Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 4/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4/D/2008

Ședința publică din 09 iulie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTOR 2: Lucia Ștețca Adrian

ASISTENȚI JUDICIARI: -

- -

GREFIER:

S-a luat spre examinare cererea formulată de reclamanții, (fostă ) și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ȘI TRIBUNALUL MUREȘ având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în conformitate cu dispozițiile art.98 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, completul de judecată este compus din domnul judecător -, care este membru al completului de judecată F 3, și doamna judecător de pe planificarea de permanență, precum și din domnii asistenți judiciari și, ca urmare a admiterii cererilor de abținere formulate de domnii judecători și.

În baza actelor de la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus la TRIBUNALUL CLUJ, reclamanții, (fostă ) și au chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL MUREȘ, TRIBUNALUL CLUJ ȘI MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții 1-4 să le plătească sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, pentru perioada 02.06.2005 - 02.06.2008, precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale menționate.

În motivarea acțiunii arată că reclamanții în calitate de judecători la Curtea de APEL CLUJ, reclamanta fost judecător la TRIBUNALUL CLUJ iar reclamantul fost judecător la TRIBUNALUL MUREȘ, sunt îndreptățiți să beneficieze de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, după cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, cu caracter obligatoriu, conform art.329 alin.3 proc.civ. prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, prin care s-a soluționat un recurs în interesul legii.

Conform Legii nr. 500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este obligat să asigure fondurile necesare alocării și plății drepturilor salariale pretinse.

Prin Încheierea din 23 iunie 2008, TRIBUNALUL CLUJ, având în vedere Ordonanța nr. 75 din 20.06.2008 art. I alin. 1 dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Cluj și trimiterea cauzei spre soluționare Curții de APEL CLUJ.

Din probele administrate în cauză instanța reține în fapt următoarele:

Reclamanții au calitatea de judecători la Curtea de APEL CLUJ, reclamanta a fost judecător și la TRIBUNALUL CLUJ în perioada menționată în acțiune iar reclamantul a fost judecător și la TRIBUNALUL MUREȘ în perioada indicată în acțiune.

Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor <LLNK 11996 50 11 202 47 29>art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a <LLNK 12000 83130 301 0 33>Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin <LLNK 12001 334 10 201 0 18>Legea nr. 334/2001.

Această decizie este obligatorie conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului, prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, iar în acest context și pentru ca pretențiile reclamanților să poată fi valorificate, în raport cu pârâții care nu dispun de fonduri decât după alocarea acestora de către menționatul pârât este necesar ca acesta să aloce fondurile necesare îndestulării creanțelor pe care reclamanții le au asupra celorlalți pârâți, aceasta fiind de fapt singura modalitate de a valorifica un drept de creanță asupra unei instituții publice cum sunt în speță pârâții.

Față de cele de mai sus urmează să admită acțiunea civilă formulată de reclamanții, (fostă ) și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ȘI TRIBUNALUL MUREȘ și în consecință va obliga pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și TRIBUNALUL MUREȘ să plătească reclamanților sporul de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația cerută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar pentru perioada 02.06.2005- 02.06.2008 iar pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR va fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții, (fostă ) și împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ȘI TRIBUNALUL MUREȘ și în consecință:

Obligă pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și TRIBUNALUL MUREȘ să plătească reclamanților sporul de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația cerută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar pentru perioada 02.06.2005- 02.06.2008.

Obligă pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale menționate.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică 09 iulie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR ASISTENȚI JUDICIARI

--- - - - - - -

În semnează

Președintele Secției civile

Curții de APEL CLUJ

JUDECĂTOR

GREFIER,

de, dactilografiat de Sz.

În 10 ex. la data de 14.07.2008

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Lucia Ștețca Adrian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Sentința 4/2008. Curtea de Apel Cluj