Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 268/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 268/R/2008
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon judecător
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâții recurenți MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței civile nr. 23051 din 29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamanta intimată și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Curtea, având în vedere că recurenții prin cererile de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază că aceasta se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2305 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de către pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR având ca obiect drepturi bănești și în consecință pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL CLUJ și CURTEA DE APEL CLUJ au fost obligați în solidar la plata către reclamantă a indemnizației lunare de 10% din salariul brut pentru perioada 14.09.2004 și până la zi actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată, reclamanta a chemat în judecată pârâții TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând obligarea primilor trei pârâți în solidar la plata unei despăgubiri echivalente, diferențelor de drepturi salariale reprezentând indemnizația de 10% din salariul brut lunar, pe perioada 1.01.2004 și până la data de 1.02.2007 la zi și pe viitor, până la încetarea discriminării, cu actualizarea sumelor cu rata inflației și obligarea pârâtului de rd.5 să aloce fondurile necesare plății respectivelor drepturi bănești.
S-a reținut că instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.21 alin.1 din G nr.13 7/2000, în calitatea reclamantei de persoană discriminată, aceasta are dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care este încadrată în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.l alin.2 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr.500/2002 și G nr.208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.l din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamanta face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instituțiilor de înfăptuire a justiției (grefier), raporturile de muncă ale acesteia fiind guvernate de dispozițiile Codului muncii, conform art.l din acest cod.
Conform art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivit art.3 alin.8 din G nr.8/2007, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raportul de timpul efectiv lucrate în aceste activități.
Astfel, conform art.38 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (aprobat și Hotărârea nr.287/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii), grefierii sunt repartizați pe compartimente de activitate diferite.
Ca atare, fiecare grefier are ca activitate principală și permanentă activitatea corespunzătoare compartimentului de activitate în care a fost repartizat sau delegat, pe durata acestei repartizări sau delegări.
Deci, și grefierii delegați la biroul judecătorului sindic, la biroul de carte funciară, la compartimentul de executări civile, la compartimentul de executări penale, la comisia pentru cetățenie sau la comisia pentru cercetarea averii, îndeplinesc tot o muncă (atribuții) de grefier, specifică compartimentului de activitate la care sunt repartizați sau delegați (la fel ca toți ceilalți grefieri), iar pentru a putea îndeplini această muncă, legea nu le cere condiții de studii, de treaptă sau grad profesional diferite față de alți grefieri.
De asemenea, nu este obiectiv și rezonabil a se considera faptul că munca pentru care are loc această repartizare (reorganizarea judiciară, publicitatea imobiliară, executarea hotărârilor, acordarea cetățeniei sau cercetarea averilor) ar fi mai importantă sau mai însemnată cantitativ decât cea din alte compartimente de activitate (de pildă, decât cea din ședințele de judecată), dimpotrivă există aceeași dificultate și responsabilitate.
S-a reținut că grefierii (inclusiv reclamanta) sunt tratați diferențiat în funcție de criteriul discriminatoriu al categoriei socio-profesionale (locul de muncă unde sunt repartizați sau delegați), cu încălcarea principiului legal "pentru muncă egală și pregătire profesională, salariul egal", cu toate că îndeplinesc aceeași muncă, cea de grefier.
În speță, s-a reținut apartenența reclamantei la personalul din instituțiile de înfăptuire a justiției, reclamanta prestând muncă de grefier.
Toate persoanele din acest cadru al grefierilor din unitățile de justiție, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă corespunzătoare funcției de grefier, indiferent de categoria socio-profesională (locul de muncă în care sunt repartizați sau delegați).
Deci reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu grefierii delegați la activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr.50/1999 și art. 3 alin.8 din OG nr.8/2007.
Reclamanta, deși își execută raportul de muncă și își îndeplinește activitatea la care au fost repartizată, totuși nu primește indemnizația de 10%, sub pretextul discriminatoriu că este repartizată la alte compartimente deși . una și aceeași muncă de grefier.
Cu alte cuvinte, unul și același element în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de grefier produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio- profesională (locul de muncă).
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în munca de grefier în care au fost delegate sau repartizate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indemnizația de 10% din salariul brut.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii sale, deoarece criteriul acordării indemnizației este unul și același: calitatea de grefier care depune munca de grefier.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar acordarea indemnizației de 10% nu este justificată de aceste criterii, ci de simplul fapt al unui anumit loc de muncă (compartiment) arbitrar și discriminatoriu ales.
În concluzie, prin neacordarea indemnizației de 10%, reclamanta a fost în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest adaos salarial și pentru restul personalului, fiind discriminată în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzată indemnizația nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acesteia (condiția prestării muncii de grefier repartizat în muncă), ci sub pretextul că aparține la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. 1 din OG nr.137/2000).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, munca de grefier a fost depusă și de reclamanți.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.l039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.l 041 Cod civil.
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
În temeiul art.51 alin.l din Legea nr.743/2001, art.40 alin. 1 din Legea nr.631/2002, art.47 din Legea nr.507/2003, ar.42 din Legea nr.511/2004, art.26 din Legea nr.379/2005 raportat la art.14 din G nr.208/2005 și a Hotărârii din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.l048/2005), pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de acoperi întreaga sumă solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive nu a fost primită.
Reclamanta a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit admisibilă, ținând cont și de prevederile art.l082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea-credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări. În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanții nu au solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Referitor la cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor această cerere a fost admisă, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Plata diferențelor de drepturi salariale se poate realiza numai după deschiderea de credite și după alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Prin recursul său MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacata în sensul respingerii cererii reclamanților față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivele de recurs arată că soluția instanței de fond este netemeinică, fiind rezultatul unei greșite interpretări a actelor normative în vigoare.
Nu s-a ținut cont de faptul că reclamanta nu se poate îndrepta direct împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece între reclamanta și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există un raport juridic care să-i permită formularea unor pretenții în mod direct față de acesta. In aceste condiții Ministerul Economiei și Finanțelor este lipsit de calitate procesuală pasivă.
In al doilea rând, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la virarea fondurilor solicitate, în lipsa aprobării rectificării bugetului conform unei eventuale propuneri a Ministerului Justiției, o astfel de cerere a reclamanților fiind inadmisibilă.
Conform Legii nr.500/2002 art.14 (3) ici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
In ce privește elaborarea și adoptarea legilor de rectificare anuale, aceasta este reglementată de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și care presupune, conform art. 15 al. 1, întocmirea unor propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, inițiatorii având obligația să prevadă și mijloacele necesare pentru creșterea cheltuielilor.
De asemenea, inițiatorul (Ministerul Justitiei) trebuie să elaboreze fișa financiară care însoțește expunerea motivelor pentru care solicită majorarea cheltuielilor aprobate prin buget.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului, respectiv Parlamentului. Potrivit art. 17 al. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Pârâtul Ministerul Justiției, în motivele de recurs arată că drepturile solicitate de reclamantă au fost stabilite de legiuitor exclusiv în favoarea personalului auxiliar prevăzut în mod expres de art.19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și numai în raport de timpul efectiv lucrat.
Prin urmare instituirea acestui spor reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația de 10% din salariul brut și altor categorii de persoane decât cele prevăzute de lege, reprezintă o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Arată că OG nr. 8/2007,actul normativ în vigoare aplicabil în domeniul salarizării personalului auxiliar, prevede acordarea unei indemnizații lunare de 10% din salariul de bază doar în anumite situații, respectiv pentru grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă, în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități, situații în care intimata reclamantă nu se regăsește.
Un alt motiv de recurs este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens, arată că potrivit art. 19 alin.3 din Legea nr. 50/1996:,(3) care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetarea averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară."
Așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior, beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut n mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
În vederea acordării indemnizației de 10% din salariul brut prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, persoana care are stabilite atribuții în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită, cât și timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia. În baza acestui referat se completează pontajul lunar, compartimentul economic efectuând plata în funcție de timpul efectiv în care a desfășurat activitatea respectivă
Față de dispozițiile menționate anterior, cât și față de procedura concretă în care se poate acorda indemnizația de 10% prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, solicită să se constate că personalul auxiliar care nu participă la activitățile prevăzute de aceste dispoziții nu poate beneficia de procentul în discuție.
Referitor la reținerea instanței de fond că reclamanta ar fi fost discriminată, arată că așa cum rezultă din Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. "
De asemenea, jurisprudența CEDO în această materie este în sensul că "diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14. numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile. fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă".
Textul art. 1 alin. 3 din OG 137/2000, potrivit căruia: "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile" este, de asemenea, în concordanță cu jurisprudența instanței europene.
În cazul de față este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau "analogii", având în vedere situația concretă de fapt.
De asemenea, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu contravin art. 6 alin.2 din Codul Muncii, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile prevăzute de art.19 din Legea nr. 50/1996 nu pot afirma în mod fundamentat că depun o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini diferite și suplimentare față de cei care nu le au stabilite în fișa postului.
În aceste condiții, consideră că soluția primei instanțe de a acorda tuturor, prin hotărâre judecătorească, sporul solicitat, indiferent dacă personalul auxiliar în cauză exercită sau nu activități în plus față de specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți grefierii, conduce în fapt la o încălcare a principiului salariu egal pentru muncă egală.
Apreciază că nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că dispozițiile art. 19 alin.(3) din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt apreciate ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâți, Curtea reține următoarele:
După cum se poate observa din considerentele sentinței atacate, principalul argument al instanței care a condus la concluzia admiterii acțiunii reclamanților a fost acela că prin reglementările art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, acordându-se doar grefierilor care participau la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averilor o indemnizație lunară de 10 % din salarul brut calculat în raport cu timpul efectiv lucrat, s-ar fi realizat o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce ar încălca dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin 2 Codul muncii.
Dar așa cum rezultă din dispozițiile art. 19 alin 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin 8 din OG nr. 8/2007, acte normative care reglementează acordarea dreptului de 10 % din salarul brut, aceste drepturi se acordă numai personalului auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate, nu și celor ce nu desfășoară astfel de activități.
De altfel modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale care țin de statutul profesional, al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării și care excede cadrului legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
De fapt în cazul din speță, legiuitorul nu face altceva decât să atribuie o indemnizație concretă printr-un procent la salariul brut, în raport cu timpul efectiv lucrat numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este desfășurată în plus și diferit față de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar.
Așadar, nu se poate reține existența stării de discriminare între grefierul care participă la activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 și art. 8 alin 3 din OG nr. 8/2007, și cei care nu participă la acestea, știut fiind, așa cum a statuat și Curtea Constituțională că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoana care se află în situații diferite.
Așa fiind față de cele mai sus reținute, văzând și dispozițiilor art.299 și 312.proc.civ. Curtea va admite recursurile pârâților și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr. 2305 din 29.11.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei pentru drepturi salariale.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Pt.- - - - - -
în conc.matern.
Semnează
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
Red.AR
Dact./3ex.
21.03.2008
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Adrian Repede, Gabriella Purja
