Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 301/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.301/R-CM

Ședința publică din 23 Februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu

JUDECĂTOR 3: Paula Andrada

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCATIEI CERCETARII SI, cu sediul în B,--30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.760/CM din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și T, intimații-reclamanți, C, intimații-pârâți Comuna, Școala nr.1, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Economiei și Finanțelor-Direcția -ă a Finanțelor Publice A și Consiliul Județean

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare din partea intimaților-reclamanți și că părțile au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

Curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Asupra recursului civil de față,

Constată că, rin p. acțiunea înregistrată la data de 22.02.2008 reclamanților, C, prezentate de Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia", au chemat în judecată pe pârâții Comuna, Școala nr.1, Inspectoratul Școlar al Județului A, Ministerul Educației Cercetării și T, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția -a a Finanțelor Publice A, Consiliul Județean A, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții Școala nr.1, Inspectoratul Județean A și Ministerul Educației, Cercetării și T să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore suplimentar; toți pârâții să plătească drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus cu 2 ore suplimentar față de norma didactică pe perioada octombrie 2001 - 17.08.2003, cu actualizarea sumelor în funcție de creșterea indicelui de inflație, până la data efectuării plății;să se dispună efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt încadrați în funcție didactică la Școala nr.1 și potrivit art.45 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului.

Reclamanții susțin că dreptul la acțiune nu este prescris nici pentru perioada 2001-2003, deoarece cursul prescripției extinctive a fost întrerupt prin recunoașterea dreptului lor prin Acordul încheiat între Guvern și federațiile sindicale la 28.11.2005.

În termen legal pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tad epus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în susținerea căreia arată că nu este angajatorul reclamanților și nu are raporturi juridice de muncă cu acestea.

Tot în susținerea acestei excepții Ministerul Educației, Cercetării și T arată că nu este nici ordonator de credite pentru unitățile di învățământul preuniversitar de stat, motiv pentru care nu poate plăti diferențele salariale nici unui cadru didactic.

Cu privire la plata drepturilor salariale începând cu anul 2001, același pârât a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de disp.art.166 Codul muncii.

În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție de 3 ani prin recunoașterea drepturilor salariale de către debitor, se arată de către Minister că Acordul invocat de reclamanți, aprobat prin nr.OUG17/2006, reglementează plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice.

Nici acest Acord și nici nr.OUG17/2006 nu au ca obiect reducerea normei didactice cu două ore, potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 și nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.

Pe fond, apărările pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T sunt de respingere a acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.43 lit.a și b din Legea nr.128/1997, învățătorii, educatoarele și institutorii sunt încadrați pe post, și nu pe norma didactică care să poată fi redusă cu două ore.

Prin urmare, nu este posibil și legal să se reducă postul.

Mai mult, postul educatorilor, învățătorilor, institutorilor este format din ore diferite spre deosebire de norma didactică a profesorilor care cuprinde ore prevăzute în planurile de învățământ la disciplinele corespunzătoare specializării înscrise pe diploma de absolvire sau de licență.

Activitatea celor dintâi implică efectuarea de ore diferite de citire, matematică, științele naturii, posturile fiind normate câte unul pentru fiecare grupă de copii, respectiv clase de elevi.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere art.25 din Decretul nr.31/1954 și art.3 alin.48 din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționare

În raport de aceste dispoziții pârâtul susține că este eronată opinia reclamanților referitoare la introducerea în cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor, făcându-se o gravă eroare atunci când se consideră că acest minister poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.

În realitate, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002 art.19-35.

Aceeași excepție a fost invocată și de pârâtul Consiliul Județean A Potrivit Legii nr.215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Județean A nu are în atribuții finanțarea unităților de învățământ subordonate Inspectoratului Școlar sau altor școli care nu au raporturi juridice de subordonare, ci doar atribuții în domeniul educației pentru serviciile publice din subordine.

Consiliul Județean are doar rol consultativ în ceea ce privește cheltuielile de personal pentru educație din bugetul de stat alocat Județului A, cu motivația că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată se face prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene după consultarea acestei instituții, în conformitate cu dispozițiile din Legea bugetului de stat pe anul 2008.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.760/CM/19.09.2008 a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Consiliul Județean A și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință a respins acțiunea față de acești pârâți.

A respins excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Educației Cercetării si

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâta Școala nr.1 să le plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale, reprezentând plata cu ora pentru două ore efectuate suplimentar săptămânal în perioada octombrie 2001 - 17.08.2003, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

A fost obligată pârâta Comuna să vireze pârâtei Școala fondurile necesare achitării drepturilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta Școala să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

A fost respins capătul de cerere privind reducerea normei didactice.

A fost respinsă cererea față de Inspectoratul Școlar A și a fost obligată pârâta Școala la plata sumei de 1.042 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât are calitatea de angajator al reclamanților și nu este nici ordonator de credite, acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

De asemenea, nici Consiliul Județean A s-a apreciat că nu are calitate procesuală pasivă potrivit cu dispozițiile art.21 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, întrucât "În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean"

În art.20 alin.1 din același act normativ se menționează "Comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale."

În raport de aceste dispoziții unitatea administrativ teritorială care ar fi putut sta în judecată este Județul A prin Președintele Consiliului Județean.

Însă potrivit Legii nr.388/2007, legea bugetului de stat pe anul 2008, nici această unitate administrativ teritorială nu are calitate procesuală pasivă, deoarece Județul A nu mai are calitatea de ordonator de credite, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată făcându-se prin decizie a directorului general al finanțelor publice județene, după consultarea Consiliului Județean.

Deci, Consiliul Județean are numai un rol consultativ în ceea ce privește alocarea bugetului privind cheltuielile de personal pentru educație din bugetul de stat alocat Județului

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și Taf ost respinsă având în vedere că primul capăt din acțiune are ca obiect asigurarea reducerii normei didactice diminuată cu 2 ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică.

În acest sens, instanța a constatat că norma didactică se regăsește în planul de învățământ a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației, Cercetării și T potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 coroborat cu art.44 din Legea nr.198/1997 privind statutul personalului didactic.

Întrucât municipiul, orașul sau comuna, după caz sunt ordonatori secundari de credite, hotărârea va fii opozabilă și acestor persoane.

A fost respinsă și excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere dispozițiile art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958, privind întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului pretins, așa cum rezultă din Acordul încheiat la 28.11.2005 Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ.

Pe fond, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de personal didactic intrând sub incidența Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Norma didactică de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare, curentă a preșcolarilor și elevilor se stabilește, potrivit art.43 alin.1 lit.a din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Față de prev.art.43 alin.1 lit.c din lege norma didactică a preșcolarilor și elevilor se stabilește pe grupă sau grupe combinate și nu pe ore ca în cazul profesorilor din învățământul preuniversitar.

Dispozițiile următoare acestui text de lege, prin care se reglementează conținutul normei didactice se referă și la învățământul preșcolar și școlar.

A se vedea în acest sens art.44 pct.1, 2, 3 și 4 din lege prin care se stabilește, fără deosebire de tipul de învățământ conținutul normei didactice, fie se detaliază acest conținut pentru învățământul preșcolar și școlar.

Cu toate că norma didactică a personalului didactic din învățământul preșcolar și școlar se stabilește pe grupă sau grupe combinate, și nu pe ore, legiuitorul a prevăzut la art.45 pct.1 fără a distinge între tipul de învățământ sau funcția didactică de predare și de instruire practică că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Punctele 2 și 3 ale acestui articol de lege constituie cazuri speciale sau excepții de la norma generală prevăzută la punctul 1.

Că prevederile art.45 pct.1 din Legea nr. 128/1997 se aplică tuturor categoriilor de personal didactic rezultă și din topografia textelor de lege amintite.

Faptul că personalul didactic care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ și de grad didactic I cum este și cazul reclamanților beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal nu înseamnă reducerea activității de predare - învățare, de instruire practică și de evaluare cu două ore săptămânal, data fiind stabilirea normei didactice pe grupă sau pe grupe combinate, cu presupune efectuarea plății drepturilor salariale pentru cele două ore săptămânale, care depășesc norma didactică redusă la care au dreptul, prin plata cu ora conform art.51 pct.8 coroborat cu art.49 pct.1 și art.43 alin.1 lit.a din lege.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal Ministerul Educației, Cercetării și T criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă astfel:

- În mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei procesuale pasive pe care a invocat-o prin întâmpinare, întrucât recurentul nu este angajatorul reclamanților, nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă între recurent și intimați, deci nici obligații din partea acestuia din privire la calcularea și plata salariilor; recurentul nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat, astfel încât nu poate plăti diferențe salariale nici unui cadru didactic;

- În mod nelegal instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, încălcându-se prevederile art.166 din Legea nr.53/2003, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, alin.2 statuând că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere a debitorului cu privire la drepturile salariale.

În acest sens, recurentul a arătat că prevederile acordului aprobat prin nr.OUG17/2006, reglementează plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr.128/1997, referitoare la stabilirea salariului de bază al cadrelor didactice, însă nici acest acord, nici nr.OUG17/2006 nu au prevăzut reducerea normei didactice cu 2 ore, potrivit art.45 (1) din Legea nr.128/1997 și nici plata drepturilor aferente în cazul efectuării acestor ore.

Astfel, dreptul pretins de reclamanți este distinct de cel reglementat de nr.OUG17/2006 și de nr.3351/2006, nici unul dintre aceste acte normative necuprinzând o recunoaștere a drepturilor privind plata celor două ore efectuate suplimentar față de norma didactică, după cum, nici în acordul încheiat la 27.11.2005, între Comisia de negociere a Guvernului și federațiile sindicale nu se face referire în nici un fel la respectivele drepturi salariale.

Sindicatul Învățământ Preuniversitar "Muntenia" a formulat întâmpinarea prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, respectiv că recurentul are calitate procesuală pasivă, iar dreptul material la acțiune al reclamanților nu este prescris.

Recursul este nefondat.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost în mod corect respinsă ca neîntemeiată având în vedere că primul capăt din acțiune are ca obiect asigurarea reducerii normei didactice diminuată cu 2 ore pe săptămână.

În acest sens instanța a constatat în mod corect că norma didactică se regăsește în planul de învățământ a cărui întocmire intră în atribuțiile Ministerului Educației Cercetării și T, potrivit art.12 din Legea nr.84/1995 coroborate cu art.44 din Legea nr.198/1997 privind Statutul personalului didactic.

Excepția a fost corect soluționată întrucât recurentului îi revine atribuția de a reduce norma didactică a reclamanților cadre didactice și tot astfel de a plăti contravaloarea muncii prestate în plus, după cum conform art.12 susmenționat are atribuțiile de elaborare a planurilor de învățământ, dar și pe acelea de a le și modifica.

La acestea se adaugă observația că potrivit art.2 din nr.OUG17/2006, diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile pentru cadrele didactice se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată, precum și din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, care nu poate astfel pretinde că nu are nici o legătură cu pretențiile deduse judecății.

Și cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea neîntemeiat, tribunalul dând o corectă soluție excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Motivul de recurs prin care s-a invocat prescripția dreptului la acțiune este nefondat, instanța de fond reținând corect că a avut loc întreruperea cursului prescripției prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 între Guvernul României și federațiile sindicale din învățământ, precum și prin nr.OUG17/2006 cu privire la plata drepturilor salariale din perioada octombrie 2001-septembrie 2004, pentru personalul didactic din învățământul de stat.

Din această perspectivă se reține că, potrivit art.83 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.

Potrivit art.295 alin.1 din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc însă cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959 care dispune: "prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția".

Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ evocat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.

Față de cele expuse, rezultă că acțiunea reclamanților introdusă la data de 22 februarie 2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești restante pe perioada octombrie 2001-17 august 2003, nu este prescrisă, pentru că în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive de prescripție și nu doar unul singur, iar instanța le-a reținut corect ca atare.

Astfel, prin Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactic din învățământ, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora urmarea calculării greșite a salariilor pe perioada octombrie 2001 - octombrie 2004, așa că după această dată a început să curgă o nouă prescripție.

Constatările din acest act s-au reflectat apoi în nr.OUG17/2006, care în art.1 a prevăzut plata diferențelor salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001 - octombrie 2004 pentru personalul didactic, rezultată din aplicarea Legii nr.128/1997.

Pentru aceste considerente rezultă că recursul este nefondat și în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, împotriva sentinței civile nr.760/CM din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

,

Grefier,

Red./4.03.2009

GM/2 ex.

Jud.fond:

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu, Paula Andrada

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 301/2009. Curtea de Apel Pitesti