Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 2799/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2799/R/2009
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTORI: Sergiu Cătălin Boboș, Cristina Mănăstireanu Eugenia
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2430 DIN 17 sseptembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe intimații reclamanți, și și pârâții CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Având în vedere că recurenții au solicitat judecarea recursului în condițiile art. 242 proc.civ. instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2430 din 17 sept.2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea reclamantilor, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Cluj, Curtea de APEL CLUJ și au fost obligați pârâții de rând.1,3 și 4 la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare pentru perioada 15.04.2008 până la zi și în continuare, fiind obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să pună la dispoziția pârâților de rândul 1, 3 și 4 fondurile necesare efectuării plăților.
Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate.
În Legea nr.50/1996 era prevăzut sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în art.47, care a fost abrogat de Guvernul României prin OG 83/2000.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Prin urmare, abrogarea parțială a unui act normativ prin OG nr. 83/2000 reprezintă o modificare a acestuia efectuată printr-un act normativ de nivel inferior legii, respectiv printr-o ordonanță de guvern și nu se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000.
Această intervenție a Guvernului României a prejudiciat magistrații și personalul auxiliar, deoarece ca urmare a specificului activității aceștia erau îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare. Chiar dacă ulterior acestei intervenții au fost alte acte normative care au majorat indemnizațiile reclamanților, ele nu au privit acest spor, ci au adaptat în context general salariile persoanelor care lucrează în activitatea judiciară la situația economică a statului.
Întrucât toate aspectele avute în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate inclusiv a reclamanților, aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, dreptul reclamanților este actual și evident.
În acest sens, sunt de amintit și prevederile Directivei nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, care prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Ca urmare, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nici o situație obligații financiare pentru lucrători". Acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Așadar, afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia, iar abrogarea s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
Raportat la art.57 din Legea nr. 24/2000, dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În consecință, excepția ridicată de pârât nu este întemeiată. Astfel, aceasta a fost ridicată în considerarea faptului că acest pârât ar fi obligat la plata sumelor din bugetul propriu ceea ce nu este real, deoarece în acțiune acest minister a fost chemat pentru a efectua toate demersurile legale ce se impun în vederea asigurării acestor drepturi salariale.
Potrivit Deciziei 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -secțiile unite, în dosar nr.5/2008 s-a statuat faptul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% calculat la indemnizația brută, respectiv la salarul de bază brut lunar și după intrarea in vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizie care conform art.329 alin.3 pr.civ. este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Drepturile salariale vor fi acordate până la data pronunțării, întrucât obligația angajatorului de a plăti salariul este stabilită în baza unei legi pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat-o ca deplin valabilă și nu în baza hotărârii judecătorești care trebuie să se raporteze la legislația în vigoare la data pronunțării, neputând constitui bază pentru un drept salarial în viitor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii, în temeiul art.304 pct.9 pr.civ. instanța depășind limitele puterii judecătorești instanța făcând și o greșită interpretare și aplicare a legii.
Astfel se susține că dovada depășirii limitelor puterii judecătorești este Decizia Curții Constituționale privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de ÎCCJ și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte.
În acest sens se solicită să se constate că după pronunțarea și intrarea în vigoare a Deciziei Curții Constituționale prin care se constată o ingerință nepermisă a puterii judecătorești în sfera prerogativelor puterii legislative și executive, Decizia nr.21/2008 a ÎCCJ nu poate constitui temei pentru admitereea acțiunii.
Recurentul mai susține că art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat prin art.42 din OG 83/2000 și că din februarie 2007 a intrat în vigoare noua lege de salarizare OG 8/24 ianuarie 2007 care prevede la art.30 că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă Legea 50/1996. Astfel, instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantei, neexistând nici un act normativ în vigoare care să reglementeze dreptul personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În ce privește recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, acesta se referă la lipsa calității procesuale pasive, situație ce atrage excepția inadmisibilității acțiunii raportat și la dispozițiile art.16, 18 și 20, 34 alin.1 din Legea 500/2002 privind finanțele publice.
Se mai arată că obligarea Ministerului Finanțelor Publice să încludă într-o rectificare a bugetului pe anul 2009 fondurile necesare achitării sumelor solicitate este lipsită de temei legal și în același timp imposibil de executat, deoarece aceste sume trebuie să fie propuse de ordonatorii principali de credite în condițiile art.34 alin.1 din Legea 500/2002.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art.304 pct.4 și 9 pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
Deoarece deși sunt structurate diferit, o parte dintre motivele invocate de recurenți sunt similare, recursurile nu vor fi analizate separat.
Referitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive aMinisterului Finanțelor Publicese reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Finanțelor Publice este C care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Finanțelor Publice este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Finanțelor chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția lipsei calității procesuale pasive.
Referitor la depășirea atribuțiilor de către instanța de fond (motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților ), se reține că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
În ceea ce privește criticile privind fondul cauzei se reține că rin p. Decizia nr. XLVI din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă.
În consecință, se apreciază că tribunalul a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză conform interpretării date de instanța supremă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2430 din 17.09.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
--- - - - -
Red.PE/CA
17.12.2009 - 9 ex.
Jud.fond.;
Președinte:Sergiu Cătălin BoboșJudecători:Sergiu Cătălin Boboș, Cristina Mănăstireanu Eugenia
