Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 3/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- SENTINTA CIVILA NR. 3
Ședința publică de la 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pîrjol Năstase Doru Octavian JUDECĂTOR 2: Busuioc Anamaria
- - - - JUDECĂTOR
- - ASISTENT JUDICIAR
- - ASISTENT JUDICIAR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare acțiunea civilă promovată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri, excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra cauzei civile de față constată că:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă și înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. 540/103/21.03.2008 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata actualizată a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 calculat din salariul de bază brut lunar începând cu 22.04.2004 și până în august 2004 în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a mai solicitat prin acțiune obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților, iar a pârâtului Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al reclamantei.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a invocat, în esență, următoarele:
Începând cu data de 22.04.2004 ocupă funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Piatra Neamț.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
OG nr. 83/2000 prin care s-a abrogat acest articol este neconstituțională deoarece, pe de o parte potrivit art. 56 al.2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă evenimentele legislative ( modificarea, completarea, abrogarea, etc. ) pot fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, iar, pe de altă parte, acest act normativ este o lege ordinară și nu una organică, cum este Legea nr. 50/1996.
Prin nr.OG 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice prevăzut de Legea nr. 24/2004 și ale art. 114 alin.1 și art. 72 alin.3 din Constituție.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În cauză au depus întâmpinare la acțiune pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției. Primul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar secundul excepția prescripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 1,3,7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 din Codul muncii. Pe fondul cauzei a formulat concluzii numai acest din urmă pârât, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat, în esență, de faptul că nr.OG83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptată de Parlament în limitele și condițiile prevăzute de lege cu respectarea dispozițiilor constituționale.
Prin încheierea din 26.06.2008 Tribunalul Neamța dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei spre competentă soluționare Curții de APEL BACĂU, în temeiul art. II alin.2 din nr.OUG 75/2008.
La C cauza a fost înregistrată la 06.08.2008.
Nu au fost administrate probe în cauză.
Conform art. 137 alin.1 Cod procedură civilă Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției invocată de Ministerul Justiției deoarece aceasta face de prisos cercetarea în fond a pricinii și a celeilalte excepții invocată de celălalt pârât.
Deliberând asupra acestei excepții, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:
Dreptul invocat în acțiune de către reclamantă este un drept de creanță ( pur și simplu), întrucât vizează o sumă de bani. Pentru un astfel de drept art. 283 al.1 lit.a teza I-a din Codul muncii, care se aplică părților în litigiu conform art. 295 alin.2 din aceeași lege, stabilește un termen general al prescripției de 3 ani, pentru care prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în cauza de față de la data la care ar fi trebuit acordat sporul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 și anume de la 22.04.2004, respectiv luna august 2004, or acțiunea a fost formulată la 21.04.2008, cu mult peste acest termen.
Reclamanta nu a invocat existența vreunui motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu a solicitat repunerea în termenul de prescripție.
Față de aceste considerente Curtea va admite excepția și va respinge acțiunea la fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Respinge acțiunea promovată de reclamanta, domiciliată în P N, nr. 8 -.B,.24, județul N în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,- sector 5, Tribunalul Neamț, cu sediul în PN, - și Ministerul Economiei și Finanțelor,cu sediul în B,- sector 5, ca fiind prescrisă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.09.2008.
Cu opinia separată a domnului asistent judiciar care este pentru respingerea excepției ca nefondată și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată de către reclamantă.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
red.
tehnored./6 ex.
03.10./06.10
OPINIA SEPARATĂ A DOMNULUI ASISTENT JUDICIAR
care este pentru respingerea excepției prescripției pentru perioada 22 aprilie 2004-august 2004 și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru următoarele considerente:
I---Potrivit art. 33 alin.(1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești magistrații și personalul auxiliar " pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de pana la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru". Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 38/2007 s-a recunoscut dreptul magistraților la acest spor de vechime.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 21/2008 magistraților li s-a recunoscut dreptul la sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică.
Așadar în baza de calcul a indemnizațiilor magistraților au fost incluse sporul de vechime de risc si suprasolicitare neuropsihică. Conform dispozitivului nr. 21/2008, aceste ultime sporuri sunt recunoscute "și după intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000".
Cu privire la aspectul privind termenul de prescripție facem precizarea că, alături de o jurisprudența bogata în sensul acordării acestor drepturi începând cu data de 01.10.2000, pentru considerentele pe care le vom dezvolta în continuare apreciem că termenul de prescripție nu a început sa curgă decât din momentul pronunțării, până la momentul pronunțării nu a curs și nu a început să curgă termenul de prescripție.
II-- termenului de prescripție de la data pronunțării
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislație muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe sa curgă prescripția extinctivă și, bineînțeles, a datei la care ea urmează să se împlinească [ "Prescripția extinctiva", ed., 2004, p. 491].
Așadar, în cazul nostru trebuie analizată data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. "(), iar potrivit art. 1886: " Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere." ()
În esență, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctiva începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este această dată si nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplică, regula instituită prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, în sensul că ea se aplica ori de cate ori nu-si găsește incidenta vreo regula specială, edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte, si, bineînțeles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat (si cu condiția ca dreptul la acțiune corespunzător sa fie supus prescripției extinctive), pe de alta parte [Idem]. În speță dreptul magistraților nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozițiile art. pct. 32 si 42 au fost abrogate în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/2006.
Așadar, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceasta: prescripția începe sa curgă la data nașterii dreptului la acțiune [Cf., Gh., Drept civil. Teoria generala a dreptului civil, 1980, p. 470, după care "data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv - chiar în lipsa unei contestații ori încălcări - trebuie exercitat"., Drept civil. Teoria generala, Ed. Servo-Sat, A ("Când se naște dreptul la acțiune: atunci când dreptul subiectiv este încălcat, negat sau contestat sau chiar în lipsa unei astfel de încălcări, negări sau contestări, el trebuia exercitat."). si Ap., civ. dec. nr. 2086/2000, în Jurisprudența Curții de Apel Iași în materie civila 2000, p. 186, nr. 112 ("Momentul nașterii dreptului la acțiune îl constituie data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.").].
Evident ca pur teoretic putem susține că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, însă unul din principiile fundamentale ale statului de drept [Prin stat de drept înțelegem un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridica. În statul de drept, statul este garantul libertăților și drepturilor individuale, totodată, asigurând securitatea internă si externă a cetățenilor prin instituții democratice. Prin mecanismele democratice de control prevăzute într-un stat de drept este asigurată conformitatea normelor inferioare cu cele superioare.] îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate. A susține că în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc si de suprasolicitare neuropsihică, însemna pur și simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar și atunci când prin lege se abroga în mod expres anumite drepturi. Este evident ca în acest caz nu se poate aplica principiul nemo censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu se creează obligația la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se creează premisa de legalitate.
În același timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral (etic), regula începutului prescripției extinctive o dată cu nașterea dreptului la acțiune este cât se poate de naturală, de firească: premisa aplicării efectului sancționator al prescripției extinctive constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situații juridice sau realizarea unui interes legitim [ "Prescripția extinctivă", ed., 2004, p. 491]. Se poate susține că dreptul la acțiune trebuia exercitat în condițiile în care prin lege s-a abrogat în mod expres un drept? A susține că dreptul la acțiune trebuie exercitat atunci când legea abrogă expres un drept înseamnă să se impună justițiabilului mai mult decât o diligentă rezonabilă, înseamnă chiar obligarea justițiabilului să intenteze împotriva tuturor actelor normative acțiune preventivă, ceea ce evident că nu poate fi admisibil.
Or, atâta timp cât dreptul la acțiune nu s-a născut încă, nu se poate spune că titularul său este neglijent și, în consecință, nu se justifică nici prescripției extinctive și, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescripție: stingerea dreptului la acțiune.
În fapt, instituția prescripției extinctive constituie un adevărat instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului care un își exercita drepturile intr-un anumit termen, stabilit în mod imperativ de lege.
Trebuie observat că dispozițiile art. I pct. 32 si pct. 42 din OG. nr.83/2000, prin tehnica de redactare creează în mod evident " aparența de nedrept" cu privire la sporul de vechime, sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihica, prin faptul că abrogă în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În condițiile în care prin lege se abrogă în mod expres un drept nu se poate susține rezonabil că persoanele în cauza au fost neglijente în valorificarea drepturilor lor. Această idee este întărită de faptul că prin nr. 36/2007 și nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptată cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel se precizează ca " prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoașterea dreptului magistraților la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern. Adică actul subsidiar [Legea nr. 125/2000] normei principale [OG nr. 83/2000] prin care se abrogă drepturile magistraților pe sporuri. În aceste condiții, orice persoană rezonabilă cercetează în primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternică, că Guvernul când a edictat norma legală a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justițiabilului să cerceteze dacă instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile și limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere și o suspiciune continuă cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continuă cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Această susținere este inadmisibilă într-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încât cetățenii nu pot fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar această lipsă de suspiciune nu poate fi calificată ca fiind lipsa de acțiune, delăsare sau nepăsare în apărarea drepturilor și intereselor lor, cu atât mai mult cu cât competența verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției și nu cetățenilor.
În aceste condiții, nu se poate susține ca termenul de prescripție a început să curgă de la data da 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedura, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiza normală a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justitiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară, iar această culpă a statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale legale și legitime, pe care le-ar fi obținut în lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Dacă legea nu ar fi creat o puternică aparentă de nedrept, atunci am fi fost în fața culpei magistraților de lăsare a curgerii termenului de prescripție. Așadar, nu poate fi sancționat un cetățean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpă a statului.
În măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate în mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că a început să curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligență în vederea apărării drepturilor și intereselor sale. Însă norma legala nu a fost previzibilă, dovadă interpretările diferite data de instanțe.
Având în vedere faptul că drepturile magistraților la sporuri au fost abrogate în mod expres prin nr.OG 85/2000 se creeazăo puternică "aparentă de nedrept"prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigentelor de tehnică legislativă specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerințe, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat in mod constant, statuând ca " o norma este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie,în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita" (Cazul împotriva României, 2000), iar " [. ] cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și sa fie capabil să prevadă,într-o măsura rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie ăa fie, în același timp, accesibilă si previzibilă" (Cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
În cazul de față, trebuie constat că textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate si predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să își poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor, adică sa introducă o cerere de reclamare a drepturilor sale în termenul general de prescripție.
Norma legala nu este previzibilă, cu privire la viitorul interdicției dreptului. Este de forța evidentei faptul că în condițiile în care ar fi fost previzibilă o interpretare în sensul celei date de Înalta Curte de Justiție si Casație, atunci fiecare persoană (diligenta) afectată de dispozițiile nr.OG 83/2000 nu ar fi stat în pasivitate, ci ar fi acționat în vederea apărării propriilor drepturi. Or, a fost nevoie de șapte respectiv opt ani pentru clarificarea normei juridice. În acest context, al ambiguităților juridice, al nesiguranței interpretării un poate fi sancționat titularul dreptului, drept care, până la data interpretării oficiale un era recunoscut. Or, dreptul material la acțiune curge de la data recunoașterii dreptului.
În măsura în care am considera că dreptul la acțiune al reclamantei s-ar fi născut odată cu apariția nr.OG 83/2000 ar presupune, după cum am mai menționat, că în lipsa previzibilității legii, orice justițiabil ar trebui, în mod preventiv, să introducă cerere de chemare in judecata pentru a nu pierde anumite drepturi, în situația în care, prin interpretarea oficiala dată de puterea judecătoreasca li s-ar naște drepturi care ar fi lipsite de apărare, daca nu ar fi acționat. Or, o astfel de interpretare este inadmisibila deoarece ar încălca unul din principiile fundamentale ale unui stat de drept: principiul securității juridice, care are ca obiect principal protejarea cetățenilor împotriva efectelor negative secundare ale normei legale.
În speță, unul din efectele negative secundare ale normei legale l-ar constitui privarea celor interesați de dreptul la acțiune, având in vedere faptul că norma legală creează " aparența de nedrept".
În concluzie, având în vedere toate cele de mai sus, rezultă fără nici o urmă de îndoiala că dreptul la acțiune nu se poate naște decât la data pronunțării nr. 36/ 2007 si 21/2008.
Pe cale de consecință, reclamanta ar fi în drept să primească sporul solicitat și pentru perioada 22 aprilie 2004- august 2004.
ASISTENT JUDICIAR,
Președinte:Pîrjol Năstase Doru OctavianJudecători:Pîrjol Năstase Doru Octavian, Busuioc Anamaria
