Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 452/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 452/

Ședința publică de la 26 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei

JUDECĂTORI: Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol

- - -

GREFIER -

La ordine au venit spre soluționare recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 195/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au lipsit părțile, dosarul fiind lăsat pentru a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic, cu delegație pentru recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Reprezentantul recurentei depune delegație și arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanța, constată că ambele recursuri au fost depuse în termen, motivate, legal scutite de plata taxei de timbru; constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și s-a solicitat judecarea în lipsă, consideră recursul în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului recurentei.

Consilier juridic, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor și respingerea recursului promovat de Ministerul Justiției.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința civilă nr. 195/C/14 martie 2008 Tribunalului Neamț, s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Au fost obligați pârâții Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț și Ministerul Justiției să plătească reclamanților sporul de 50% din indemnizația brută lunară începând cu 1 octombrie 2000 la zi și pentru viitor, iar pentru reclamantul până la data pensionării.

A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale.

A fost obligat Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că:

Reclamanții au calitatea de judecători la Judecătoria Târgu Neamț și prin prezenta cerere, astfel cum a fost completată la termenul de judecată din data de 18.01.2008, au invocat discriminarea lor în raport de prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, ce au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, prin care se prevedea că"Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Totodată aceștia au precizat că OG nr. 83/2000 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată deoarece, deși avea caracterul unei legi ordinare, a abrogat prevederi dintr-o lege organică. A fost nesocotit astfel principiul ierarhiei potrivit căruia actele normative nu pot fi modificate sau abrogate decât prin altele echivalente, având aceeași forță juridică.

Instanța reținut față de motivul invocat mai sus, că potrivit art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării, "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la"Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată", însă prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale acestei legi. Aceasta în condițiile în care art. 55 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative"Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare"potrivit art. 56 alin. 1 din lege "Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente", iar potrivit art. 60 alin. 1 din lege abrogarea constă în lipsirea de eficiență juridică, totală sau parțială, a unor prevederi cuprinse într-un act normativ, care sunt contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior.

Din dispozițiile citate ale Legii nr. 24/2000 reiese că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art. 107 alin. 3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele șicondițiilede învestire a Guvernului de a emite ordonanțe. Este de remarcat, în acest context, că acolo unde Parlamentul a intenționat să acorde executivului posibilitatea abrogării unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în legea de abilitare. Astfel, prin art. 1 pct. Q 3 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță pentru"Abrogarea art. 2 alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 "

Față de cele reținute mai sus, reiese că abrogarea art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii de abilitare nr. 125/2000, cât și a celor ale art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării.

Mai mult, instanța reține că potrivit art. 2 alin. 1 din actul normativ menționat mai sus, ordonanțele emise potrivit art. 1 trebuiau depuse atât la Camera Deputaților cât și la, în vederea aprobării, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, sub sancțiunea încetării efectelor acestora. Ori, deși sesiunea parlamentară de toamnă a început la data de 04.09.2000, așa cum reiese din portalul Parlamentului României, nr.OG 83/2000 a fost depusă în termen numai la, respectiv la 01.09.2000 sub nr. E/260, la Camera Deputaților fiind înregistrată sub nr. PL/123 abia pe 28.02.2001, cu mult peste termenul imperativ prevăzut mai sus.

Tot astfel, instanța a reținut că la data stabilirii sporului de 50% în favoarea reclamanților prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, legiuitorul a considerat că aceștia își desfășoară activitatea în condiții deosebite, caracterizate prin risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, care subzistă și în prezent. Acordarea acestui spor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituția României ce prevăd că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, între altele, și pentru prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale.

Deși art. 53 din Legea fundamentală stabilește în mod limitativ condițiile în care exercițiul unui drept poate fi restrâns, respectiv printr-o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului respectiv, prin adoptarea nr.OG 83/2000 legiuitorul a procedat la abrogarea dreptului recunoscut anterior reclamanților, concomitent cu acordarea lui în favoarea controlorilor financiari, fără nici o fundamentare a acestor măsuri. Ori, profesia de magistrat este una de risc, recunoscută ca atare de însuși legiuitorul care prin art. 77 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, a statuat că"Judecătorii și procurorii în funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor", iar prin art. 78 alin. 1 că"Judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea ".

Aceste reglementări sunt în concordanță cu dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor, care prevăd că remunerarea judecătorilor trebuie"să reprezinte o compensare suficientă pentru povara de responsabilități".

Ori, abrogarea acestui spor contravine dispozițiilor de mai sus în condițiile în care, după recunoașterea lui în favoarea reclamanților prin nr.OG 56/1997, acesta făcea parte deja din categoria drepturilor câștigate, definite de doctrinarii clasici ca fiind drepturile intrate definitiv în patrimoniul unor persoane, ce nu mai pot fi retrase în nici un mod.

Discriminarea reclamanților în raport de controlorii financiari, dar și față de alte categorii profesionale pentru care acest spor a fost recunoscut fie înaintea adoptării nr.OG 56/1997, fie ulterior intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 - respectiv pentru personalul AVAS prin nr.OG 65/1999, pentru personalul didactic prin Legea nr. 128/1997, pentru personalul contractual din unitățile sanitare publice prin nr.OUG 115/2004, pentru personalul CNSAS prin nr.OG 9/2001, pentru bibliotecari prin Legea nr. 334/2002 modificată - nu a fost rezonabilă și obiectivă. Magistrații și controlorii financiari se aflau, la data adoptării nr.OG 83/2000, sub incidența aceleiași legi de salarizare - respectiv Legea nr. 50/1996 - contrar susținerilor din întâmpinarea pârâtului Ministerul Justiției, întrucât ambele categorii profesionale - precum și celelalte enumerate mai sus - necesită studii de specialitate, experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și un risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.

Faptul că agistrații și controlorii financiari s-au aflat totdeauna în situații similare a fost reținut și de instanța supremă care, atunci când a mai apreciat asupra justeței unui alt drept cuvenit acestora, în soluționarea unui recurs în interesul legii (Decizia nr. XXXVI/07.05.2007), a statuat că ambele categorii profesionale sunt îndreptățite să beneficieze de el.

Pe de altă parte, ar fi absurd să se considere că activitatea bibliotecarilor ar prezenta un risc sporit comparativ cu cea a magistraților. Analiza actelor normative enumerate mai sus conduce la concluzia că legiuitorul a acordat sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică ori de câte ori a considerat că o categorie profesională bugetară este supusă acestuia. Așa s-a întâmplat și în cazul magistraților, cărora acest spor le-a fost recunoscut prin OG nr. 56/1997, caracterul injust al retragerii lui fiind dovedit ulterior și prin opinia Consiliului Superior al Magistraturii, exprimată în observațiile făcute la proiectul de salarizare ce a stat la baza adoptării OUG27/2006, în care s-a propus reintroducerea acestuia.

Susținerea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că legiuitorul ar fi suveran în reglementarea criteriilor de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază urmează a fi înlăturată, întrucât prin Decizia nr. 1/08.02.1994 Curtea Constituțională a stabilit deja că tratamentul diferit "nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice." Faptul că aceeași instanță de contencios constituțional a stabilit că opțiunea liberă a legiuitorului vizează numai diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar conduce la concluzia că referirea nu poate fi extinsă la sporuri și alte drepturi salariale.

reclamanților, fără nici un argument, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică recunoscut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 concomitent cu acordarea lui unei alte categorii profesionale aflată în situații analoage, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii "orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".

Instanța a apreciat că prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece în jurisprudența noțiunea de "bunuri" nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci "bunuri", în înțelesul Convenției.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim - respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților - prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la "dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare", situație în care reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți să beneficieze de prevederile art. 27 din același act normativ.

În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost respinsă întrucât dispozițiile art. 27 alin. 1 și 3 din nr.OG 137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanței de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului, cu citarea obligatorie a acestuia.

Nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri (de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.

Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.

Împotriva sentinței s-a formulat recurs de către Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Ministerul Justiției a invocat, în esență, următoarele:

- Prescripția parțială a dreptului material la acțiune, având în vedere data introducerii acțiunii și dispozițiile art. 283 al.1 lit. c din Legea nr. 53/2003.

- Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică nu are o bază legală, acordarea acestuia fiind o problemă de legiferare.

Pentru motivele ce se vor expune vor fi admise recursurile Ministerului Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor.

În ceea ce privește dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în mod corect prima instanță a apreciat că acesta se cuvine reclamanților.

Este adevărat că abrogările parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, cum la fel de adevărat este că Legea nr.50/1996 nu era una organică (art.9 alin.2 din Legea nr.50/1996 în forma inițială ).

În schimb argumentele din sentința privind aplicarea art.1 din Protocolul 1 și dreptul câștigat sunt corecte.

Astfel, noțiunea de bun include și un drept de creanță.

Pe de altă parte "mergând" pe concepția CEDO care are în vedere bunurile expropriate fără plata unei despăgubiri și cauză de utilitate publică, se apreciază că soluția primei instanțe este legală. Nu se poate reține care a fost utilitatea publică, cu atât mai mult cu cât cauzele care au determinat legiuitorul la introducerea acestui spor, se regăsesc și în prezent, ba mai mult, față de numărul de dosare și legislația în permanentă modificare, sporul este și mai necesar. Fiind un drept câștigat, în materia dreptului muncii, el nu mai putea fi înlăturat fără o justa despăgubire, pe fondul menținerii cauzelor care au dus la introducerea acestui spor.

De altfel, este relevantă și decizia nr.1/1994 a Curții Constituționale (invocată în motivare de prima instanță ) în care se reține că tratamentul diferit ". nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice".-

Totodată, decizia nr. XXI a este în sensul că magistrații și personalul auxiliar au dreptul la acest spor.

Recursul Ministerului Justiției este întemeiat însă, întrucât obligația de plată survine începând cu data de 11 oct.2004( data depunerii acțiunii la oficiul postal), iar nu 1 oct 2000, având în vedere termenul de prescripție și faptul că acțiunea a fost formulată la 1 octombrie 2007. Normele privind prescripția sunt imperative, în speță neexistând vreo cauza de întrerupere sau suspendare, decizia nefiind de natură a aprecia că termenul de prescripție a fost întrerupt, a început să curgă sau chiar ca reclamanții au fost repuși în termen, prin pronunțarea acestei decizii.

Deciziile în interesul legii sunt pronunțate în sensul unificării unei practici neunitare care duce la pronunțarea unor soluții diferite în cauze identice.Decizia în interesul legii nu" adaugă la lege"și nu acordă mai multe drepturi decât însăși legea ( supusă dezbaterii) o face.

Recursul Ministerului Justiției va fi, in consecință admis.La plata drepturilor se va ține cont de perioada în care reclamanții au fost angajați ai Judecătoriei Tg.

Recursul Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiat, întrucât nemaiexistând obligația principală a Ministerului Justiției de plată pe perioada 1 oct 2000-10 oct 2004, nu mai există nici obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de alocare de fonduri pentru această perioada. În schimb, corect a stabilit prima instanță că acest recurent are calitate procesuală, date fiind dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 195/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-. în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și și intimații-pârâți TRIBUNALUL NEAMȚ, CURTEA DE APEL BACĂU și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că obligația de plată stabilită în sarcina pârâților este începând cu 11 octombrie 2004 în loc de 1 octombrie 2000 ( pentru perioada 1 octombrie 2000 - 10 octombrie 2004 intervenind prescripția dreptului la acțiune ).

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 26.05.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol

GREFIER,

red.sent.

red.dec.

tehnored. /3 ex.

18.06./20.06.

Președinte:Petrina Manuela Aștefănesei
Judecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 452/2008. Curtea de Apel Bacau