Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2697/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2697/R/2009
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și respectiv MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 104/F din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați, reprezentați prin mandatar, precum și pe pârâții intimați TRIBUNALUL BISTRIȚAN și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 104 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, Nășcuțiu, Manița -, - împotriva pârâților Ministerul Justiției și TRIBUNALUL - în contradictoriu și cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bistrița N au fost obligați, în solidar, să plătească reclamanților, Nășcuțiu, Manița -, pentru perioada 01.01.2007-31.12.2007 și pentru luna ianuarie 2008 și reclamantei -, pentru perioada 16.04.2007-31.12.2007 și pentru luna ianuarie 2008, diferențele salariale rezultate din aplicarea majorării indemnizației de încadrare brute lunare, astfel: 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume actualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 10 (zece) a fiecărei luni pentru drepturile bănești aferente lunii anterioare și până la data plății efective.
Pârâtul Tribunalul Bistrița -N a fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, Nășcuțiu, Manița -, referitor la indemnizația de încadrare brută lunară și valoarea de referință sectorială pentru perioada 01.01.2007-31.12.2007 și luna ianuarie 2008 iar în privința reclamantei - pentru 16.04.2007-31.12.2007 și luna ianuarie 2008.
Pârâtul MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor arătate mai sus.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că instanța specializată în litigii de muncă este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 21 alin. 1 din G nr. 137/2000, republicată, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Referitor la existența sau inexistența faptelor de discriminare tribunalul a reținut că reclamantele și Nășcuțiu sunt judecători iar reclamanții Manița -, - asistenți judiciari la Tribunalul Bistrița -N, tribunalul făcând parte din categoria unităților bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate atât de legile speciale cât și de Codul Muncii ( dreptul comun în materie) în completarea legislației speciale, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Cu toate acestea, reclamanților ( personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reglementeze dreptul reclamanților la acordarea sporului de vechime, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Pentru aprecierea existenței discriminării, în realitate, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale.
În mod eronat pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă, respectiv procentele de majorare se vor aplica la indemnizația de încadrare brută lunară(legiuitorul folosind noțiunea de salariu de bază specific celorlalte categorii de personal bugetar, OG nr.10/2007 ).
Cum indemnizația de încadrare brută lunară este stabilită potrivit art.3 din OUG nr.27/2006 adică este produsul dintre valoarea de referință sectorială și coeficientul de multiplicare prevăzut pentru fiecare reclamant și cum, un factor al înmulțirii (coeficientul de multiplicare) este constant, în realitate, prin indexarea indemnizației de încadrare brută lunară( care este produsul)se realizează o indexare, în aceleași procente, a valorii de referință sectorială(noțiune folosită de legiuitor în cazul personalului din administrația centrală, etc, în OG nr.16/2007, a controlorilor financiari și implicit în cazul personalului auxiliar de specialitate din justiție, OG nr.8/2007).
În consecință, la indemnizația de încadrare brută lunară a reclamanților (și la valoarea de referință sectorială în funcție de care se determină indemnizația de încadrare brută lunară) se va aplica o majorare astfel: 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, prejudiciul suferit de reclamanți constând în drepturile bănești rezultate din diferența dintre suma majorată și suma efectiv plătită.
Așa fiind, având în vedere că valoarea de referință sectorială aplicabilă judecătorilor, procurorilor și asistenților judiciari salarizați și ei potrivit OUG nr.27/2006, în luna decembrie 2006, conform art.38 din OUG nr.27/2006, era de 280,65 lei, prin indexarea acesteia, conform procentelor anterior arătate rezultă că valoarea de referință sectorială aplicabilă judecătorilor, cum sunt și reclamanții, trebuia să fie: de294,68 leiîn perioada 01.01.2007-31.03.2007; de300,57lei în perioada 01.04.2007-30.09.2007; de333,64 leiîn perioada 01.10.2007-31.12.2007, valoare ce se aplică și în continuare până la noua indexare a acesteia prevăzută pentru 1 aprilie 2008 (OG nr.13/2008, care prevede indexarea valorii de referință sectorială aplicabilă magistraților, începând cu luna aprilie 2008, în procent de 2% față de valoarea de referință sectorială din luna decembrie 2007, care așa cum s-a arătat anterior este de333,64 lei)..
Reclamanții au solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit-o întemeiată, ținând cont de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Actualizarea se va efectua începând cu data de zece a fiecărei luni (data nașterii dreptului de a cere plata drepturilor salariale, fiind ziua plății drepturilor salariale pentru magistrați) pentru drepturile bănești aferente lunii anterioare și până la data plății efective.
În consecință, acțiunea a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin B-N, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului a invocate excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece între aceste minister și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, ministerul nu are calitatea de angajator și nu are obligația de a plăti reclamanților drepturile bănești solicitate.
Obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate echivalează cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume, cu titlu de drepturi bănești, încălcându-se prevederile art.14 din Legea 500/2002.
În privința fondului cauzei arată că indexările salariale acordate reclamanților nu au fost stabilite printr-un act normativ, dar neemiterea unui astfel de act care să prevadă indexări salariale și pentru reclamanți nu a creat o situație discriminatorie, dat fiind că diferitele categorii profesionale menționate în acțiunea introductivă nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
MINISTERUL JUSTIȚIEI, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii formulate.
În motivarea recursului a apreciat că art.2 alin.1-3 și art.6 din OG137/2000, textele de lege pe care instanța de fond și-a fundamentat argumentația sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că se poate reține un tratament diferențiat între categorii profesionale totalmente distincte (spre exemplu judecători și alte categorii de bugetari), tratament ce creează astfel o stare de discriminare, fiind încălcat principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării.
Admițând acțiunea, instanța de fond a acordat judecătorilor reclamanți drepturi inexistente, neprevăzute de lege, arogându-și atribuții de legiferare, specifice altor puteri ale statului.
Pe fondul cauzei arată că tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv nr.OUG27/2006 ori de alte acte normative prin care sunt reglementate drepturi de natură salarială în beneficiul acestei categorii profesionale.
Referitor la obligarea plății sumelor actualizate în funcție de rata inflației arată că în conformitate cu art.1088 civ. la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursurile pentru următoarele considerente:
otivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4.pr.civ. este nefondat, deoarece tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Ca atare nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție). Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale. În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanții (dar refuzată în mod discriminatoriu reclamanților), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamantului, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din Legea nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
În același sens, Curtea observă că ambii recurenți sunt în eroare asupra categoriei socio-profesionale căreia îi aparțin reclamanții, aceștia nefiind magistrați ci consilieri de probațiuni, a căror salarizare nu este reglementată de OUG nr.27/2006, ci de Legea nr.37/2006.
Prin urmare, întreg recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și motivele de recurs invocate de pârâtul Ministerul Justiției, care pornesc de la premisa că reclamanții sunt magistrați, sunt străine de fondul cauzei, urmând a fi înlăturate.
De asemenea, legitimarea procesuală a pârâtului Ministerul Justiției este conferită nu de calitatea de autor al discriminării, ci de calitatea sa de ordonator principal de credite care îi revine conform art.131 alin.2 din Legea nr.304/2004.
Curtea observă că nu subzistă critica recurentului Ministerul Justiției referitoare la compararea situației reclamanților cu cea a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, a procurorului general și a adjuncților acestuia deoarece hotărârea atacată nu cuprinde un asemenea considerent.
În privința fondului, Curtea reține că existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de Apel apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordării indexărilor prin OG 10/2007 a fost acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată, în mod evident reclamanții sunt discriminați față de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care inflația afectează în mod similar și veniturile obținute de reclamanți.
Drept urmare se apreciază că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, instanța de fond interpretând corect dispozițiile legale incidente în cauză.
Și ultimul motiv din recursul Ministerului Justiției întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă este apreciat ca nefondat, întrucât tribunalul s-a pronunțat în limitele în care a fost investit, reclamanții întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile nr.OG 10/2007, astfel încât nu se poate reține că hotărârea de fond nu conține considerentele pentru care reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze numai de dispozițiile nr.OG 10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care prevede indexări.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel va respinge, conform art.312 alin.1 pr.civ. ca nefondate recursurile pârâților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N, MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 104 din 18.02.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./15.12.2009
Dact.Sz./7 ex.
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Cristina
