Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 34/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI P0ENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 34/F-CM
Ședința publică din 20 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță Cristina Elena
Judecător - -
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanții, (), și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, având ca obiect drepturi bănești, precum și cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI FINANȚELOR, formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, în baza delegației depusă la dosar, lipsind reclamanții și pârâții.
Procedura este legal îndeplinită.
Acțiunea și cererea de chemare în garanție sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra ei.
Consilier juridic, având cuvântul pentru chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind neîntemeiată, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PITEȘTI, reclamanții, -, (), și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i oblige pe pârâți să restituie reclamanților sumele corespunzătoare procentului de 9,5%, reprezentând contribuție de asigurări sociale, reținută din drepturile salariale restante achitate în tranșa din octombrie 2008, conform hotărârilor judecătorești pronunțate de TRIBUNALUL VÂLCEA și să-i oblige pe aceiași pârâți să nu rețină din cele două tranșe ce urmează a fi achitate în lunile aprilie și octombrie 2009, contribuția la asigurări sociale de 9,5%.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că le-au fost achitate drepturi salariale restante în luna octombrie 2008, iar pentru aceste sume angajatorii le-au reținut contribuție de asigurări sociale de 9,5%, făcând aplicarea prevederilor Legii nr.250/2007 și Ordinului nr.680/1.08.2007, cu toate că drepturile respective s-au născut anterior datei de 1.08.2007.
Apreciază reclamanții că în acest fel angajatorii au aplicat actele normative respective retroactiv, încălcând dispozițiile art.15 alin.2 din Constituție care instituie principiul neretroactivității. De asemenea, i-au discriminat pe reclamanți față de alți salariați care, fiind plătiți anterior datei de 1.08.2007, au achitat contribuția de 9,5% doar pentru venitul de până la limita a 5 salarii medii.
Prin cererea formulată la data de 5.12.2008 (filele 17-19), MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a chemat în garanție pe Ministerul Finanțelor, solicitând instanței ca, în cazul admiterii acțiunii, să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă sumele reprezentând pretențiile reclamanților.
Prin întâmpinarea formulată (filele 20-28), același pârât a solicitat respingerea acțiunii invocând în primul rând decizia nr.821/3.07.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 sunt neconstituționale în măsura în care permit instanțelor judecătorești să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generale, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Același pârât a mai invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că procedura de restituire a sumelor reprezentând contribuție individuală de asigurări sociale reținute de la asigurați, plătită în plus față de plafonul maxim, se aprobă de către conducătorii Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Prin aceeași întâmpinare, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în mod corect angajatorul a aplicat dispozițiile Legii nr.250/2007 și pe cele ale Ordinului nr.680/2007, întrucât drepturile salariale restante au fost plătite în momentul în care cele două acte normative erau în vigoare. De asemenea, în speță nu se pune problema existenței unei discriminări, întrucât prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a relațiilor reglementate.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Finanțelor a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, arătând în primul rând să nu are calitate procesuală pasivă, deoarece procedura de restituire a acestor sume se aprobă de către conducătorul De asemenea, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Din actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin mai multe hotărâri judecătorești, reclamanților le-au fost acordate anumite drepturi salariale, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA.
Cu ocazia plății de către pârâți a acestor drepturi salariale, au fost aplicate dispozițiile art.23 din Legea nr.19/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.250/2007.
Textul de lege, în forma în vigoare la data executării sentinței, prevedea că aza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie: a) salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art.5 alin.1 pct.I, sau veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prevăzuți la art.5 alin.1 pct.II; b) venitul lunar asigurat, prevăzut în declarația sau în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut. Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că aza de calcul prevăzută la alin.1 și 2 este venitul brut realizat lunar.
reclamanții în acțiune că la calcularea contribuției de asigurări sociale trebuia avută în vedere forma anterioară a articolului 23 alin.3 din Legea nr.19/2000, formă în vigoare în perioada anterioară datei de 1.08.2007 (perioadă pentru care le-au fost acordate reclamanților diferențele salariale), care prevedea că aza de calcul prevăzută la alin.1 și 2 nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut.
Curtea însă apreciază ca neîntemeiată această susținere, deoarece calcularea contribuției de asigurări sociale trebuie făcută conform legislației în vigoare la data plății efective a contribuțiilor respective, iar nu la data la care sporurile salariale erau datorate.
De altfel, și celelalte rețineri datorate pentru aceste sume (impozit, asigurări de sănătate și șomaj), au fost și trebuie calculate în conformitate cu legislația în vigoare la data plății efective a drepturilor salariale restante. Astfel, spre exemplu, impozitul pentru drepturile salariale anterioare datei de 1 ianuarie 2005 a fost aplicat în cota unică (valabilă de la 1 ianuarie 2005), iar nu în cotele progresive existente la data la care sporul de vechime a fost datorat.
În aceste condiții, instanța constată că angajatorul a calculat corect contribuția de asigurări sociale, în funcție de actul normativ în vigoare la data plății efective a drepturilor salariale restante și, ca atare, nu se poate pune problema încălcării principiului neretroactivității legii, așa cum greșit susține reclamantul.
De asemenea, Curtea apreciază că în speță nu se poate reține existența discriminării față de persoanele ale căror contribuții de asigurări sociale au fost calculate și plătite cu respectarea limitei maxime de 5 salarii medii pe economie, anterior modificării art.23 alin.3 din Legea nr.250/2007, deoarece acestor persoane le-a fost calculată contribuția de asigurări sociale în funcție de legislația în vigoare la data respectivă.
Reclamanții ar putea, eventual, invoca discriminarea numai față de persoane aflate în situații identice sau similare cu a sa, adică pentru drepturi salariale plătite după adoptarea Legii nr.250/2007, în situația în care pentru aceste persoane contribuția de asigurări sociale ar fi fost calculată conform legii anterioare.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că primul capăt din acțiune este neîntemeiat, motiv pentru care îl va respinge.
Pentru aceleași considerente va respinge și cel de-al doilea capăt al acțiunii, Curtea apreciind că pentru tranșele ce vor fi achitate reclamanților în aprilie și octombrie 2009, urmează a fi aplicate dispozițiile în vigoare la datele respective.
Pe cale de consecință, ca urmare a respingerii acțiunii, va fi respinsă și cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, (), și, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Rm. V,-, județul V, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Rm.V,-, județul V, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva MINISTERULUI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, județul
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.01.2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător,
- - - -
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
- -
Grefier,
Red. /23.01.2009
GM/14 ex.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță Cristina Elena