Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 420/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.420/
Ședința publică din 11 aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, cu sediul în Tg.M,-, împotriva sentinței civile nr.1514 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul intimatului reclamant Sindicatul Acord, consilier juridic, lipsă fiind recurenta pârâtă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru. Se constată, de asemenea, că recurenta pârâtă a comunicat relațiile solicitate la termenul anterior.
Reprezentantul intimatului reclamant depune în copie Legea nr.16/1996, care stabilește obligații în sarcina persoanelor producătoare sau păstrătoare de documente. Recursul declarat de pârâtă nu are nr. de ieșire de la instituție, astfel că apreciază că acesta nu este un act aparținând pârâtei.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate, ca legală și temeinică.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1514/16.11.2007, Tribunalul Mureșa admis acțiunea civilă, formulată prin reprezentantul legal Sindicatul "Acord" Tg. M, de către membrii de sindicat precizați la filele 4-14 din dosarul cauzei (file care fac parte integrantă din prezenta hotărâre), în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
A fost bligată pârâta la plata în favoarea reclamanților cuprinși în tabelul de la fila 4, despăgubirilor bănești pentru prejudiciul suferit ca urmare a neefectuării în natură a concediului de odihnă pe perioada 01.01.2006 - 31.12.2006.
A fost bligată pârâta la plata în favoarea reclamanților cuprinși în tabelul de la fila 5-14, despăgubirilor bănești pentru prejudiciul suferit ca urmare a neefectuării în natură a concediului de odihnă pe perioada 01.01.2004 - 31.12.2006.
S-a dispus ca sumele mai sus menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței anuale a fiecărei despăgubiri și până la data executării efective a prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a constatat că prin cererea înregistrată la data de 2 octombrie 2007, reprezentantul legal Sindicatul "Acord" Tg. M, în numele reclamanților asistenți maternali profesioniști membrii ai acestui sindicat (cuprinși în tabelul de la filele 4-14 din dosarul cauzei), a solicitat în contradictoriu cu pârâta C M, ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor bănești pentru prejudiciul suferit ca urmare a neefectuării în natură a concediului de odihnă pe perioada 01.01.2004 - 31.12.2006, cu aplicarea indicelui de inflație.
In motivarea acțiunii, s-a arătat că a fost încălcat dreptul garantat de Constituție și de Codul muncii la efectuarea în natură a concediului de odihnă, astfel încât nu poate fi admisă nicio discriminare a asistenților maternali profesioniști, care au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că asistenții maternali profesioniști nu beneficiază de toate drepturile prevăzute de Codul muncii. De asemenea, pârâta a mai invocat excepția inadmisibilității acțiuni și excepția prematurității.
În probațiune, la dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri în copie: tabele situație concedii de odihnă neefectuate (241-264); cereri înscriere (24-228).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a apreciat acțiunea ca întemeiată, constatând în primul rând că excepția inadmisibilității introducerii acțiunii este neîntemeiată, întrucât Codul muncii nu prevede nici o procedură prealabilă obligatorie introducerii prezentei acțiuni, în ceea ce privește excepția de nelegalitate, reglementată de art.4 din Legea nr.554/2004, nu are incidență în cauză, întrucât ridicarea acestei excepții reprezintă o facultate, iar nu o obligație. Pe de altă parte, această excepție nici nu este admisibilă în cauză, deoarece prevederile art.10 alin. lit.f din G nr.679/2003 sunt legale, iar soluționarea cauzei nu depinde de aceste prevederi, ci de dispoziții cu forță juridică superioară, cuprinse în Constituție și în Codul muncii.
În baza prevederilor art.28 din Legea nr.54/2004, sindicatul poate introduce acțiunea dedusă judecății în numele membrilor săi chiar și în lipsa unui mandat expres, în această ipoteză, mandatul reclamantului izvorăște "ex lege", din momentul aderării membrilor de sindicat, împrejurare dovedită prin cererile de la filele 24-228. Deci, legea prezumă în mod absolut și irefragabil existența acordului membrului de sindicat pentru introducerea acțiunilor în numele său și pentru reprezentarea sa în aceste acțiuni de către sindicat, acest membru neputându-se opune introducerii acțiunilor. Odată acțiunea formulată, membrul de sindicat poate numai renunța la judecarea acțiunii introduse în numele său și pe seama sa, în care era reprezentat de sindicatul său.
Cu alte cuvinte, sindicatul are rolul unui reprezentant legal, deci nu sunt incidente trăsăturile unui mandat convențional. Reprezentarea legală, izvorând direct din lege, este deplină și nu trebuie probată, necomportând discuții cu privire la formă sau conținut.
In acest context, trebuie înlăturată confuzia între reprezentare convențională (la cerere) a membrului de sindicat de către sindicatul său în cadrai unei acțiuni formulate de chiar acest membru (art.222 din Codul muncii ) și reprezentarea "ex lege" a membrului de sindicat de către sindicat în cadrul acțiunii formulate de sindicat în numele membrului său (art.28 din Legea nr. 54/2004).
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții asistenții maternali profesioniști, membrii ai sindicatului, sunt salariați ai unității pârâte, fiind angajați pe bază de contract individual de muncă.
Dreptul la concediul de odihnă plătit este un drept constituțional (art.41 alin.2 din Legea fundamentală) garantat și prin lege organică (art.39 alin. 1 lit.c, art.139 și art.145 din Codul muncii ) tuturor salariaților, acest drept neputând forma obiectul vreunei limitări iar acest drept constituțional, nu poate fi restrâns decât prin lege și numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție. Conform art.1 alin1 din Codul muncii raportat la art.1 alin.5 și la art.73 alin.3 lit.p din Constituție, orice derogare de la prevederile Codului muncii se poate face numai prin lege (în sensul de act normativ adoptat de Parlament - art.73 alin.1 din Constituție) specială organică, iar de la supremația dispozițiilor constituționale, privind caracterul excepțional si strict determinat al limitărilor dreptului la concediul de odihnă, nu se poate deroga nici măcar prin lege organică.
De asemenea, art.16 alin.1 din Constituție, art.5-6 din Codul muncii și art.1 alin.2 din G nr.137/2000, interzice orice discriminare a asistenților maternali în sensul încălcării dreptului lor constituțional la concediul de odihnă.
In consecință, prevederile art.10 alin.1 lit.f din nr.HG679/2003 fiind cuprinse într-un simplu act administrativ normativ, nu pot fi interpretate în sensul că modifică prevederi a unei legi organice ( Codul muncii ) sau că limitează un drept constituțional, o asemenea ipoteză fiind absurdă și inadmisibilă. De altfel, prevederile art.10 alin.1 lit.f din G nr.679/2003 se coroborează și cu cele ale art.8 alin.4 din aceeași hotărâre de guvern.
Ca atare, prevederile art.10 alin.1 lit.f din G nr.679/2003 se interpretează sistematic cu celelalte prevederi ale acestei hotărâri (din care rezultă că suspendarea contractului de muncă al asistenților maternali are loc în aceleași condiții ca și în cazul oricăror alți salariați), precum și în lumina dispozițiilor constituționale, rezultând faptul că dacă angajatorul înțelege să nu autorizeze separarea asistentului maternal de copilul din plasament pe durata concediului de odihnă al asistentului, angajatorul își asumă automat și obligația de despăgubire a asistentului maternal pentru neefectuarea în natură a concediului. Neefectuându-se în natură concediul de odihnă (în sensul suspendării tuturor obligațiilor de serviciu), datorită faptului că angajatorul nu a autorizat suspendarea obligațiilor de serviciu, atrage despăgubirea asistentului maternal cu o sumă egală cu indemnizația de concediu de odihnă neefectuat în natură (prevăzută de art.145 din Codul muncii ).
Cu alte cuvinte, conform art.143 din Codul muncii, pârâta are obligația programării asistenților maternali în concediul anual de odihnă. Dacă angajatorul pârât optează pentru a nu suspenda obligațiile de serviciu ale asistenților maternali pe durata în care I-a programat în concediu de odihnă, pentru neefectuarea repaosului specific concediului de odihnă, asistenții maternali trebuie despăgubiți fie bănesc (prin echivalent), fie în natură (conform art.141 alin.3 din Codul muncii ).
În caz contrar, s-ar încălca în mod deosebit de grav dreptul constituțional al asistenților maternali la concediul de odihnă plătit, ceea ce nu poate fi acceptat. Aceasta, cu atât mai mult cu cât angajatorul are un drept de opțiune, între a suspenda sau nu obligațiile de serviciu pe durata în care a programat concediile de odihnă, drept de opțiune recunoscut tocmai pentru a putea asigura continuitatea activității, iar nu pentru a limita un drept constituțional.
Exercitarea dreptului de opțiune implică și anume asumarea automată a obligațiilor corelative acestui drept și asumarea a obligației de dezdăunare rezultată și din prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii.
În aceeași măsură, instituirea de către angajator a obligației de a continua prestarea muncii și în perioada programată pentru repausul legal, naște un drept corelativ acestei obligații, și anume dreptul la dezdăunare.
În altă ordine de idei, instanța a remarcat faptul că reclamanții nu și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art.141 alin.4 din Codul muncii, articol care de altfel nici nu este incident în cauză. Conform prevederile art.141 alin.4 coroborat cu art.141 alin.3 din Codul muncii, ipoteza compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat se poate produce într-o unică situație, aceea a încetării raportului de muncă, deoarece numai în această situație angajatorul nu mai poate acorda concediul în cursul anului următor. Deci, această ipoteză presupune lipsa dreptului de opțiune al angajatorului (acesta este în imposibilitate obiectivă de a nu mai acorda concediul), motiv pentru care legiuitorul utilizează în mod expres noțiunea de "compensație", iar nu pe cea de "despăgubire".
Concluzionând, instanța a reținut că asistenților maternali, ca orice alți salariați din România, le este garantată, în mod nediscriminatoriu, prin forța dispozițiilor constituționale, dreptul la un repaos anual pe parcursul a cel puțin 20 de zile lucrătoare, repaus plătit. Opțiunea angajatorului de a nu asigura aceste repaus, atrage dreptul la despăgubiri pentru asistenții maternali.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta C M care în motivele de recurs arată că solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate și respingerea ca nefondată a cererii prin care solicită plata drepturilor bănești reprezentând prejudiciu suferit ca urmare a neefectuării în natură a concediului de odihnă a membrilor de sindicat - asistenți maternali.
Prin întâmpinarea formulată de reclamantul Sindicatul "ACORD" Tg.M s-a solicitat respingerea ca netemeinică și nefondată a cererii de recurs formulată de C
Examinând lucrările dosarului, Curtea constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului respectiv filele 241-246, rezultă că asistenții maternali nu și-a efectuat în totalitate concediile de odihnă pe perioada 2004-2006.
Astfel că, concediul de odihnă este prevăzut de Codul muncii la art.39 alin.1 lit.c și art.145, precum de dreptul constituțional, respectiv în art.41alin. 2, astfel că acesta nu poate fi restrâns decât prin lege și numai în condițiile exprese și limitativ prevăzute în art.53 din Constituția României.
În aceste condiții numai printr-o lege nouă instituită - în sensul celor adoptate prin art.73 alin.1 din Constituție s-ar mai putea aplica modificări ale Codului muncii.
În considerentele Codului muncii art.143, pârâta are obligația programării asistenților maternali în efectuarea concediului de odihnă iar în cazul în care aceasta, ca angajator optează pentru neefectuarea repausului specific concediului de odihnă, acești asistenți materiali au dreptul să primească indemnizații în echivalent, concediul de odihnă în natură - conform dispozițiilor prevăzute de art.142 alin.3 Codul muncii.
De asemenea angajatorul pârât, are un drept de opțiune între a suspenda obligațiile de serviciu, pe durata programării în concediu de odihnă pentru a asigura continuarea activității - dar numai în condițiile obligației de dezdăunare prevăzute de disp.art.40 alin.2 lit.c Codul muncii.
În prevederile Codului muncii și anume din coroborarea art.141 alin.3 și art.141 alin.4, există și situația compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Astfel că, în situația de față, instanța de fond a concluzionat corect că în cazul când angajatorul nu asigură dreptul la un repaus anual de cel puțin 20 de zile de lucrătoare, repausul trebuie plătit, ce atrage astfel dreptul de despăgubiri pentru asistenții maternali în condițiile Codului muncii, arătat mai sus.
În consecință față de dispozițiile legal arătate instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu lucrările dosarului și în raport de acestea a aplicat corespunzător dispozițiile legale, Curtea apreciind că recursul este nefondat, îl va respinge în condițiile art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului M, cu sediul în Tg.M,-, împotriva sentinței civile nr.1514 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
05.05.2008
Jd.fd.;
Asist.jud. C-tin
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
