Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 375/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 375/R-CM
Ședința publică din 30 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
Judecător: - -
Judecător: - ---
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.60 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, în baza delegației depuse la dosar, lipsă fiind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimata-reclamantă și intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, precizează că nu are de formulat cereri prealabile în cauză.
Curtea constată că nu sunt alte cereri de formulat și acordă cuvântul pe recursurilor.
Reprezentanta recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, având cuvântul susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței civile nr.60 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în sensul respingerii acțiunii ca formulată împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la recursul pârâtului Ministerului Justiției arată că lasă la aprecierea instanței de judecată, soluționarea sa.
CURTEA
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secția civilă - conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr.3566/90/4.09.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligați primii doi pârâți la plata actualizată a sporului de stres în procent de 50%, spor prevăzut de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 01 iulie 2004 și până la data de 1 februarie 2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG 8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr. 50/1996, iar cel de-al treilea pârât să fie obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății sporului care formează obiectul judecății.
În motivarea acțiunii s-a susținut că, potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul lunar brut.
Ulterior, prin nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, însă, pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare dispozițiile Legii nr. 50/1996 care au fost abrogate abia prin intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007, ordonanță care reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, acesta fiind motivul pentru care acțiunea a fost formulată pentru plata sporului până în luna februarie 2007.
S-a susținut prin motivele acțiunii că la data stabilirii drepturilor bănești în baza art.47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezultă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții care sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Reclamanta a susținut că aceste condiții nu s-au schimbat, ci, dimpotrivă, s-au acutizat întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă, prin care a invocat excepțiile privind lipsa calității sale procesuale pasive și cea a prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 01 iulie - 01 septembrie 2004, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca nefiind întemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că între el și reclamantă nu există raporturi de muncă în baza cărora să poată fi ținută obligat în realizarea pretențiilor deduse judecății.
Sub aspectul excepției prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, pârâtul a invocat dispozițiile Decretului nr. 167/1958 în sensul că termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de lege este depășit pentru perioada menționată, față de data introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei s-au formulat apărări în sensul că sporul de stres în cuantum de 50% reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în anul 2000 prin nr.OG83/2000, mai mult decât atât, prin dispozițiile art. 2 din OG nr. 83/2000 precizându-se că prevederile acestei ordonanțe se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție, Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare, iar din coroborarea acestor dispoziții cu dispozițiile art. 1 din același act normativ și cu prevederile OG nr. 24/2000 rezultă fără echivoc faptul că ordonatorul principal de credite al reclamantei nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază, deoarece nu au fost fonduri bugetare alocate în acest sens.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând următoarele apărări:
Dispozițiile art.47 din Legea nr. 50/1996 care prevedeau acordarea unui spor de 50% din salariul de bază brut lunar magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, au fost abrogate prin OG nr. 83/2000.
În ceea ce privește dispozițiile OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, invocate de reclamantă, pârâtul a susținut că acestea nu au incidență în cauză de vreme ce dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate expres și total încă din anul 2000 prin OG 83/2000.
Mai mult, adoptarea OG 83/2000 a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acestuia în acord cu prevederile Legii nr. 154/1998.
S-a susținut, de asemenea, că prevederile nr.OG 83/2000 față de reglementările Legii nr. 50/1996 a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, cât și coeficientul de multiplicare. În aceste condiții ar însemna să se realizeze o dublă acordare a sporului de 50%, ceea ce nu poate fi admis.
S-au invocat în susținerea apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției hotărâri judecătorești prin care au fost respinse pretenții similare formulate în alte cauze.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus pe parcursul procesului note de ședință prin care a invocat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, susținând că instanța nu poate să pronunțe o hotărâre prin care să se constate că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat sau, dimpotrivă, este în vigoare fără să săvârșească acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituită în stat decât cea judecătorească.
În acest sens a susținut că legiferarea aparține Parlamentului României care adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare, instanța neavând competență în acest sens.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, Ministerul Justiției a susținut că pronunțarea unei hotărâri în cauză în sensul dorit de reclamantă este susceptibilă de casare prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, întrucât acordarea unui drept care nu este prevăzut de lege echivalează cu o imixtiune vădită în activitatea puterii legislative și cu o înfrângere a principiului separației puterilor în stat, astfel cum acesta e consacrat prin art. 1 din Constituția României.
Prin sentința civilă nr.60 din 4 februarie 2008 Tribunalul Vâlceaa respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, a admis excepția privind prescripția parțială a dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iulie-1 septembrie 2004, precum și acțiunea formulată de reclamanta.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2004-1 februarie 2007, actualizat cu indicele de inflație până la data executării efective.
A fost respinsă acțiunea pentru perioada 1 iulie-1 septembrie 2004 ca fiind prescris dreptul material la acțiune și obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății la care au fost obligați ceilalți doi pârâți.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea fondului pricinii.
Față de aceste dispoziții legale se vor lua cu prioritate în examinare excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și privind prescripția parțială a dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul reține că acest pârât a fost chemat în judecată pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plăților solicitate prin acțiune și nu pentru plata către reclamantă a drepturilor bănești care formează obiectul judecății. Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de sat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. Tribunalul reține că excepția nu se verifică, motivat de faptul că, în temeiul dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Astfel fiind, Ministerul Economiei și Finanțelor, în raport de atribuțiile care îi sunt conferite prin dispozițiile legii, în sensul elaborării proiectelor de legi bugetare, precum și în sensul efectuării rectificărilor bugetare în care se prevăd fondurile bănești și destinațiile exprese ale acestora, Ministerul Economiei și Finanțelor, chemat pentru alocarea fondurilor necesare efectuării plăților solicitate prin acțiune, are calitate procesuală pasivă, împrejurare față de care va fi respinsă excepția privind lipsa calității procesuale pasive a acestui minister.
Cât privește excepția referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, tribunalul reține că susținerea formulată în sensul că eventuala admitere a acțiunii ar reprezenta o încălcare de către instanță a principiului depășirii atribuțiilor puterii judecătorești nu este întemeiată deoarece în acțiunea formulată nu s-a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se acorde drepturi bănești nereglementate legal, ci, dimpotrivă, s-a cerut să se dea eficiență unor norme legale prin interpretarea unor dispoziții succesive ale actelor normative.
Astfel fiind, tribunalul nu a fost învestit decât pentru examinarea unor pretenții a căror acordare s-a cerut în temeiul unor dispoziții legale.
Față de aceste considerente nu se verifică nici excepția referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești în cauză, considerente față de care se va respinge și această excepție.
Sub aspectul excepției privind prescripția parțială a dreptului material la acțiune pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 3 și art. 7 din Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.
Pentru perioada în raport de care s-a invocat prescripția dreptului material la acțiune, dreptul la acțiune s-a născut, având în vedere natura drepturilor salariale cerute, la sfârșitul fiecăreia din lunile pentru care s-au formulat pretenții.
În raport de data introducerii acțiunii, respectiv 4 septembrie 2007, termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit pentru perioada 1 iulie - 1 septembrie 2004, situație față de care urmează să se admită excepția privind prescripția dreptului material la acțiune, excepție absolută, de fond, în raport de care se va respinge acțiunea pentru perioada menționată, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 43 dosarului reclamanta îndeplinește funcția de grefier la udecătoria Drăgășani din data de 01.02.1993, având, așadar, calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul instanței respective.
Prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a prevăzut că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrați, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Prin dispozițiile art. 42 din OG nr. 83/2000 textul de lege menționat a fost abrogat.
Abrogarea respectivă nu poate produce efecte juridice având în vedere faptul că ordonanța, ca act normativ, are un nivel inferior legii, astfel încât nu se poate accepta ca un drept stipulat printr-o lege - act normativ superior - să fie înlăturat printr-o reglementare cuprinsă într-o ordonanță inferioară legii din punctul de vedere al elaborării actelor normative.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Insă, potrivit art. 72 pct.3 lit. h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art. 47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art. VI din OG nr. 9/1997 și modificată prin OG nr. 56/1997, OUG nr. 75/1997 și Legea nr. 154/1998: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres prin art. 1 pct.41 din OG nr. 83/2003. Totodată, prin art. 50 alin.2 din OUG nr. 177/2002 a fost abrogat art. 11,precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, OUG nr.177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit. a din OUG nr. 27/2007.
Susținerea reclamantei că în acest mod dreptul reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG 83/2000, este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
Din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică,
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În aceste condiții, tribunalul a reținut că există conflict între art. 1 pct.42 din OG nr. 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Astfel fiind, a fost admisă în parte acțiunea și să fie obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 septembrie 2004 - 1 februarie 2007, actualizat cu indicele de inflație până la data executării efectivei.
Actualizarea cu indicele de inflație se impune deoarece valoarea economică, respectiv puterea de cumpărare a leului, a scăzut în timp, iar sumele de bani care ar fi trebuit să fie încasate de către reclamantă succesiv, lunar, pe toată perioada pentru care se va admite acțiunea nu mai au la acest moment aceeași putere de cumpărare cu cea de la data când sumele se datorau.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Justiției a criticat sentința, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Instanța de fond a încălcat atribuțiile puterii judecătorești prin faptul că a aplicat un text de lege abrogat, respectiv art.47 din Legea nr.50/1996, care a fost abrogat prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000.
2. Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea acestui motiv de recurs că art.47 din legea nr.50/1996, aplicat de instanța de fond, a fost abrogat expres prin nr.OG83/2000, iar această ordonanță a fost emisă cu respectarea prevederilor constituționale (art.107 alin.1 și 3) și a prevederilor Legii nr.125/2000.
Astfel, dispozițiile art.73 alin.3 din Constituție prevăd reglementarea prin lege organică numai a organizării și funcționării instanțelor judecătorești, nu și a salarizării magistraților, ceea ce duce la concluzia că Legea nr.50/1996 este o lege ordinară, iar nu organică, iar în consecință asupra ei se poate interveni pe calea ordonanțelor de guvern.
De asemenea, guvernul a avut abilitare să modifice și să completeze Legea nr.50/1996.
Susține recurentul-pârât că, de altfel, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost introdus în Legea nr.50/1996 tot printr-o ordonanță, respectiv nr.OG56/1997, ceea ce, conform raționamentului instanței de fond, nu poate duce decât la concluzia că nimeni nu trebuia să beneficieze de acest spor, deoarece modificarea legii printr-o ordonanță încalcă dispozițiile constituționale și normele de tehnică legislativă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1.Acțiunea reclamantei este lipsită de interes, întrucât prin decizia nr.21/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în recurs în interesul legii, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și supra solicitare neuropsihică, iar reclamanta nu a dovedit încălcarea de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a dreptului său de a obține acest spor.
2. În mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, fără a invoca un temei legal în acest sens.
Arată recurentul că între el și reclamantă nu există raporturi de muncă și că este prematură chemarea în judecată a acestui recurent, de vreme ce ordonatorul principal de credite Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite pentru reclamantă conform legii bugetului de stat.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Vâlcea nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară (sporul acordat judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Al doilea motiv de recurs formulat de același pârât este nefondat.
Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, dar în mod corect tribunalul a constatat că abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
Ulterior Legea nr.334/2001 a aprobat nr.OG83/2000, însă aprobarea a avut loc în temeiul limitelor delegării legislative stabilite prin art.1 lit. Q pct.1 menționat mai sus.
Pe de altă parte, se observă că Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Astfel, potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
De asemenea, potrivit art.72 pct.3 lit. h și l din Constituție, organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, precum și regimul general privind raporturile de muncă trebuie reglementate printr-o lege organică și, întrucât un element esențial al raporturilor de muncă îl reprezintă tocmai salariul, rezultă că Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești este o lege organică.
În concluzie, abrogarea prin nr.OG83/2000 a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte.
Faptul că sporul de 50% a fost introdus în Legea nr.50/1996 printr-o ordonanță, nu are relevanță în speță, întrucât legalitatea introducerii acestui spor nu face obiectul acestei cauze, iar pe de altă parte, indiferent de modul cum a fost introdus acest spor, el reprezintă un drept câștigat, care trebuie ocrotit.
Nu în ultim rând, Curtea constată că prin Decizia nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, atât magistraților cât și personalului auxiliar, iar deciziile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile aert.329 alin.3 teza a II-a Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, onform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat însă mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea nr.OG83/2000, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Dreptul la protecția socială a muncii prestate în condiții speciale, concretizat în sporul de 50% la salariul de bază brut lunar constituie un drept recunoscut de dispozițiile legale, implicit un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Cum reclamanții au fost lipsiți de acest drept fără a exista o utilitate publică, așa cum prevede art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, rezultă că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege.
Primul motiv de recurs declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Întrucât drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată nu au fost acordate reclamantei, interesul în promovarea prezentei acțiuni este născut și actual.
Invocându-se neacordarea drepturilor salariale, reclamanta nu poate face dovada unui fapt negativ, fiind sarcina părții adverse de a proba faptul pozitiv contrar.
Pe de altă parte, rezultă din cuprinsul acțiunii că reclamanta nu a pretins nici o clipă că Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care i-a încălcat dreptul la obținerea acestui spor, ci acest pârât a fost chemat în judecată numai pentru a fi obligat să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare plății drepturilor bănești, această plată fiind pretinsă de la ceilalți pârâți
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Vâlcea nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea vreunui raport de muncă pe care reclamanta l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanta nu este salariata acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totuși în mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamantei, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.60 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta și pârâtul TRIBUNALUL VÂLCEA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
/5.05.2008
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Jeana Dumitrache
