Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 41/R-CM
Ședința publică din 16 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1128/CM din data de 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, emisă de Societate civilă de avocați " și Asociații", lipsind intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, potrivit motivelor dezvoltate pe larg, aflate la dosarul cauzei.
CURTEA:
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 24 ianuarie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta "" A, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paște și C pentru perioada decembrie 2004 - aprilie 2007, actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe unitate urma ca de Paște și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu i-au fost acordate începând cu anul 2004. Reclamantul a mai susținut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale i-au fost introduse în salariul de bază, însă prevederea din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată începând cu anul 2004.
Prin sentința civilă nr.489 din 1 aprilie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
La data de 22 mai 2008 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente:
După intrarea în vigoare a CCM, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin CCM, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paști (art.168 alin.1 din CCM) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în CCM art.168 alin.2.
Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din CCM a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile CCM au procedat la "republicarea" CCM, după negocierile purtate anual, textul art.168 din CCM fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005;
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea CCM a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulată "Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reala a părților semnatare a CCM a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 ale art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles ca art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile CCM au fost modificate, întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariate mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Pârâta a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, considerându-se că, "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."
Promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este nejustificată, prematură în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și mai ales beneficiarii.
Simpla lectură a textului indicat, raportată la inexistența oricărei negocieri și, pe cale de consecință, a inexistenței unui acord de voință în sensul stabilirii condițiilor legale din textul indicat, relevă, la acest moment, că valoarea creanței nu este stabilită, orice sumă pretinsă neavând un temei legal (lipsă caracter lichid al creanței), modalitatea de acordare (plată eșalonată, integral, etc.) nu a fost stabilită, neexistând cunoscută o scadență a creanței (lipsă exigibilitate), condițiile de acordare nu au fost stabilite, criteriile de acordare nu sunt cunoscute (lipsă caracter cert al creanței), iar beneficiarii nu au fost stabiliți, astfel că, în ceea ce privește această ultimă condiție nu se poate afirma dacă reclamanții de față au sau nu calitatea de beneficiari; pe cale de consecință, sumele pretinse ca drept salarial nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide si exigibile, pe de o parte, și, pe de altă parte, reclamanții nu pot face proba calității de titulari ai unui drept.
Alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare formulate de către alți salariați au apreciat că "aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003", motiv pentru care au respins acțiunea ca neîntemeiată.
Modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate i nu raportat la fiecare subiect procesual activ în parte.
Inexistența debitului conduce la inexistența oricăror daune, așa încât urmează a fi respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale.
În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare, aceasta fiind respinsă la data de 23 octombrie 2008, reținându-se că potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat între părți, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA -". După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părți s-a menționat dreptul salariaților de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor salariale. Discuția s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea termenului de prescripție.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.
Litera "e" a art.283 alin.1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit. caa celuiași text legal.
La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2008, apărătorul pârâtei a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantului pentru Paștele anului 2004, iar potrivit art.137 alin.2 Cod procedură civilă, tribunalul a unit această excepție cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.1128/CM din 27 octombrie 2008, Tribunalul Argeș - Secția civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din CCM, conform adreselor nr.830 și 831/2008 emise de pârâtă, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (CAS, CASS și șomaj), corespunzător 2005, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 80 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul societății pârâte până la data de 21.11.2005, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al acestuia.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.168 alin.1 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.".
La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul, pe anii 2005 - 2007, au menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă lineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.969 Codul muncii, voința părților semnatare a Contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din acest contract și în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens s-a observat că în procesul verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005 - 06.05.2005 între patronat și sindicat s-a convenit, la pct.8, modificarea alineatului 2 al art.168 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul s-a constatat că s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
S-a susținut de către pârâtă prin întâmpinare că pentru clarificarea intenției reale a părților în acest sens a fost creată Comisia Paritară formată din reprezentanții părților semnatare și că prin Decizia nr.3793/18.06.2007 aceasta ar fi confirmat faptul că intenția părților a fost aceea "de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 203, cât și pentru anii următori".
Tribunalul nu a putut analiza acest înscris care, deși se susține că a fost depus la dosar în anexa 5, nu există totuși în setul de acte ce a însoțit întâmpinarea.
La dosar există o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul colectiv de muncă al ", care ar fi emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce ar fi participat la elaborarea acesteia.
Tribunalul a apreciat că nu o poate avea în vedere din moment ce potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
După cum rt.168 alin.2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, este indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
S-a mai susținut de către pârâtă prin întâmpinare că acțiunea este nejustificată întrucât era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. S-a observat că există contradicție între această susținere și invocarea excepției prescrieri dreptului la acțiune, susținându-se că dreptul salariaților nici nu ar fi născut, una excluzând-o pe cealaltă.
Tribunalul nu a reținut acest argument, al inexistenței dreptului reclamantului în lipsa parcurgerii etapelor indicate în Contractului Colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul Contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003 și fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe SNP, care este altul de la un an la altul, și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fii alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.
În concluzie, ipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs nici o dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004 - 2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii.
Coroborând dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 alin.4 Codul muncii și cu cele ale art.969 Cod civil, tribunalul a constatat că reclamantului i se cuvin doar drepturile salariale suplimentare neacordate de către pârâtă cu ocazia sărbătorii 2005, având în vedere că acestuia i-a încetat calitatea de salariat al pârâtei la data de 21 noiembrie 2005.
Drepturile salariale respective nu au fost cuantificate prin efectuarea unei expertize tehnice, considerându-se de către tribunal că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.3712Cod procedură civilă, drepturile bănești putând fi determinate, în cazul admiterii acțiunii, în faza de executare.
Astfel, reclamantului urmează a i se plăti drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din CCM, conform adreselor nr.830 și 831/2008 emise de pârâtă, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (CAS, CASS și șomaj), corespunzător 2005.
Tribunalul a apreciat că numai pentru Paștele anului 2005 este îndreptățit a primi reclamantul drepturile bănești solicitate, întrucât pentru suplimentările salariale corespunzătoare Cului 2004 intervenit prescrierea dreptului material la acțiune, potrivit art.1 alin.1 coroborat cu art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, fiind astfel întemeiată excepția invocată de către pârâtă.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, tribunalul a acordat reclamantului aceste drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva sentinței civile nr.1128/CM/27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă a declarat recurs, în termen legal, pârâta "" care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
- în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantului, deși în realitate este vorba despre un ajutor social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paști și C;
Art.154 Codul muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a muncii prestate, în timp ce art.155 Codul muncii definește salariul.
- promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
În speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamantul nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsit de calitate procesuală activă.
- soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005 și 2006;
Acest aspect rezultă din redactarea textului art.168 alin.2 din Codul muncii din anul 2005, potrivit căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată articolului 168 alin.2 al de către comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic. Decizia comisiei paritare este o convenție în sensul art.969 Cod civil.
- neclaritatea acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art.168 alin.2 introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor;
Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților reglementat de art.977 Cod civil, precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art.978 Cod civil), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Contrar susținerilor recurentei - pârâte, art.154 alin.1 Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale cărui clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale (despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantului (cu ocazia plății salariului în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că, chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din prevede pentru reclamant "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, ceea ce înseamnă că prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paște și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că potrivit art.168 alin.1 din, cu minim 15 zile înainte de Paște sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamantul fiind fost salariat al societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, are calitate procesuală activă în prezentul dosar.
Așadar, dreptul la primele de C și de Paște s-a născut pentru reclamant odată cu înscrierea acestui drept în, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă de altfel o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al treilea motiv de recurs este nefondat.
Curtea constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Ultimul motiv de recurs este nefondat.
Este corectă susținerea recurentei - pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum s-a arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Prin decizia nr.3793/18.06.2007 se confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În speță însă, această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din înscrisul depus de pârâtă la fila 63 dosar fond nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul SNP pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetase deja efectele.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele doi și trei de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantului de beneficiar al acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantului, fiind incluse în salariul de bază al acestuia.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta "" împotriva sentinței civile nr.1128/CM din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta B, cu sediul în B, - -, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1128/CM din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, intimat fiind reclamantul, domiciliat în comuna, sat Deal, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/20.01.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
