitate, instanța de fond trebuia să constate existența autorității de lucru judecat prevăzută de art.1201 cod civil și să respingă acțiunea formulată de reclamantul.
Față de această situație, recursurile formulate de cei trei pârâți sus arătați sunt întemeiate față de motivul doi la recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, motivul doi formulat de pârâtul TRIBUNALUL PRAHOVA și primul motiv la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, și urmează a fi admise prin modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de acest reclamant.
Celelalte recursuri formulate de pârâți și chematul în garanție sunt nefondate.
În motivul unu al recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției, se critică sentința instanței de fond ca fiind dată cu încălcarea competenței teritoriale a altei instanțe.
Analizând aceasta, se constată că reclamanții sunt judecători și procurori, iar în prezent își desfășoară activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii fiind detașați în cadrul acestei instituții. Numai unul dintre reclamanți, respectiv are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Vâlcea, ceilalți reclamanți domiciliind în raza altor instanțe.
Conform art.284 alin.2 din Codul Muncii, cererile referitoare la conflicte de muncă, sunt de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.
Avându-se în vedere că regula de competența exclusivă este una dispusă în favoarea reclamantului-salariat, iar dacă în caz de coparticipare procesuală unii dintre reclamanți renunță la acest beneficiu, instanța adoptând soluția disjungerii cererii formulate, ar trece peste manifestarea de voință a reclamanților. Mai mult decât atât, reclamantul renunțător la dreptul recunoscut de a se judeca la instanța de la domiciliul lui are intenția de a obține o soluție comună cu ceilalți coparticipanți, o soluție de disjungere putând fi și sub acest aspect o încălcare a manifestării sale de voință.
Regula de la coparticipare procesuală este normă specială în raport de materia litigiilor de muncă și fiind în favoarea reclamantului trebuie să primeze.
Textul de lege din Codul Muncii privind competența exclusivă în soluționarea conflictelor de muncă, trebuie coroborat cu dispozițiile art.47 Cod de procedură civilă care reglementează coparticiparea procesuală activă, îngăduind mai multor persoane să fie împreună reclamante, atunci când obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună sau dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.
De regulă, procesul civil se poartă între un singur reclamant și un singur pârât, un singur apelant și un singur intimat etc. Este însă posibil ca această poziție contradictorie să existe între mai mult de două persoane, situație recunoscută în literatura și practica judiciară sub denumirea de coparticipare procesuală.
Coparticiparea procesuală poate să fie activă, pasivă sau mixtă, după cum sunt mai mulți reclamanți, mai mulți pârâți sau mai mulți reclamanți și mai mulți pârâți.
Art.47 Cod procedură civilă are în vedere numai coparticiparea subiectivă atunci când există o pluralitate de persoane cu aceleași interese, în speță fiind vorba astfel de o coparticipare subiectivă-activă (pluralitate de reclamanți) care reprezintă regula, excepția fiind coparticiparea obligatorie ce intervine în alte situații, de exemplu în cazul prevăzut de art.797 Cod civil.
În speță, coparticiparea activă este fondată pe aceeași cauză comună pretențiilor tuturor reclamanților.
A exclude această coparticipare, ar fi o încălcare a dreptului de dispoziție manifestată de reclamantul care a ales să se judece alături de alți reclamanți, renunțând la dreptul de a se judeca la domiciliul său.
În această situație, în mod corect Tribunalul Vâlceaa apreciat că operează în cauză o prorogare de competență. Chiar dacă art.9 Cod procedură civilă reglementează prorogarea de competență numai în cazul coparticipării procesuale pasive, pentru identitate de rațiune, această operează și în cazul coparticipării procesuale active.
În cel de-al treilea motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției, primul motiv de recurs formulat de pârâtul TRIBUNALUL PRAHOVA, primul motiv de recurs formulat de pârâta Direcția Națională Anticorupție, primul motiv de recurs formulat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și cel de-al treilea motiv de recurs formulat de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV se critică sentința instanței de fond ca fiind dată cu încălcarea legii, în sensul că în mod greșit s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de aceștia.
Curtea constată că potrivit art.83 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul Muncii, dispozițiile acestuia se întregesc, însă, cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959, în care se arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ indicat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Față de această situație, acțiunea reclamanților prin care au solicitat drepturi bănești reprezentând sporul de vechime în muncă pe perioada 2000-2004 nu este prescrisă, întrucât în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție și nu doar unul singur pe care și instanța de fond le-a reținut ca atare.
Prin Ordinul nr.903/C din 28 martie 2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților și în acest sens au făcut demersuri repetate de la Ministerul Justiției la Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr.3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției și-a asumat obligația achitării drepturilor salariale și a centralizat sumele datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr.1-10 ale Ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art.III din acest ordin se precizează că pentru magistrații și personalul din organele autorității judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor salariale se va realiza conform anexelor nr.11-18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministrului Justiției a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de Acțiune aprobate prin nr.HG232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
De asemenea, în Angajamentul cu ocazia încheierii negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeană, la propunerea Ministrului Justiției a fost inclusă și obligația de plată a drepturilor salariale restante și a asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
La dosar au fost depuse și mai multe adrese făcute de Ministerul Justiției către instanțele judecătorești pentru a se întocmi situații de plată privind drepturile salariale restante atât pentru persoane care aveau titlu executoriu, cât și pentru cele fără un asemenea titlu.
Asemenea acte de recunoaștere sunt și plata neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime în muncă, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.XXXVI din 7 mai 2007.
Motivele de recurs privind prescripția dreptului la acțiune formulată de pârâții sus arătați sunt astfel nefondate și urmează a fi respinse.
În cel de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție se critică sentința instanței de fond, pe motiv că în mod greșit drepturile salariale au fost actualizate în funcție de rata inflației.
În cauză, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.161 alin.4 Codul Muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin plata cu întârziere a sporului de vechime în muncă, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Prin acest mod se menține constantă paritatea dintre salariul real și salariul nominal, primirea de către salariați cu întârziere, a drepturilor bănești la care erau îndrituiți în virtutea raportului lor de muncă, neimpietând asupra cantității de bunuri și servicii pe care persoana fizică angajată le poate dobândi în această situație.
Recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este de asemenea nefondat.
Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime pentru perioada efectiv lucrată de aceștia în perioada anilor 1 noiembrie 2000-1 ianuarie 2004, acțiune care a fost admisă ca atare.
Faptul că, așa cum pretinde recurentul în recursul formulat, în perioada 3 februarie 2007 când s-a adoptat în totalitate Legea nr.50/1996 și 12 martie 2007, când a intrat în vigoare Legea nr.45/2007 s-ar fi creat un vid legislativ în ceea ce privește plata sporului de vechime pentru magistrați, nu duce la modificarea sentinței instanței de fond, atâta vreme cât aceasta nu s-a pronunțat pentru sporul de vechime aplicabil în această perioadă, recursul declarat fiind astfel nefondat și urmează a fi respins.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV se constată că în primul motiv formulat se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, arătând că pentru perioada în care reclamanții nu au avut calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Brașov nu pot fi obligați la plata sumelor pentru această perioadă.
Recurentul nu motivează însă această excepție, nu arată care este perioada în care reclamantul respectiv nu a lucrat la acest tribunal și nu poate fi obligat la plata sporului de vechime în muncă, aceasta cu atât mai mult cu cât la prima instanță nu s-a pus în discuție această excepție și pe de altă parte instanța de fond a avut în vedere pentru fiecare reclamant în parte perioadele și locul de muncă respectiv.
În cel de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV se critică sentința instanței de fond ca fiind pronunțată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, în sensul că față de prevederile art.36 alin.1 și 2 din nr.OUG27/2006, fiind vorba de drepturi salariale solicitate în baza acestei legi, competentă a soluționa cauza ar fi Curtea de Apel București.
Într-adevăr, așa cum arată recurentul, potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2001, acțiunea pentru acordarea de despăgubiri formulată de persoana care se consideră discriminată se face potrivit dreptului comun.
Potrivit art.71 din Legea nr.168/1999, instanțele judecătorești competente să judece cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, se stabilesc prin lege.
Prin art.2 alin.1 lit.c Cod procedură civilă, s-a stabilit în competența tribunalelor în primă instanță soluționarea cererilor privind conflictele de muncă.
Se constată, de asemenea că în cauză reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale constând în sporul de vechime și cum drepturile salariale se plătesc de către angajator în baza raporturilor de muncă existente între acesta și salariat, litigiul privind plata acestora nu poate fi considerat decât un conflict de muncă guvernat de prevederile Codului muncii și Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Cum potrivit acestei legi, art.3, conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă, în mod corect instanța de fond a soluționat cauza ca atare.
Pârâta Curtea de Conturi a României a criticat sentința instanței de fond pentru greșita aplicare a legii în sensul acordării sporului de vechime solicitat de reclamanți.
Același motiv de recurs este invocat și de TRIBUNALUL BRAȘOV în cel de-al patrulea motiv formulat, situație în care vor fi analizate împreună.
Sporul de vechime a fost prevăzut de art.33 din Legea nr.50/1996, atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, așa cum rezultă și din interpretarea legii în ansamblul ei, care, atunci când face referire la personalul auxiliar folosește sintagma "celelalte categorii de personal", ceea ce înseamnă că în noțiunea de "personal" utilizată în conținutul art.33 intră atât categoria magistraților cât și categoria personalului auxiliar de specialitate. Asupra dreptului în discuție nu au eficacitate actele normative ulterioare (conform principiului neretroactivității) care i-au afectat existența sau exercitarea. Așadar, nu are incidență în speță nr.OUG27/2006 la care fac referire recurenții.
Nu poate fi reținută susținerea recurenților în sensul că acest drept ar fi fost abrogat implicit prin prevederile art.50 din nr.OUG177/2002. Potrivit acestui text de lege, e p. data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Art.11din Legea nr.50/1996 cuprind dispoziții referitoare la valoarea de referință sectorială ce va sta la baza stabilirii indemnizațiilor magistraților, deci nu are incidență în speță.
Nici cea de-a doua teză a art.50 din nr.OUG50/1996 nu are nici o incidență asupra sporului de vechime, de vreme ce art.3 din același act normativ, atunci când precizează cum se stabilește indemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată, se referă numai la funcții în raport cu nivelul instanței și cu vechimea în magistratură. Rezultă din coroborarea acestor texte de lege că abrogarea respectivă nu poate viza decât acele dispoziții legale referitoare la stabilirea salariilor în funcție de nivelul instanțelor și de vechimea în magistratură, fără a se aduce atingere dispozițiilor legale ce reglementează sporul de vechime.
Faptul că art.3 din nr.OUG177/2002 face referire la vechimea în magistratură nu poate duce la concluzia că sporul de vechime nu mai există, de vreme ce aceste două noțiuni sunt distincte și de vreme ce sporul de vechime a fost instituit prin Legea nr.50/1996 și nu a fost abrogat, așa cum am arătat, prin nr.OUG177/2002.
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că pentru perioada 2000-2004 se acordă reclamanților sporul de vechime în muncă pentru care a fost admisă acțiunea.
Referitor la recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că așa cum s-a arătat mai sus, primul motiv de recurs formulat este întemeiat, iar celelalte motive de recurs urmează a fi respinse.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Vâlcea nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea vreunui raport de muncă pe care reclamanții l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totuși în mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, conform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, pârâții se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
Este adevărat că prin acțiunea introductivă, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în judecată și în calitate de pârât și în calitate de chemat în garanție, însă prin hotărârea recurată Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat numai în calitatea de chemat în garanție să aloce fondurile necesare plății către reclamanți a acestor drepturi salariale.
Față de cele arătate, în baza art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, se vor admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și TRIBUNALUL PRAHOVA și se va modifica în parte sentința civilă atacată în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamantul, existând autoritate de lucru judecat.
Se va menține în rest sentința civilă de mai sus și se vor respinge celelalte recursuri formulate de părți ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL PRAHOVA cât și de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, împotriva sentinței civile nr.956 din 19 noiembrie 2007 și a încheierii de ședință din 4 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul, existând autoritate de lucru judecat.
Menține în rest sentința de mai sus.
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, împotriva sentinței civile nr.956 din 19 noiembrie 2007 și TRIBUNALUL BRAȘOV, împotriva aceleiași sentințe și a încheierii de ședință din 4 decembrie 2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red./28.03.2008
/GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță
