Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 438/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,

pentru Minori și Familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 438/R/2010

Ședința publică din data 23 februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon

JUDECĂTOR 3: Dana Cristina

GREFIER:

S-au luat în examinare cererile de revizuire formulate de revizuienții CONSILIUL JUDEȚEAN M și DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI M împotriva Deciziei civile nr. 147/R din 28.01.2009 pronunțate de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr- privind și pe intimatul SINDICATUL DE ASISTENȚĂ MATERNALĂ M, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta revizuientei DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI M - consilier juridic și reprezentantul intimatului - secretar.

Procedura de citare este realizată.

Revizuirea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentanta revizuientei DGASPC M solicită modificarea calității procesuale a acestei părți din aceea de intimat în revizuient întrucât deși a formulat cererea de revizuire alături de Consiliul Județean M, a solicitat revizuirea separat de acesta, DGASPC M fiind subordonat Consiliului Județean.

În raport de precizările făcute în ședința publică de azi, Curtea constată că că la filele 1-3 din dosar se află cererea de revizuire formulată de DGASPC M aflată în subordinea Consiliului Județean M, sens în care există două cereri de revizuire.

Reprezentanții părților arată că nu au de formulate alte cereri.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea acordă cuvântul asupra cererilor de revizuire formulate.

Solicită reprezentanta revizuientei DGASPC M admiterea cererii, înlăturarea intervalului de după 13 mai 2008 întrucât o instanță nu poate dispune pentru viitor. Astfel acțiunea reclamantului fiind înregsitrată la data de 13.05.2008 drepturile pretinse de reclamant nu pot fi solicitate decât până la această dată nicidecum până la data de 10.11.2008 astfel cum dispune Decizia civilă 147/R/2009. Depune la dosar somația emisă de biroul executorului judecătoresc învederând că orice executare silită este anulată de drept nefiind corect să achite onorariile executorilor judecătoresti în situația în care pe parcursul procesului asistenții maternali nu au solicitat acest lucru. Cu privire la cererea de revizuire a Consiliului Județean M înțelege să pună aceleași concluzii, de admitere a acesteia.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea cererilor de revizuire formulate arătând în esență că expertiza întocmită în cauză a fost realizată de un expert în baza unor documente semnate și însușite de reprezentanții revizuientelor de azi.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra cererilor de revizuire de față.

Prin cererea înregistrată sub nr.100/33/19.01.2010, revizuienții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M și Consiliul Județean M au solicitat schimbarea parțială deciziei nr.147/R/2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, astfel cum aceasta a fost modificată prin decizia nr.2908/R/15.12.2009 a aceleiași instanțe.

În motivarea cererii, revizuienții au arătat următoarele:

Hotărârea atacată cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu se pot aduce la îndeplinire. Totodată, se susține că instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, se arată că în mod greșit instanța a obligat pârâții să plătească reclamantului sporul de 100% din salariul de bază pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și pentru perioada 13.05.2008-10.11.2008, ulterioară introducerii acțiunii prin care s-a solicitat plata drepturilor pretinse "calculate în urmă cu trei ani pentru fiecare angajat".

Se mai invocă faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra precizărilor scrise formulate de către revizuienți la data de 19.11.2009, iar dovezile ce sunt de natură a modifica decizia nr.147/R/2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, ce constituie titlu executoriu, nu au putut fi prezentate în cursul judecării cererii de recurs.

Astfel, se arată că expertiza extrajudiciară prin care reclamantul își cuantifică pretențiile conține o serie de inadvertențe și erori, astfel cum rezultă din anexele nr.1-13.

Se arată în acest sens că anexa nr.1 cuprinde un număr de 20 de asistenți maternali care și-au început raporturile de muncă în această calitate abia în cursul anului 2007, iar în anexa nr.2 figurează asistenții maternali angajați din anul 2008.

Anexa nr.3 prevede un număr de 2 asistenți maternali ce au încetat raporturile de muncă în anul 2007, iar potrivit anexei nr.5, un număr de 7 asistenți maternali au încetat raporturile de muncă în anul 2008.

Revizuienții mai arată că anexa nr.4 cuprinde 6 asistenți maternali care au avut raporturile de muncă suspendate în perioada 2006-2007.

Anexa nr.6 cuprinde un număr de 16 asistenți maternali care și-au efectuat integral concediul de odihnă aferent anului 2007, iar în titlul executoriu aceștia figurează ca fiind îndreptățiți la despăgubiri pentru concediul neefectuat.

Se mai susține că anexa nr.7 cuprinde un număr de 7 asistenți maternali cărora li s-a plătit concediul de odihnă la încetarea raporturilor de muncă, în anul 2008, iar din anexa nr.8 rezultă că un număr de 26 de asistenți maternali au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2008.

Anexa nr.9 cuprinde 8 asistenți maternali cărora li s-a plătit concediul de odihnă în anul 2008.

De asemenea, revizuienta mai arată, că 13 dintre asistenții maternali înscriși în anexa nr.10 și-au efectuat parțial concediul de odihnă aferent anului 2007, iar din anexa nr.11 rezultă un număr de 15 asistenți maternali care au efectuat parțial concediul de odihnă în anul 2008.

Din anexele nr.12 și 13 rezultă că un număr de 245, respectiv 233 asistenți maternali nu au solicitat - pentru anul 2007, respectiv pentru anul 2008, efectuarea concediului de odihnă, neavând cereri formulate în acest sens.

În drept, se invocă disp.art.322 pct.1, 2 și 5 din Codul d e procedură civilă.

În dovedirea cererii, revizuienții depun la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, Sindicatul de Asistență Maternală Mas olicitat respingerea cererilor de revizuire ca nefondate.

Intimatul a depus la dosar înscrisuri.

În cauză s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire s-a solicitat.

Analizând cererile de revizuire formulate de revizuienții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M și Consiliul Județean M, se reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, care se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres și limitativ stabilite de lege.

Criticile aduse hotărârii atacate prin intermediul revizuirii nu se raportează la elementele existente în dosar la data pronunțării hotărârii, care au fost analizate de către instanță și au format obiectul judecății.

În cadrul acestei căi de atac nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor împrejurări noi, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.

Revizuienții au invocat în speță dispozițiile art.322 pct. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă.

Analizând dispozițiile deciziei a cărei revizuire s-a cerut se constată însă că instanța s-a pronunțat în limitele cadrului procesual stabilit de către părți, acordând în mod corect drepturile bănești solicitate până la data de 10.11.2008, astfel cum acestea au fost solicitate de către recurenta-reclamantă, în rejudecarea pricinii în fond, în condițiile art.312 alin.4 din Codul d e procedură civilă.

Se mai reține că dispozitivul deciziei pronunțate de către instanța de control judiciar nu cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu pot fi aduse la îndeplinire, revizuienții invocând de fapt contradicții existente între considerentele acestei hotărâri și dispozitiv, motive ce nu se încadrează în dispozițiile art.322 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.

Curtea mai reține că adresa nr.23050 din 19.11.2009 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului M, depusă în dosarul nr-, nu putea fi avută în vedere de către instanța de recurs ce a pronunțat la data de 28.01.2009, decizia nr.147, a cărei revizuire s-a cerut.

În ceea ce privește motivul prevăzut de pct.5 al art.322 din Codul d e procedură civilă, se reține că revizuienții nu au dovedit în cauză că înscrisurile depuse în revizuire nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților sau că ar fi fost reținute de partea potrivnică, pentru a fi îndeplinite condițiile pentru retractarea hotărârii în temeiul unor înscrisuri doveditoare.

Astfel, revizuienții nu au probat faptul că aceste înscrisuri, ce priveau perioadele în care membrii sindicatului intimat au avut calitatea de salariați, anii în care aceștia au beneficiat de concedii de odihnă și de indemnizațiile aferente, au solicitat sau nu efectuarea acestor concedii, au avut raporturile de muncă suspendate sau au încetat contractele lor de muncă, nu puteau fi depuse în cursul judecării cauzei la fond și în recurs.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art.287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului care, conform disp. art.116 din Codul muncii, are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de către fiecare salariat, de a lua măsuri, potrivit art.141 alin.3 din Codul muncii, pentru efectuarea concediului de odihnă în fiecare an calendaristic de către salariați, de a înscrie în carnetele de muncă și în registrul general de evidență a salariaților toate mențiunile privind încheierea, executarea, încetarea contractului de muncă.

Pentru aceste motive, Curtea mai reține că adresa nr.23050 din 19.11.2009 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului M, depusă în dosarul nr-, ce cuprinde asemenea precizări privind raporturile de muncă ale unor salariați, nu poate conduce la retractarea deciziei a cărei revizuire s-a cerut, neputând fi apreciat ca un înscris ce nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, în sensul disp.art.322 pct.5 din Codul d e procedură civilă.

Curtea mai reține că raportul de expertiză contabilă la care revizuienții au făcut referire prin motivele cererii de revizuire a fost întocmit de către doamna expert, în dosarul execuțional nr.100/2009, în urma adresei din data de 02.07.2009 emise de către Cabinetul Executorului judecătoresc, deci în faza executării silite a deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, astfel încât eventualele inadvertențe existente în anexele acestei lucrări de specialitate, pot fi invocate și soluționate numai într-o contestație la executare formulată în temeiul disp.art.399 din Codul d e procedură civilă, în măsura în care debitorii-revizuienți se consideră vătămați în drepturile lor prin modul în care au fost stabilite drepturile cuvenite membrilor sindicatului intimat.

Pentru toate aceste considerente, se va respinge cererea de revizuire formulată de revizuienții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M și Consiliul Județean M, prin reprezentanți legali.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererile de revizuire formulate de revizuienții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M și Consiliul Județean M, împotriva deciziei civile nr. 147/R/ din 28.01.2009 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - ---

GREFIER,

Red./Tehnored.:;

2ex.-11.03.2010.

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 438/2010. Curtea de Apel Cluj