Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 36/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr.36 D/2008
Ședința publică din data de 30 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja Barbu Câmpean vicepreședinte instanță
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
-
GREFIER:
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtului intimat Ministerul Apărării - consilier juridic, care depune delegație la dosarul cauzei, lipsind reclamanții și reprezentanții celorlalți pârâți.
Procedura de citare este realizată.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Arată reprezentantul pârâtului intimat că nu are de formulat cereri în probațiune ori de altă natură.
Instanța, din oficiu, invocă excepția competenței materiale a soluționării acestei cauzei în primă instanță, raportat la pretențiile reclamanților și prevederile OUG nr, 75/2008.
Reprezentantul pârâtului intimat apreciază că se impune declinarea competenței la Tribunalul Cluj, având în vedere că o parte din pretențiile reclamanților sunt drepturi bănești prevăzute de Legea nr. 138/1999 iar altele de OUG Nr. 75/2008. Pe fondul acțiunii solicită respingerea ei ca neîntemeiată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea promovată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, reclamanții, -, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL APĂRĂRII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând obligarea acestora de a le recunoaște dreptul la gradațiile reglementate de art.11 alin.4 și 5 din Legea nr.138/1999, pentru solda de funcție, corespunzătoare fiecăruia dintre pârâți respectiv calcularea și plata, începând cu data de 21.04.2005 a diferenței dintre aceste gradații și sporul de vechime în muncă ce a fost acordat conform art.41din nr.OUG27/2006, respectiv a li se actualiza sumele ce li se cuvin cu indicele de inflație.
În motivarea actului lor, în esență reclamanții susțin că au îndeplinit, ori îndeplinesc funcția de magistrat militar (procurori militari), fiind îndreptățiți la drepturile solicitate.
Prin încheierea de ședință din 11 aug.2008 Tribunalul Cluj, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG75/2008, a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj, fiind înregistrată sub nr. pendinte.
La acest termen punându-se în discuție legala sesizare a curții, se rețin următoarele:
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.I și II din nr.OUG75/2008, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit nr.OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit nr.OUG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate în primă instanță de curțile de apel. Cauzele prevăzute mai sus, aflate în curs de judecată în fond la data intrării în vigoare a ordonanței se trimit de îndată spre soluționare curților de apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
Din textul actului normativ, mai sus reținut se constată că acesta se referă strict la acțiunile care au ca obiect drepturi salariale ale personalului salarizat potrivit nr.OUG27/2006 aprobată și modificată prin Legea 45/2007 și nr.OG8/2007, aprobată și modificată prin Legea nr.247/2007.
Dar, în cazul din speță este de observat că acțiunea reclamanților nu este fondată pe drepturile salariale reglementate prin actele normative mai sus arătate ci pe drepturile de salarizare ale militarilor prev. de Legea nr.138/1999, care vizează printre altele și drepturi pretinse de reclamanți.
Așa fiind se constată că în atare situație, nefiind aplicabile dispozițiile nr.OUG75/2008, tribunalul are competența materială de soluționare a cauzei, astfel cum este reglementată de dispozițiile art.2 lit.c proc.civ. și dispozițiile Legii nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, situație în care față și de dispozițiile art.158 și următoarele proc.civ. se va declina competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența materială de soluționare a cauzei în favoareaTribunalului Cluj.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică azi 30 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR ASISTENȚI JUDICIARI
- - - - - - -
GREFIER
Red.AR
Dact./3ex./12.11.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Gabriella Purja Barbu Câmpean