Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2648/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.2648/R/2009
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTORI: Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon Dana Gîrbovan
- -
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin C și CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 1439 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intervenienții și, având ca obiect calcul drepturi salariale - spor risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1439 din 21 mai 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții, N, -, B, -, I, - și și cererea de intervenție in interes propriu înregistrată la data de 05.05.2009, intervenienții in interes propriu, - și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
Au fost obligați pârâții de rând 1 - 3 în solidar la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație, în favoarea intervenienților, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 15.04.2008 până la zi, precum și în continuare.
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții, - și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
Au fost obligați pârâții de rând 1 - 3 în solidar, la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație, în favoarea intervenienților, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 08.05.2008 până la zi, precum și în continuare.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților fondurile necesare efectuării plăților.
Au fost obligați pârâții de rând 1-3 să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale intervenienților în sensul celor dispuse mai sus.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că intervenienții în interes propriu îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Judecătoriei Cluj -N, respectiv Tribunalul Comercial Cluj și prin sentința civilă nr.667/15.04.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pârâții au fost obligați în solidar la plata sporului menționat pentru perioada noiembrie 2000-15.04.2008 în funcție de perioada lucrată de fiecare.
Pentru a dispune astfel, instanța, în acel dosar, a avut în vedere faptul că prev.art. 47 din Legea nr. 50/1990 republicată nu au fost abrogate expres sau implicit ca și faptul că prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secțiile Unite, pronunțate în dosar nr. 5/2008, acest drept a fost recunoscut magistraților și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a nr.OUG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001, decizie care conform art. 329 alin.3 Cod Procedură Civilă este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Înainte de a examina pe fond acțiunea formulată, instanța trebuia să se pronunțe asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de către pârâtul Ministerul Justiției si Libertăților, prin întâmpinare.
Excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, peremtorie și absolută. Pentru a exista putere de lucru judecat trebuie să fie îndeplinită tripla identitate: de părți, de obiect și de cauză. Identitatea de obiect poate fi totală dar și parțială, însă această instituție se limitează numai la acele probleme litigioase care au format obiectul pricinii și care au fost rezolvate prin dispozitivul hotărârii.
După cum s-a putut constata prin acțiune, intervenienții au solicitat recunoașterea dreptului la sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu data de 16.04.2008, respectiv de la data de 08.05.2008 și până la zi, precum și acordarea acestuia în continuare, iar în acțiunea soluționată prin sentința civilă nr.667/15.04.2008 aceștia au solicitat acordarea acestui spor până la data de 15.04.2008, fiind vorba despre o altă perioadă.
Privitor la acordarea drepturilor salariale solicitate de către intervenienți, Ministerul Justiției și Libertăților a emis Ordinul nr. 768/C/04.03.2009 prin care arată că începând cu data de 01.03.2009, judecătorii instanțelor judecătorești beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația de încadrare brută lunară. Acest ordin a fost emis având în vedere cele dispuse prin Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secțiile Unite cu privire la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea disp.art. 47 din Legea 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Ordinul nr. 1165/C/09.04.2009 al Ministrului Justiției și Libertăților, drepturile salariale recunoscute, anterior menționate, urmau să se acorde doar magistraților care dețin hotărâri judecătorești prin care li se recunoaște plata "pentru viitor" sau "în continuare". Din analiza prevederilor acestui ordin rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate la data emiterii acestuia și după această dată prin care se acordă aceste drepturi pentru viitor sau în continuare vor fi puse în executare doar de la momentul pronunțării, neputându-se pune problema recalculării drepturilor cuvenite pentru intervalul 01.03.2009 și data pronunțării. Prevederi asemănătoare cuprind și Ordinele nr. 1167/2009 si nr. 1168/2009.
În contextul celor arătate mai sus, conduita reprezentanților pârâtului de rând I este nelegală câtă vreme a dispus, recunoscând aceste drepturi, ca Direcția Generală Economică din Minister, Curțile de Apel și Tribunalele să stabilească și să calculeze sumele cuvenite tuturor judecătorilor, asistenților judiciari, personalului din serviciile de probațiune și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești (pentru acestea din urmă prin Adresa nr. 24956/05.03.2009,) fapt care s-a și întâmplat.
Potrivit disp.art. 5 alin.l si 4 din Codul Muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament, angajatorul fiind obligat să nu dispună măsuri având ca efect neacordarea, restrângerea sau înlăturarea unor drepturi prevăzute în legislația muncii sau rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.
Drepturile intervenienților au fost prevăzute de normele legale anterior menționate și constituind o obligație legală; neacordarea acestora prin motivarea lipsei sintagmelor "pentru viitor" și "în continuare", din hotărârile judecătorești pronunțate tocmai pentru a se aplica prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată constituie un abuz.
Pe de altă parte, din conținutul dispozitivului sentinței anterior menționate, respectiv Sentința civilă nr.667/15.04.2008, rezultă că pârâta de rd.2, respectiv Curtea de APEL CLUJ, a fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale intervenienților în interes propriu, situație în care instanța consideră că acest drept este în ființă și ca atare, intervenienții sunt îndreptățiți să beneficieze de acesta în continuare câtă vreme nu există o dispoziție contrară.
Întârzierea nejustificată a drepturilor salariale stabilite și recunoscute angajatului poate determina obligarea angajatorului la daune interese pentru repararea prejudiciului, conform prev.art. 161 alin.4 din Codul Muncii.
În contextul celor mai sus arătate, trebuia pusă în discuție și problema posibilității anulării unor acte administrative emise de către o autoritate publică nelegal chiar de către aceasta. Potrivit disp.art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004, o astfel de entitate poate solicita instanței constatarea nulității acestuia în situația în care nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Ne aflăm în situația aceasta privind Ordinul nr. 768/C/04.03.2009 emis de către Ministerul Justiției și Libertăților câtă vreme sumele cuvenite reclamanților au fost calculate și virate ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
De altfel, Curtea de Apel București prin Sentința civilă nr. 1750/24.04.2009 a suspendat executarea Ordinului nr. 1163/C/2009 și nr. 1165/C/2009 emise de către pârâtul de rd.II până la pronunțarea instanței de fond.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, deși acesta nu a formulat întâmpinare, instanța a constatat că acesta are calitate procesuale pasivă deoarece potrivit dispozițiilor art.2 din OG nr. 22/2002, ca și ordonator principal de credite, are obligația să ia toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii ale celorlalte instituții publice finanțate de la bugetul de stat și instituțiilor din subordine pentru efectuarea plății sumele stabilite prin titluri executorii.
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 și urm. din Codul Munciia admis acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Curtea de APEL CLUJ, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii doar în parte a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul.
În motivarea recursului, pârâta arată că solicită admiterea în parte a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, în sensul acordării dreptului solicitat doar pentru intervalul 08.05.2008 - 24.04.2009, dată la care intervenientul a fost eliberat din funcția de judecător ca urmare a pensionării, prin Decretul nr.664 din 24 aprilie 2009 (publicat în Monitorul Oficial nr.275 din 28 aprilie 2009).
În drept sunt invocate prevederile art.304, respectiv art.312 pr.civ.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B, solicitând în principal casarea și trimiterea spre rejudecare a cauzei, în temeiul art.304 pct.5 pr.civ. iar în subsidiar, solicită modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de intervenție formulată față de Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art.304 pct.9 pr.civ.
Critică hotărârea atacată în temeiul art.304 pct.5 pr.civ.
În motivarea recursului, pârâtul arată că instanța de fond a soluționat cererea de intervenție în interes propriu fără a comunica acest înscris cu Ministerul Finanțelor Publice, încălcând astfel formele de procedură prevăzute de Codul d e procedură civilă, art.50 alin.1, art.113 (1) pr.civ.
Prin Legea finanțelor publice nr.500/2002, se reglementează constituirea fondurilor publice și prevederea cheltuielilor bugetare cu destinație precisă. Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetară revine Guvernului și respectiv Parlamentului. Potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Ministerul Finanțelor Publice este în imposibilitate de a modifica sau a elabora un proiect al bugetului de stat în lipsa proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și în lipsa aprobării de către Guvern și a adoptării de către Parlament a proiectelor bugetare.
Bugetul pe anul 2009 fost deja adoptat, iar conform art.4 alin.1 și alin.2 din Legea nr.500/2002, legea bugetară anuală prevede și autorizarea pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, acestea reprezentând limita maximă care nu poate fi depășită.
Obligarea Ministerul Finanțelor Publice să includă într-o rectificare a bugetului pe anul 2009 fondurile necesare achitării sumelor solicitate este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie să fie propuse de către ordonatorii principali de credite.
Pe de altă parte, acordarea drepturilor salariale solicitate ar echivala cu stabilirea de către instanță a altor drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative și încălcându-se astfel rolul Parlamentului de autoritate legiuitoare a țării. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr.821/2008, declarând neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
Pe de altă parte, în ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, reținând că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a principiului fundamental al separațiilor și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora."
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a declarat recurs prin care solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței și pe fond respingerea în parte a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâtul arată că sentința este criticabilă pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. și că excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă în mod eronat.
Între cererile de chemare în judecată soluționate prin sentința 667/15.04.2008 și dosarul de față există identitate de obiect (în parte), cauză și părți cerută de lege. Solicită instanței să observe că pentru pretențiile de acordare a sporului pentru viitor, există autoritate de lucru judecat, în sensul respingerii cererii. Aceste drepturi, pentru viitor rămân drepturi eventuale, care nu sunt născute și actuale.
Cele reținute de instanță în sensul în care "conduita reprezentanților pârâtului de rd.1 este nelegală" sunt neavenite, atât timp cât Ministerul Justiției și Libertăților și-a exercitat în limitele legii drepturile procesuale, astfel de aprecieri subiective neavându-și locul într-o hotărâre judecătorească.
Mai mult, aprecierile instanței legate de revocare nr.768/C/2009 nu au legătură cu speța, iar instanța nu a fost investită cu soluționarea unei asemenea cauze.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Este întemeiat recursul declarat de pârâta Curtea de APEL CLUJ, având în vedere că, așa cum s-a arătat în cererea de recurs, raportat la intervenientul, acțiunea nu putea fi admisă decât pentru perioada 08.05.2008 - 24.04.2009, dată la care acesta a fost eliberat din funcția de judecător ca urmare a pensionării, prin Decretul nr. 664/24.04.2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 275 din 28 aprilie 2009. Așa fiind, ca urmare a admiterii recursului pârâtei, va fi modificată sentința în sensul arătat, conform art. 304 ind.1 raportat la art. 312 alin. 1 și 3.proc.civ.
Este neconsistent motivul de recurs invocat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin care acesta arată că se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare datorită necomunicării cererii de intervenție cu acest pârât. A-a cum reiese din dovezile de citare de la filele 44 și 56 dosar fond, acest pârât a fost citat pentru cele două termene de judecată din fața instanței de fond, având deci două prilejuri de a invoca necomunicarea cererii deduse judecății. Nefăcând acest lucru, nulitatea relativă atrasă de încălcarea dispozițiilor art. 86 alin. 1.proc.civ. s-a acoperit, sens în care stipulează art. 108 alin. 3.proc.civ. Ca atare, nu poate fi primit acest motiv de recurs.
Cercetând excepția autorității lucrului judecat, Curtea observă că sentința civilă nr. 667/2008 a Tribunalul Cluj, invocată ca termen de comparație pentru constatarea autorității de lucrul judecat (prin care s-a respins cererea privind obligarea plății sumelor menționate și pentru viitor), a fost modificată prin decizia civilă nr. 1108/R/30.04.2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, în sensul că s-a dispus "obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor în favoarea reclamanților și intervenienților care și-au continuat activitatea și după data de 15.04.2008". Ca atare, nu se verifică susținerea recurentei că ar exista autoritate de lucru judecat sub forma respingerii cererii pentru viitor. Dimpotrivă, decizia pronunțată în recurs a modificat sentința la care se raportează recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, situație în care nu mai au ființă dispozițiile modificate din sentința menționată, la care se referă recurentul.
Celelalte considerente din cuprinsul cererii de recurs a Ministerului Justiției și Libertăților vizează doar partea de motivare a sentinței atacate, iar nu dispozitivul, neavând deci căderea de a determina o modificare a dispozitivului sentinței.
Sub acest aspect, se constată că, într-adevăr, aprecierile primei instanțe cu privire la ordinul nr. 768/2009 a Ministerului Justiției și Libertăților nu au legătură cu cauza, însă nu pot fi reținute ca neavenite reținerile primei instanțe privind conduita apreciată ca nelegală a pârâtului recurent raportat la recunoașterea drepturilor salariale în litigiu doar în favoarea magistraților care dețin hotărâri judecătorești prin care li se recunoaște plata pentru viitor, pârât care totodată contestă dreptul intervenienților de a solicita această recunoaștere. Este evidentă inadvertența din atitudinea recurentului pârât.
Cât privește recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține caracterul nefondat al acestuia, având în vedere că, deși nu este în atribuția acestui minister adoptarea bugetului, ministerul este C care elaborează proiectul de buget precum și al legii de rectificare bugetară, astfel încât cu această ocazie se impune a se avea în vedere de către pârât includerea sumelor încuviințate prin prezenta hotărâre în bugetul de stat. Cât privește necesitatea de a se depune proiecte ale bugetelor ordonatorilor principali de credite pentru adoptarea și modificarea proiectului bugetului de stat, se constată că Ministerul Justiției și Libertăților este în egală măsură parte în proces, fiindu-i opozabilă hotărârea, astfel încât ambii pârâți sunt obligați la demersurile legale enumerate chiar prin motivele de recurs pentru a se asigura achitarea drepturilor salariale restante.
Critica privind situația creată prin pronunțarea unei hotărâri de obligare la plata unor sume care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală nu poate fi reținută, având în vedere că există posibilitatea rectificării legii bugetare, iar pe de altă parte, acest argument vizează momentul punerii în executare a hotărârii, deci nu este pertinent pentru soluționarea cererii pe fond. Obligația de a se pune la dispoziție surse financiare pentru acoperirea indemnizației este subsecventă celei de a se plăti această indemnizație de către instanțele la care reclamanții își desfășoară activitatea.
Nici lipsa suportului legal pentru includerea sumelor în discuție într-o rectificare a bugetului nu poate fi reținută, având în vedere că hotărârile judecătorești irevocabile au putere de lege, astfel încât hotărârea în sine reprezintă o suficientă întemeiere legală pentru o astfel de rectificare, potrivit nr.OG 22/2002.
apare și argumentul privind lipsa temeiului legal pentru acordarea drepturilor salariale ce fac obiectul judecății.
Curtea reține că prin Decizia în interesul legii nr. XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost stabilit cu putere de lege pentru instanțe că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Se au în vedere în acest sens dispozițiile art. 329.proc.civ.
Nici pentru perioada de după intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007 nu poate fi reținut caracterul întemeiat al acestui motiv de recurs, având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul motivării deciziei mai sus menționate, a stipulat cu claritate că "ub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Se poate observa că înaltul for jurisdicțional a repetat de trei ori că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea nici în prezent, or atât momentul pronunțării deciziei nr. XXI, 10 martie 2008, cât și C al publicării acesteia, 13 iunie 2008, sunt ulterioare publicării nr.OG 8/2007, respectiv datei de 31 ianuarie 2007. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere, la pronunțarea și motivarea deciziei amintite, inclusiv dispozițiile nr.OG 8/2007, situație în care caracterul obligatoriu al deciziei acesteia impune instanțelor judecătorești ca în soluționarea litigiilor privind acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, să considere că acesta a supraviețuit publicării nr.OG 8/2007.
Ca atare, instanța nu mai are a cerceta întrunirea condițiilor prevăzute de nr.OG 137/2000, (față de care se invocă decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale, de constatare a neconstituționalității) fiind ținută de statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cât privește invocata Decizie nr. 838 din 27 mai 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care acest for a constatat: "existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
2. În exercitarea atribuției prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora", se observă că în chiar cuprinsul motivării deciziei, Curtea Constituțională a României a subliniat că "apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 noiembrie 2008)".
Ca atare, urmează a fi respins acest motiv de recurs invocat, ce trimite într-o formulare extrem de eliptică la decizia nr. XXI din 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care se întemeiază în drept sentința atacată, raportat la caracterul fondat al pretențiilor reclamanților. Decizia Curții Constituționale a României nu impietează asupra obligativității deciziei nr. XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămânând astfel bine stabilite drepturile salariale ale reclamanților prin sentința atacată.
n drept, se reține și incidența prevederilor art. 14 și 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 1 din nr.OG 22/2002, art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 34/2009, art. 17.proc.civ.
Față de toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondate recursurile formulate, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Curtea de APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 1439 din 21 mai 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CLUJ și Tribunalul Cluj să plătească intervenientului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut, începând cu data de 08.05.2008 și până la data de 24.04.2009, actualizat cu indicele de inflație de la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon Dana Gîrbovan
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.T/.
5 ex./21.12.2009
Jud.fond:,
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon Dana Gîrbovan
