Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2726/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2726/R/2009
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 2339 din 3 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați - și alții, precum și pe pârâții intimați TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - indexări.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2339 din 3 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanții -, -, și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL CLUJ au fost obligați la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 05.12.2007 și până la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate și de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește aprecierea tratamentului diferențiat al reclamanților, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța a reținut, conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
S-a reținut că temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților nu le-a fost acordat, în mod arbitrar, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: C al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și C al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
S-a subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, s-a reținut că prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea a fost considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. În acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
În conformitate cu prevederile art.3 și urm. din Decretul nr. 92/1976, angajatorul are obligația de a întocmi și completa carnetul de muncă cu toate modificările intervenite în executarea raporturilor de muncă, așa încât instanța va obliga pârâții de rând 1 - 3 să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă ale reclamantului.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007. Având în vedere aceste prevederi legale instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției dat fiind faptul că raporturile de muncă ale reclamanților cu pârâtul sunt din cele angajat - angajator, acesta din urmă având calitatea de ordonator principal de credite.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL CLUJ.
Curtea de APEL CLUJa solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că nu există temei legal pentru acordarea acestor majorări pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții.
Situația de discriminare și invocarea prevederilor nr.OG137/2000, pe care instanța și-a întemeiat soluția nu sunt de natură a justifica admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plată, având în vedere cele stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr.819/2008.
MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, a solicitat admiterea recursului casarea sentinței cu respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea recursului a arătat că soluția primei instanțe este nelegală, întrucât instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, pori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare.
Ministerul Justiției nu deține atribuții în domeniul stabilirii politicii salariale și cu atât mai puțin în domeniul corelării creșterilor salariale solicitate de către reclamanți.
Mai arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât - nr.8/2007, aprobată prin Legea nr.247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte, prin majorarea coeficienților de salarizare, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Obligarea Ministerului Justiției la plata unor sume ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate ale prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acest minister.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond în mod neîntemeiat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, având în vedere că prin Legea finanțelor publice nr.500/2002, se reglementează constituirea fondurilor publice și prevenirea cheltuielilor bugetare cu destinație precisă. Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară nu revine Ministerului Finanțelor Publice, ci Guvernului și respectiv Parlamentului. Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator de credite, astfel nu poate aloca aceste sume.
Pe fondul cauzei arată că drepturile salariale ale categoriei profesionale din care fac parte reclamanții sunt reglementate prin acte normative cu caracter special, respectiv nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Întrucât legislația specifică autorității în care își desfășoară activitatea reclamanții prevede drepturile salariale ce se cuvin acestora, ei nu pot beneficia de drepturile salariale prevăzute în legislația specifică pentru alte categorii profesionale.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursurile pentru următoarele considerente:
otivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4.pr.civ. este nefondat, deoarece tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție). Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale. În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanții (dar refuzată în mod discriminatoriu reclamanților), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamantului, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din Legea nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
De asemenea, legitimarea procesuală a pârâtului Ministerul Justiției este conferită nu de calitatea de autor al discriminării, ci de calitatea sa de ordonator principal de credite care îi revine conform art.131 alin.2 din Legea nr.304/2004.
În privința fondului, Curtea reține că existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de Apel apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordării indexărilor prin OG 10/2007 a fost acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată, în mod evident reclamanții sunt discriminați față de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care inflația afectează în mod similar și veniturile obținute de reclamanți.
Drept urmare se apreciază că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, instanța de fond interpretând corect dispozițiile legale incidente în cauză.
Și ultimul motiv din recursul Ministerului Justiției întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă este apreciat ca nefondat, întrucât tribunalul s-a pronunțat în limitele în care a fost investit, reclamanții întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile nr.OG 10/2007, astfel încât nu se poate reține că hotărârea de fond nu conține considerentele pentru care reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze numai de dispozițiile nr.OG 10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care prevede indexări.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel va respinge, conform art.312 alin.1 pr.civ. ca nefondate recursurile pârâților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 2339 din 03.09.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
Cu opinie separată
GREFIER
Red.
Dact./19ex.
11.01.2010
Motivarea opiniei separate a judecătorului
Analizând motivele de recurs invocate în cauză și dispozițiile legale aplicabile în cauză, consider că în mod greșit prima instanță a reținut ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților-intimați.
Reclamanții: -, -, -, -, -, -, Și fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Gherla.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, reclamanții-intimați sunt salarizați potrivit nr.OG 8/2007.
Potrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau parchetului.
Prin acte normative succesive, personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca și în anii anteriori, de majorările anuale. Astfel, s-au acordat majorări salariale următoarelor categorii socio-profesionale: demnitarii (art. 1 din nr.OG 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din nr.OG 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din nr.OG 10/ 2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din nr.OG 27/2007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din nr.OG 11/2007); personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale din străinătate (art. 1 din nr.OG 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din nr.OG 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din nr.OG 20/2007).
Reclamanții susțin că s-a creat un caz de discriminare prin excluderea lor de la creșterile salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar, întrucât nu s-a modificat, până în prezent, valoarea de referință sectorială, în cuantum de 280,64 lei, modificându-se doar coeficienții de multiplicare.
Examinând anexele 1a, 1b și 1c la OG nr. 8/2007, se constată, într-adevăr, că valoarea de referință sectorială a rămas neschimbată pe parcursul întregului an 2007, fiind de 280,64 lei. S-au modificat însă, în trei tranșe, respectiv ianuarie-31 martie 2007, 1 aprilie-30 septembrie 2007 și de la 1 octombrie 2007, coeficienții de multiplicare aferenți fiecărei funcții, coeficienți prevăzuți în cele 3 anexe.
Modificarea coeficienților a fost în sensul creșterii lor. Astfel, cu titlu exemplificativ, evoluția coeficientului de multiplicare pentru un grefier grad I, cu studii superioare, în cele 3 etape, este următoarea: ianuarie-31 martie 2007, 5,250; 1 aprilie-30 septembrie 2007, 5,355; de la 1 octombrie, 5,997.
Cum salariul de bază individual lunar al personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, se constată că, orice creștere a coeficientului de multiplicare, determină și creșterea salariului de bază, așa încât nu se poate reține, așa cum susțin reclamanții, că au fost excluși de la creșterile salariale acordate, în cursul anului 2007, altor categorii de personal din sectorul bugetar.
Mai mult, art. 29 din nr.OG 8/2007 face în mod direct referire la cele trei etape de majorare a salariilor de bază individuale lunare ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.
În consecință, opinez în sensul că nu sunt întrunite în cauză condițiile unei discriminări directe sau indirecte între reclamanți și alte categorii de personal din sectorul bugetar, astfel încât recursurile formulate de Ministerul Justiției și Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legal, sunt fondate.
Judecător
Red./ Tehnored.:;
2 ex.- 13.01.2010.
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Cristina
