Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. -466/R-CM
Ședința publică din 11 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI SI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 249/F-CM din 9 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 4 martie 2009, iar discuțiile de la acea dată au fost consemnate în încheierea de ședință, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 20 noiembrie 2008, la Curtea de Apel Pitești, reclamanții, G, G, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați la plata drepturilor salariale reprezentând 25% din salariul de bază pentru perioada 2005 - 2008 și până la pronunțarea hotărârii, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora și pentru viitor.
Au solicitat totodată obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii au arătat că în calitate de judecători la Secția Penală a Curții de Apel Pitești, în perioada 2005-2008 și-au desfășurat activitatea în program de permanență, care presupunea ca periodic și consecutiv, după orele de program și în zilele nelucrătoare să fie disponibili, eventual să se prezinte la sediul instanței pentru înregistrarea și judecarea unor cauze penale ce presupun urgență deoarece au obiect luarea, prelungirea ori menținerea măsurilor preventive.
Acest program le-a impus obligația de a nu părăsi localitatea pentru ca, în situația în care sunt solicitați, să se poată deplasa în instanță în cel mai scurt timp și pe cheltuiala lor.
Prin această stare de fapt, au susținut reclamanții că le-a fost restrâns dreptul la libertatea de mișcare, garantat prin legislația internă și internațională, că le-a fost afectat programul pentru petrecerea timpului liber, implicit viața de familie.
Deși potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, de regulă, concediul de odihnă se efectuează în timpul vacanței judecătorești, pentru asigurarea permanenței reclamanții au fost nevoiți să fragmenteze acest concediu.
Obligației asigurării permanenței derivând din prevederile Codului d e procedură penală, ale art.53 alin.1 din Constituția României revizuită, ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești îi corespunde dreptul la plata unor sume corespunzătoare pentru restrângerea drepturilor fundamentale.
Prin modalitatea actuală de salarizare reclamanții consideră că sunt discriminați față de polițiști. Aceștia din urmă beneficiază potrivit art.11 din nr.OG38/2003 republicată, de un spor de permanență de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ale art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, ale art.13 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, întrucât cererea acestora nu poate fi soluționată de instanțele de judecată care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare.
Se susține că discriminarea la care fac referire reclamanții nu rezultă din modul de interpretare și de aplicare a legii și pe fond aceștia nu pot invoca încălcarea dreptului la liberă circulație, aceasta cu atât mai mult cu cât restrângerea acestui drept este necesară și proporțională cu scopul urmărit - înfăptuirea actului de justiție, apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor față de care se dispun măsuri procesuale cu caracter urgent.
Se susține că în ședința din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de către acesta referitor la unele dispoziții din nr.OG137/2000, admițând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, 2 și 27 din această ordonanță.
Cum drepturile solicitate nu sunt prevăzute de lege, nu este justificată nici cererea de înscriere a mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
S-a arătat de asemenea, că prin admiterea acțiunii reclamanților s-ar încălca competența generală a instanțelor judecătorești.
S-a susținut că acțiunea are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, iar admiterea acesteia ar însemna depășirea limitelor puterii judecătorești și încălcarea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului.
Așa cum a statuat Curtea Constituțională în deciziile sale, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane aflate în situații diferite.
Prin urmare, s-a solicitat a se constata pe fondul cauzei că cele două categorii profesionale supuse analizei, deși aparțin sectorului bugetar, se bucură de un statut aparte, au legi de salarizare proprii, de aceea nu se află în situații similare sau comparabile.
Asigurarea permanenței reprezintă o obligație de serviciu a reclamanților - judecători asumată la momentul ocupării funcției.
Prin sentința civilă nr.249/F-CM din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Piteștia admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești să plătească acestora sporul de 25% după cum urmează: reclamantului începând cu data de 15.02.2006 la zi și pentru viitor, iar reclamantului pentru perioada 20.11.2005 - 23.11.2006 și începând cu data de 23.10.2008 la zi și pentru viitor, până la încetarea discriminării, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost admisă acțiunea formulată de ceilalți reclamanți, respectiv, G, G, și obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești să plătească acestora sporul de 25% începând cu data de 20.11.2005 la zi și pentru viitor, până la încetarea discriminării, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâții au fost obligați să efectueze pentru toți reclamanții mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
"Examinând în prealabil admisibilitatea acțiunii în care se invocă principiul nediscriminării instanța a reținut următoarele:
În interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În cazul de față legea recunoaște, prin dispozițiile art.5 și art. 6 alin.(3) Codul muncii, dreptul la salarizare egală pentru muncă egală și pregătire profesională egală.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
Prin urmare, prezenta acțiune este admisibilă.
Mai mult, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție reglementează interzicerea generală a discriminării în sensul că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.
Este interzisă de norma internațională discriminarea de către o autoritate publică pe baza oricărui motiv dintre cele menționate mai sus.
În privința citării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut regula generală prevăzută în art.27 alin.(3) coroborat cu art.16 și 18 alin.(1) din nr.OG137/2000, republicată, conform căreia soluționarea cererilor în despăgubiri întemeiate pe nediscriminare se judecă cu citarea acestuia, ca autoritate de stat în domeniul discriminării, garant al respectării principiului nediscriminării.
Pe fond, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanții îndeplinesc funcțiile de judecători în cadrul Secției Penale a Curții de Apel Pitești și potrivit art.5 și următoarele din Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, au îndatorirea de a asigura prin activitatea desfășurată respectarea legii, de a participa la ședințele de judecată stabilite potrivit legii, de a soluționa într-un termen rezonabil cauzele deduse judecății.
În cauzele penale a căror soluționare presupune urgență, cum sunt cele în care se solicită luarea, înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive, reglementate sub aspect procedural de dispozițiile art.136 și următoarele din Codul d e procedură penală, participarea la ședințele de judecată în completele de judecată stabilite potrivit legii impune reclamanților o obligație suplimentară, respectiv pe aceea de a nu părăsi localitatea în zilele stabilite în planificarea de permanență.
Acest program de permanență excede duratei normale a timpului de muncă, ceea ce înseamnă că interdicția de a părăsi localitatea vizează timpul de odihnă dintre două zile de muncă, repaosul săptămânal și chiar vacanța judecătorească.
Este necontestat aspectul că o astfel de obligație le îngrădește dreptul la liberă circulație și dreptul la viață familială și privată, fiind puși în imposibilitatea de a-și organiza petrecerea timpului liber în condiții normale.
Un principiu general al salarizării cuprins în art.1 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și în art.2 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii din sistemul justiției este acela că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru magistrați, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției.
Indemnizația de încadrare brută lunară se stabilește pentru toți magistrații în raport de nivelul instanțelor sau parchetelor, de funcția deținută și de vechimea în magistratură, așa cum rezultă din prevederile art.3 din nr.OUG27/2006.
Printre celelalte drepturi care se cuvin magistraților se găsesc și acele sporuri/adaosuri care compensează efortul suplimentar pe care îl presupune activitatea desfășurată în anumite condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, etc. - art.7 alin.(1) din nr.OUG27/2006.
Pentru judecătorii/procurorii care funcționează la instanțe sau parchete din mediul rural, art.6 alin.(1) din ordonanță prevede o majorare a indemnizației cu până la 10%, care se stabilește în funcție de gradul de izolare a localității și de condițiile concrete de viață.
De astă dată cheltuielile pe care le antrenează exercitarea funcției în mediul rural sunt compensate printr-o majorare a indemnizației.
Magistrații care soluționează cauze penale în care se dispun/revocă măsuri preventive sau cauze penale care impun urgență sunt în situația diferită față de ceilalți magistrați din perspectiva efortului suplimentar pe care îl presupune îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Prezența în localitate la dispoziția instanței conform planificării de permanență le afectează timpul liber, la îngrădește exercitarea drepturilor fundamentale consacrate de dispozițiile art.25 și 26 din Constituție.
Restrângerea exercițiului acestor drepturi fundamentale este necesară conform art.53 din Constituția României revizuită pentru desfășurarea instrucției penale. Măsura însă trebuie să fie nediscriminatorie.
Din acest punct de vedere, judecătorii care soluționează cauze penale ce presupun urgență se află în situație diferită față de ceilalți judecători, cu toate acestea tratamentul salarial este similar.
Pe de altă parte, pentru aceeași obligație de asigurare a permanenței, alte categorii profesionale, - de exemplu polițiștii au dreptul la un spor de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
Nu se poate pretinde ca fiind adecvată metoda de includere a acestui drept salarial în indemnizația de încadrare brută lunară, întrucât aceasta se stabilește de regulă, în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competențele profesionale.
Așa cum s-a arătat mai sus, compensarea efortului depus în plus sau a riscului ridicat pe care îl presupune munca se regăsește în partea variabilă a remunerației compusă din adaosuri și sporuri la indemnizație.
În concluzie, s-a reținut că tratamentul salarial al reclamanților este discriminatoriu în sensul art.14 din Convenție și al art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, constituie de asemenea o încălcare a principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 din Constituția României revizuită și de art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice potrivit cărora toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.
Iar în această privință autoritățile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului enunțat, inclusiv în exercitarea drepturilor și obligațiilor decurgând din raporturile de muncă.
Pentru aceste considerente a fost admis capătul principal de cerere, urmând să fie obligați angajatorul și ordonatorii de credite la plata dreptului salarial constând în sporul de 25% la indemnizația de încadrare brută lunară pentru asigurarea permanenței începând cu data de 20 noiembrie 2005 până la executarea acestei sentințe.
Plata acestui spor de 25% la indemnizația de încadrare brută lunară a fost dispusă și pentru viitor, în considerarea prevederilor art.110 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit cărora se poate cere înainte de termen executarea la termen a unei prestații periodice, cum este plata drepturilor salariale cuvenite în baza raporturilor de muncă existente.
O reparație integrală a prejudiciului suferit prin excluderea reclamanților de la plata acestui spor presupune actualizarea drepturilor bănești astfel cuvenite conform indicelui de inflație. Temeiul acordării daunelor-interese l-a constituit art.161 pct.4 Codul muncii.
Întrucât drepturile bănești solicitate au drept izvor raporturile de muncă încheiate între reclamanți și pârâta Curtea de Apel Pitești, în temeiul art.11 alin.1 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă.
S-a constatat că acțiunea urmează a fi admisă în totalitate pentru reclamanții, G, G și pe perioada 20 noiembrie 2005 (trei ani anterior formulării acțiunii) la zi și pentru viitor, până la încetarea discriminării.
În ceea ce privește pe reclamantul, s-a constatat însă că acesta s-a angajat la Curtea de Apel Pitești la data de 15 februarie 2006 și numai de la această dată poate solicita obligarea acestei pârâte la plata sporului de mai sus până la pronunțarea acestei sentințe și pentru viitor.
Referitor la reclamantul, instanța a reținut că acesta a fost judecător la pârâta Curtea de Apel Pitești în perioada 20.11.2005 - 23.11.2006, iar ulterior începând cu data de 23 octombrie 2008 și în prezent.
Ca urmare, și acțiunea acestuia a fost admite în parte, în sensul că au fost obligați pârâții la plata sporului de 25% numai pentru perioadele arătate și pentru viitor până la încetarea discriminării, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, așa cum s-a arătat mai sus și pentru ceilalți reclamanți".
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, susținând că este nelegală în temeiul art.304 pct.4, 7 și 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă s-a susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin admiterea acțiunii, că instanța trebuia să analizeze pretențiile afirmate de intimații-reclamanți prin prisma prevederilor speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților, ceea ce nu s-a făcut în speță.
Se arată că prin soluția dată s-a acordat un drept care nu este prevăzut de lege și au fost încălcate dispozițiile art.124 alin.3 din Constituția României, precum și statuările Curții Constituționale prin deciziile nr.818, 819, 820, 821 din 3 iulie 2008, prin care au fost admise excepțiile de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art.1, 2 și 27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale.
În dezvoltarea motivului prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă s-a arătat că instanța de recurs nu cuprinde motivele pe care se sprijină, din considerente nerezultând care este temeiul de drept al acordării sporului de permanență de 25%, astfel că hotărârea pronunțată este nemotivată.
În dezvoltarea motivului prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă se arată că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.16 din Constituție, art.157 alin.2 din Codul muncii, că au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și că nu s-a avut în vedere Hotărârea nr.232 din 29 august 2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Prin acțiune, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază pentru perioada 2005 - 2008, până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate, în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora și pe viitor, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, apreciind că prin modalitatea actuală de salarizare sunt discriminați față de polițiști care, beneficiază în baza art.11 din nr.OG38/2003 de un spor de permanență de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
Hotărârea instanței de fond prin care s-a admis acțiunea reclamanților este dată cu ignorarea deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională la 3 iulie 2008, nr.818, nr.819 și nr.820, publicate în Monitorul Oficial al României din 16 iulie 2008, prin care s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției, referitor la unele dispoziții ale nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, fiind și lipsită de temei legal.
Prima instanță, în baza rolului activ conferit de dispozițiile art.129 alin.5 și 6 Cod procedură civilă și cu respectarea competențelor stabilite prin dispozițiile legale, trebuia să analizeze pretențiile reclamanților prin prisma prevederilor legale speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau cu majoritate de la bugetul de stat se stabilește prin lege, așa cum prevăd dispozițiile art.157 din Codul muncii, iar sporul solicitat de reclamanți nu este prevăzut în nr.OUG27/2006 care reglementează drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor.
Interpretarea dată dispozițiilor legale în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților de a plăti un drept care nu este prevăzut de lege este greșită și în neconcordanță cu deciziile Curții Constituționale nr.818, 819 și 820 din 3 iulie 2008, prin care s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Întrucât reclamanții au invocat instituirea unei discriminări în raport cu alte categorii profesionale, se impunea respingerea acțiunii, deoarece aceștia nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor de poliție ori a altor bugetari.
Cele două categorii profesionale supuse analizei, magistrați și polițiști, deși aparțin sectorului bugetar, se bucură de un statut aparte, au legi de salarizare proprii și nu se află în situații similare sau comparabile.
În speță, dreptul la sporul de permanență solicitat de reclamanți nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare și nu face obiectul articolului 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul nr.12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006, consacră expres în art.1 faptul că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație".
În jurisprudența s-a statuat că prevederile art.14 din Convenție nu au o existență independentă, având efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile acesteia și protocoalelor sale.
Rezultă că dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Pentru considerentele expuse anterior, se constată că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, motiv pentru care în temeiul art.291 Codul muncii, combinat cu art.312 (1) Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul și a se casa sentința, iar pe fond se va respinge acțiunea formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.249/F-CM din 9 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr-.
Casează sentința și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanții, G, G, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Pl.,
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.4/03.04.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
