Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 377/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 377/R-CM
Ședința publică din 30 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
Judecător: - -
Judecător: - ---
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.64 din 04 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Justiției, în baza delegației depuse la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimata-reclamantă și intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Justiției, precizează că nu are de formulat cereri prealabile în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Justiției, susține oral recursul așa cum a fost formulat, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței civile nr.64 din 04 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, arată că lasă la aprecierea instanței de judecată soluționarea sa.
CURTEA
Examinând recursurile civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 4 septembrie 2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligați primii doi pârâți la plata actualizată a sporului de stres în procent de 50%, spor prevăzut de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1 iulie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr.50/1996, iar cel de-al treilea pârât să fie obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății sporului care formează obiectul judecății.
În motivarea acțiunii s-a susținut că, potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul lunar brut.
Ulterior, prin nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, însă, pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare dispozițiile Legii nr.50/1996 care au fost abrogate abia prin intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, ordonanță care reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, acesta fiind motivul pentru care acțiunea a fost formulată pentru plata sporului până în luna februarie 2007.
S-a susținut prin motivele acțiunii că la data stabilirii drepturilor bănești în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezultă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții care sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Reclamanta a susținut că aceste condiții nu s-au schimbat, ci, dimpotrivă, s-au acutizat întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art.115 Cod procedură civilă, prin care a invocat excepțiile privind lipsa calității sale procesuale pasive și cea a prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 01 iulie - 01 septembrie 2004, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca nefiind întemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că între el și reclamantă nu există raporturi de muncă în baza cărora să poată fi ținută obligat în realizarea pretențiilor deduse judecății.
Sub aspectul excepției prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, pârâtul a invocat dispozițiile Decretului nr. 167/1958 în sensul că termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de lege este depășit pentru perioada menționată, față de data introducerii acțiunii.
Prin sentința civilă nr.64 din 4 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a depășirii atribuțiilor puterii judecătorești.
A fost admisă excepția privind prescripția parțială a dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004.
A fost admisă în parte acțiunea reclamantei și obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească acesteia sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 februarie 2007, actualizat cu indicele de inflație până la data executării efective.
A fost respinsă acțiunea pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății la care au fost obligați ceilalți pârâți.
În baza dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a examinat cu prioritate excepțiile invocate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a reținut că acest pârât a fost chemat în judecată pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plăților solicitate prin acțiune și nu pentru plata către reclamantă a drepturilor bănești care formează obiectul judecății. Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de sat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. Tribunalul a reținut că excepția nu se verifică, motivat de faptul că, în temeiul dispozițiilor art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Astfel fiind, Ministerul Economiei și Finanțelor, în raport de atribuțiile care îi sunt conferite prin dispozițiile legii, în sensul elaborării proiectelor de legi bugetare, precum și în sensul efectuării rectificărilor bugetare în care se prevăd fondurile bănești și destinațiile exprese ale acestora, Ministerul Economiei și Finanțelor, chemat pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plăților solicitate prin acțiune, are calitate procesuală pasivă, împrejurare față de care a fost respinsă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a acestui minister.
Cât privește excepția referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, tribunalul a reținut că susținerea formulată în sensul că eventuala admitere a acțiunii ar reprezenta o încălcare de către instanță a principiului depășirii atribuțiilor puterii judecătorești nu este întemeiată, deoarece în acțiunea formulată nu s-a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se acorde drepturi bănești nereglementate legal, ci, dimpotrivă, s-a cerut să se dea eficiență unor norme legale prin interpretarea unor dispoziții succesive ale actelor normative.
Astfel fiind, tribunalul nu a fost învestit decât pentru examinarea unor pretenții a căror acordare s-a cerut în temeiul unor dispoziții legale.
Față de aceste considerente a fost respinsă și excepția referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești în cauză.
Sub aspectul excepției privind prescripția parțială a dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.3 și art.7 din Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.
Pentru perioada în raport de care s-a invocat prescripția dreptului material la acțiune, dreptul la acțiune s-a născut, având în vedere natura drepturilor salariale cerute, la sfârșitul fiecăreia din lunile pentru care s-au formulat pretenții.
În raport de data introducerii acțiunii, respectiv 4 septembrie 2007, termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, situație față de care a fost admisă excepția privind prescripția dreptului material la acțiune, excepție absolută, de fond, în raport de care a fost respinsă acțiunea pentru perioada menționată, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 43 dosarului, reclamanta îndeplinește funcția de grefier la udecătoria Drăgășani din data de 01.02.1993, având, așadar, calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul instanței respective.
Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 s-a prevăzut că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrați, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin dispozițiile art.42 din OG nr.83/2000 textul de lege menționat a fost abrogat.
Abrogarea respectivă nu poate produce efecte juridice având în vedere faptul că ordonanța, ca act normativ, are un nivel inferior legii, astfel încât nu se poate accepta ca un drept stipulat printr-o lege - act normativ superior - să fie înlăturat printr-o reglementare cuprinsă într-o ordonanță inferioară legii din punctul de vedere al elaborării actelor normative.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit art.72 pct.3 lit.h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art.VI din OG nr.9/1997 și modificată prin OG nr.56/1997, OUG nr.75/1997 și Legea nr.154/1998: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din OG nr.83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din OUG nr.177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, OUG nr.177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din OUG nr.27/2007.
Susținerea reclamantei că în acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000, este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În aceste condiții, tribunalul a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Astfel fiind, a fost admisă în parte acțiunea și obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 februarie 2007, actualizat cu indicele de inflație până la data executării efectivei.
Actualizarea cu indicele de inflație se impune deoarece valoarea economică, respectiv puterea de cumpărare a leului, a scăzut în timp, iar sumele de bani care ar fi trebuit să fie încasate de către reclamantă succesiv, lunar, pe toată perioada pentru care se va admite acțiunea nu mai au la acest moment aceeași putere de cumpărare cu cea de la data când sumele se datorau.
Pentru considerentele mai sus expuse, a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății la care au fost obligați ceilalți doi pârâți în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
În recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este criticată sentința în temeiul dispozițiilor art.304 pct.4, 8 și 9 Cod procedură civilă sub următoarele aspecte:
- Se invocă excepția lipsei de interes a reclamantei având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cum interesul trebuie să fie născut și actual, dacă reclamanta nu face dovada încălcării dreptului său de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru a fi nevoit să-l cheme în judecată, ca pârâtul să fie obligat să-i respecte dreptul sau să-l despăgubească.
- În mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat de Ministerul Justiției este criticată sentința pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
- Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Se arată că, într-adevăr art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevede că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar", însă acest text de lege a fost abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Legea nr.50/1996 este o lege ordinară față de dispozițiile art.72 din Constituția României, iar potrivit dispozițiilor cuprinse în legea fundamentală se poate interveni pe calea ordonanțelor în domeniul legii ordinare.
Prin nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 s-a realizat un nou sistem de salarizare prin stabilirea de indemnizații lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, precum și cu vechimea în magistratură prevăzută de Legea nr.92/1992 ca formă unică de remunerare a activității acestora.
Incidența art.20 alin.2 din Constituția României iese din discuție pentru că nu este vorba de reglementări interne cu privire la proprietate și care să aibă un conținut în contradicție cu reglementările internaționale.
Dezlegând noțiunea de bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea a decis cu valoare de principiu că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, în speța de față fiind în discuție un drept de creanță afirmat de reclamanți, dar neprevăzut de legislația în vigoare.
Analizând recursul declarat de Ministerul Justiției, se constată că este nefondat.
Așa cum s-a reținut de instanța de fond, dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate prin art.47 din Legea nr.50/1996 republicată.
Acest text de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Ordonanța nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
S-a justificat de către recurent îngrădirea exercițiului dreptului reclamantei la un spor de 50 % din salariul de bază brut, prin aceea că nr.OG83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare cu indemnizație ca unică formă de remunerare.
Includerea sporurilor abrogate în salariile de bază, respectiv în coeficientul de multiplicare este în contradicție cu intenția declarată de majorare a veniturilor salariale.
Salariul de bază constituind partea principală sau fixă a salariului total se calculează în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competența profesională.
Sporurile formează partea variabilă a salariului.
Acestea se plătesc pentru compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se critică concluzia instanței de fond privind incidența dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Astfel, în practica sa, Curtea a stabilit că acest protocol se aplică numai cu privire la dreptul de creanță, cu condiția ca acest drept să existe în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
recurentul că o atare condiție nu este îndeplinită în speță, de vreme ce legislația nu prevede un spor de stres pentru reclamantă.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamantei.
Cum reclamanta a fost lipsită de acest drept fără a exista o cauză de utilitate publică, așa cum statuează art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a criticat sentința sub aspectul că în mod greșit prima instanță a apreciat că are calitate procesuală pasivă, deși atribuțiile privind angajarea și salarizarea reclamantei.
Critica este neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești cuvenite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Tot neîntemeiată este și critica cu privire la excepția inadmisibilității cererii, având în vedere obiectul acesteia de obligare la acordarea unor despăgubiri salariale a ordonatorilor principali, secundari și terțiari de credite în baza raporturilor juridice de muncă cu aceștia.
Deci recursul Ministerului Economiei și Finanțelor Publice urmează a fi respins ca nefondat.
Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă, recursurile declarate împotriva sentinței civile nr.64 din 4 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, împotriva sentinței civile nr.64 din 4 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/30.05.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Jeana Dumitrache
