Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 381/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 381/R/2009
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al Curții de Apel
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 17 din 15.01.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe reclamanții intimați și, precum și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin recursurile formulate de recurenți s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.17 din 15.01.2008, pronunțată de TRIBUNALUL MARAMUREȘ, s-a respins excepția de necompetență materială invocată de Curtea de APEL CLUJ.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ, TRIBUNALUL MARAMUREȘ, Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis cererea de intervenție formulată de și în contradictoriu cu aceeași pârâți, și în consecință:
Pârâții 1-3 au fost obligați să acorde reclamantelor și intervenienților creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, art.1 al.1, după cum urmează: cu 5%, începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2 % începând cu luna martie 2007 față de nivelul din luna februarie 2007; cu 11 % începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și să le plătească sumele datorate cu titlu de creșteri salariale, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plății sumelor datorate reclamantelor și intervenienților.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut referitor la cererea de intervenție că instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, în calitatea reclamantelor și intervenienților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Referitor la calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a reținut că potrivit Legii nr. 500/2002, a nr.HG 208/2005 și a nr.HG 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantele și intervenienții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin.2 din acest cod.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art. 8, art. 39 alin.1 lit.a, art. 40 alin.2 lit.c și lit. f, art. 154 alin.3, art.165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr. 53/2003.)
Deci, reclamantele și intervenienții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: nr.OG 10/2007; nr.OG 11/2007; nr.OG 16/2007; nr.OG 27/2007; Legea nr. 232/2007; OG nr. 8/2007; nr.OG 20/2007; nr.OG 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din nr.OG 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din nr.OG 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din nr.OG 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din nr.OG 27/2007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din nr.OG 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din nr.OG8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din nr.OG 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din nr.OG 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din nr.OG 23/2007); funcționarii publici au statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din nr.OG 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
S-a reținut că temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamantelor și intervenienților.
Cu toate acestea, reclamantele (personal salarizat prin nr.OUG 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007.
Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamantelor și intervenienților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Ori, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Din moment ce reclamantele sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, s-a reținut că prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamantele sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. Deci, reclamantele și intervenienții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantelor și intervenienților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamantelor și intervenienților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantelor și intervenienților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art. 1 din nr.OG 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 cod civil (, "Teoria generală a obligațiilor", 1998, p. 385 - 392).
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor este solidară cu cea a celorlalți pârâți mai sus menționați, deoarece în temeiul art. 47 din Legea nr. 507/2003, art. 42 din legea nr. 511/2004, art. 26 din Legea nr. 379/2005, art. 21 din legea nr. 486/2006 raportat la art. 3 din nr.HG 208/2005 și art. 3 din nr.HG 386/2007, respectiv a Hotărârii din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr. 1048/2005), acest pârât are și obligația suplimentară de a acoperi suma solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal.
Reclamantele și intervenienții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a reținut că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Ministerul Economiei și Finanțelor solicită modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului arată că reclamanții au solicitat instanței să le fie plătite salarii mai mari decât cele de care beneficiază în prezent în temeiul nr.OUG27/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007, prin recunoașterea de către instanță a dreptului lor de a beneficia și de majorările salariale acordate în anul 2007 categoriilor profesionale nominalizate în cuprinsul nr.OG10/2002.
Reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, aceștia neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, în cursul anului 2007 beneficiind de creșteri salariale bugetarii, cu excepția acelor categorii de personal care în cursul anului 2007 au beneficiat de majorări salariale considerabile, cum ar fi personalul din autoritatea judecătorească.
Arată că veniturile salariale ale magistraților au fost majorate însemnat în anii 2006 și 2007, astfel că solicitările privind majorările salariale nu se încadrează în prevederile nr.OG137/2000.
MINISTERUL JUSTIȚIEI, prin recursul său solicită casarea sentinței și respingerea cererii formulate.
În motivarea recursului arată că instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților a acordat judecătorilor drepturi inexistente, neprevăzute de lege, arogându-și atribuții de legiferare, specifice altor puteri ale statului.
Consideră că neîntemeiat a apreciat instanța de fond că în temeiul OG137/2000 există discriminare prin lege care justifică transformarea acesteia în autoritate legiuitoare, procedând astfel la eludarea textelor constituționale.
Pe fondul cauzei arată că tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamantelor a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv nr.OUG27/2006.
Mai arată că atât magistrații, cât și alte categorii profesionale salariate de la bugetul de stat - personal auxiliar, funcționarii publici, cei care ocupă funcții de demnitate publică, personalul contractual - sunt categorii profesionale deosebite, fiecare având statut propriu și sisteme diferite de stabilirea drepturilor salariale, astfel încât este lipsită de temei legal obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamantelor magistrați a creșterilor salariale care se acordă în cursul anului 2007 categoriilor de mai sus.
Referitor la plata sumelor solicitate actualizate în funcție de rata inflației arată că reclamanții ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului doar dobânda stabilită de lege, aceasta fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Analizând sentința în raport de motivele de recurs invocate de pârâți, Curtea reține următoarele:
Contrar celor susținute în ambele recursuri, nstanța investită cu soluționarea acțiunii reclamanților, întemeiată pe argumente de discriminare, nu este culpabilă de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Chiar dacă prin mai multe decizii Curtea Constituțională a statuat că instituirea unor drepturi salariale altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, reprezintă o problemă de legiferare, în prezenta speță, Curtea apreciază că prevalează dispozițiilor art.2 pct.1, art.7, art.23, art.29 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Protocolul nr.12 al Convenției, art.4 din Carta Socială Europeană revizuită și art.16 alin.1 și 2, art.20, art.41 și art.53 din Constituție.
acestor acte internaționale în conformitate cu dispozițiile constituționale rezidă din împrejurarea că această discriminare este atât de evidentă în ceea ce îi privește pe reclamanți, încât nu se poate susține că acordarea drepturilor pretinse prin acțiune constituie o legiferare făcută de instanță.
Acordarea majorărilor salariale la începutul anului 2007 s-a făcut pentru toți demnitarii aleși sau numiți, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi, judecătorii Curții Constituționale, toți funcționarii publici, toți salariații contractuali, întregul personal auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor din România.
Din această enumerare reiese că, mai multe categorii profesionale cu atribuții identice reclamanților au beneficiat de majorările salariale pretinse, singurii excluși fiind magistrații - judecători și procurori - de la judecătorii, tribunale (civile și militare) și curți de apel și parchete de pe lângă acestea.
Pentru aceste considerente, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 3 vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești apare ca nefondat.
Pentru aceleași considerente, referitoare la evidenta discriminare a reclamanților în raport de celelalte categorii profesionale cărora în cursul anului 2007 li s-au acordat majorările salariale de 2, 5 și 11% și motivul întemeiat pe art.304 pct.9 respectiv, referirile vizând fondul cauzei urmează a fi respinse ca nefondate.
Nici ultimul motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Jutiției referitor la obligarea la plata sumelor solicitate cu titlu de creșteri salariale, actualizate în funcție de rata inflației, la data plății, nu poate fi privită cu succes.
Astfel așa cum corect a reținut și instanța de fond în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.1084 civil, potrivit cărora daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori este de notorietate faptul că în prezent moneda națională se află într-o perioadă de instabilitate.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 17 din 15.01. 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.AR
Dact./2ex.
19.03.2009
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede
