Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 434/R-CM
Ședința publică din 05 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Judecător - -
Grefier - -
S-a luat în examinare pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI împotriva sentinței civile nr.164/F-CM din 06 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Recursul a avut termen de judecată la data de 3 martie 2009, când s-a întocmit încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18 ianuarie 2008, reclamanții, G, și () au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând 25% din salariul de bază pentru perioada 2005-2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Totodată, reclamanții au solicitat și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii au arătat că, în calitate de judecători la Tribunalul Argeș, în perioada 2005-2007 și-au desfășurat activitatea în program de permanență, care presupunea ca periodic și consecutiv, după orele de program și în zilele nelucrătoare să fie disponibili, eventual să se prezinte la sediul instanței pentru înregistrarea și judecarea unor cauze penale ce presupun urgență, deoarece au obiect luarea, prelungirea ori menținerea măsurilor preventive.
Acest program le-a impus obligația de a nu părăsi localitatea pentru ca, în situația în care sunt solicitați, să se poată deplasa în instanță în cel mai scurt timp și pe cheltuiala lor.
Prin această stare de fapt le-a fost restrâns dreptul la libertatea de mișcare, garantat prin legislația internă și internațională, le-a fost afectat programul pentru petrecerea timpului liber, implicit viața de familie.
Deși potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, de regulă, concediul de odihnă se efectuează în timpul vacanței judecătorești, pentru asigurarea permanenței reclamanții au fost nevoiți să fragmenteze acest concediu.
Obligației asigurării permanenței derivând din prevederile Codului d e procedură penală, ale art.53 alin.1 din Constituția României revizuită, ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești îi corespunde dreptul la plata unor sume corespunzătoare pentru restrângerea drepturilor fundamentale.
Prin modalitatea actuală de salarizare, reclamanții consideră că sunt discriminați față de polițiști. Aceștia din urmă beneficiază, potrivit art.11 din nr.OG38/2003 republicată, de un spor de permanență de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ale art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, ale art.13 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că nu are atribuții legate de repararea prejudiciului cauzat prin discriminare.
Acest minister asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.
Aceste atribuții sunt prevăzute de art.1 alin.1 și art.3 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.
Din aceste prevederi legale rezultă că Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare.
Or, discriminarea la care fac referire reclamanții nu rezultă din modul de interpretare și de aplicare a legii.
S-a mai arătat, în susținerea excepției, că ministerul nu are obligația de a efectua mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pe fondul cauzei, același minister a susținut că reclamanții nu pot invoca încălcarea dreptului la liberă circulație, cu atât mai mult cu cât restrângerea acestui drept este necesară și proporțională cu scopul urmărit - înfăptuirea actului de justiție, apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor față de care se dispun măsuri procesuale cu caracter urgent.
Cum drepturile solicitate nu sunt prevăzute de lege, nu este justificată nici cererea de înscriere a mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției a fost respinsă prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2008.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii pentru încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești, susținând că acțiunea are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, iar admiterea acesteia ar însemna depășirea limitelor puterii judecătorești și încălcarea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului.
Așa cum a statuat Curtea Constituțională în deciziile sale, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane aflate în situații diferite.
Prin urmare, s-a solicitat a se constata pe fondul cauzei că cele două categorii profesionale supuse analizei, deși aparțin sectorului bugetar, se bucură de un statut aparte, au legi de salarizare proprii, de aceea nu se află în situații similare sau comparabile.
Asigurarea permanenței reprezintă o obligație de serviciu a reclamanților - judecători asumată la momentul ocupării funcției.
În baza art.I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008, cauza a fost scoasă de pe rol, la data de 11 iulie 2008 și înaintată spre soluționare Curții de APEL PITEȘTI.
În fața acestei instanțe, Ministerul Justiției a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii făcând trimitere, de această dată, la deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în ședința din data de 03.07.2008, prin care s-a constatat că prevederile art.1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
A mai arătat pârâtul că prin nr.OUG75/2008 a fost modificată nr.OG137/2000, stabilindu-se că sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, astfel că nu se impune citarea în cauză a acestei instituții.
Prin sentința civilă nr.164/F-CM din 6 noiembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI, să plătească reclamanților drepturi salariale reprezentând spor de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 18.01.2005-31.12.2007, actualizat la data plății efective.
Pârâta Curtea de APEL PITEȘTIa fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Examinând în prealabil admisibilitatea acțiunii în care se invocă principiul nediscriminării, instanța a reținut că prezenta acțiune este admisibilă.
În interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În cazul de față, legea recunoaște prin dispozițiile art.5 și art. 6 alin.(3) Codul muncii, dreptul la salarizare egală pentru muncă egală și pregătire profesională egală.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
Mai mult, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție reglementează interzicerea generală a discriminării în sensul că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.
Este interzisă de norma internațională discriminarea de către o autoritate publică pe baza oricărui motiv dintre cele menționate mai sus.
În privința citării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a apreciat că trebuie reținută regula generală prevăzută în art.27 alin.(3) coroborat cu art.16 și 18 alin.(1) din nr.OG137/2000, republicată, conform căreia soluționarea cererilor în despăgubiri întemeiate pe nediscriminare se judecă cu citarea acestuia, ca autoritate de stat în domeniul discriminării, garant al respectării principiului nediscriminării.
Pe fond, instanța a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de judecător în cadrul Secției penale a Tribunalului Argeș și potrivit art.5 și următoarele din Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, au îndatorirea de a asigura prin activitatea desfășurată respectarea legii, de a participa la ședințele de judecată stabilite potrivit legii, de a soluționa într-un termen rezonabil cauzele deduse judecății.
În cauzele penale a căror soluționare presupune urgență, cum sunt cele în care se solicită luarea, înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive, reglementate sub aspect procedural de dispozițiile art.136 și următoarele din Codul d e procedură penală, participarea la ședințele de judecată în completele de judecată stabilite potrivit legii impune reclamanților o obligație suplimentară, respectiv pe aceea de a nu părăsi localitatea în zilele stabilite în planificarea de permanență.
Acest program de permanență excede duratei normale a timpului de muncă, ceea ce înseamnă că interdicția de a părăsi localitatea vizează timpul de odihnă dintre două zile de muncă, repaosul săptămânal și chiar vacanța judecătorească.
Este necontestat aspectul că o astfel de obligație le îngrădește dreptul la liberă circulație și dreptul la viață familială și privată, fiind puși în imposibilitatea de a-și organiza petrecerea timpului liber în condiții normale.
Un principiu general al salarizării cuprins în art.1 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și în art.2 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii din sistemul justiției este acela că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru magistrați, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției.
Indemnizația de încadrare brută lunară se stabilește pentru toți magistrații în raport de nivelul instanțelor sau parchetelor, de funcția deținută și de vechimea în magistratură, așa cum rezultă din prevederile art.3 din nr.OUG27/2006.
Printre celelalte drepturi care se cuvin magistraților se găsesc și acele sporuri/adaosuri care compensează efortul suplimentar pe care îl presupune activitatea desfășurată în anumite condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, etc. - art.7 alin.(1) din nr.OUG27/2006.
Pentru judecătorii/procurorii care funcționează la instanțe sau parchete din mediul rural, art.6 alin.(1) din ordonanță prevede o majorare a indemnizației cu până la 10%, care se stabilește în funcție de gradul de izolare a localității și de condițiile concrete de viață. De această dată, cheltuielile pe care le antrenează exercitarea funcției în mediul rural sunt compensate printr-o majorare a indemnizației.
Magistrații care soluționează cauze penale în care se dispun/revocă măsuri preventive sau cauze penale care impun urgență sunt în situație diferită față de ceilalți magistrați din perspectiva efortului suplimentar pe care îl presupune îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Prezența în localitate la dispoziția instanței conform planificării de permanență le afectează timpul liber, la îngrădește exercitarea drepturilor fundamentale consacrate de disp. art. 25 și 26 din Constituție.
Restrângerea exercițiului acestor drepturi fundamentale este necesară conform art.53 din Constituția României revizuită pentru desfășurarea instrucției penale. Măsura însă trebuie să fie nediscriminatorie.
Din acest punct de vedere, judecătorii care soluționează cauze penale ce presupun urgență se află în situație diferită față de ceilalți judecători, dar cu toate acestea tratamentul salarial este similar.
Pe de altă parte, pentru aceeași obligație de asigurare a permanenței, alte categorii profesionale, de exemplu polițiștii, au dreptul la un spor de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
Nu se poate pretinde ca fiind adecvată metoda de includere a acestui drept salarial în indemnizația de încadrare brută lunară, întrucât aceasta se stabilește de regulă, în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competențele profesionale.
Așa cum s-a arătat mai sus, compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca se regăsește în partea variabilă a remunerației compusă din adaosuri și sporuri la indemnizație.
În concluzie, s-a reținut că tratamentul salarial al reclamanților este discriminatoriu în sensul art.14 din Convenție și al art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, constituie o încălcare a principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 din Constituția României revizuită și de art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice potrivit cărora toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.
În această privință, autoritățile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului enunțat, inclusiv în exercitarea drepturilor și obligațiilor decurgând din raporturile de muncă.
Pentru aceste considerente a fost admis capătul principal de cerere, fiind obligați angajatorul și ordonatorii de credite la plata dreptului salarial constând în sporul de 25% la indemnizația de încadrare brută lunară pentru asigurarea permanenței în perioada 18.01.2005 - 31.12.2007.
În temeiul art.161 pct.4 Codul muncii au fost acordate reclamanților daune-interese, reținându-se că o reparație integrală a prejudiciului suferit prin excluderea acestora de la plata sporului sus-menționat presupune actualizarea drepturilor bănești astfel cuvenite conform indicelui de inflație.
Întrucât drepturile bănești solicitate au drept izvor raporturile de muncă încheiate între reclamanți și pârâta Curtea de APEL PITEȘTI, în temeiul art.11 alin.1 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, această pârâtă a fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva sentinței civile nr.164/F-CM/06 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției care a criticat hotărârea atacată, în esență, pentru următoarele motive:
- un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece a obligat pârâții, prin dispozitiv, să plătească un "drept" neprevăzut de lege, ceea ce constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, încălcând astfel principiul separării puterilor în stat.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că și Curtea Constituțională s-a pronunțat în acest sens prin deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008.
- hotărârea instanței de fond este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, sentința pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că în speță, pentru perioada avută în vedere prin acțiune de către reclamanți, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de permanență de 25% din salariu pentru magistrați ori pentru alte categorii profesionale din sistemul justiției.
S-a arătat că potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, "sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau majoritate de la bugetul de stat se stabilește prin lege".
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală referitor la dreptul reclamanților la sporul de permanență pentru magistrați, deoarece în cauză nu este aplicabil art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât acest drept nu este recunoscut de legea română și nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare.
Pârâtul a menționat că în cauză nu se aplică nici prevederile art.41 din Constituție.
- instanța de fond a admis în mod greșit și capătul de cerere privind actualizarea sumelor pretinse de reclamanți, deoarece în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.1088 Cod civil, fapt pentru care în cazul admiterii acțiunii reclamanților ar putea solicita doar dobânda stabilită de lege și nu actualizarea sumelor.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În temeiul art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă, recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Verificând sentința civilă atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor administrate, Curtea constată, cu majoritate, următoarele:
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs este nefondat, deoarece în speță nu se aplică prevederile art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, întrucât prima instanță prin pronunțarea sentinței atacate nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, cercetând cauza în raport de prevederile Codului muncii, Constituției României și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Al doilea motiv de recurs este fondat, deoarece hotărârea pronunțată de prima instanță s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în speță operând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Curtea, cu majoritate, reține că pentru perioada avută în vedere prin acțiune de reclamanți nu există nici un act normativ în legislația României care să prevadă sporul de permanență de 25% din salariu pentru magistrați ori pentru alte categorii profesionale din sistemul justiției și mai mult trebuie avut în vedere că sistemul de salarizare pentru justiție trebuie să se stabilească prin lege.
Rezultă că sporul de permanență de 25% din salariu nu poate fi acordat reclamanților, întrucât nu este prevăzut de vreun act normativ privind sistemul de salarizare al magistraților ori pentru alte categorii profesionale din sistemul justiției din România.
Nefiind recunoscut de legea română, acest spor de permanență de 25% nu poate fi analizat ca fiind discriminatoriu dacă nu ar fi acordat și nici nu poate fi invocat faptul că reclamanților le-a fost restrâns dreptul fundamental privind libertatea de mișcare garantat de legislația internă și internațională, deoarece în domeniul penal activitatea de permanență este specifică acestui sector și face parte din atribuțiile de serviciu ale magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate care lucrează în penal.
Magistrații reclamanți nu pot invoca faptul că au fost discriminați în raport cu polițiștii care beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, întrucât ultimii nu fac parte din corpul magistraților și nu li se aplică legea specială de salarizare a judecătorilor și mai mult au atribuții diferite de serviciu față de atribuțiile judecătorilor.
Al treilea motiv de recurs este fondat, deoarece Curtea, cu majoritate, constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.1088 Cod civil, întrucât motivul doi de recurs ce a fost analizat mai sus a fost constatat fondat, ceea ce conduce la respingerea acțiunii formulată de reclamanți, precum și respingerea actualizării sumelor solicitate.
Pentru toate aceste considerente, cu majoritate, în baza art.312 din Codul d e procedură civilă urmează a fi admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.164/F-CM din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie și pe cale de consecință se va modifica sentința civilă atacată, în sensul că se va respinge acțiunea promovată de reclamanții, G, și ().
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
CU MAJORITATE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.164/F-CM din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie, intimați fiind reclamanții, G, și (), cu domiciliul ales la Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești,--5, județ A, pârâții TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești,--5, județ A, CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județ A și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--2, sector 1.
Modifică sentința civilă nr.164/F-CM din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie, în sensul că pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanții, G, și ().
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/10.03.2009.
Jud.fond:.
.
Opinie separată
Consider că se impune respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției întrucât în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți pentru plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 18 ianuarie 2005-31 decembrie 2007, actualizat la data plății efective.
Reclamanții îndeplinesc funcția de judecător în cadrul Secției penale a Tribunalului Argeș și potrivit art.5 și urm. din Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești au îndatorirea de a asigura prin activitatea desfășurată respectarea legii, de a participa la ședințele de judecată stabilite potrivit legii și de a soluționa într-un termen rezonabil cauzele deduse judecății.
În cauzele penale a căror soluționare presupune urgență reglementate de dispozițiile art.136 și urm. Cod procedură penală, participarea la ședințele de judecată le impune o obligație suplimentară, respectiv aceea de a nu părăsi localitatea în zilele stabilite în planificarea de permanență.
O astfel de obligație le îngrădește dreptul la liberă circulație și dreptul la viață familială și privată, fiind puși în imposibilitatea de a-și organiza petrecerea timpului liber în condiții normale.
Un principiu general al salarizării cuprins în art.1 al nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și art.2 din nr.OUG27/2006 este acela că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru magistrați, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției.
Magistrații care soluționează cauze penale, în care se dispun sau revocă măsuri preventive sau cauze penale care impun urgență, sunt în situații diferite față de ceilalți magistrați în perspectiva efortului suplimentar pe care le depun în virtutea sarcinilor de serviciu.
Prezența în localitate la dispoziția instanței conform planificării de permanență le afectează timpul liber, le îngrădește exercitarea drepturilor fundamentale consacrate de dispozițiile art.25 și aart.26 din Constituție.
În mod corect instanța de fond a reținut că pentru aceeași obligație de asigurare a permanenței, alte categorii profesionale, cum ar fi polițiștii au un dreptul la un spor de 25% pentru funcția îndeplinită din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și din gradații.
Printre drepturile care se cuvin magistraților se găsesc și acele sporuri care compensează efortul suplimentar pe care îl presupune activitatea desfășurată în anumite condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare sau periculoase etc. prevăzute de art.7 alin.1 din nr.OUG27/2006.
Pentru judecătorii care funcționează la instanțe sau parchete din mediul rural, art.6 alin.1 din ordonanță prevede o majorare a indemnizație cu până la 10% în funcție de gradul de izolare al localității și de condițiile concrete de viață.
Ca urmare, nu se poate pretinde că reclamanții nu au un drept la sporul de 25% în vederea compensării efortului depus în plus și care se regăsește în partea variabilă a remunerației compusă din adaosuri și sporuri la indemnizație.
Tratamentul salarial al reclamanților este discriminatoriu în sensul art.14 din Convenție și art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, constituind o încălcare a principiului egalității în drepturi, consacrat de art.16 din Constituția României și de art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit cărora toate persoanele sunt egale în fața legii și au fără discriminare dreptul la o ocrotire egală din partea legii.
În mod corect instanța de fond a admis și capătul de cerere privind actualizarea drepturilor bănești, temeiul acordării acestora fiind dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii și fiind vorba de o reparație integrală a prejudiciului suferit prin excluderea reclamanților la plata acestui spor.
Judecător,
,
Red./12.03.2009
GM/4 ex.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
