Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 476/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 476/2009
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect calcul drepturi salariale, împotriva sentinței civile nr.323/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, față de actele și lucrările dosarului și solicitarea recurenților pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL ALBA IULIA de judecare a cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- la ribunalul Sibiu, reclamanții: -, -, -, -, și, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției B, Curtea de APEL ALBA IULIA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și Tribunalul Sibiu, au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții către fiecare reclamant la plata despăgubirilor echivalente stimulentelor neacordate în luna decembrie 2005 actualizate de la data scadenței și până la data executării efective a hotărârii;
- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant în sensul evidențierii plăților drepturilor bănești.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că au calitatea de grefier, agent procedural, aprod și muncitor-personal contractual și că prin Hotărârea nr.15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unei discriminări indirecte în sensul art. 2 alin. 1, art.6, 8, 18 din nr.OG137/2000 în funcție de categoria socio-profesională, având în vedere faptul că prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare exclusiv pentru judecătorii cu o vechime între 0-3 ani.
Acordarea de stimulente salariale pentru judecători, potrivit criteriului de vechime reprezintă o discriminare indirectă, iar potrivit nr.OG137/2000 art. 27 persoanele discriminate pot formula în fața instanței cereri pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin acordarea stimulentelor conform Ordinului Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor și că nu există nici un act normativ care să prevadă sau să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător.
Acordarea stimulentelor s-au dat cu respectarea art. 4 și 3 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 Legea nr.146/1997 și vizau rezultatele meritorii obținute în activitate, calificative "foarte bine" sau "bine".
Nu toți judecătorii cu vechime de 0-3 ani au beneficiat de stimulente, astfel că în speță criteriu vechimii nu este discriminatoriu.
În drept s-au invocat prevederile nr.OG137/2000, Legea nr.146/1997, art. 25, Ordin 1921/C/2005.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece deși nr.OG137/2000 prevede în art. 27 că se impune citarea obligatorie a sa calitatea procesuală este de expert în domeniul nediscriminării și nu în calitate de pârât.
În drept, s-au invocat prevederile art. 115 Cod pr.civilă, art. 16-20, art. 27, nr.OG137/2000.
Prin sentința civilă nr.323/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul cu numărul de mai sus a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de A fost admisă în parte acțiunea, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Sibiu să plătească fiecărui reclamant despăgubirile echivalente stimulentelor neacordate în luna decembrie 2005, respectiv 1700 lei actualizate la data plății. A fost respins capătul de cerere privitor la înscrierea acestor drepturi în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamanții, -, -, -, -, și au calitatea de grefier, agent procedural, aprod și muncitor-personal contractual, conform adeverinței aflată la dosar, și sunt și în prezent, în activitate.
Prin Ordinul nr.1921/C/2005 al Ministrului Justiției, prin ignorarea prevederilor art.4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr.146/1997 aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004, s-a instituit un singur criteriu neprevăzut de aceste norme și s-au acordat stimulente financiare judecătorilor de la judecătorii cu o vechime de 0-3 ani.
Potrivit Ordinului nr.1921/C/2005, judecătorii între 0-3 ani, personalul specific serviciilor de protecție socială de pe lângă tribunale, funcționarii publici și personalul contractual beneficiază de stimulente.
Având în vedere că relațiile de serviciu trebuie să se desfășoare și să fie supuse principiului bunei credințe și al consensualității obligațiilor în sarcina fiecărei părți semnatare și interesate, precum și faptul că vechimea în muncă este un criteriu aparent neutru care dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, dar care îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de stimulente salariale, se impune acordarea acestora reclamanților, în conf. cu art. 25 alin. 2 Legea nr.146/1997 și 2404/C/2004.
Acordarea acestor stimulente sume/stimulente s-a făcut în baza art. 4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 Legea nr.146/1997 aprobate prin Ordinul nr.2404/C/2004, iar aceste sume nu prevăd în art. 4 "criteriul vechimii în magistratură" criteriile prevăzute fiind în sensul evaluării activității și performanței judecătorului, personalului contractual.
Impunerea unei limite de vechime de 3 ani înseamnă inaplicarea criteriilor de repartizare individuală la judecătorii care au depășit această limită de vechime, deci excluderea acestora, deși fondul constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr.146/1997 este destinat stimulării personalului din sistemul justiției, fără distincție, cu excepția stimulentelor nominale care se acordă în anumite condiții expres stabilite.
Eliminarea unor categorii de judecători de la acordarea stimulentelor din Fondul constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr.146/97 pe considerente abstracte de grup sau categorie profesională, în funcție de vechime în condițiile în care vechimea în magistratură reprezintă unul din elementele în baza căruia se stabilește indemnizația prevăzută de art. 3 și 4 din nr.OG 27/2006 și în raport de care se face promovarea potrivit Legea nr.303/2004 așa cum s-a făcut prin actul administrativ în discuție - Ordinul nr. 1921/C/2005 este o discriminare în sensul art. 2 din nr.OG137/2000.
Acordarea acestor stimulente numai unor categorii de judecători, personal contractual este neîntemeiată și față de art. 4 alin. 2 din Constituție extins la art. 20 din Constituție ce permite acordarea dispozițiilor constituționale cu tratatele și pactele internaționale la care România este parte, art. 7 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 26 din Pactul Internațional cu privire drepturile civile și politice art. 2 alin. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale.
Pentru aceste considerente, s-a admis primul capăt de cerere.
În ce privește capătul de cerere privitor la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, instanța a respins deoarece, conf. art. 1 alin. 1 din. nr.92/1976, în carnetul de muncă care este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, dar nu se înscriu stimulentele, acestea nereprezentând vechime în muncă, În atare situație, stimulentul nu se impune a se înscrie în carnetul de muncă, motiv pentru care, în baza art. 1 din Decretul nr.92/1976, se va respinge acest capăt de cerere.
În ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Curtea de APEL ALBA IULIA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța le-a respins, deoarece Curtea de APEL ALBA IULIA este ordonator secundar de credite și face plăți de drepturi salariale, iar pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării are calitate procesuală conform prevederilor art.27, nr.OG137/2000, care impun citarea sa, conform legii în calitate de expert în domeniul discriminării.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA.
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În expunerea de motive arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind reținute împrejurări și argumente străine de natura pricinii. Calitatea reclamanților de personal auxiliar, personal conex și personal contractual a fost corect reținută de prima instanță, dar argumentația juridică se bazează pe discriminarea între diverse categorii de judecători.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/15.12.2005 repartizează fondul de stimulente pentru anumite categorii de personal din sistemul judiciar. Printr-un ordin distinct, respectiv Ordinul Ministerului nr.1793/C/27.07.2006 a fost aprobată repartizarea stimulentelor și personalului auxiliar de specialitate, astfel că reclamanții nu pot invoca o diferență de tratament. Prin același ordin au fost repartizate fonduri și pentru personalul contractual.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
În expunerea de motive arată că Ordinul nr.1921/C/2005 nu este incident în cauză, Hotărârea nr.15/2006 se referă exclusiv la magistrați și nu sunt aplicabile prevederile art.16 alin.1 din Constituția României și nici art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Deliberând asupra recursurilor de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Recursurile sunt fondate.
Prin Ordinul nr.1921/C/2005 Ministerul Justiției a aprobat repartizarea unui fond de stimulente, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru salariații ministerului, personalul care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, judecători și personalul contractual din cadrul instanțelor.
Prin aceasta s-a avut în vedere repartizarea unui fond destinat doar anumitor categorii de personal. Ulterior, prin Ordinul nr.1793/C/2006, a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești. Prin anexa la acest ordin au fost repartizate fonduri pentru acordarea de stimulente și pentru personalul contractual.
În această situație, așa cum corect reține pârâtul Ministerul Justiției, reclamanții nu pot invoca o diferență de tratament care i-ar pune într-o situație discriminatorie.
În egală măsură, este de observat că Hotărârea nr.15/23.01.2006 a, invocată de reclamanți și de prima instanță nu se raportează la categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate, ci doar la categoria profesională a magistraților.
Astfel, întreg personalul din sistemul judiciar beneficiază de stimulente financiare în temeiul unor ordine diferite, din fondul alcătuit în conformitate cu prevederile art.25 din Legea nr.146/1997.
Față de cele ce preced, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, Curtea va admite4 recursurile de față, va modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.323/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții -, -, -, -, și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de APEL ALBA IULIA, B și Tribunalul Sibiu.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./Thred. 2 ex.
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria